Într-o zi
călduroasă de mai, într-o duminică
dimineața, chemat parcă de o forță ocultă, am abandonat laboratorul meu de huhurez și am plecat la o plimbare
pe jos. Pașii m-au purtat fără voia mea spre grădina Copou. Am intrat și,
auzind undeva o muzică deosebită, pe care nu o mai
auzisem până atunci, o muzică exotică, dacă se poate exprima prin exotic
misterul și fascinația pe care o emana,
am luat-o pe alee spre locul de unde venea muzica aceea și am descoperit grădina de vară
„Vânătorul”. Am rămas o clipă descumpănit
. Mai fusesem la „Vânătorul” cu ani în urmă
și nu-mi plăcuse. Eram
gata să fac cale întoarsă, dar o sete
neobișnuită s-a declanșat parcă instantaneu. Mi-am zis, hai azi să-mi ofer o
scurtă pauză și o bere. Nu sunt băutor de bere, dar cum nu
băusem demult, am simțit
nevoia să beau o bere. M-am așezat la o masă mai retrasă
și am cerut o bere. Nu mult
timp după ce
m-am așezat cu berea în față a
intrat un tânăr blond care s-a
precipitat spre masa mea. „Asta e masa
mea preferată” mi-a zis el. Am
rămas oarecum intrigat, fiindcă la ora aceea
de dinainte de prânz erau suficiente
mese libere. Mi-am zis că e pus pe scandal și am
dat să mă ridic.„Nu, zice el, rămâneți aici, la masa asta, eu
trebuia să vă cer permisiunea să mă așez la masa ocupată înainte de dumneavoastră. Am vrut doar să vă atrag atenția că sunt un client vechi și permanent
al „Vânătorului” și masa la
care v-ați așezat e masa mea preferată. Cine se așează la masa mea e prieten cu mine. Așadar,
îmi întinse el mâna: să dăm mâna prietene! Eu mi-s Nelu Mielu. Numele
dumitale îmi pare cunoscut…, Ieșeanu! A, da.., da.., mi-amintesc ceva, de pe Facebook. Pot să vă tutuiesc? Zici că nu te formalizezi, fiindcă formula
de politețe impune bariere de comunicare
și face
uneori vorbitorul nesincer? Asta
înseamnă că ești un tip
cu care se poate comunica. Cine zice că există bariere între
generații? Spui că ai un blog? Care-i blogul dumitale? A, Filosofie și literatură?!
Ciudat cum funcționează
comunicarea la nivelul
inconștientului! Aș crede că în
întâlnirea această nu este
pur întâmplătoare, ci programată.
Numele meu real nu e Mielu, dar nici prenumele Nelu. Ție am să-ți mărturisesc.
Numele meu adevărat este Eduard. De ce
mi-a dat numele acesta german, nu știu!
Eduard - Straja comorii! Are numele
un mesaj ascuns cu o
anume predestinare? Eduard, prinț englez, prizonier în turn? Poate fi
numele un jalon al sorții?! Mama mi-a zis Nelu
Mielu. Că a zis ea acum sunt ca mielul cel blând, știi dumneata povestea cu
mielul blând care suge la mai multe oi.
***
„De când tata s-a despărțit de mama
mă simt liber ca o pasăre scăpată din colivie. Când
erau împreună eram constrâns de
reguli și interdicții. Nu știu de ce m-am apucat să spun
povestea mea unui necunoscut
când eu nu am spus-o nimănui, nici măcar prietenilor. Poate fiindcă
îmi inspiri mai multă încredere
decât prietenii… Când erau
împreună casa noastră era un iad.
Acum sunt ca Adam în grădina raiului. Tata și mama
duceau lupte grele pentru dominare în familie - cu
strigăte, urlete, înjurături, imprecații și blesteme. Etichetări dintre cele mai savuroase – bou
încălțat, taur în călduri,
curvarul dracului, vacă proastă,
balenă albă, minte-n colțuri, impotent afemeiat, curvă frigidă, obsedat
sexual, idioata dracului, sifilisul
să dea în tine și câte altele făceau deliciul vecinilor
și spaima mea, dar mai cu seamă a soră-mii. Mama i-a tot repetat suroră-mii:
„Poți să faci ce vrei Fana dar să nu faci ceva de care mai târziu să-ți fie
rușine.” Dar soră-mea nu auzea ce tot îi repeta mama. A făcut o adevărată criză
de nervi când tata și mama s-au
despărțit. Imediat după revoluție mama nu a vrut să mai rămână cu tata. A dus-o mama la un psihoterapeut, apoi a
internat-o la temuta Socola. Colegii îi ziceau, prin spate,
„socolista”. Depresia
a transformat-o într-o balabustă rebelă.
A fugit de-acasă, a colindat pe străzi, a ajuns printr-un cartier mărginaș a orașului
și într-o noapte și a
încăput pe mâna unor interlopi. Aceștia au ademenit-o pe capră cu iarbă și alcool și i-au
făcut educație sexuală. Au vrut s-o ducă în Italia l-a produs – cum spun ei, dar mama
și tata au intervenit la timp și au
reușit s-o scoată de sub influența
lor, în pofida faptului că refuza să vină acasă. Până la urmă tata a
convins-o. Cum
făcuse sex cu toți trei cu acceptul ei, mama n-a avut
încotro, a trebuit să accepte compromisul. Mai bine așa, că acum grasă cum e, nu știu dacă o să mai aibă parte de o asemenea iubire nebunatică!..
„Cum ai putut fată, a
întrebat-o mama să accepți … așa în gură, tu care te îngrețoșai când erai mică, când
încercam să-ți scot vreun obiect pe care
îl băgai gură. Soră-mea Fana
doar rânjea tâmp. E
u am
rămas indiferent și sănătos
bine mersi la drama familiei.
Despărțirea alor nu m-a afectat negativ ca pe soră-mea. Dimpotrivă! Scăpasem de țipetele lor care mă
exasperau și începuseră să mă
sponsorizeze en gros. Îmi trecuse prin minte să-i înregistrez pe
Maiak-ul rusesc și să mă duc să-i reclam
la partid, să le facă instructorul terapie de cuplu. Nu m-am dus, nu din lașitate , ci fiindcă îmi
repugnă să fiu spion și informator. Unii
nu s-au dezbărat nici acum, după revoluție, au rămas cu această
vocație. Pe un coleg, pe care l-am prins că era informator i-am aplicat corecție, fără să știe cine l-a
altoit. Spui că lupul își schimbă părul dar năravul ba. Colegul a
dispărut, a schimbat facultatea.
Când mama și tata erau împreună, mama îmi
dădea bani de buzunar cu țârâita.
Nu că nu ar fi avut că
amândoi câștigau bine, dar
mama avea niște principii draconice – anume să nu dai bani pe mâna copiilor decât minimul
necesar să nu se învețe cu banul
nemuncit. Acum mama cred că nu mai e nevoie să aplice acest principiu
că-s matur, zice ea și pot s-mi
administrez viața singur. Salut
totuși efortul alor mei, acum când sunt student, de a-mi fi cumpărat o garsonieră.
Pot să duc o viață de boem, deși nu-s un boem autentic. Un boem autentic ar putea fi asemuit cu un
măgar, dar eu sunt o corcitură
între mânzoc și măgar, adică catâr,deși am fost făcut măgar.
Eram
mereu în pană de pitaci. Așa le spunea
bunica: pitaci. „I-a să-ți de bunica un pitac.” Și bunica îmi dădea o sută de lei din mica
ei pensie de ceapistă. Dar pe la bunica
mergeam rar, doar atunci când sunt în mare
criză de lovele. Și-apoi să mă duc la țară pentru o sută de lei. Nu știu de ce simt
o repulsie față de tot ce-i îmbătrânit și vetust. Nu, nu mi-o lua ca o aluzie indirectă. Bunica are aproape 90 de ani. Nu, nu sunt un snob care mă dau în
vânt după tot ce-i nou, dar voiam să-ți
motivez de ce o vizitez pe bunica atât de rar. Cu dumneata e alt complex conjunctural; e ca
și cum ar fi o întâlnire
întâmplătoare între discipol și
învățător, fiindcă nu avem altă relație
decât comuniunea de idei sau
disputa filosofică. Cu bunica nu puteam discuta filozofie, iar plângerea ei tristă
și tărăgănată, că Dumnezeu a
uitat s-o mai ia la El, îmi face și mai mult rău. Nu știu
cred că sufăr de angoasa
morții, nu mă pot împăca cu ideea că voi
muri cândva. Când în sunt în lovele mă
simt eliberat de toate constrângerile
sociale. Dacă vreau, uite pot să
urinez acum, aici în paharul
acesta de bere. Ce crezi c-o
să-mi facă?! O să le plătesc deranjul și faptul că m-am exhibat în public. Zici că-i un gest odios, că doar
tinerii infantili, fac gesturi teribiliste? Eu când vreau să urinez,
urinez d-le. Nicușor
prințișorul urina în farfuriile
cu stridii ale generalilor și-i punea
apoi să hăpăie și ei se executau, iar ceilalți îi aplaudau geniala-i
faptă. În fond, generalii aceia erau niște ordonanțe ceaușiste care l-ar
fi șters și la fund pe prințișor, ca să-i intre în grații. Bleah! Mi-e
greață Ce otrepe! Înainte puterea făcea banii,
le dădeau privilegii, de aia îi
pupau și-n fund pe ceaușești, acum banii fac puterea. Nu sunt obsedat de bani, dar am o
obsesie, o imagine… Spui că
tinerii, în general cei lipsiți de educație
se manifestă teribilist … Bla!...Bla!... Bla!... Mă
întrebi de ce folosesc expresiile astea?
Nu știi de noua limbă a internetului, o limbă pidgin, derivată din engleză? Ziceai că ești internaut, că ai blog? Trebuie să fii la curent cu limbajul
virtual, altfel devii un scriitor
perimat; neolimba virtuală este eminamente
denotativă - fără echivoc, precisă, clară , directă,
frustă, adesea licențioasă. Limbajul virtual se impune în comunicare ca o limbă pidgin în
acest Turn Babel, numit Internet și va evolua spre o limbă universală și gramatici noi. Poezia, dar mai cu seamă proza trebuie să se adapteze noului limbaj
elementar, sărac în metafore, dar bogat în idei. Subiectul trebuie să fie
„brut”, neprelucrat, chiar dacă este
unul mediocru. Patronul n-o să vrea
să piardă un client fidel și cu bani ca mine, mai ales pe criza asta. Când
sunt în bani, și de când mama s-a despărțit de tata, slavă Marelui
Anonim, sunt permanent bani, îmi pot
permite orice. De pildă să urinez
și contra vântului… Ei nu, spun așa ca o metaforă, adică aș urina contra
puterii …, am văzut pe unul beat
care locuia la parter, avea fereastra deschisă și
lălăia o melodie de bețiv. O
doamnă care locuia deasupra lui,
deranjată de bețiv, l-a apostrofat, iar el
încerca s-o scuipe. M-am
pișat pe mine de râs. Cum să scuipi în sus?
E ca și cum ai urina contra vântului. Scuipând
în sus scuipa
tot pe el. Și m-am întrebat cum să
scuipi contra overclass,deși îți vine adesea să scuipi? Vezi, e o imposibilitate din cauza gravitației.
Îți înghiți scuipatul sau flegma. Ei, acolo
sus, sunt imponderabili și
inaccesibili. Nu
că m-aș scălda în bani, dar am suficienți să-mi permit o mică sfidare socială. La șaptesprezece ani, când
s-au despărțit ai mei am dat de gustul banului, a banului nemuncit
evident și de-atunci am simțit ce înseamnă la
dolce vita. Zici
că mă pozează careva și apar prin ziare sau pe internet. Meh! Îmi fac reclamă gratuit… Paparazzi de al
tabloide sunt în stare să
te pozeze și când faci dragoste cu nevasta. Transparență democratică,
dar până unde? Observ fascinația exercitată de
Mireasă pentru fiul meu. Intimitatea
exhibă, devine spectacol. Până unde impudoarea? N-am
să mă exhib, nu pentru că sunt prea
lucid acum , adică nu sunt atât de
beat încât să-mi anulez funcția de om și să devin animal , nu pentru că nu mi-ar sta în
caracter ci pentru că nu-mi place exhibarea. Am vrut să-ți transmit ce poate să facă omul actual. Afirmi că noile
generații, de după optzeci și nouă, și-au schimbat modul
de viață, de gândire - de la
refularea tiranică, la exhibarea libertină, de la „nu putem avea totul” la „totul
vă e permis”, îndeosebi perversiunile.
Această libertate aproape totală determinată de
știință și tehnologie, sincronă
cu morala a redus la minim
interdicțiile.
Noua dezordine a născut o nouă psiho-cultură - anume aceea a experimentării erotice fără
limite și a exhibării fără rușine. Exhibarea devine o propensiune, un
comportament natural. Poeți,
scriitorii, în general oamenii de artă s-au adoptat acestei
orientări culturale. Noua direcție constă în exhibarea sexului și a perversiunilor în poezie proză și artele plastice. Cinematografia actuală este dominant
exhibiționistă. Oamenii cu bani se exhibă urinând pe cei sărmani. Și la noi oamenii cu bani sunt de regulă politicienii. Într-o
cultură a exhibării iresponsabilitatea mioritică endemică capătă forme aberante. Este posibil
ca acest progres să ne afunde până la
gât în mocirla hedonistă, dar
acesta este trend-ul psiho-cultural și este de neoprit. Copiii, aflați la vârsta pubertății sunt deja maturi în privința eroticului. Începerea vieții sexuale a coborât tot mai
jos pe scara vârstei biologice. Unii mărturisesc
că la doisprezece ani umblă cu
fete și fac și „prostii„. Fetele.
devenite atât de ușor accesibile., nu mai sunt interesante erotic. O acțiune
izolată este fără îndoială reprimată, interzisă, dar imitația colectivă e o nouă plăcere. Nu va trece
mult și vom afla că și ultima
redută a interdicției morale – pedofilia
a căzut asaltului haosului erotic. E o viziune apocaliptică… , bleah! Vasile Anton Ieșeanu, 5 aprilie 2013, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu