Pentru că în compoziția celulei noastre biologice există și o moleculă de alcool. Pentru că vinul te luminează când îl bei cu măsură căci în fiecare moleculă de vin se află un foton captat de la soare; când îl bei fără măsură lumina prea multă te orbeşte … te face să rătăceşti drumul şi să umbli pe şapte cărări!
Odă viţei de vie
O, viţă, tu, ce dulce eşti şi ce plăcută!
Ca o copilă în care s-a trezit dorinţa-i mută.
Când te privesc în toamnele târzii,
Mă cuprind în suflet, arşiţe pustii…
Mă uit cu-atâta poftă la strugurii bogaţi,
Ca nişte sâni de fată pe coarde atârnaţi
Încât aş vrea să-i mângâi, să-i ling, şi să-i sărut,
Ca-ndrăgostitul tânăr, cu dor neînceput.
Şi când strivesc în gură boabele aurii,
Negre şi roşii, rosé sau sângerii,
Parc-aş muşca din sfârcul tinerelor fecioare,
Care-mi trezesc dorinţe, mereu mai arzătoare…
O, ce mireasmă dulce şi ce grozav buchet!
Ce forţe au ascunse, de-am devenit poet?
Ce energii subtile, ascunzi în boaba ta de rouă?
De mi-ai robit şi mintea, şi, trupul… , amândouă!…
Şi deîndată sclavul tău devin…,
Din ţâţa ta bogată, când laşi să curgă vin.
Lăsaţi orice lucrare, şi, faţa v-o-ngropaţi!
Pe sânii de fecioară, durerea v-alinaţi.
Ce forţe oare şi ce puteri ascund?
Acele boabe mici? Sunt lacrimi din cer sau din pământ ?
Sunt poate scurse din ochii vreunui zeu,
Ori picuri de iubire, din bunul Dumnezeu!
Priviţi cum curge toamna din teasc, sau, ţărănescul lin!
E sânge din Cristos, o, Doamne, e un nectar divin!…
Auzi cum fierbe mustul? Are un foc ascuns,
Al cărui templu sacru, rămâne nepătruns.
Mereu când eu mă-mbăt cu sfânta ta licoare,
Simt puteri divine din cap până-n picioare
Mă cred asemeni Ţie…, aproape ca un Zeu,
De-aceea lasă-mi viţa, Doamne…, să mă îmbăt mereu!...
.jpg)
