CUM AM SCRIS O PREFAŢĂ PENTRU CARTEA UNEI POETE DEBUTANTE

Cuvânt  liminar la o carte de poeme

 Pe   Nicoleta Morar am cunoscut-o  pe site-ul Reţeaua literară. De la  prima lectură, poezia ei m-a  frapat  şi mi-a atras ,în  mod deosebit, atenţia . De ce? Fiindcă din  toată pleiada de poezie avangardistă românească,  ea refuză dianoia modernă, intenţia sau tema avangardistă uzitată  până la obsesie  în poetica românească  -    tematica pornografică sau  religioasă.                                                                                                                           Intenţionând  să-şi publice  poemele într-un volum,  Nicoleta Morar mi-a solicitat  o prefaţă  la cartea  ei de poeme , intitulată  -   ,, Ştreang pentru lumină’’ .  M-am simţit onorat , dar în aceeaşi măsură  deosebit  de responsabilizat  în scrierea  prefeţei la volumul ei de debut. Nu este o treabă uşoară cum şi-ar putea închipui unii, ci este  o mare  încercare  şi o mare răspundere, fiind  e vorba de destinul literar a cărţii recenzate şi implicit al autoarei. Îmi cunosc seriozitatea, îmi cunosc simţul moral , dar  ca  fiinţă umană, îmi cunosc şi limitele -  pot fi supus erorii. Or,  a săvârşi  o eroare, chiar  neintenţionată,  în cazul  unui debutant  poate să-i fie fatală acestuia, fie printr-o evaluare superlativă, fie printr-o critică distructivă.                                                                                                               Aceasta era o practică curentă în perioada de decădere a comunismului când nu mai conta valoarea artistică, ci aceea pecuniară, când  se promovau non-valori sau se distrugeau valori  adevărate.  Al . Piru se întrecea pe sine în superlative (Panorama deceniului literar romanesc 1940-1950) , in vreme  ce Eugen Barbu ,,distrugea’’ chiar   pe cei consacraţi(Istoria polemică şi antologică) .                                                                            O prefaţă poate  avea  două consecinţe , ca acelea  autoironia lui Mircea Radu Iacoban, care îşi pusese pe biroul de la Editura Junimea  două înscrisuri,  amintind de spiritul  zeflemelei  junimiste  :,,Loc de veci’’ şi  ,,Pericol de cădere’’. Această  soartă   poate   determina o  prefaţă şi pentru autorul recenziei şi pentru debutanta în poezie.                                                                                                                                De  aceea,  în   postură asumată   mi-am  constrâns la maxim  responsabilitatea în această temerară  încercare.   Pentru a evita eroarea i-am cerut timp spre a mă documenta şi a   scrie o prefaţă realistă,   cât mai puţin supusă subiectivităţii şi erorii umane.                                                                                                                                   Care sunt criteriile de evaluare ale unei cărţi de poezie modernă? Înainte, pe vremea lui Eminescu,  ar fi fost uşor de analizat un poem în funcţie de ritm, armonie, imagine,conotaţia fiind  principalul criteriu  de evaluare,  dar poezia modernă are alte tehnici   şi procedee literare, preluate din proză, din ştiinţă , din filozofie,  dar  cu osebire    mythos-ul, adică intriga , subiectul are  sensuri  ascunse, greu de decodat, a căror  interpretate  nu trebuie să fie  o golire de sens, ci o încărcare.                                         În prezent, poezia modernă tinde  spre o  textură conotativ-denotativă , în care  limbajul direct, frust, univoc, precis, decodat se împleteşte cu cel indirect,  încifrat,  plurivoc, intuitiv , ambiguu. Tendinţa  actuală a poeziei este să devină filozofie şi filosofia poezie. Nu întâmplător , primii  filozofi  greci au fost  poeţi.   
       Cartea  de poeme a Nicoletei Morar , intitulată,,Ştreang pentru lumină'' va apare  la Editura Paralela 45   Lansarea cărţii va avea loc loc la sfârşitul lunii  mai  2011, la   Facultatea de Drept din Târgovişte, unde vor veni toţi colegii  poetei  împreună  cu profesorii.  Vă invităm la această lansare pe toţi cei care iubesc poezia şi filosofia!  Iată triadă celor mai fascinante poame  ale cărţii Nicoletei Morar -  ,,Ştreang pentru lumină''         

 

ŞTREANG PENTRU LUMINĂ

         poeme  - autoare Nicoleta Morar   

din versuri o să-mi fac un ştreang mihaelo

o să atârne în el vânăt lumina

care ne-a orbit nu deschide fereastra

fată dragă afară fulgeră mov ca în noaptea în care

l-a prins radarul pe ilie de-atunci

arde continuu carul ăla adu-ţi aminte

când strecurau meduzele marea

prin sită şi aruncau în pescăruşi cu sare

ascultă e aceeaşi linişte asurzitoare

de anul trecut când nisipul se făcea sul

sub picioarele noastre se înălţau

din apă valuri ca să fie înălţate

şi-am încremenit ca două faleze mihaelo

când franzela aia de om adusă din adâncuri

s-a izbit puternic de genunchii noştri

nu plânge că-mi pătezi scrisul cu suflet

mai bine întinde mâna pipăie

vezi de mai e acolo goblenul prin care

se strecura maro lumina când zeul

agăţa în cârlig olimpul şi noi trăgeam

la mal cu frică leşul... nu plânge

ai puţină răbdare vreo două secole

ştreangul e aproape gata

LAPTE DE IARBĂ (Ştreang pentru lumină I)

nu ştiu exact când oi pleca dar de-am venit

ia şi tu de gustă din laptele ăsta de iarbă mihaelo

să uiţi cum ne-am intoxicat în '92 cu şorici de brad

când spriduşii asfaltau pădurea cu răşină în ploaia aia

de toporaşi nu mai clătina sticla aşa agresiv fetiţo c-o

să arzi buza pământului cu poezie cum şi-a ars

marinela scalpul când şi-a-ndreptat părul cu

plăcile tectonice şi-am îngenuncheat deodată

mihaelo pe cicatricea aia aburindă respirându-i

adânc păcatele comise în ordine alfabetică

nu-ncepe să boceşti că-mi sărezi crăpăturile

din inimă du-ţi sticla la gură şi bea iar mă-ntrebi

de vânătăile mele ţi-am zis mi-au căzut în ochi

inele de copaci când am smuls din pieptul cerului

iarba mai respiră şi tu în timp ce bei şi invită-mă

dracului în casă femeie că uite apune lumina

şi-o să ne-nchidă sfinţii în burta aia de munte

tu chiar vrei să vezi cum se zbat lostriţele

înfipte-n trup maro cu ace de pin?

NEGRUL VĂDUV (Ştreang pentru lumină II)

 

nu ştiu exact cât am aţipit să fie încă noapte

mihaelo nu văd dacă m-auzi întinde mâna fato

c-am orbit eşti rece ca atunci când ne-am

legat ochii cu suflete negre în cimitirul ăla de

smoală aminteşte-ţi cum se-nfigeau în noi urletele

ca nişte cruci ascultă se-aud şi-acum aceiaşi paşi

de metal poate s-au stins flăcările-n iad şi-o să

ne stingem şi noi în mirosul ăsta de pulbere

de oase nu plânge c-o să-ţi îngheţe lacrima

pe sloiul meu de rană ţi-e frig şi mie vino

rezeamă-ţi capul pe umărul meu de poezie

atinge-i ridurile stricate din vers smulge-le

striveşte-le-n ochi şi iartă-mă mihaelo iartă-mă

pentru negrul ăsta văduv ce-şi răzbună lumina

atârnată-n ştreang şi aştrii morţi în pântecele ei

iartă-mă...