A murit marele om care a demolat iadul comunist, Mihail Gorbaciov ...

    

Nu voi uita niciodată sfatul realist dat de Gorbaciov,  românilor: „Românii trebuie să învețe să-și rezolve singuri  problemele lor interne”(Interviu luat de Radu Moraru lui Mihail Gorbaciov „Nașul TV”.) îndata de 9 mai 2020 https://youtu.be/b2inmD-kjD4                                                             Evident că marele demolatoral iadului comunist, Mihail Gorbaciov când a făcut afirmația că românii ar trebui să învețe să-și rezolve singuri problemele interne se referea la faptul că revoluția anticomunistă din decembrie 1989 a fost „operațiunea specială” a celor 60 de mii de „ turiști” ruși care au intrat în România prin Republica Moldova și prin Iugoslavia. „Turiștilor” ruși li s-au alăturat, turiștii” serviciilor ungurești, „turiști” Mossad ( cum se putea când doi regizorul revoluției era kominternistul iudeu Silviu Brucan și actorul principal Petre Roman la fel din rețeaua iudeo-kominternistă, conservată de KGB) la care s-au raliat și „turiști” CIA. În fruntea revvoluției s-a aflat toată agentura KGB - GRU, Iliescu, Brucan, Roman, Militaru.                             „Genialul” patriidiot Nicolae Ceaușescu care se credea în micimea lui lider mondial, invicibil și nemuritor, visând a cai verzi pe pereți - să facă din România o putere nucleară și o forță finaciară mondială, ne-a aruncat pe noi românii în revoluția cailor troieni și pe cale de consecință urmările revoluției cailor troieni au fost devastatoare și le resimțim și-n zielele noastre cele de pe urmă. Susținut în utopiile lui , cu persuasiune de Elena Ceaușescu o narcisică din paradigma bovarismului - gen Emma Bovary, care îi alimenta, infantilului Nicolae boala megalomaniei. Și ea, la fel ca bovarica Emma, orbită de putere, în micimea ei, chiar se credea alta decât era în realitate, recte chiar se credea „savant de renume mondial.” Eu nu am admirație pentru ruși, mai cu seamă pentru politicienii ruși dar pentru câțiva ruși am mare admirație între ei acest Mihail Gorbaciov, pe care l-aș pune alături de scriitorii Dostoievski, Tolstoi și filozofii Berdeaev, Șestov și Solomov.                 Toată istoria noastră, cel puțin în perioada fanariotă,  începută din vremea  domnitorului Vasile Lupu, recte din  secolul al XV-lea însemnat  o permanentă  josnică pâră  la Înalta  Poartă, care  ne-au rezolvat problemele interne în  interesul lor a  marile puteri.Pe cale de consecință  deciziile istorice  ale  românilor   au fost  un șir lung de eșecuri.              În aceiași perioadă  s-au băgat  în competiție cu otomanii  și rușii  în treburile interne ale  românilor  și au profitat la maxim, prin intrigi  și ademeniri  de  conflictele   interne  ale domnitorului  Constantin  Brâncoveanu, pe care sulttanul l-a executat  împăreună cu cei trei  fii ai lui. Evident  că pâra la Înalte Porți a devenit  cu timpul  o meteahnă  congenitală mioritică, pe care politicienii  români o practică  și   în  zilele noastre cu o mizerabilă și detestabilă  lipsă de demnitate ,  unii cu pâra la ambasade , alții cu pâra la Bruxelles. Căci vorba  înțelepciunii populare  toate  popoarele  oneste își spală rufele în  familie , numai românii și  le spală la  Bruxelles.  N-am învățat nimic de la istoria noastră și nici să ne rezolvăm singuri problemele interne.  Când inviți vecinul să-ți rezolve problemele de familie, evident că el,  își arogă  și dreptul, pe care  crede că i se cuvine să îți regulează și nevasta.

Autor: Vasile Anton Ieșeanu,  miercuri, 31 august 2022, Iași   

Șocul viitorului - cunoașterea științifică - o sabie al lui Damocles! Nu vă îngrijorează viitorul?...

      

       Omul e singura ființă biologică care poate trăi nu doar clipa prezentă, el poate retrăi virtual trecutul și își poate proiecta imaginar viitorul. Numai animalele trăiesc doar clipa prezentă, însă am observat că mulți, foarte mulți oameni trăiesc la fel ca animalele, doar clipa prezentă - a mânca , a bea, a face sex, a se juca.  Trecutul l-au  uitat de viitor nu le pasă!  Carpe Diem, sune poetul latin Horațiu  în sensul de a trăi clipa  pasional, nu a trăi clipa superficial, plictisit căutând o joacă de copii care să-i ocupe clipa. Ființă umană dotată cu rațiune și aș zice eu prin Incoștient cu Suprarațiune,  responsabilă, își proiectează pas cu pas,  pragmatic viitorul, chiar dacă acest viitor ne șochează.  Omul trebuie să ia în calcul și  eventualele  accidente   provocate de  tehnologiile inventate de el și să-și asigure prin  soluții pragmatice viitorul.  Din momentul în care primele fiinţe gânditoare  au ridicat ochii spre cer ele au fost uimite nu numai de imensitatea cosmică, nu numai de cerul înstelat, dar şi ordinea acestuia în aparentul haos. O anumită repetare a fenomenelor cosmice cu regularitate de ceasornic i-au determinat pe acele fiinţe înzestrate cu raţiune să interpreteze că această ordine raţională nu poate fi decât creaţia unei alte fiinţe raţionale pe care şi-o imaginau a fi superiară lor,  un Zeu care a făcut posibilă această întreaga existenţă incusiv a oamenilor. Ei au admirat măreţia cosmică, s-au mirat şi au meditat căci cea dintâi caracteristică a  fiinţei umane umane în urma mirării a fost dorinţa ei nemărginită pentru cunoaştere.  ,,Toţi oamenii, prin natura lor, au dorinţa de a şti. Semn, chiar satisfacţia dată de simţuri’’ – spune Aristotel. (Aristotel -  Metafizica A-E, ed. Paideea, 1998, p.5).

            Cunoaşterea realităţii este procesul inerent şi intrisec de formare a raţiunii. Aşadar, uimirea în faţa măreţii cosmice, după cum ne asigură Aristotel,  le-a deschis oamenilor porţile  cunoaşterii şi dorinţa de a găsi explicaţii şi înţelesuri  logic-raţionale. Dar aici dorinţa trebuie să aibă şi  înţelesul  de iubire; a iubi cunoaşterea înseamnă a iubi  înţelepciunea.

            Plotin merge parcă mai adânc şi spune că în snsibil recunoaştem imitaţia a ceva ce se află în Gândire şi oamenii rămân uluiţi şi ajung să recunoască adevărata realitate, şi din această uluire (uluirea este o emoţie care însoţeşte actul contemplaţiei frumeseţii formelor din sensibil), se naşte iubirea – căci cine vede Frumuseţea în forma sensibilului  este purtat dincolo de învelişul ei material, în transcendent, acolo,de unde provin toate aceste minunăţii ale sensibilului. „Uluirea în faţa măreţiei, ordinii şi armoniei cosmice este emoţia iubirii şi  totodată act de gândire prin care recunoaştem realitate. ( Plotin – Enn. II 9, 16, 43). 

           Cum recunoaştem realitate? Plotin, sub influenţa tezei platonice a amintirii  spune că în această emoţie ne reamintim adevărata realitate; emoţia uluirii ne spune că în mintea primilor oameni, în gândirea lor, se afla deja formeale sensibilului, de vreme  ce ei au trăit această emoţie când lau ridicat ochii spre cer. Oricare altă fiinţă terestră, fie şi dintre verii primari ai omului  nu recunosc măreţia cosmică şi nu trăiesc emoţia uluirii; cât priveşte dorinţa de cunoaştere este egală cu zero absolut.                     

Cunoaşterea după cum ne spune Aristotel se realizează prin simţuri. Dar şi animalele la fel ca şi oamenii au simţuri. Numai că omul are ceva în plus faţă de animale un program mintal care nu numai că îi  face accesibilă cunoaşterea realităţii dar îi  induce o dorinţa de a cunoaştere nemărginită. De unde decurge dorinţa de cunoaştere nemărginită? Din continua uluire, această emoţie care generează  şi iubirea de cunoaştere, după cum ne spune Plotin şi care ne deschide tot mai larg porţile transcendentului şi odată cu aceasta Ideea de Bine, cum  a intuit acest ultim mare mistic păgân.

Credem că în tendinţa  generală  spre bine, cunoaşterea transcendentului îi deschide omului larg porţile binelui. Totodată  programul mintal numit raţiune cu care orice fiinţă umană se naşte şi cu care accesează cunoaşterea realităţii  îi  permite să emită şi raţionamente matematice şi idei logic-raţionale. În concordanţă cu această capacitate mintală, omul este dotat cu organe corespunzătoare exprimării raţionamentelor şi posibilitatea comunicării lor prin limbaj; el are de asemenea  capacitatea  de a judeca critic cunoaşterea, de-a o conştientiza şi mai cu seamă de a decela binele de rău.

De la începuturile omului biblic, aşa cum ne spune mitul biblic, omul a înţeles că această capacitate de cunoaştere este o sabie a lui Damocles: fiecare pas în cunoaştere îi aduce un bine mai mare, dar  şi un rău la fel de mare. Istoria, însă,  a dovedit că există o tendiţă generală spre Bine, de vreme ce omenirea a supravieţuit atâtor războaie de la primul conflict biblic când Cain l-a ucis pe Abel  şi până la cele două mari conflagraţii ale secolului XX. Binele, ca faţă a cunoaşterii,   progresului ştinţific şi tehnologic aduce ca revers un rău distrugător tot mai mare    -  ca o replică în oglindă a Binelui cunoaşterii .

Poate de aceea primii evrei care au scris Biblia au considerat cunoaşterea drept un mare  păcat. Cunoaştere face dintr-o fiinţă inocentă una oricând gata să comită noi  păcate. Inocenţa l-a situat pe om dincolo de bine şi de rău. Primul pas în cunoaştere l-a adus pe om în sfera binelui şi răului, cunoaşterea l-a făcut  stăpân al binelui şi răului, egalul Creatorului – ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul!’’  (Facerea3,4).

Pentru Socrate  cunoaşterea înseamnă  a fi de partea binelui , ignoranţa de partea răului. Şi oare marele mag al antichităţii greşea? Cel care cunoaşte deţine în egală măsură  puterea binelui şi a răului, dar cel înţelept ştie că puterea răului se poate întoarce împotrivă-i ca un bumerang, de aceea de răul cunoaşterii se vor folosi numai ignoranţii. Cunoaşterea trebuie să-l facă pe om mai bun şi mai drept dacă vrea să supravieţuiască, deci trebuie să fie îndreptată numai sprte bine. Cioran, incorigibilul pesimist vede în cunoaştere ,,cel mai mare întuneric’’. ( Emil Cioran - Pe culmile disperării, Ed. Huamitas, Bucureşti , 1993, p.82).

Dar este oare cunoaşterea cel mai mare întuneric, sau este cea mai mare iluminare? Dacă ne folosim de cunoaştere pentru a comite răul asupra omenirii, atunci, evident, cunoaşterea este cel mai mare întuneric , dar dacă ne folosim de cunoaştere pentru a face un bine mai mare omenirii, atunci nu poate fi decât iluminare. Mitul peşterii explică cel mai bine  drumul spinos al  cunoaşterii – de la aparenţă la realitate , de la lumea miturilor  la realitate filosofică.                             

    Platon spune că suntem atraşi de acest Bine care ni-l dezvăluie cunoaşterea, dar cunoaşterea ne atrage în primul rând pentru posiblităţile tot mai mari pe care ni le oferă binele, dar şi acelea ale mirajului puterii, de a stăpâni Binele şi Răul. Cunoaşterea tot mai profundă a realităţii creşte gradul de pesimism a omului. Pesimisul este dat de răul pe care ni-l dezvăluie cunoaşterea, un rău tot mai mare în care spectrul extincţie rasei umane şi a vieţii stă ca o sabie a lui Damocles desupra capului  omului. Scenarii  tot mai apocaliptice sunt construite de savanţi pe măsura dezvăluirii mai profunde a realităţii. Din aceste considerente din punct de vedere psihic oamnii care ştiu sunt mult mai pesimişti decât ignoranţii.   

          ,,Binele este cel spre care tinde totul.’’ spune Aristotel care împărtăşeşte interpretarea lui Platon (vezi Philebos,20d). Dar nu  „totul” tinde spre bine; principiul al doilea al termodinamicii în structurile fizice arată o tendinţă spre rău – o creştere a entropie la fel ca bătrâneţea în stucturile biologice.

Dar în sistemele biologice tendinţa de creştere a entropiei este anulată de inerenţa  reproducerii; o nouă viaţă înlocuieşte pe cea la care entropia creşte. Tendinţa spre bine la sistemele biologice  ar putea fi văzută ca o mai bună adaptare la mediu; continua regenarea a fiinţării într-o permanentă cursă a supravieţuirii prin selecţie naturală şi mutaţii genetice. De altfel un lucru trebuie înţeles, încă de la început,  foarte clar: ceea ce noi numim în sensul dat de categoriile evoluţioniste de selecţie naturală şi mutaţie genetică înseamnă din punctul de vedere a codului genetic – autoprogrmare. Spre deosebire de ordinatoarele artificiale, cele  naturale au capacitatea de a se autoprograma spre o fiinţare optimă corespunzătoare condiţiilor oferite de ecosistem. Când vorbim despre selecţie naturală şi mutaţii genetice, vorbim despre autoprogrmarea informaţiei a variabilei codului genetic al speciei respective.         

Pentru om tendinţa spre bine poate fi observată mai clar în procesul cunoaşterii. Chiar dacă cunoaşterea îi dezvluie omului un bine mai mare şi un rău în egală măsură de mre, tendinţa generală a omului este să aleagă binele din această cunoaştere. Numai „scepticul de serviciu a unei lumi în declin” cum îl numea Petre Ţuţea pe Emil Cioran, crede că omul înclină spre rău. Omul, numit de Cioran,„această pată neagră a creaţiei” nu poate fi decât o fiinţă a spleenului, a scepticismului în special care îl descurajerază în aşa măsură încât ajunge să-şi nege propria sa existenţă. Dar în ciuda viziunii sumbre expuse de Cioran în Demiurgul cel rău noi credem că omul şi odată cu el  totul general este programat spre  Binele pe care ni-l oferă cunoaşterea  şi nu spre răul non-existenţei.

Omul are nevoie de tot mai multă cunoaştere spre a ajunge la binele suprem; cu cât omul cunoaşte mai mult cu atât se apropie mai mult de Creator. Cunoaşterea tot  mai profundă a  existenţei îi deschide porţile stăpânirii unui bine mai mare şi a unui rău în egală măsură. Creatorul nu poate fi Demiurul cel rău, cum încearcă Cioran să acrediteze ideea, căci orice creator este un demiurg bun, când crează; numai distrugătorul creaţiei poate fi numit Demiurgul cel rău.

 Cunoaşterea îi dezvăluie omului în primul rând binele, deci tendinţa omului este spre bine şi nu spre rău; binele descoperit în procesul cunoaşterii poate fi folosit şi ca rău. Aceasta îi dă putere o putere tot mai mare omului  şi îl face să devină tot mai mult asemeni Cretorului. De altfel mitul biblic arată că omul s-a înălţat prin cunoaştere la nivelul Cretorului şi nu a fost o cădere în păcat cum încearcă biserica de la Sf. Augustin încoace să-l învinuiască. Să distrugi o lume pe care din motive ideologice o consideri eminamente rea ca să iniţiezi o alta „mai bună”, care s-a dovedit a fi mai rea,   cum din nefericie au făcut comuniştii dovedeşte limitele raţiunii umane şi a cunoaşterii în general. Saltul din „imperiul necesităţii în cel al  libertăţii” s-a dovedit a fi o utopie cu catastrofale consecinţe economice şi sociale; o lume mai bună se construieşte prin voinţă de cunoaştere ştiinţifică, prin schimbare realistă  de paradigmă şi nu prin iluzorii teze ideologice. Schimbările de paradigmă socială au nevoie de cunoaşterea profundă a realităţilor economice şi de informaţia vizionară care să confere raţiunii capacitatea de a decela binele de rău  şi de a alege o cale de mijloc în care binele să fie procentual mai mare decât răul. A ne arunca orbeşte în ideologii ale binelui  utopic poate avea pentru multe generaţii consecinţe grave fiindcă  binele poate fi ascuns în aparenţa răului şi a răului în aparenţa binelui; a  ignora cunoaşterea ştiinţifică în condiţiile actuale ale lumii, a unei lumi în care  progresul  cunoaşterii este tot  mai accelerat îi va pune pe ignoranţi în imposibilitatea de a mai putea  face disticţii corecte între bine şi rău. Orice ideologie vrea să genereze o lume după chipul şi asemănarea ideologului care a iniţiat-o şi care vizează de regulă idealul, un ideal ca o himeră,  fără nici un suport în realitatea umană. ( Vasile Anton Ieșeanu - Viață, Iubire , Destin)    

      Autor: Vasile Anton Ieșeanu,  miercuri  31 august 2022, Iași

Narcisism erotic!

 

 

Fac dragoste cu sora mea geamănă;

ea este-n mine şi,  eu sunt în ea;

mă uit în oglindă – o, ce bine seamănă!

din tinereţe, cu figura mea…

 

Resping  avansurile  fetelor reale;

ce am în mână e plăcerea mea!

n-o împart cu nimeni şi cânt osanale

iubirii virtuale mă  aprind în ea!

 

Mă uit în străfunduri de ape; oglinda

îmi revarsă chipul  ei cel drag,

ea este-n adâncuri, în mine, osânda!

eu  nu  mai văd afară de prag! 

 

Universul meu e acolo, în adâncuri…,

eu văd, ce alţii nu pot vedea,

pe sora-geamănă, ce-aleargă prin  gânduri;

ea este acuma...,  lumea mea!

 

Mă cheamă la ea cu-atâta-nfocare,

că nu mai pot să opresc

gestul, care m-aruncă în mare,

cu sora mea... să mă contopesc! 

Autor : Vasile  Anton Ieșeanu, duminică, 28 august 2022, Iași   

Marie, iubirea vieții mele!

 Marie

Dansez cu tine

 de o viaţă dansez cu tine

şi dacă ar fi să mă mai nasc odată

tot cu tine aş dansa

doar cu tine

 numai cu tine

femeia mea

nepreţuita mea

valsul vieţii...

 

Marie

iartă-mă tentaţiile

altor  dansuri

afurisite dansuri moderne

la care m-a împins demonul

acel demon  nebun

ce-n bărbat are sălaş

 şi-am dansat  frenetic,

 dansurile nefericirii tale     

 acel  drac împeliţat

 m-a împins persuasiv 

 spre  alte  dansuri

  şi eu  atât de slab

  am dansat ca un apucat

 bolnav de amoc... lambada! 

 

Marie

tu nu poţi decela iubirea de sex

cum decelează bărbatul

înrăit armăsar alergând după iapane      

nu poţi uita rătăcirile mele

nu poţi ierta dansurile mele de-o noapte

cu fructe  coapte

cu fructe răscoapte  

ce-ar trebui  să fac

să mă crezi pe cuvânt

că tu eşti iubirea vieţii mele…      

Marie

valsul este dansul nostru sacru 

e dansul nostru de suflet

l-am dansat la baluri, la nunţi, la botezuri

cu  nimeni n-am mai dansat vals  

 cu tine îl dansez, doar cu tine

  de la începutul începuturilor

 cu tine sora mea geamănă

 cu tine sufletul meu pereche

neprihănita mea

vreau să dansez doar  cu tine

 valsul  nemuririi  

 ... până când moartea ne va despărţi!

Autor : Vasile Anton Ieșeanu, Vineri, 26 august 2022, Iași 

#Ideologul lui Putin

        

    Moto: Răul comis, pe care nu-l plătesc părinții, îl plătesc copiii, spune în Timp și destin - Constantin Rădulescu Motru. Filozoful român este și prin această reflecție un mare vizionar.

    Să-ți sacrifici fiica #товарищ Александр Дугин, pentru o #ideologie absurdă:credință oarbă și devotament dement, da asta înseamnă să faci parte din #idioții utili stăpânului absolut al binelui și răului rușilor. Da, la cât rău a făcut rușilor acest fiu de #kaghebist, ajuns ideologul lui Putin merită suferința de la sfârșitul vieții. Cum vei mai putea suporta viața, după asasinarea fiicei tale, ideologule Dughin?...  

„Cine a omorât-o pe Daria Dughina? Circulă două ipoteze, una supra-realistă iar alta realistă. Prima-i că ar fi chiar taică-su, Dughin: prietenii care se pricep (ex Sergej Sumlenny) i-au găsit o consistentă bibliografie mistic-ariană în care face cultul morţii şi elogiază tradiţia antică de a sacrifica copiii pentru o cauză, jertfă de care doar marii lideri sunt în stare (ex Abraham, Agamemnon etc). Într-un articol din 2020 spune că o parte din elita politico-culturală trebuie pregătită pentru un singur scop: sacrificiul suprem în vremuri grele pentru ca zeii să întoarcă din nou cu faţa către comunitate. La cât de ţăcănit e omul, nu te-ai mira.” (Sorin Ionita, analist și comentator liberal, expert în politici publice și dezvoltare locală)                                                                      Mare păcat să fii filozof titrat și totuși ignorant. Socrate afirmă că omul comite răul din ignoranță. Române care comentezi capra cu trei iezi, habar nu ai și bați câmpii ca orice incult care crede că deține adevărul absolut. Eu l-am citit pe Dughin , spre deosebire de tine. El e promotorul ideologiei socialismului creștin - credință oarbă și devotament dement.   Nu am ascultat discursurile lui Dughin și nici ale fiicei sale, dar am citit cartea de confruntare polemică între filozoful rus Alexandr Dughin și , Olavo de Carvalho, Statele Unite și Noua Ordine Mondială, o dezbatere între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin, și m-am convins de aberanta ideologie promovată de acesta, anume socialismul creștin - credința oarbă și devotament dement. Idiotul Dughin vrea o Rusie mare putere. Rusia o mare putere înseamnă acapararea teritoriilor vecine și noi știm cât de odioși au fost rușii în relația istorică cu noi românii. Dincolo de aparențele unui act terorist, eu cred că a fost mâna invizibilă a unei justiții imanente, care i-a plătit lui Dughin cu vârf și îndesat pentru aberațiile promovate de el șii fii-sa. Rușii, acest neam asiatic, cum spune Eminescu prin constituția lor congenitală sunt antioameni. Am multe istorii trăite de bunicile mele și pe care mi le-au povesti de de mai multe ori cât de odios s-au comportat ofițerii și soldații ruși cu populațiua civilă, după ce România a fost ocupată prin lovitura de stat și marea trădare națională din 23 August 1944.                                       Despre socialismul creștin Dostoievski avertizează în Jurnal de scriitor că e mai periculos decât socialismul ateist. Cât rău a făcut el sau tatăl lui kaghebist? Poate așa se explică de ce a fost „aleasă” morții fata lui și nu el. Ideologul lui Putin este fiu de kaghebist, iar fii-sa o fanatică susținătoare a războiului împotriva Ucrainei, așa că și-au meritat soarta.  

“Imi reprim fireasca reacţie omenească faţă de o moarte tragică. Oamenii ăştia sunt adevăraţi asasini şi instigatori la război. Nu am nici un regret pentru fiică sau tatăl îndurerat. Am în schimb regrete pentru miile care au fost ucişi ca rezultat al propagandei şi ideologiei lor josnice" ( Declarația  ministrei Apărării din Cehia Jana Cernochova)                                                        Totul se plătește în lumea asta, tot răul comis cândva, există un efect de bumerang ce se manifestă la nivel cuantic, invizibil pentru noi, când o întâmplare programată la nivel cuantic ne lovește în moalele capului când ne e lumea mai dragă dar ignoranții nu au de unde să știe, dacă nu citesc și rămân doar #fanatici religioși. Mare păcat...Da, îți înțeleg simpatia și filorusia, dar vorba lui Aristotel, prieten îmi este Platon, dar mai prieten îmi este adevărul. Eu rămân prieten cu adevărul... dumneata poți să idealizezi emoțional, dar eu nu . Și dacă mă uit înapoi în istoria noastră câți români nevinovați au ucis rușii, acest atentat îl consider un efect de bumerang la toate asasinatele lor.                                                                                                 Plângi că a fost asasinată fiica lui Dughin, mă acuzi pe mine de ură, dar istoria noastră nefastă generată de ruși ai uitat-o? De Săptămâna roșie ai uitat? Ți-o amintește Paul Goma. Câți români asasinați nevinovați, de ruși, asta nu te doare?... Câte românce violate de armate roșie „eliberatoare” asta nu te doare? Cine oare a decimat toată elita noastră intelectuală? Nu iudeo - bolșevicii?!... Te doare că a fost asasinată fata lui Dughin!Eu nu sunt partizan al ucrainenilor, eu sunt partizan al românilor.                                                     Eu ți-am explicat prin prisma mecanicii cuantice, „adevărul meu” „convenabil ideilor mele” dacă poți înțelege efectul de bumerang generat de lumea cuantică?                                                     Eseul meu „Cum trăim la fel murim ” îl explică. Mai departe vorbim discuții. Nu știam că serviciile NKVD ucrainene au ucis români la Fântâna albă. Dar oare de cine erau telecomandate aceste servicii NKVD ucrainene? Nu de NKVD Moscova?!... A reduce adevărul e ca și cum ai spune o jumătate de adevăr, adică o mare minciună mascată. Crezi că întâmplător a fost aleasă fata lui Dughin?     Așa privind doar prin prisma noastră limitată din lumea noastră tridimensională sau cvadridimensională( dacă luăm în calcul timpul) am putea crede că explozia mașini a fost un joc al hazardului - o întâmplare nefericită în care victima ar fi trebuit să fie tatăl, dar a fost fiica lui Dughin! Dar cunoaștem noi oare cum se manifestă enigmatica lume cuantică și cum prin inconștientul nostru care este permanent conectat la această enigmatică lume invizibilă, care ne monitorizează și ne predestinează unei întâmplări faste sau nefaste?          Și eu am trecut prietene prin multe întâmplări similare, unele programate, cu intenție asasină, de colegi fanatici ceaușiști când mi-am manifestat anticeaușismul la revoluție și am fost la un pas de lumea de dincolo. Alte întâmplări post-revoluționare la limita supraviețuirii ar fi putut să-mi fie fatale. Și totuși o „mână invizibilă” m-a salvat. Dogmaticii religioși vor spune că e vorba de „îngerul meu păzitor”.                                                                                                     Eu spun că-i „ mâna invizibilă” (ca să-l „plagiez” pe economistul american Adam Smith) a lumii cuantice, multidimensionale existente în noi și în întreg universul, o lume care ne monitorizează prin Inconștientul nostru conectat la această lume invizibilă și ne proiectează ca un efect de bumerang în viitor întâmplarea fastă sau nefastă.                                                                                                       Știi tu ce mare rău a comis Dughin în viața lui sau tatăl lui Dughin care a fost kaghebist?                                                                           De unde ai dedus că eu susțin terorismul?... Ori nu ai citit cu atenție ori ești într-o altă logică, cea emoțională, la care eu nu ader. Eu am explicat efectul de bumerang.                                                          „Efectul de bumerang” e un principiu descoperit de mine în urma cercetărilor despre destin. Cartea mea are vreo 1500 de pagini , circa trei volume în care explic pe baze științifice, filozofice, biologice, genetice, psihologice și a teoriilor cuantice cum ne proiectăm singuri întâmplările faste sau nefaste din viață. Deși nu sunt adeptul creației mistice, nici fizicienii cuantici nu pot explica enigma cuantică și multe fenomene de conexiune cu inconștientul uman, nu le pot explica.                                                                                                     După unii biologi există două minți în fiecare individ: mintea conștientă și mintea inconștientă. Am cercetat fenomenul legăturii dintre destin și lumea cuantică în cărțile mele Viață, Iubire , Destin și în Conștiință și Supraconștiiță și am găsit că există cum spunea celebrul criminalist român o „instanță imanentă” în chiar Inconștientul fiecăruia, care ne judecă și ne pedepsește exemplar fie printr-o întâmplare nefastă, fie printr-o boală, fie chiar prin moarte, accident, etc.                                                                                         Uite, îmi amintesc de românca care a mers în Egipt la mare și a fost mâncată de un rechin. Crezi oare că întâmplător?... Ce rău a comis la viața ei, nu știu ,dar ceea ce nouă ne apare ca hazard, în lumea cuantică apare ca un efect de bumerang.                                                        Mă rog dacă citim doar printre rânduri putem afirma că sunt fan terorism, așa cum m-ai perceput dumneata. Nu știu de ce ai perceput drept ură din partea mea, faptul că încerc să înțeleg adevărul din această întâmplare cu fata lui Dughin? „Cum trăim la fel murim” e un eseu care merită citit în cartea mea CUM SĂ SCRIU UN ESEU... Poate astfel vei înțelege că „ura mea” e o încercare de a afla adevărul invizibil. E greu să înțelegi neînțelesul. Nici fizicienii cuantici nu au înțeles lumea cuantică, e mult prea enigmatică, chiar și pentru ei. Care este mai criminal după tine războiul lui Putin sau actul terorist care a vizat o persoană filoputinistă? Dacă citim Demonii lui Dostoievski vom afla multe acte teroriste săvârșite de tinerii ruși. Dacă citim Frații Karamazov vom afla fanatismul rusesc, dacă îl citim pe Alexandr Soljenițîn Arhipelagul Gulag aflăm teroarea sovietică în stare pură, dacă citim Povestiri de la Kolîma al lui Varlam Șalamov vom afla asasinatele din lagărele rusești. „Cântecul meu de lebădă”, trebuie să-ți spun, nu e cântecul unei lebede obișnuite - o lebădă albă pe care ai văzut-o cunoști, e cântecul unei lebede negre! Nicholas Nassim Taleb eseist libanez-american, a devenit celebru cu cartea Lebăda neagră. Eseistul încearcă să explice prin teoria probabilităților care ține de lumea cuantică cum apare lebăda neagră o rarar avis, recte cum se naște un eveniment imposibil de prevăzut și cum abordăm această întâmplare din viața noastră generată de o realitate ascunsă, existentă în noi, în mintea noastră inconștientă, imposibil sau greu de explicat de mintea conștientă cu logica ei rațională.                                                                                                     Cum îți explici fenomenul visului premonitoriu - salvator? O fi îngerul păzitor în care crezi tu care te autodefinești drept „fanatică religioasă”? Sau e această lume cuantică invizibilă cu particulele ei elementare ca un roi de albine , cu radiațiile ei ca niște fire de păianjen la care ne este conectată mintea Inconștientă. În timpul vieții ui Bach mureau mulți copii, de aceea familile făceau câte o duzină de copii. Dar de ce îl iei în calcul doar pe Bach când vorbești de moartea celor 10 copii din 12 ? De ce nu o iei în calcul și pe soția lui pentru că soția lui a contribuit la fel ca și Bach cu 50 la sută din zestrea lor genetică!                                                                                         Cunoști istoria eredității soției lui Bach? Știi din ce cauză au murit copii? Dar copii care se nasc cu malformații, e adevărat puțini la număr, dar care îi face inadaptabili unei vieți sociale normale , cum îți explici fenomenul? Cum îți explici că într-o familie cu cinci șase progenituri,unul este mai deosebit, mai inteligent decât toți ceilalți frați și surori. Vei spune că mama a avut un iubit. E simplu, nu? Și credibil. Ei , nu-i chiar așa de simplu - s-a culcat cu alt bărbat - e mai complicat, pentru că nu putem cunoaște cum se manifestă în momentul concepției lumea cuantică. Cum îți explici faptul că gemenii uniovulari nu sunt identici? De ce unul are dominanta tatălui și celălalt al mamei?... Nu crezi că există o corelație între standardul moral, viață și moarte?!... Uite îți ofer cartea mea CUM SĂ SCRIU UN ESEU... citește eseul „Cum trăim la fel murim”, poate vei înțelege această corelație între viață și moarte.

Autor : Vasile Anton Ieșeanu,  duminică 22 august  2022, Iași

Stăpânul absolut al Binelui și Răului; când o bandă de tâlhari Procust pune mâna pe puterea politică! (partea întâi)

  

     Numai dictaturile nasc asemenea specimene - stăpânul absolut al Binelui și Răului, în realitate ascunsă - un monstru cu chip de om.            Nu somnul rațiunii naște monștri  cum credea  Goya, pictorul spaniol, ci puterea stăpânului absolut  și somnul națiunii. Niciun individ uman nu trebuie lăsat la butoanele puterii mai mult de zece ani, pentru  că puterea are efecte dezastruoase asupra psihomentalului, îl îmbolnăvește de megalomanie pe acel individ care stă timpul mai îndelungat la  putere  și îl transformă din om în monstru.                                                                                     De aceea democrația oricât ar fi ea de „falsă” sau „originală”  cum este democrația română   sau cum o numește propaganda nostalgicilor  -„democrația noastră originală de Dâmbovița” eu aș zice  încă neconsolidată, nu permite ca un individ  să  rămână la putere mai mult de zece ani, ca să devină  monstrul puterii - stăpânul absolut al Binelui și Răului.                                                Dar democrațiile mai cu seamă democrațiile neconsolidate  nu pot opri  manifestările extremiste. Extremismul  atrage  magnetic  antioamenii - cum  Antioamenii  sunt  masa de  manevre  politice  ale  forțelor extremiste; ei cred fanatic că dictatura e cel mai bun  regim politic, un regim care poate instala „mai binele” în locul   binelui democratic.                       Toate  regimurile  politice  extremiste , pentru  a accede la putere se folosesc  de „canalia de pe uliți”,  cum i-a numit Eminescu, toate putorile unei societăți, majoritatea  tineri, rămași la stadiul infantil, din varii  conflicte  familiale, familii dezorganizate, copii crescuți la casele de copii sau în familii străine, copii ai nimănui care se agață cu disperare, în absența  tatălui biologic, de un Tătuc politic, protector, formând în paradigma creștină păstorul și turma sa. Din canalia de pe uliți  se  recrutează  cei mai mulți antioameni.                                                                     Odată  instaurată dictatura la putere, antioamenii sunt  folosiți ca   instrumente criminale  de  anhilare a  oamenilor  capabili de a-și autoguverna singuri  viața,  liberi și autonomi  „Ceilalți, iată iadul!”, spune Albert Camus. Eu afirm că nu ceilalți sunt iadul, ci dictaturile sunt iadul și ideologiile care-i susțin propagandistic, religia lor, pe dictatori, stăpânii absoluți ai Binelui și Răului.                                           Dictaturile creează psihoza în masă , anume că „ceilalți” sunt iadul. Dictaturile împart oameni în Buni și Răi , după criteriul aderării la turma dictatorului și a non-aderăririi. Dictaturile creează iadul prin „ceilalți” recte prin antioamenii care trec la indicațiile prețioase ale dictatorilor la vânătoarea de oameni, la crime în masă și asasinarea inocenților care nu cred în mai binele dictaturii.                                                            Toate dictaturile au creat antioamenii-călăi, executanți zeloși - sosii ale tâlharului Procust, numit de greci,nu fără temei, MULTSTRICĂTORUL care iau măsura oamenilor după patul tâlharului Procust, pe cei prea lungi îi scurtează cu secera, pe cei scurți îi lungesc zdrobindu-i cu ciocanul, exact cum au făcut comuniștii în faza iudeo-bolșevismuluii stalinist.                                                                          Dictatorii vor să recreeze oamenii după măsura patului tâlharului Procust și să facă din oameni conform mitului biblic,oameni „după chipul și asemănarea lui” dumnezeului- dictator, în viziunea religiei creștine o turmă și-un păstor-   devotament și credința oarbă.  NB:urmează partea a doua!

Autor : Vasile Anton Ieșeanu,  duminică14 august  2022, Iași

                                                                                                                                                                  

Omagiu pentru Maria, zisă de mine Maricica, zisă de nepoate Mia, la 70 de ani!

     

Maria Babiac  și Vasile Anton la cununia civilă: Pictură de Ligia Maria Pascal, nepoata noastră, acum studentă la  Psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca.              

            Miercuri, 3 august 2022, Maria Anton, zisă de mine Maricica, zisă de nepoatele Ligia și Luna - Mia  împlinește  vârsta de 70 de ani. O sărbătorim azi, duminică 30 iulie 2022, aici  la Vânătorul, ocazie cu care îi urez: La mulți ani draga mea și multă sănătate! Unii fizicieni cuantici susțin că doar privind înapoi vedem adevărata  realitate a lucrurilor din urmă.  Maria, zisă Mia s-a născut în data de 3 august 1952, comuna Strunga, județul Iași, al doilea copil al familei Babiac Ion și Babiac Agripina,  după Gheorghe, primul  - băiat, o  familie de țărani din comuna Strunga , satul Strunga cu  ape balneare cunoscute  în acea perioadă  drept băile Strunga”  cu  pădure, nu ca „sahara”  de la  Spineni, cum a numit doamna mea  satul meu natal.          Pe bună dreptate Maria Mia a numit satul Spineni   - sahara; când bătea vântul satul devenea o  adevărată furtună de  colb. Colbul drumului ridicat  și vânturat peste tot,  intra chiar și-n case și-n oalele de la bucătărie. Maria, zisă  Maricica de  mine   Mia de  nepoate a  fost  prima fată din șirul de patru surori, care au urmat după ea:  Lucica, Ana, Liliana.                                                                                   Cred că mama Agripina a născut-o  noaptea că ea  a fost și a rămas o nocturnă. Era născută  leoiacă și după cum  se știe  leoaicele ies   noaptea la vânătoare. Pe mine, spre exemplu  m-a vânat într-o noapte de septembrie în 1971 când m-am dus s-o invit la balul de sâmbătă seara.                                                                                                 De fapt eu plecasem la vânătoare, dar am ajuns din vânător, vânat!  Ea leoaică, eu rac.  Dar cum o leoiacă să vâneze un rac? Simplu:îl prinde pe rac de clește.  Ea venise în acel an de grație 1971, repartizată, după ce terminase liceul agricol, contabilă  la CAP Spineni. Și uite la ce a fost  bun comunismul; să  ne  întâlnim și să  refacem androginul primordial.  Oare a fost  întâmplătoare întâlnirea noastră?... Dacă nu ar fi fost comunimsul nu ne-am fi întâlnit? Ba, eu cred că am fost predestinați să ne intersectăm viețile.                                      Am multe argumente să cred  în predestinarea  întâlnirii noastre , dar m-aș lungi prea mult. Le voi expune  în cartea mea Conștiință și Supraconșțiință. De fapt le-am și descris  în Balada iubirii - Despre sufletul  pereche, cărți nepublicate încă. Există sau nu  există predestinare  în relația de cuplu?  Eu cred că există, e un princpiu cuantic acela al  atracție   polare – asemănarea în oglindă. E vorba de atracția contrariilor, un fel de simetrie antinomică, a  protonului cu  electronul.Cine  a fost  protonul , cine  electronul,  nu știu ,dar  cert am format amândoi  elementul fundamental al universului – atomul de hidrogen.                                                                 Dar oare  ne-am asemănat   în oglindă? Cred că din multe puncte  de vedere , dar mai cu seamă psihomental și moral ne asemănăm.   Și din  din punct de vedere zodiacal suntem  la  poli opuși. Cum să împaci din punct de vedere  zodiacal  o zodie de foc cu una de apă?  Ea  leoiacă , eu rac.  Ei bine, se spune că apa stinge  focul. Dar focul se aprindea mereu… și mereu… și mereu… la prima scânteie.   Și câtă apă am risipit să sting  focul leoacei…                                  După revoluție n-am  mai avut apă așa că, revenind pe  plaiurile natale, am plantat viță de vie și am trecut pe vin. Și trecând  eu pe vin am abuzat de carne  și de vin  și  unul din rinichi, anume rincihiul meu stâng  a fost invadat de celule  criminale  numite  de  medici celule  canceroase. Maria-Mia  are   rinichi polichistici o boală  ereditară. Și insista în acele vremuri dacă va fi să  ajungă la dializă să-i  donez un rinichi  sănătos de-al meu  sănătos. Eu îi  răspundeam în glumă , cum să-ți  dau un rinichi…dacă nu mai pot face   dragoste! Ce  mesaj  premonitoriu!  La scurtă vreme  am fost depistat cu tumoare pe  rinichiul stâng, scos prin operație chirurgicală ca focarul cancerului , sau cum spune  guru  indian  Sandguru, bandele de celule criminale să nu  invadeze organele  învecinate  .Atunci, pe masa de operație am fost la un pas de fericirea  supremă, adică era gta să trec în lumea de dincolo  a celor drepți , pentru  că am sângerat abundent  pe masa de operație și toți de-afară credeau că  voi fi dus la  morgă.   Noroc că medicii aveau pregătite câteva pungi cu sânge B3 și astfel  am  fost salvat, parcă de o mână  invizibilă.Mai târziu, Maria, zisă de  mine Maricica și  de nepoate Mia mi-a zis: Ai văzut dacă  nu ai vrut să-mi donezi mie  rinichiul, acum l-ai aruncat la gunoi.Glumesc!  Nu eram compatibili: tu cu grupa sanguină B3, eu cu  grupa sanguină 0.   Evident că pentru noi foștii „comuniști” poate fi o explicație. Și eu am căzut în capcana gurmanzilor. După înfometarea ceaușistă din deceniul negru, 1980 -1989, imediat după revoluție când au început să apară produse din abundență am început să mănânc și să beau, după ce mi-am plantat o jumătate de hectar de vie, ca un căpcăun. Așa am ajuns și eu obez. Nici nu am realizat cât de repede se depun și cât de greu se dau jos kilogramele de slănină. Efectul plus a fost dezastruos. Ajunsesem „un butoi de osânză și mocirlă”, cum zicea soția mea. Oribil!  Chestiunea gravă e că noile generații de tineri se îmbuibă fără a fi suportat foametea ca noi. Unii dau vina pe stres, dar cred în primul rând e plăcerea compulsivă care le conferă starea de bine, dar efectele sunt dezastruaose. Spre exemplu în cazul meu tensiunea a sărit la 19, deși eu mă știam cu tensiune de aviator 12, glicemia la 127, apoi o celulă canceroasă a organizat o bandă de celule criminale și mi-au transformat un rinichi în peștera lui Ali Baba și cei 40 de hoți. Și uite așa într-o veselie am pierdut un rinichi; norocul meu că am descoperit la timp banda de criminali, cu totul întâmplător, pentru că nu aveam nici un simptom care să mă îngrijoreze. Bine a zis Socrate: „nimic fără măsură”, dar aude oare înfometatul?!...                                            Dar oare nu se poate interpreta că, refuzând să-i donez un rinichi,  mâna invizibilă a făcut în așa fel încât să-l arunc la gunoi? Coincidență sau programare fatalistă?! E de analizat!                                     Evident, cauza  principală a fost abuzul de carne roșie și vin roșu.  Și cum să nu fac abuz  după înfometarea  comunistă din deceniul negru  ceaușist 1980 – 1989!  În fiecare an făceam câte  2000 de litri de vin  din care vindeam  foarte puțin și abuzam de  vinul meu aromat,  în principal din căpșunică  și alte soiuri țărănești, ca de pildă văratică, coarnă, pe care le lăsam să se  coacă   bine și care confereau vinului  calități  aproape ca a vinurilor nobile. Cum să nu mă tenteze  asemenea bunătăți  ca  vinul  fabricat de mine un adevărat nectar, bătura zeilor, spuneau greci. Cine nu  ar vrea să se simtă zeu, pentru câteva ore,  pentrecând  într-o veselă beție! A fost destul să alimenteze  o celulă canceroasă ( biologii susțin că toți le avem) cu  supraenergie  generată de  abuzul de vin și carne roșție .Imediat celula canceroasă s-a trezit la viață  și a  format bande de celule criminale  în rinichiul meu stâng  cuprinzându-i tot corpul. Norocul meu că am descoperit   la timpt  printr-o fericită   întâmplare și medicii mi-au extirpat caverna  unde se  mascaseră  Ali  Baba și cei 40 de  hoți, criminali – celule canceroase care se alimentau cu supraenergia cu care fără să știu îi alimentam cu  vinul roșu și carnea roșie.                                                                                                               Maria, zisă Mia, zice  că s-a îndrăgostit de mintea mea.  S-a iluzionat probabil, iluzie indusă petru faptul că citeam mult. Îmi plăceau cărțile enorm; toată viața le-am devorat. Un fel de adicție pentru cărți cum de pildă fac unii pentru păcănele  și alții pentru drog și alcool                                                                                                               Mă exprimam din cărți și ea s-a iluzionat  că-s  inteligent. Dar acum  mă întreb care minte  e mai intelgentă? Mintea teoretică, plină de idei  sau mintea pragmatică, plină de soluții practice?!...  Eu rac, pe uscat, sunt de fapt un șoarece de bibliotecă. Ea leoaica mea citea și ea  mult. Încă din acele vremuri aveam o mică bibliotecă.                 După ce ne-am căsătorit eram în  concurență  la citit, dar ea mă depășea cu mult. Apoi s-a lăsat treptat de citit,  eu  am  continuat  și am devenit cum ziea Ligia, nepoata   noastră, când era mică că  sunt  „filozoful  familei”,  adică un fel de înțelept acum la  bătrânețe.  La început Maricica era adorabilă, îmi scotea chiar  și coșurile de pe nas, dar mai apoi când eu m-am obrăznicit,  adorabila s-a  transformat  în leoiacă. S-a  lăsat  treptat de citit și s-a apucat de  tenis. Acum  joacă tenis  cu Simona Halep, se uită la filme turcești,  joacă alba- neagra pe laptop cu niște cuburi pe care le vânează noapte de noapte. Eu dorm și ea pierde nopțile.                                                                                   Din punct de vedere pragmatic trebuie să recunosc, dacă nu am fost o nulitate, am fost  un  ageamiu.Cu adevărat pragmatică a fost ea. Pragmatismul ei ne-a salvat de la multe eșecuri. Am fi fost niște bieți eșuați în această lume a tenațiilor multiple mai cu seamă după haosul statal postrevoluționar.                                                                 Eu teoritician cu capul în  nori , ea  o pragmatică cu pcioarele înfipte în  pământ. Pragmatismul ei  a fost salvator pentru mine și familie  - adică adevărul  mai presus de orice  oportunism  și iluzonism ne-a fost  salvarea. Maria , zisă  Mia  are câteva  principii  morale de la care nu s-a abătut toată viața; deosebit de corectă  în relațiile de serviciu, realistă, lipsită de invidie și de  lăcomie, altruistă pînă la sacrificul de sine, a făcut mult  bine   și a evitat să facă  rău cuiva doar  din  plăcerea aceea sadică pe care am întâlnit-o și eu la mulți români.                                                                                                    Cred că există o corelație  între standardul moral și destin. Multe întâmplări ne-au pus la limita viețuirii, iar întoarcerea  pe meleagurile natale recte la Iași după ce am colindat prin toată țara: Caransebeș, Vânju Mare, Caracal, a fost o viețuire  pe muchie de cuțit: serviciul, familia,  casa. Și în pofida  existenței noastre pe muchie de cuțit parcă o mână  invizibilă le-a aranjat  pe toate ca un  misterios miracol. și ne-a salvat să nu eșuăm lamentabil, ca mulți români care nu au putut face față crizei schimbării politice, economice și sociale.                                                                                        Există oare o legătură nevăzută  o legătură cuantică între  standardul moral și destinul fast sau nefast? Eu cred că  există, căci numai astfel pot să-mi explic misterul alinierii noastre la un deznodământ  norocos, aș zice fericit. M-am alăturat acestui standard  moral  înalt  pentru mine  și  în pofida  focului leoaicei pe care îl  aprindea merea și mereu cu o simplă scânteie , am cooperat pentru binele familiei noastre.                                                                                                                           Din toate punctele de vedere, cred că adevăratul stâlp a familiei  a fost și a rămas Maria-Mia căreia îi spun acum în secret că nu am încetat s-o iubesc, s-o protejez, să-i  confer acum   o stare psihică cât de cât plăcută spre a  putea trece cu   bine peste dependența ei de dializă.           Draga mea  îți urez din toată inima  La mulți ani și sănătate și să plecăm amâdoi deodată în lumea de dincolo!                                                         Pragmatimsul nu înseamnă doar a înțelege realitatea și a găsi soluția  corectă sau a lua decizii practice înțelepte, ci  și aa prevedea viitorul. Pe cale de consecință  cunoscând realist limtele biologice umane, tot ea, pragmatica  Maria, zisă Maricica, zisă Mia, a  cumpărat loc de veci la cimitirul „Buna Vestire”, unde ne-am construit garsoniera pentru eternitate.Azi îi  aduc doamnei mele acest omagiu binemeritat. Încă odată Maricica, la mulți ani și multă sănătate… până la moarte!

Autor:  Vasile Anton Ieșeanu,  3 August 2022,Iași