Ultimele vestigii ale epocii de aur

  

   

 Ultimele vestigii, ale epocii comuniste, apar,  la colțuri de stradă sau pe lângă clădirile noi, cosmopolite,  ca niște particule cuantice ce  reconstituie  instantaneu trecutul.   

Viitorul este totdeauna o proiecție virtuală  a trecutului. Viitorul nu este, din acest punct de vedere, contingent, cum credea Aristotel, dar este imprevizibil.  Contingent  înseamnă a fi sau a nu fi. Leibniz spune că doar pentru noi, oamenii,  viitorul este  contigent, dar mersul   lumii este determinat și necesar. Filosoful  german consideră contingența  drept o lipsă a cunoașterii. Dimpotrivă, Jean Paul Sartre , prin existențialismul ateu promovat, consideră că ,,totul începe prin contingență” , ceea ce  este, evident,  o absurditate , fiindcă o lume contingentă  ar  fi o lume  a  haosului absolut.        

O lume a haosului absolut ar fi o lume imposibilă, cum, de altfel, ar fi o lume absolut deterministă. Din acest motiv, pentru  existențialiști,  lumea nu are nicio justificare - Universul fiind lipsit de orice sens rațional și existența umană absurdă.

  Prin urmare, cea mai bună  dintre toate lumile posibile este lumea care funcționează programat la marginea haosului;   posedă  un mare procent  de necesitate , dar și un anume procent de contingență, adică este într-un procent de 66 -99 %   deterministă  și 1-34 %  supusă hazardului.                                           

Imprevizibilitatea este dată de principiul de incertitudine al lui Heisenberg.  Noi afirmăm că acest Univers  funcționează programat la marginea haosului(vezi Vasile Anton - CUM SĂ SCRIU UN ESEU...). 

Drept urmare, existența  se desfășoară  într-o amplă mișcare   elicoidală  -  în spirală. Această mișcare în spirală  face ca istoria să se repete și  totuși să fie alta, astfel încât viitorul poate fi prevăzut în anumite proporții, dar într-un   anume procent   este  imprevizibil. Imprevizibilitatea  este generată de  jocul cuantic al particulelor virtuale.

 Autoturismul Dacia și Complexul Avicol  -  Simboluri  ale  epocii de aur continuă să  șocheze ochiul  cu  imaginea ruinei și degradării epocii comuniste. Este oare  trecutul de care nu putem scăpa  nici  în viitor ?  Sunt aceste  simboluri  semne   ale  unei degradări viitoare?                   

Ultima Dacie  și  ultimul Complex Avicol stau mărturie ca  simboluri,  ale unui trecut,  ce se proiectează virtual în viitor. 

Un viitor incert și sumbru ne pândește de dincolo de vălul Mayei. Ce ne așteaptă  la orizont? Alte orizonturi roșii sau Apocalipsa?

                  

Vasile Anton , Iași , 8 martie 2012                      

Un șofer nervos

         ,,Vali, zice Ligia, azi ai întârziat!”  ,,Te-am așteptat! Eram  pregătită de școală, mai trebuia să-mi pun fularul….”       ,,Și tu ai întârziat trei minute.  Ar fi trebuit să mă aștepți  jos;  azi nu a fost prea frig. Ce ore ai?” ,, Română , mate …     A, Vali să-mi semnezi  lucrarea la română.”                                                                                                               ,,Eu?!...  Nu pot să-mi iau o asemenea  responsabilitate, îi zic s-o necăjesc.   Nu trebuia să semneze unul din părinți?”  ,,Ba da , dar am uitat.  Hai Vali! Semnează!” ,,Bine, semnez,  dar nu aici , la școală. Doar nu vrei să semnez în timp ce conduc. ”                                                                                                

             Ligia se resemnează. Deodată, văd o mașină din coloana din mijloc cum  trece pe lângă mine, intră   în fața  mea  și  frânează brusc.  Eram gata să intru în el. Din mașină, un Ford vechi mi se pare,  coboară  un  tinerel , din  aceia doi la metru - tipul  de individ  despre  care Adler afirma că suferă de complexul de inferioritate.  Se îndreaptă nervos spre mine și începe să urle. ,,Bă, tu  nu știi să semnalizezi, că eram să intru în tine…”                                                                  

 ,,Bine, dar de ce să semnalizez, când eu,  de când am pornit , sunt   pe aceeași bandă? ” ,,Bă, tu nu înțelegi?”                                                

 Ridic din umeri.  Ce să înțeleg?  Nu înțelegeam ce  trebuie să  înțeleg.        Se urcă în mașină și pornește  ca la raliu. Se oprește cu botul mașinii, undeva în dreapta,  pe  un morman de zăpadă. Coboară cineva  sau  urcă cineva  din mașina lui. N-am observat. Eram atent  la condus. Pe podul de la bazar,    mașinile circulă,  bară la bară,  pe trei coloane.                                                     

 Îmi făceam probleme că, am greșit, n-am fost  atent  și-acum iarna, cum cele trei coloane se fac și se refac din cauza mormanelor de zăpadă, cine  știe, e posibil să  nu fi semnalizat.                                                                   

  ,,Omul are dreptate!”  îmi  zic.  Odată,  fiindcă  e  mai tânăr,  conduce mai bine, cunoaște și respectă regulile  de circulație. În timp ce îmi făceam probleme de conștiință,  îl văd din nou.                                                                           

           Trece, prin  stânga mea,  în mare viteză. A ieșit din coloană și conduce pe contrasens. Ajuns la semafor, cum din față veneau  mașini ,  virează dreapta  și se postează   în fața celui care aștepta  la   semafor.                                           

          Atunci  m-am lămurit:  nu eu greșit!  Individul era  pus  pe făcut  accidente. Voia să  intru  în mașina  lui.  Are mașina veche  și ca orice român șmecher  vrea   s-o facă nouă. Pe asigurarea unui  fraier care  intră  în  mașina lui. Dumneavoastră ce părere aveți de șoferii nervoși?     

         Vasile  Anton, Iași, 21 februarie 2012