PATRIA MEA ( fragment)

  

Patria  mea este   Limba Română

 e Mama  în care m-am  născut,  

e Sfânta Doamnă a   inimii  mele

Crăiasa  minții mele, Măiastra  sufletului meu

 Patria  în care mă închin dimineață

 și-n fiecare seară  mă rog

 destinul  în  care scriu poemul  vieții  mele

dincolo de frontierele Patriei  mele 

 nimic  nu are sens!

Limba Română  nu e  mijloc de  comunicare

e  mijloc de  unire sau dezbinare

 dacă  iubire  nu e  Limba Română moare!       

Vasile  Anton Ieșeanu, 12 ianuarie 2016, Iași     

Lumina poetului ( În amintirea poetului Virgil Carianopol)

Poetul, gânditor, pășea prin viață
Cu-o pană de la Măiastră smulsă, fermecată
Lumina semenii rătăciți în ceață,
Pe calea purității, dreaptă.

Ardea în flăcări ca o stea
Să țină pana ca un far aprinsă,
Să cânte țara, să-ndrepte tor ce-i rău în ea
Ardea ca o pădure încinsă!

Neliniștit, căci marea se izbea de far,
Cu forța răului de necuprins,
Gata, lumina să o stingă - în calvar,
Poetul și mai tare s-a aprins.

Adânc călăii l-au închis, la Praid și Aiud,
Să-i stingă pana-i fermecată,
Dar în adâncuri, a strălucit poetul și mai mult,
Căci spiritul nu-l stinge nimeni, niciodată!

Vasile  Anton Ieșeanu,  4 februarie 2013, Iași 

Brâncuși și esențele frumuseții feminine

               

               În stilizata sculptură modernă, Brâncuși reușește să surprindă și să anticipeze, în Măiastra o extraordinară stilizare a  formelor  feminine  moderne, imaginând-o ca  pasărea măiastră  din povestea  românească.                                                                                                                                Domnișoara Pogany,  întregește viziunea  despre   frumusețea  a femeii moderne, stilată  și stilizată,  cu  ochii mari, imenși ,,ochi luminoși și  puri”  - ochii iubirii, spunem noi, căci  afirma  Brâncuși femeia   ,,este numai ochi, suflet frumos, curat și senin.”  
               Nu întâmplător  Brâncuși a  fost numit demiurg și profet; el a anticipat  nu doar formele stilizate  de frumusețe ale  femeii moderne, dar și o nouă dimensiune a iubirii.                                                     
            
Sărutul din Montparnasse relevă, în această  nouă dezordine amoroasă a societății moderne, dorința  și tendința femeii pentru   iubirea unică - aceea a sufletului  pereche -  până  la moarte.              
             Cumințenia pământului,  văzută de Brâncuși ca o femeie așezată,  cu brațele adunate,cum stau țărăncile noastre duminica la poartă,  nu poate simboliza decât, țăranca  româncă, cu frumusețea ei interioară pură,  naturală, echivalentă  cumințeniei,  țăranca  muncitoare și cuminte, care se odihnește, căci cine poate fi o alta cumințenia pământului?!                                        
         Demiurgul de la Hobița ne-a  dezvăluit, în  sculpturile sale, esența frumuseții  feminine – aceea a formelor materiale stilizate   și a  stărilor  psiho-spirituale elevate  iubirea, cumințenia, puritatea, smerenia, credința.               În Rugăciunea, femeia este eliberată complet de impuritatea materială, toată făptura ei se spiritualizează  în   iubire , adică smerenie, dăruire până la sacrificiu  de sine, credință, căci iubirea le cuprinde pe  toate  trei.