Autor: Vasile Anton Ieșeanu; Îmi amintesc c-am cunoscut odată,
O fată ciudată, din Câmpu’ lui Neag.
Am întâlnit-o într-o seară miresmată,
Când solitar mă plimbam pe vechiul drumeag.
Când am văzut-o, Doamne ce-am tresărit!
N-o cunoşteam, dar foarte vag
Mi-am amintit, de visul acela insolit,
Cu o fată din Câmpu’ lui Neag.
Şi ea la fel , avu o tresărire...
Când m-a zărit ; s-a oprit şi a-ntrebat:
Eşti cel din vis,sau, doar o amintire!
Ne-am mai văzut noi doi, oare, vreodat?!
Nu! i-am răspuns, dar te cunosc,
Am văzut chipul tău într-un vis;
Îmi amintesc şi parfumul acesta de mosc,
Şi, costumaţia asta de miss.
Atunci, fata m-a prins tandru de mână,
Şi, tăcuţi am plecat amândoi;
Ne-am plimbat un timp sub clarul de lună,
Cuprinşi de magia iubirii în doi.
Apoi fata mi-a spus: ,,Ai curajul să vii
La mine acasă pe la miez de noapte?
Stau cu chirie aici între vii,
La o bătrână aproape de moarte.
Să intri încet, am să las deschisă portiţa!
La geam uşor să baţi, unde vezi lumină!
Când te-am văzut aprinsu-mi-ai vulcanic dorinţa…
Şi nu ştiu cui să-i găsesc o vină.
La miezul nopţii cum am convenit m-am prezentat,
Am bătut în geam, încet, s-a deschis o uşă,
Şi-n lumina lunii am zărit în pat,
Un corp diafan…, o zeitate sau o păpuşă!
Şi am simţit adierea de mosc, ca o boare
Divin parfum, dumnezeiesc,
Şi parcă totul, ca în vis apare,
De nu mai ştiu, dacă în vis, sau în real trăiesc…
Era aproape goală şi totuşi îmbrăcată;
În mătăsuri fine, albe-sângerii,
O muzică stranie, auzeam cântată
De îngeri sau demoni, bizare armonii…
,,Hai vino aproape iubitul meu străin!
Îmi întinse mâna, să-nţeleg chemarea;
De eşti timid, bea cupa mea de vin,
E elixirul ce-alungă inhibarea.
O, Doamne mi-am zis , e poate o nebună
Ce vrea, trăind plăcerea sadică, să mă omoare…
Sunt multe femeile ce se răzbună,
Sau înmulţit nebunele sub soare!...
Beau eu întâi, să vezi că nu-i otravă,
Ci-i elixirul vieţii de mine preparat.
Bău, apoi şi eu, şi, fără de zăbavă
Mă trase lângă ea, în voluptosul pat.
Şi am gustat iubirea, atunci, din plin.
A fost o nebunie acea noapte…
Doamne, mai este ceva mai voluptuos şi mai divin?
Ca voluptatea cărnii, frământate!
Am adormit apoi, şi..., nu mai ştiu nimic,
Căci m-am trezit a doua zi pe la nămiezi,
Când îmi bătea în ochi, un soare inamic
E luna, zic, scoală, sau, iar visezi?
Atunci mi-am amintit de fata, din Câmpu’ lui Neag,
Şi m-am întors s-o văd, dormind acolo lângă mine,
Dar n-am văzut nimic, ci foarte vag
Pe perna de alături, nişte urme fine.
Mi-am rotit privirea prin odaie, era tristă, mortuară,
Nimic nu mai era ca-n miezul acela viu din noapte;
Cu rele presimţiri aşteptam pe fată, să apară,
Căci auzeam la uşă violente şoapte.
Deodată , nişte glasuri aspre, prin uşă atunci răzbat,
Şi uşa se deschide brutal, şi violenţi,
Milițieni cu câini, şi, braţul înarmat,
În casă dau năvală, insolenţi.
Ce cauţi tu în casa mea? – strigă demenţial bătrâna
Eu am venit c-o fată…, chiriaşa ta,
Mi –a spus , că locuieşte aici, cu luna…
,,N-am nici o fată-n gazdă să ştii pui de căţea’’
Şi unde-i fata? Să-mi răspunzi îndată!
Te-ai îmbătat şi-ai adăstat aici,
Zicea - un milițian - să ieşi basma curată,
Ai inventat povestea asta pentru pici!
S-au poate-ai vrut-o... pe bătrână,
Ştiind-o singură şi la necaz?
Zise-un vecin, privindu-mă cu ură,
Sunt mulţi demenţi pe lume, iar tu eşti cel mai breaz!
Vă jur pe tot ce am pe lume cel mai sfânt!
Chiar fata mi-a spus că este din Câmpu’ lui Neag,
Vă jur pe mama din mormânt!
Am întâlnit-o aseară, pe un vechi drumeag.
,,Eşti un boem, strigă atunci bătrâna și inventezi poveşti,
Vrei să scapi nepedepsit de aspra lege…,
Cum arăta fecioara de care ne-ai vorbit?
Şi unde-i ea acum? De minţi voi cere să te lege!
Cum să arate?...era frumoasă, fină, cu părul ondulat,
Cum arăta la faţă? Purta vreun semn anume?
Nu ştiu prea bine, am întâlnit-o pe-nnoptat!
Avea o aluniţă pe obraz , atâta pot a spune.
Dar hainele? Cu ce era-mbrăcată,
Când ai întâlnit-o, aseară-n calea ta?
,,Purta o rochie albă, cu fir de-argint brodată,
Şi, un taior în roşu, de tafta.
Avea la cingătoare agăţat discret,
Parfumul ei de mosc într-un flacon de aur,
Ce-ţi dă senzaţii nebune de poet,
Și puteri divine de ancestral centaur!
Fata de care vorbeşti astfel, fiica mea, pare să fie!
Ea a murit sărmana, aseară s-a împlinit un an…,
Uite paharul, iată cana, cum să fie vie?
Din astea a băut otravă, c-un venetic, oltean.
Şi eu am băut cu fata, astă noapte,
Puţin elixir şi-un pahar de vin…,
Aşa mi-a cerut cu dulcele ei şoapte,
Ca să prind curaj, c-aveam teamă puţin…
Baţi câmpii nebune, ori nu te-ai trezit din crunta ta
beţie!
Cum să te cred că fata veni astă noapte încoace?
Plângând zicea bătrâna: ,,Nimeni nu mai poate s-o învie,
Se ştie doar, că, mortul de la groapă nu se mai întoarce!
Şi închinându-se adânc, zise suspinând, bătrâna,
Cu glasul trist , înlăcrimat:
Eu am ucis-o , eu, nebuna,
Că m-am opus atât de vehement, la măritat!
Şi totuşi, poate spune adevărul!
Zise-un bătrân, am văzut multe la viaţa mea!
Când mă gândesc la asta mi se ridică părul,
Sunt îngrozit de tot ce îmi spunea!
Priviţi la tânăr, ce palid este, e-aproape pământiu!
Priviţi la gât, ce semne poartă!
Eu cred că fata bântuie ca strigoii-n pustiu!
Şi cată mire tânăr, chiar dacă este moartă!
Ea se va-ntoarce , mereu, în noaptea morţii
Aici, în lumea noastră an după an,
Să-şi împlinească voia sorţii,
Şi să petreacă o noapte de iubire, cu-n tânăr pământean.
Eşti om bătrân - îi zise miliţianul – te văd albit de ani;
Cum poţi să spui aceste bazaconii?
Nu te mai crede nimeni, nici tinerii şcolari!
Cine mai crede azi în fantasmagorii?
Să mergem la mormântul fetei, e proba cea mai tare!
Ce-am afirmat nu-s simple aberaţii,
Ne trebuie-aprobare pentru deshumare,
O vom obţine şi-acolo vom lua şi declaraţii!
Mi-au pus cătuşele la mâini, deşi le-am spus că n-am să
fug,
Apoi am mers la cimitir, tot grupul, în ciopor,
Şi, am săpat mormântul până la amurg;
Când am deschis sicriul fetei, era …gol
…………………………………………….
Străine, de urci munţii , mai sus de Uricani
Vei vedea , păşind, pe-acel vechi drumeag,
Un mormânt pustiu, şi-o cruce-nvechită de ani,
E mormântul fetei din Câmpu’ lui Neag!
