Poetul şi măiastra
Pe Eminescu nu l-am iubit multă vreme. Ştiindu-l moldovean de-al meu, era ca şi cum mi-ar fi fost ,,vecin’’, îl cunoşteam ,,din vedere’’. Poemele sale, deşi mi-au plăcut, nu-mi spuneau mare lucru. Asta până le-am pătruns înţelepciunea. O femeie, o doctoriţă care îl iubeşte mult pe Poet, m-a întrebat în urmă cu vreo doi ani. ,,Ştiţi ce zi e astăzi?’’,, Da, e 15 ianuarie ’’ ,,Ştiţi ce mare poet s-a născut în această zi?’’ Am ridicat din umeri. ,,Cum, nu ştiţi?!..’’ ,,E moldovean de-al nostru, din Botoşani.’’ ,, Mihai Eminescu?’’ ,,Ei bine, data viitoare, când veniţi la cabinet să-mi aduceţi o poezie - Floare Albastră.’’ Am roşit. M-am ruşinat de această ignoranţă voluntară. Am citit şi recitit Floare albastră până i-am pătruns sensul. Atunci am înţeles marea deosebire dintre bărbat şi femeie. Bărbatul este atras de alte idealuri, de alte magii, celeste sau abisale, pe când menirea femeii este să-l ţină pe bărbat ,,legat’’ în iubirea concretă, reală, pământeană.
FLOARE ALBASTRA
Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.
In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
Această dihotomie erotică , aceste iubiri divergente constituie marea tragedie a eroticii umane. Şi a fost marea tragedie a destinului Poetului pe care a exprimat-o mai sugestiv în Luceafărul, unde, aşa cum scrie pe marginea unei variante a Luceafărului, geniul ,, nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc’’... Bărbatul vrea mereu altceva decît iubirea pământeană. Există în genetica masculină, codificată, o chemare magică mai puternică şi mai aprigă pentru alte tărâmuri decît cele pământene. Femeia vrea însă să-şi împlinească menirea ei pământeană. De aceea ea va renunţa repede la genul acesta de bărbat cu capul în nori, prins în mrejele altor magii şi îşi va găsi unul mai pământean. Ea îşi doreşte un bărbat cu picioarele pe pământ, nu unul,,cufundat în stele şi în nori şinceruri înalte.’’ Bărbatul, însă, e mai puternic atras de magia stelelor , de cerurile înalte, de universal şi absolut. Femeia nu poate înţelege visătorii. Ea îl părăseşte pentru un altul, fără vise şi iluzii deşarte. Visele de creator, de explorator, de gânditor vor sfârşi în tristeţi incomensurabile. Fără un suflet de femeie, bărbatul rămâne un mare singuratic.
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastră
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!
Îmi amintesc de regretul amarnic al multor oameni visători, care nu şi-au întemeiat o familei. Petre Ţuţea exprima cu acel cinism amar angoasă singurătăţii, care ne cuprinde la senectute. ,,Sunt neşiniştit de bătrâneţe şi însingurat. Am un regret că nu m-am însurat să am şi eu un copil. Chiar dacă sunt nişte javre, copii, dar oricum. Sunt carne din carne...sunt javre din carnea ta. Aşa o fi vrut Dumnezeu,Ţine oare de ,,statutul’’ filosofului de a fi despărţit de preocupări cotidiene precum căsnicia şi treburile legate de ea? Kant spunea că da. Spunea că filosoful este bine să fie desprins , într-o oarecare măsură , de toate astea şi faptul este că nici nu s-a însurat. Şi de asta nu e nici om. E un filosof.’’ (Petre Ţuţea – Între Dumnezeu şi neamul meu, p. 335).
După Floare albastră, am citit o exegeza filosofică despre Poet în Informaţia materiei al lui Mihai Drăgănescu. ,,Lipseşte ideea fundamentală – scrie Poetul în urma meditaţiilor sale filosofice – din toate aceste fenomene ale vieţii, care face ca un complex de atome să fie un organism’’ (Mihai Drăgănescu – Informaţia materiei, p. 174, [add. Mihai Eminescu – Opere vol. VII, Proză literară, Ed. Academiei, Bucureşti,1977, p.224 Ms2291, text cu titlul editorului – Însemnări caracterologice]). Cine spunea, oare, că un mare poet este mai întâi un mare filosof? Nu-mi amintesc! Am trecut superficial pe lângă Poet şi pe lângă Filosof, în vremuri de şcoală. Am trecut superficial pe lângă Poet şi mai târziu, aşa cum am trecut adeseori pe lângă teiul din Parcul Copou. Dar, când am citit exegeza lui Drăgănescu am început să-l iubesc pe Eminescu.
O mare iubire se bazează, îndeosebi, pe legătura spirituală. Sunt însă iubiri care se declanşează la prima vedere. Francezii au găsit o sintagmă metaforică care exprimă mai sugestiv şocul iubirii la prima vedere - ,, coup de foudre’’ - lovitură de trăsnet. Iubeşti ceea ce vezi sau vezi ceea ce iubeşti? Dragostea la prima vedere poate fi mistuitoare, dar adesea e superficială, se arde repede. Adevărata iubire este aceea care se naşte prin cunoaşterea spirituală a Celuilalt. Se întâmplă adesea, în cazul iubirilor erotice să treci pe lângă un cunoscut sau o cunoscută, care, la întâlnirile aleatorii, să nu-ţi spună nimic. Şi odată se iveşte un moment, o întâmplare, când descoperi o anume spiritualitate care îţi declanşează scânteia extazului. E ca şi cum nu l-ai fi văzut şi nu la-i fi auzit până în acel moment , deşi te-ai întâlnit de multe ori, ai stat de vorbă şi l-ai privit. Şi deodată întâmplarea aceea declanşează magia, te face să-l vezi şi să-l auzi cum nu l-ai văzut şi nici nu l-ai auzit până atunci. Descoperi la Celălalt misterul care te hipnotizează. Te simţi tot mai ,,legat’’ de El. Din acel moment simţi că nu mai poţi trăi fără El, că trebuie să-l cunoşti până la capăt, să-i descoperi misterul. Şi cu cât îi cunoşti mai bine misterul, cu atât mai puternic te simţi legat de Acesta. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, când am început să pătrund în misterul spiritual al lui Eminescu.
Este posibil ca Poetul să se fi născut la 15 ianuarie, deşi unii autori afirmă că, de fapt, Eminescu s-a fi născut în decembrie. După caracteristicile comportamentale, naşterea lui Eminescu ar corespunde mai degrabă zodiei Săgetător decât Capricorn. Dar, aici intrăm pe nisipuri mişcătoare şi îţi trebuie cercetări adânci ca să le desluşeşti înţelesul, căci intri în zone riscante ale cercetării. Deşi, e bine pentru un cercetător, care se respectă, să se aventureze temerar şi în nisipurile mişcătoare, asemenea avânturi te pot neferici. Şi totuşi, am să risc o scurtă comparaţie, între eul psiho-social al lui Eminescu şi caracteristicile celor două zodii, săgetător şi Capricorn. Am să încep cu o scurtă descriere a eului eminescian, surprinsă de Dan C. Mihăilescu, în eseul - Perspective eminesciene.
,,Înţelegerea eului eminescian ca o sumă de impulsuri contrarii şi de desfăşurări poetice şi sociale ca atare a fost prezentă, sub o formă sau alta, în multele din exegezele de până acum, de la mărturiile contemporanilor poetului (,,vesel şi trist’’,, maniac şi depresiv’’ un ,,amestec straniu de sfială şi trufie’’,,pornit spre excese’’, dar şi ,, om cu desăvârşire cumpătat’’ până la analize complexe ale stărilor poetice duale(pesimism –stoicism/ seninătate depărtare/ apropiere etc.)asupra eului scindat(faţa poetului şi cea a publicistului)sau a complexului cultural dual(linia progresului social şi linia arhaizant conservatoare), căpătându-şi în sfârşit o formulare explicită: Dar cu cât se manifestă mai sfâşietor contradicţia, cu atât mai înaltă este aspiraţia spre totalitate.’’ (Dan C. Mihăilescu - Perspective eminesciene, p. 8)
,,Nativul din zodia Săgetător - citesc într-un zodiac - este prietenos, pasionat, tolerant, îi place libertatea si aventura. Poate fi extravagant si necioplit. Nativul Săgetător este călăuzit de idealuri, până când se hotărăşte sa se retragă într-o poziţie sociala sigura. E amabil, deschis, optimist. Poate fi, însa, si extrem de arogant. Succesele nativului Săgetător se datorează atât intuiţiei, cât si disponibilității de acțiune si mobilității. Talentul sau organizatoric e remarcabil. E neclintit în principiile sale fundamentale, care sunt adevărul si dreptatea. Nativul Săgetător e un luptător cinstit, care iubește sportul si natura, mărinimos fata de sine si fata de ceilalți. Soarele prost aspectat indica sentimente divergente si un amor propriu exagerat si foarte ușor de lezat, trăsături care duc la toane, la exagerare sau la autoamăgire. Nativul Săgetător mai înclina spre capriciu, risipa, fanfaronada si speculație.’’
,,Nativul Capricorn este disciplinat, loial, serios, practic, se orientează către succes. Capăta cu greu încredere în ceilalți. Are un puternic simt al realității. El se concentrează asupra esențialului, este sârguincios, perseverent, econom, corect. Nativul din zodia Capricorn este un om pe care te poți baza. Își cheltuie energia metodic si "se catara" încet spre telurile lui ambitioase. Un Capricorn merge la sigur si evita experimentele.’’ Are aptitudini pentru profesiuni ca inginer, administrator, constructor sau meșteșugar (în general în profesiuni legate de pământ).
Asemănarea cu zodia Săgetător pare evidentă. Asta ne conduce la ipoteza ca Mihai Eminescu să se fi născut în decembrie 1849, aşa cum susţin unii cercetători şi nu în ianuarie 1850. ,,Cât ţine de cronologia ivirii în viaţă a Hyperionului, se concurează şase datări, majoritatea datate de Eminescu însuşi: o însemnare pe Psaltirea versificată a lui Dosoftei(1673), exemplar aparţinând căminarului de la Ipoteşti: ,,Astăzi 20 Decembrie la patru ceasuri şi cincisprezece minute evropeneşti s-au născut fiul nostru Mihai.’’ […] Este apoi vorba de datele de 6,14 şi 29 decembrie 1849, cum şi rubrica de botez în care sunt indicaţi la rubrica marginală[…] act din 1850 ce prevalează şi care la Data naşterii înscrie : ,,Cincisprezece Ghenari’’ (Augustin Z. N. Pop – Pe urmele lui Eminescu, p.24) Zoe Dumitrescu Buşulenga susţine că Eminescu ar fi din punct de vedere astrologic Vărsător. Am mari îndoieli. Cred mai degrabă că eminenta profesoară eminescolog se află în eroare, căci neastâmpărul pribegiilor permanente şi aspectele psihice dominante îl plasează în săgetător.
Am întâlnit mulţi oameni care afirmau cu nonşalanţă, şi evident, cu multă ignoranţă, că viaţa le-a fost un adevărat roman, gândind probabil la câteva aventuri erotice sordide, care l-ar putea prea-ferici, într-un erou de roman. Dar adevărata viaţă de roman este a omului creator, cu sfâșierile sale interioare, cu extraordinarul să travaliu în focul creaţiei. Unul din romancierii noştri, anume Cezar Petrescu a recurs la romanţarea vieţii Poetului. În roman autorul a încorporat ,, un Eminescu-om’’,[…] ,,evitând ireparabila şi grosolana eroare de a năzui să zugrăvesc un Eminescu geniu.’’ (Cezar Petrescu – Romanul lui Eminescu [Cuvânt înainte,p. 16]). Structurat într-o Trilogie, din care prima parte e numit Luceafărul, a doua Nirvana, iar a treia Carmen Saeculare, romanul , după aprecierea autorului, într-o scrisoare trimisă lui George Călinescu, în anul 1935, la apariţia, primei părţi - Luceafărul, trasează ,, coordonatele de ,,frescă socială’’ a unui timp, care sigur, Eminescu simbolizează tipul de erou dintre cele mai complexe.’’ (Cezar Petrescu – Romanul lui Eminescu [Virgil Cuţitaru –Notă asupra ediţiei , p. 8]) Eminescu a fost un om ca toţi oamenii, dar ceea ce l-a înălţat la geniu a fost extraordinara lui patimă de a rămâne în ,,lumea spirituală’’. El a trăit aproape un continuu extaz spiritual. Arareori a coborât în lumea sensibilului. Asta a făcut din El, ,, expresia integrală a sufletului românesc’’, cum a surprins Nicolae Iorga, spiritualitatea Poetului.
În verva culturală a anilor celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea, când pe scena culturii româneşti au început să apară teatrele, se instituise o modă şi o tradiţie, anume aceea de a se aduce omagii artiştilor, prin sonete votive, înscrise pe foi volante, care erau împărţite spectatorilor la intrare. Moda aceasta se va menţine multă vreme. Chiar şi I-L. Caragiale în 1873 va dedica un sonet de circumstanţă ,,baritonului absolut Agostino Mazzoli, cu prilejul beneficului său în Ernani ’’ (Perpessicius – Eminesciana, p. 30).
Deşi unii exegeţi afirmă că poezia ,,La o artistă’’ ar fi fost închinată, alături poemul ,,Amorul unei marmure’’, artistei Eufrosina Popescu, de care ar fi fost îndrăgostit, poeme publicate în revista Familia al lui Iosif Vulcan, ei nu cunoşteau că mai exista încă unul în caietele manuscris. Un al doilea poem, ,,La o artistă’’, după cum ne asigură Perpessicius în ,,Carlotta Patti sau una dintre ,, artiste’,’ a rămas în manuscris până în 1905, când l-a publicat Ilarie Chendi. Poemul, afirmă Perpessicius, este închinat acestei artiste italiene. În martie 1869, Eminescu făcea parte din trupa Pascaly, care, în acele momente , se afla în perioada de ,, relaş’’. Atunci a sosit la Bucureşti, cântăreaţa de operă Carlotta Patti. Supranumită, de o parte a presei româneşti - ,, măiastră păsărică’’, artista a exercitat o magie la fel de entuziastă asupra juvenilului Eminescu. Artista făcea parte din ansamblul de operă al lui Franchetti. După prima reprezentaţie, a scris şi Eminescu, în acelaşi entuziasm juvenil, al doilea poem ,,La o artistă’’ În martie 1869 , Eminescu abia trecuse de 19 ani. Cu toată vârsta lui fragedă, el trăise mai mult într-un an, din anii adolescenţei sale, decât alţii în cinci. Eminescu a scris acest poem într-un scurt timp. ,,Ciornele , ce se găsesc în ms. 2262, fila 52, atestă un lucru febril, o improvizaţie, ce-şi căuta tiparul în ritm accelerat.’’ (Perpessicius – Eminesciana, p. 39). L-a tipărire, l-au ajutat doi amici, cu care iniţiase cercul Orientul, V Demetrescu-Păun şi Ioniţă Bădescu. Foile volante cu poemul ,,La o artistă’’ le-a împărţit spectatorilor, probabil la ultimul concert, din 25 martie 1869. În poem, Eminescu vorbeşte de România şi sora sa Italia, reprezentată de Carlotta Patti ,, cu glasul tău dulce divin.’’ În 1889, după cum spune Perpessicius, aveau să stingă Carlotta, Eminescu şi Veronica.
Redăm un fragment din al doilea poem de circumstanţă, ,,La o artistă’’, aşa cum e redactat în Eminesciana lui Perpessicius, p. 28.
,,Credeam ieri că steaua-ţi e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri , un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al lui dar.
Iar tu interpretă-a cereștilor plângeri
Credeam că eşti chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă
Pe valul amar
Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri
Răpit de-a ta voce în rai de misteruri
S-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzuta-m un geniu cântând Reveria
Pe-o aripă de aur c-un: Ave Maria
Şi-n tine revede sublimul tău Vis.’’
Multe voci feminine au fost, sunt şi vor fi ,,măiestre păsărici’’, dar cu adevărat măiastră rămâne poezia lui Eminescu, căci Poezia Lui este chintesența spiritualităţii româneşti.
Bibliografie:
1 - Mihai Eminescu – Floare albastră
2 - Petre Ţuţea – Între Dumnezeu şi neamul meu, Ed. Arta Grafică, Bucureşti, 1992
3 - Mihai Drăgănescu – Informaţia materiei, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1990
4 - Dan C. Mihăilescu - Perspective eminesciene, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1982
5 - Augustin Z. N. Pop – Pe urmele lui Eminescu, Ed. Sport –Turism, Bucureşti, 1978
6 – Cezar Petrescu – Romanul lui Eminescu, Ed. Junimea, Iaşi , 1984
6 – Perpessicius - Eminesciana, Ed. Minerva , Bucureşti, 1989
