Faceți căutări pe acest blog

duminică, 30 august 2015

Odă limbii române ( Poetului Emilian Marcu pentru Ziua limbii române 31 august )

               


Mirări din alte veacuri ne aduce,
 Lumini ce timpul îl străbate,
 Magicianul, purtător de cruce,
 A pus  mirabilă sămânță  în carte.

El din cuvinte a creat iubirea,
O flacără ce se aprinde în beții stelare,
O pasăre măiastră, ce aievea,
Poartă lumina vrăjii milenare.

O, ce miracole ascunde acest pământ!
Mirabile semințe ce aprind lumini;                                                     Mireasa mea e tot ce am mai sfânt,                              
În țara asta  prins-am rădăcini.

Nu pot să plec și chiar de plec eu mă întorc,                                       Un dor nebun îmi împresoară firea,                                                     Chiar de-aș ajunge la Londra sau  New York,                   
Îmi caut, tot acasă,  nemurirea.

Doamne, ce cer albastru și ce galben lanul!      
E roșu ca și focul dorul meu,                                                          
Aici mi-i tinerețea, aicea  mi-i aleanul,                                               Aici trăit-am  și, tot aicea, voi  muri mereu.

Lumina e iubire - germen în  semințe,                                                 Miracole-n cuvinte  eu sădesc;                                                  
Peste veacuri trece, în lumini aprinse,                             
Limba românească - ce mult eu te  iubesc!

Vasile Anton  Ieșeanu, 14 februarie 2014, Iași
      

joi, 6 august 2015

Un discurs aproape filosofic



Pe vremea  când eram  tânăr   și  nemuritor  nu mă gândeam să scriu, când  am început să îmbătrânesc și să mor în fiecare zi, m-am   gândit  să scriu, să rămân  nemuritor.                                                                                               Ce să scriu la o vârstă așa de înaintată?  Să scriu poezie nu se cădea. Deși  cei mai mulți au  debutat cu poezie lumea  ar fi  zis  despre mine  că m-am  scrântit  la bătrânețe.  
Așa că, am considerat că  cel mai potrivit pentru  vârsta  mea era eseul  filosofic și am  debutat cu cartea Cum să scriu un eseu…
 Femeile, mai cu seamă, debutează cu  poezie. Firi  romantice,  tânjind după  iubire, ele  vor  să rămână mereu  adolescentine.
Hegel spune că  filosofia este ultima treaptă a spiritului. El se referea  la   rațiunea  pură  al lui Kant. Eseul e   prima treaptă  a  ultimei trepte a spiritului, adică  e  clasa întâi a filosofiei.                                                                 Cei mai  mulți  cititori ai mei  au fost medici. Când  mergeam  la  medic îi dădeam o carte. Era o mică păcăleală, ca să evit să-i  dau bani.             
 Cum,   odată cu   îmbătrânirea,  am mers din ce în ce mai des  la medici, cu ei  mi-am  lărgit numărul de cititori. Unul dintre ei  a spus   despre cartea mea că este interesantă; în   mentalul  medicului   poate  fi un caz interesant de  boală.                                                                      
 Un chirurg   mi-a zis că e o carte  practică. Nu am înțeles dacă e malpraxis sau benepraxis.                                                                                                 Criticul  cel mai viziona al  cărții mele este o necititoare. Nepoțica mea, Ligia, pe  când  era  în clasa a doua  a mers la librărie,  împreună cu colegele ei, să cumpere  cărți. Colegele ei  au cumpărat  cărți  pentru copii; ea a cumpărat cartea lui Noica  -  Despre lăutărism.                                               
   Intrigată, vânzătoarea   i-a spus: „e o carte de filozofie.  Citești tu  așa ceva?”  „Am cumpărat-o pentru bunicul meu. El e filosoful  familiei…”                                                         
Vasile Anton Ieșeanu, 6 august 2015, Iași                                                                                                      

miercuri, 5 august 2015

De unde ai apărut să-mi spui povestea vieții mele!...



Când tânăr, prima oară, te-am văzut
un trandafir roșu cu parfum de mosc;
m-am aplecat petala purpurie s-o sărut … 
m-a vrăjit oglinda, de unde te cunosc?!

Ne-am îmbăiat apoi în voluptăți subtile
în tainicele nopți cu stele împănată…
ca Șeherezada mi-ai șoptit, sublime,
povești cu-n prinț și-o dulce fată.

Și acum mai retrăiesc, fierbinți
acele seri, o…, basme minunate!
exaltări romantice de juvenile minți…
prinse-n vrajă…, în eternitate!

Iubirea e destin înscris în stele?!
De unde ai apărut să-mi spui povestea vieții mele!...

Vasile Anton Ieșeanu, 5 august 2015, Iași