Faceți căutări pe acest blog

joi, 12 septembrie 2013

Iași - oraș cu câini fără stăpâni! (Cum ar fi rezolvat Marin Preda problema câinilor vagabonzi la Iași)



         La Iași, edilul  șef  nu a luat nicio măsură pentru a  fi adunați  câinii vagabonzi de pe străzi. Primarul  Nechita are alte „probleme”…                                                                                                    
        Așteaptă să   fie mâncat  de viu  și la Iași  un copil ca  să ia măsuri.  Câinii  de la Iași au aflat de evenimentul din capitală  și stau  cuminți  pe străzi, nici măcar nu mai latră , darmite să muște!  Dau  cuminți  din  cozi,  bucuroși   când văd un puști sau o  bătrânică  care  se apropie de ei.                                                       
           În  general,  la români prevenția  nu funcționează,  ci indolența.  Indolența  mioritică. Știi ce înseamnă indolență mioritică?! Să calci pe un rahat de  câine  și să nu-ți pese. Elvețienii   au un simț civic foarte ridicat. Lasă-mă d-le  cu elvețienii  dumitale!  strigă Cetățeanul turmentat.    Aici suntem pe plaiul mioritic. Românii, râde Cetățeanul   turmentat,  se cacă în cărare, calcă   în  propriul rahat și  nu-i e pasă. Și ce dacă calcă la oraș  pe    un rahat de câine?!  Ei și, se șterge și merge mai departe.  Sunt mândru că sunt român. 

                                               „Dacă nu s-a întâmplat nimic de  ce  să-mi bat cuie  în talpă?!  Dacă nu s-a întâmplat ca nimeni să  fie mușcat,  niciun copil mâncat de viu,    înseamnă că fenomenul nu există la Iași. De ce să mă pun rău cu ONG-urile?!                                                    
         Funcționarii primăriei   mai ciupesc și ei , mai   completează veniturile de la… Și-atunci, unde-i problema ?! Hai du-te domnule de-aici! Ești paranoic.  Te temi de câini?  Câinii ne apără de hoți…  Teme-te de hoți, nu de maidanezi!”                     
         „Bine, dar  hoții  sunt la putere. Ne fură din  salarii,  din  pensii… fură   din buget, căci  politicieni  ajunși  la putere și la  miere    cred că bugetul statului  e   un sac fără fund. Și noi mereu  alimentăm bugetul prin impozite  tot  mai mari… și ei mereu fură. Și-al  dumneavoastră d-le Primar , bugetul dumneavoastră…  

          
      Spuneți că  primim  ajutoare de la   UE, că ne dau bani pentru câini!  Așa ne  învață această  mare târfă  europeană , după ce ne   fură  legal,  ne dă ajutoare. Și bani pentru câinii… Pe care îi fură  aleșii noștri … Să trăim bine!    La fel cum au făcut portocalii  și  trei. Trandafiri  de la  Moldova. Roșii.                                                                                Câinii sunt  la Iași  peste tot,  mă  lovesc de ei  zilnic pe stradă, la scara blocului, la mașină…” „Ei, ce nu te bucuri?!    Ne păzesc de hoți.” zice Cetățeanul turmentat, iubitor   de animale.  „Ei, aș! Mai poate câinele  de pe stradă să distingă care-i  hoț și care om cinstit? Haitele de câini  latră noapte de noapte,   mă trezesc   din  somn,   nu mai pot adormi.” „Ia  somnifere bă insomniacule,  strigă Cetățeanul turmentat,  mare  iubitor de animale. Lasă câinii  în pace pe stradă… bă occidentalule. Du-te băi, du-te  în țările civilizate dacă   nu-ți place  aici în țara  ta. Băi, când aud  seara heam...,  heam..., heam..., mă  liniștesc. Știu că pe stradă  câinii păzesc…                                                              Al cui oraș este Iașiul d-le Primar? Al oamenilor sau al câinilor?! Dacă  e al oamenilor, atunci alungați câinii. Dacă  e al câinilor atunci alungați oamenii și administrați  un oraș de câini.                                                   
                                                          
           Îmi amintesc de ceea ce spunea Marin Preda în Viața ca o pradă   „Seara târziu  după miezul nopții am fost trezit  din somn de câini. Era o hărmălaie în curtea  vilei. Mă scoteau din sărite câinii, mai ales o cățea pe care o hrăneau toți, se îngrășase și toată ziua lătra trecând  de la o vilă la alta… Radu Boureanu era foarte  grijuliu cu ea, îi dădea oase , o mângâia…   Aruncam în ei cu pietroaie…                                                   
           Mirosind miloșii în jurul vilei –cantină , veniseră  cu duiumul, flocoși și poltroni, nu fugeau când îi goneam, știau că alții îi protejează.   Se uitau  urât   la mine , ce-ai d-le cu ei?...   Că nu iubesc animalele… Bisisica…  câinii la noi în  curte nu-i  râzgâia nimeni, nu-i îndopa să hămăie la fereastră  fără nici un rost , se duceau dracului la paie  și se încolăceau acolo până  dimineața… Ăștia latră toată noaptea…”          
                             
               Enervat la culme  că nu era lăsat să doarmă, romancierul,   care la țară  avea parte de toată  liniștea  nopții, a pus mâna pe   alpenștoc și   a ieșit în miez de noapte afară și  a început să lovească câinii.   „Am ieșit afară cu un  alpenștoc în mână, pe care îl cumpărasem din oraș să urc cu el la cota 1400 și am început să-i pocnesc. Erau îndârjiți , clănțăneau la mine, dar și eu eram îndârjit, trosc , buf , în  dreapta și stânga, până s-au împrăștiat  sărind gardul  și arătându-mi cozile stufoase… M-am întors și am adormit satisfăcut… A doua zi am văzut mirat , cum zăpada din curte era plină  de sânge și de floace  și Borișca,  îngrijitoarea vilei, mi-a spus că azi noapte au venit lupii în curte și au mâncat  cățeaua  aia  grasă …”             
          
           Lupii care mai mâncau cățele ce puiau javre ordinare  au dispărut. Marin Preda a murit și el.  Câinii vagabonzi  s-au înmulțit la orașe.  Miloșii triumfă. Și mai ales miloasele…,  așa zisele  iubitoare de animale.                                                                        
               Și eu sunt de la țară. Ca și Marin Preda  cunosc  un lucru esențial  pentru existența noastră umană.  Țăranul   nu  doarme la un loc  cu animalele.  Omul cu omul   și animalul cu animalul.        Dar, Dumnezeu știe ce fenomen  se petrece acum?!...  Toate  odraslele nu  mai dorm cu părinții, dorm cuanimalul de companie. Ba, am văzut și  oameni în   toată firea care dorm  în pat cu animalul de companie.                   Cunosc un funcționar  la …, las că știu nu vreau să deconspir  să-i fac și lui și mie rău. Ăsta  nu mai doarme cu nevasta, doarme cu câinele.  Și nu e  chiar bătrân. Nevasta doarme în altă cameră, iar el cu câinele.   Ce m-a frapat  e părul câinelui. Are aceeași culoare cu al nevestei.  O groaznică substituire. Ce te izbește mai întâi   când te apropii de el, de acest  funcționar  nu de câine,  e că nu mai  miroase a om, ci a  câine…                                                                                                             A renunța  să mai dormi  cu nevasta   și a te culca cu  potaia e o mărire  sau o decădere a  ființei umane , pe care cu multă trufie,  Biblia spune că ar fi creată   după chipul și asemănarea lui Dumnezeu?!                                                                                          
          Aflu   stupefiat că Lucian Mândruță  a propus niște chestiuni de bun simț pentru  a scăpa de maidanezii  de pe străzi  și pentru asta  a  fost amenințat de niște conaționali,  „ mari iubitori de animale”(sic!), cu moartea. Dacă  sunt așa mari iubitori de animale, încât ar face moarte de om,  cel mai bine ar fi să stea în cușca câinelui că acolo le  este locul,  nu printre oameni. Cine  iubesc câinii  mai mult  decât iubesc aproapele,  se aseamănă cu câinii. Cine se aseamănă cu câinii să stea cu câinii!                                                                                                              
      Noi suntem  creați după chipul și asemănarea lui  Dumnezeu, nu câinii, altfel  ar fi  creat câinii după chipul și asemănarea Lui.                                                                                          
      „Uite  d-le Primar , spre exemplu, în  romanul   Suburbii municipale, nicăieri  Emilian Marcu  nu vorbește despre câini,  nici  măcar în suburbiile unde locuia Anticarul,   deși dacă citim romanul recunoaștem imediat  în  municipiul descris, chiar dacă   autorul nu-l   numește, Iașiul.                                                      
         Dar oare cine e acel Primar din  Suburbii  municipale   care administrează Iașiul  fără câini? Nici într-un caz nu e vorba  de dumneavoastră  d-le  Gheorghe Nechita.                                       
      Poate luați exemplul de la primarul  municipiului Oradea sau a altor orașe unde problema  maidanezilor    a fost rezolvată, dacă consilierii ieșeni   nu au idei   și  nici bibilica nu-i duce sau sunt cointeresați pentru contra. Sau,   de ce nu?!..., apelați   la   Zoroastro  ori  Mavrocosta  ajutoarele Primarului   din Suburbii municipale, ori chemați-l pe  Marin Preda cu alpenștocul  să curețe  străzile de   maidanezi. Sau pe japonezi…                                       
  
         Se știe că o haită  de câini maidanezi  din capitală a mâncat un micuț japonez.  Pe   micuțul japonez l-au confundat în   cu  un copil.   Pe atunci, prin anul de grație 2006,  societatea românească  era  portocalie.                                                             
         Nimeni nu s-a impacientat  când   pe străzile capitalei a murit  sfâșiat,   de  o haită de câini,  un om. Indolența românească merge la extreme  - se emoționează   când se pune problema euthanasierii câinilor  și e al dracului   de indiferentă când  un om,  un străin , un micuț japonez sau un copil român este sfârtecat de viu ori o femeie în vârstă incapabilă fizic să se apere de haită.                                                                     Toată  omenirea poate să   moară numai câinii   să trăiască, zise Cetățeanul turmentat, iubitor de animale,  bându-și liniștit berea la terasă.                                                                                                    Iubitorii  de animale pot trăi împreună cu câinii, îi pot lua   cu ei în pat, la fel ca acel funcționar,   să le țină de cald în locul nevestelor sau  femeile îi pot adopta, îi pot lua în pat să le țină   de cald în locul bărbaților dacă s-au săturat de ei,  că am văzut   la ONG-uri  mai  multe miloase  pentru câini decât pentru copii. Așadar, avem  o țară săracă, dar   bogată în câini  maidanezi. O  javră ordinară  a ajuns.
           Președintele României  zice să fie euthanasiați.  Nimeni nu-l adoptă, nimeni nu vrea să-l ia, să-l pună în lesă. Umblă  bezmetic pe străzi,  pe șosele…              
      O javră ordinară, fără nicio morală,   se însoțește cu altă javră ordinară și cu alta… și alta… și   formează o haită, care lacomă devorează  tot. De la bugetul țării până la copii…  
 D-le Primar  semnați  un Ordin!                                                                                                                                                                                                                                                                                   
                   Vasile Anton Ieșeanu,  12 septembrie  2013, Iași