Mesaj pentru #fraierică SRL.

Stigmatizarea parlamentului a început odată cu domnia spânului Băsescu și continuă , ca și cum nu noi i-am votat , nu noi i-am ales. Este evident pentru cine are o câtime cultură politică că înfierarea cu dispreț a Parlamentului este cea mai mare manipulare și deplina victorie a corporațiilor într-o țară colonizată. Iată ce scrie Mircea Cărtărescu, slugoiul acesta profitor care a jecmănit mulți bani de la ICR, prin bunăvoința unui alt slugoi, Patapievici, uns director de către mafiotul Băsescu, capo di tutti capi: „avem un parlament de hoți, un guvern de semi-oligofreni și semi-analfabeți.” Și eu afirm la fel despre Mirciulică și gașca de la Humanitas: avem o elită culturală vândută lui Soroș, semi-anal-fa-betă, semi-infantilă în frunte cu Liiceanu!

Cu un Parlament huiduit de popor, cine să mai facă legi, cine să le mai impună corectitudine față de statul român, multinaționalelor. Ei și ambasadele lor sunt sfinții, sunt părinții care ne ceartă și ne dau sfaturi și strigă la politicienii noștri „corupții” și „hoții”, ei care sunt cei mai corupți și hoții cei mai mari ai planetei.

Scopul corporațiilor US și UE a fost atins: românii nu mai au încredere în aleșii lor, în parlamentul care legiferează legile naționale.

Salvatorii sunt ambasadele US și UE și corporațiile lor, imaculate, fără prihană. Colonizarea României s-a făcut și cu sprijinul nostru , al tuturor.

Vasile Anton Ieșeanu, 20 septembrie 2017, Iași

Cum a fost #colonizată România?

Prin cele mai perverse și mai machiavelice tehnici de manipulare

1) inducerea sistematică a confuziei prin propagarea de informații contradictorii, negarea izvoarelor istorice , rescrierea și falsificarea istoriei românilor ( Lucian Boia), negarea simbolurilor naționale și a capacității creative a poporului român( Ioan Bogdan Lefter, Virgil Nemoianu , cu teoria secundarului, care se constituie într-un atac viclean împotriva naționalului; atacurile persuasive, repetate asupra poetului nostru național Mihai Eminescu( H-R Patapievici, Nicole Manolescu , Mircea Cărtărescu, Ioan Petru Culianu, Sorina Antohi, Zigu Ornea, Ovoid. S. Crohmălniceanu, Ștefan Zeletin, Alexandru George, Virgil Nemoianu, Gabriel Liiceanu , Andrei Pleșu, până și Petru Creția și mulți alții care s-au încolonat în coloana a cincea soroșistă; negarea religiei naționale.

2) inducerea sentimentului de inferioritate a românilor față de colonizatori.

3) inducerea sentimentului de culpabilitate( Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”)

4) inducerea sentimentului de frică și amenințările cu izolarea României ( refuzul primirii în UE , șantajul continuu cu spațiul Schengen, pentru a le oferi corporațiilor cel mai favorabile condiții de acaparare a economiei românești).

Fără îndoială că marii vinovați sunt POLITICIENII, dar și mai VINOVAȚI sunt acești ELITIȘTI PROPAGANDIȘTI, acești colaboraționiști soroșiști, care au indus sistematic în mentalul colectiv confuzie în ceea ce privește istoria românilor, negarea simbolurilor naționale, a religiei și o profundă negare psihică a bărbăției românilor, ca de pildă acest mizerabil politruc-satrap care a stigmatizat poporul român, etichetându-ne prin sentințe defetiste ca un popor de oameni urâți, un popor fără dinți cum afirma recent politrucul Liiceanu, un neam violent și instabil, deopotrivă inactiv și agitat, stând mereu să fermenteze superficial, condus de politicieni veroși și flecari lăutari după ureche ai civilizației politice…[…] Oriunde te uiți vezi fețe patibulare , ochi mohorâți, maxilare încrâncenate , fețe urâte, guru vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată și bolovănoasă. Moralmente, tonul general este de lașitate și ticăloșie, de vanitate și egoism meschin, de invidie joasă și delațiune lipsită de remușcări de îngâmfare și bârfă. (Horia-Roman Patapievici – Politice, Ed. Humanitas, 2008, București).

Fără îndoială puțini știau în primii ani după revoluție când a publicat în Dilema, acest mizerabil politruc-satrap, asemenea articolele defetiste despre poporului român că făcea parte din coloana a cincea soroșistă.

Mulți luam aceste denigrări drept critici îndreptățite și ne făceam tot mai mici și mai umili, implicit și politicienii noștri în fața „luminii” corporațiilor și a „sfinților” din vest și de peste ocean.

Filologul George Pruteanu l-a invitat la televiziune la un dialog dar acest politruc-satrap Patapievici a refuzat ca un la, acest șoarece perfect de bibliotecă cum bine l-a numit soră-sa.Cât despre economia acaparată de marile corporații din vest și din SUA , metodele imperialiste sunt aceleași uzitate și de Hitler pentru imperialismul german, anume:crearea de agenturi pe teritoriul României din români trădători, cumpărarea de organe de presă, aservirea șefilor unor instituții de forță ca, de pildă în cazul nostru SRI(Coldea) și DNA(Kovesi) șantajarea oamenilor politici, compromiterea lor și chiar eliminarea din viața politică cu sprijinul instituțiilor de forță, acapararea economiei naționale sub pretextul economiei de piață și a privatizării fără limite.

Vasile Anton Ieșeanu, 18 septembrie 2017,Iași

Adevăratul cadavru din debara

Pe Mircea Cărtărescu,  mărturisesc sincer, nu l-am iubit  până în seara zilei de 18 iunie 2011, cînd  întâmplător am urmărit  talk show-ul  Eugeniei Vodă  cu acest celebru poet  şi scriitor.  Nu l-am iubit   doar  pentru că  se situa  politic   în tabăra băsesciană, ci şi pentru că  am aflat din varii surse că  Mircea Cărtărescu  l-ar denigra pe Eminescu.  

Ba una dintre comentatoarele noii poezii, Catrinel Popa afirmă în Labirintul cu oglinzi că versul  ,,vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea, deasupra’’ din ,,Poema chiuvetei’’,  ar fi o ironie  la Luceafărul eminescian. Nu putem şti dacă Mircea Cărtărescu  a avut  intenţia de a ironiza Luceafărul lui Eminescu ,  pe care Catrinel o decodează  cu prea multă uşurătate feminină sau pentru a-l linguşi.           

Nu l-am iubit, dar am început să-l iubesc când   l-am auzit afirmând, încă din prima clipă  a talk show-lui,  că e fascinat de Eminescu. Ei bine, când un scriitor ca Mircea Cărtărescu,  care citea în liceu o sută patruzeci de cărţi  pe an, ajuns el   însuşi  un creator de cultură,  afirmă că este fascinat de  Eminescu mi-am dat seama de ce Eminescu  nu-i fascinează pe cei mai mulţi, ci doar pe unii ca Mircea Cărtărescu.

Ce înseamnă    fascinaţia? Fascinaţia e  magia care îl  determină pe cititor să fie cuprins de uimire și de admiraţie nemărginită, de o mare iubire spirituală pentru un anume autor . Fascinaţia îl   farmecă,  îl vrăjeşte,  îl  acaparează,   pune stăpânire pe  mintea, gândirea şi spiritul acestuia. Fascinaţia  eminesciană nu atinge  minţile  snobilor sau ale miticilor în delir cultural, ci doar ale acelora cu o bogată cultură filozofică ,  ale  acelora care dacă nu au citit ca Mircea Cărtărescu  o sută  patruzeci de cărţi  pe an,  au citit măcar cinzeci.                                                      

Pentru a  fi fascinat de  Eminescu nu trebuie doar să-i citeşti poeziile  ca pe o simplă literatură, ci  trebuie să-i înţelegi gândirea filosofică, cugetarea profundă, etica – ,,lupta dreaptă’’(una dintre condiţiile vieţii  fericite). Morala eminesciană  e condiţia etică sine qua non,  care aplicată în practica   socială  de unele  popoare s-a   dovedit a fi condiţia  fundamentală a fericirii sociale. Un asemenea model  moral este cel elveţian.   

Eminescu fascinează  prin aceea că  propune un model moral ca o condiţie fundamentală a fericirii sociale. Din  nefericire, pe puţini  români  îi fascinează modelul moral al lui Eminescu. Pe  cei mai mulţi ,,modelul moral eminescian’’ îi lasă rece.  Şi asta pentru că modelul lor moral nu este cel eminescian al ,,luptei drepte’’, ci modelul  marinarului  -  insul şmecher, duplicitar, fariseu, periculos pentru ţară şi popor  ajuns în înalta funcţie,  iubit de şmecheri şi lingăi,  genul de păcălitor ,  care ,,ne-o  trage’’ în modul cel mai  cinic  cu putinţă.                                                                                      

Dintr-odată  toată  antipatia mea pentru Mircea Cărtărescu  s-a topit. Mi-am zis: e treaba domniei sale  ce simpatii politice are. M-am dumirit  de ce are simpatie pentru portocalii  când   am aflat că d-l Liiceanu l-a invitat  să publice la Humanitas, atunci când  toate editurile ridicau din umeri  şi-i respingeau publicarea   sub  motivaţia  că  poezia nu se vinde. 

Ei, şi cum d-l  Liiceanu  este un inveterat pro-Băsescu, cum  a fost  şi pro-Iliescu şi  pro-Constantinescu  ( dar ce  pro  n-a fost filosoful de gardă la uşa puterii),   Mircea Cărtărescu  nu putea să facă notă discordantă , aşa că s-a supus  ideologiei de grup (a se citi spiritului de gaşcă) .

Ei bine!  Să nu fim răutăcioşi! Trebuie să recunoaştem că  pentru gloria literară  un compromis…, şi  nu  doar atât, ,,l-a obligat’’ la simpatie  pentru mariner.  Nu poţi  să  trădezi o prietenie veche de optsprezece ani, nu poţi să  te opui ,,politicii’’  prietenului  care ţi-a deschis o uşă , când toţi ceilalţi ţi-au  trântit-o  în nas.       

 Aşadar, fie că Mircea Cărtărescu este atras cu adevărat acest politician  periculos şi duplicitar , fie că o face din interes, e problema dumnealui.  Politicianul  român  de tipul marinarului   poate  corupe  şi pe Satana, darmite pe un scriitor care aşteaptă o recunoaştere ,,politică’’.     

Când  Mircea Cărtărescu afirma că Eminescu îl fascinează, trebuie să-i  dăm crezare că nu o face  din interes, ci chiar îl fascinează, fiindcă Eminescu fascinează pe adevăratul intelectual, pe  acela care s-a  aplecat cu adevărat asupra  scrierilor Poetului.  

Există  totuşi în cazul lui Mircea Cărtărescu o  mare dilemă. Cum poţi  să fii fascinat de Eminescu şi să aderi la politica demagogică a marinarului?  Eminescu, sunt sigur,  ar fi un adversar neînduplecat a  fariseului.  Nu putem cunoaşte ce resorturi mintale  intime îi promovează  această logică contradictorie! Dacă eşti fascinat de morala eminesciană nu poţi  decât să-l scuipi pe duplicitar, cum l-a scuipat Eminescu pe Olimpian.           

Totuşi,  în pofida multor critici,  Mircea Cărtărescu este un   monstrum eruditionis, un  adevărat intelectual. Dacă Mircea Cărtărescu citea în timpul liceului 140 de cărţi pe an, ei bine, Eminescu citea într-un an cât alţii în cinci.

Nici eu n-am fost multă  vreme fascinat de  Eminescu,   până  când l-am citit  şi până i-am pătruns gândirea profundă. Fascinaţia  a venit abia atunci când mi-am fundamentat o bogată cultură filozofică. Pe măsură ce l-am  citit , am început să fiu  tot mai fascinat de  profunzimea gândirii sale filosofice.                

 Prin urmare, cei care  afirmă , cum afirmau acei ,,mitici în delir cultural’’ , vorba lui Paul Zarifopol,  din nr 265 al  Dilemei  , anume că  ,,poezia lui ME, mă lasă rece…şi proza lui M.E. mă lasă rece…nu am nici o afinitate cu poezia lui M.E. ’’,  dovedesc un snobism vulgar şi o mare goliciune culturală. Poezia lui Eminescu  îi lasă rece pe cei care sunt  incapabili a o înţelege.  Doar pe adevăratul om de cultură,  Eminescu îl fascinează.  Pe semidoctul  ignar…îl  lasă rece. Fără fascinaţia lui Eminescu  orice om de cultură rămâne  rece, adică  mort,   adevăratul  cadavru din debara, cum e, de pildă, H-R. Patapievici.