Moto: „Cătușele căsniciei sunt atât de grele încât e nevoie de doi să le care, uneori chiar de trei.” - Alexandre Dumas
Într-o zi călduroasă de iulie, într-o duminică dimineața, chemat parcă de o forță ocultă, împins de un nu știu ce interior, am abandonat laboratorul meu de huhurez - biblioteca, raiul meu cum o numea Borges și am plecat la o plimbare pe jos căci uneori omul se satură chiar și de rai. Pașii m-au purtat fără voia mea spre grădina Copou. Am intrat pe aleea străjuită de tei cu gândul să rămân pe o bancă și să savurez, departe de zgomotul și poluarea străzii câteva clipe din liniștea parcului și mireasma naturii. De undeva răzbătea o muzică deosebită o melodie exotică, stranie. Stranie dacă se poate exprima prin exotic sau straniu misterul și fascinația pe care o emana. Am luat-o încet pe aleea parcului copiilor străjuită de pădurea de tei, atras de sunetul misterioasei muzici. Intrigat m-am îndreptat spre locul de unde veneau armoniile acelea fascinante care îmi stârniseră curiozitatea și mă chemau, amăgitor ca un miraj auditiv, împotriva voinței mele parcă. Și deodată am descoperit grădina de vară Casa Vânătorului. Dezamăgit, o clipă am rămas descumpănit. Eram gata să fac cale întoarsă, dar… Mai fusesem la Casa Vânătorului cu ani în urmă și nu-mi plăcuse. Mă aflam în dilemă să intru sau nu. Eram gata să fac cale întoarsă, dar o sete neobișnuită s-a declanșat parcă instantaneu. Și muzica aceea ca o imperativă chemare m-a făcut să intru … Doar un sfert de oră… Mi-am zis: hai azi să-mi ofer o scurtă pauză și o bere. Nu sunt băutor de bere, sunt băutor de vin, dar cum nu mai băusem de multă vreme bere am simțit nevoia să simt gustul dulce-amărui. M-am așezat la o masă mai retrasă și am cerut ospătarului o bere. Timișoreana mi-aducea în minte că Banatul e „fruncea” cum zic bănățenii. Nu mult timp după ce m-am așezat cu berea în față a intrat un tânăr blond care s-a precipitat spre masa mea. „Asta e masa mea preferată”, mi-a zis el obraznic. Am rămas oarecum intrigat de obrăznicia lui, fiindcă la ora aceea de dinainte de prânz erau suficiente mese libere. Mi-am zis în gând că e vreunul din beizadelele locale, pus pe scandal și am dat să mă ridic. „Nu, zice el, rămâneți aici, dacă tot v-ați așezat la masa asta! Eu trebuia să vă cer permisiunea să mă așez la masa ocupată înainte de dumneavoastră. Am vrut doar să vă atrag atenția că sunt un client vechi și permanent al Vânătorului și masa la care v-ați așezat e masa mea preferată. Locuiesc aproape aici în Copou și de aceea am ales acest local. Cine se așează la masa mea e prieten cu mine. Așadar, îmi întinse el mâna: să dăm mâna prietene! Eu mi-s Nelu Mielu.” Numele dumitale îmi pare cunoscut…, Ieșeanu! A, da.., da.., mi-amintesc ceva, de pe Facebook. Pot să vă tutuiesc? Zici să nu mă formalizez, fiindcă formula de politețe impune bariere de comunicare și face uneori vorbitorul nesincer?! Asta înseamnă că ești un tip cu care se poate comunica deschis. Cine spune că există bariere între generații? ( Va urma... partea a doua!)Autor: Vasile Anton Ieșeaanu, duminică 29 ianuarie 2023, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu