La Iași, edilul șef nu a luat nicio măsură pentru a fi adunați câinii vagabonzi de pe străzi. Primarul Nechita are alte „probleme”…
Așteaptă să fie mâncat de viu și la Iași un copil ca să ia măsuri. Câinii de la Iași au aflat de evenimentul din capitală și stau cuminți pe străzi, nici măcar nu mai latră , darmite să muște! Dau cuminți din cozi, bucuroși când văd un puști sau o bătrânică care se apropie de ei.
În general, la români prevenția nu funcționează, ci indolența. Indolența mioritică. Știi ce înseamnă indolență mioritică?! Să calci pe un rahat de câine și să nu-ți pese. Elvețienii au un simț civic foarte ridicat. Lasă-mă d-le cu elvețienii dumitale! strigă Cetățeanul turmentat. Aici suntem pe plaiul mioritic. Românii, râde Cetățeanul turmentat, se cacă în cărare, calcă în propriul rahat și nu-i e pasă. Și ce dacă calcă la oraș pe un rahat de câine?! Ei și, se șterge și merge mai departe. Sunt mândru că sunt român.
„Dacă nu s-a întâmplat nimic de ce să-mi bat cuie în talpă?! Dacă nu s-a întâmplat ca nimeni să fie mușcat, niciun copil mâncat de viu, înseamnă că fenomenul nu există la Iași. De ce să mă pun rău cu ONG-urile?!
Funcționarii primăriei mai ciupesc și ei , mai completează veniturile de la… Și-atunci, unde-i problema ?! Hai du-te domnule de-aici! Ești paranoic. Te temi de câini? Câinii ne apără de hoți… Teme-te de hoți, nu de maidanezi!”
„Bine, dar hoții sunt la putere. Ne fură din salarii, din pensii… fură din buget, căci politicieni ajunși la putere și la miere cred că bugetul statului e un sac fără fund. Și noi mereu alimentăm bugetul prin impozite tot mai mari… și ei mereu fură. Și-al dumneavoastră d-le Primar , bugetul dumneavoastră…
Spuneți că primim ajutoare de la UE, că ne dau bani pentru câini! Așa ne învață această mare târfă europeană , după ce ne fură legal, ne dă ajutoare. Și bani pentru câinii… Pe care îi fură aleșii noștri … Să trăim bine! La fel cum au făcut portocalii și trei. Trandafiri de la Moldova. Roșii. Câinii sunt la Iași peste tot, mă lovesc de ei zilnic pe stradă, la scara blocului, la mașină…” „Ei, ce nu te bucuri?! Ne păzesc de hoți.” zice Cetățeanul turmentat, iubitor de animale. „Ei, aș! Mai poate câinele de pe stradă să distingă care-i hoț și care om cinstit? Haitele de câini latră noapte de noapte, mă trezesc din somn, nu mai pot adormi.” „Ia somnifere bă insomniacule, strigă Cetățeanul turmentat, mare iubitor de animale. Lasă câinii în pace pe stradă… bă occidentalule. Du-te băi, du-te în țările civilizate dacă nu-ți place aici în țara ta. Băi, când aud seara heam..., heam..., heam..., mă liniștesc. Știu că pe stradă câinii păzesc… Al cui oraș este Iașiul d-le Primar? Al oamenilor sau al câinilor?! Dacă e al oamenilor, atunci alungați câinii. Dacă e al câinilor atunci alungați oamenii și administrați un oraș de câini.
Îmi amintesc de ceea ce spunea Marin Preda în Viața ca o pradă „Seara târziu după miezul nopții am fost trezit din somn de câini. Era o hărmălaie în curtea vilei. Mă scoteau din sărite câinii, mai ales o cățea pe care o hrăneau toți, se îngrășase și toată ziua lătra trecând de la o vilă la alta… Radu Boureanu era foarte grijuliu cu ea, îi dădea oase , o mângâia… Aruncam în ei cu pietroaie…
Mirosind miloșii în jurul vilei –cantină , veniseră cu duiumul, flocoși și poltroni, nu fugeau când îi goneam, știau că alții îi protejează. Se uitau urât la mine , ce-ai d-le cu ei?... Că nu iubesc animalele… Bisisica… câinii la noi în curte nu-i râzgâia nimeni, nu-i îndopa să hămăie la fereastră fără nici un rost , se duceau dracului la paie și se încolăceau acolo până dimineața… Ăștia latră toată noaptea…”
Enervat la culme că nu era lăsat să doarmă, romancierul, care la țară avea parte de toată liniștea nopții, a pus mâna pe alpenștoc și a ieșit în miez de noapte afară și a început să lovească câinii. „Am ieșit afară cu un alpenștoc în mână, pe care îl cumpărasem din oraș să urc cu el la cota 1400 și am început să-i pocnesc. Erau îndârjiți , clănțăneau la mine, dar și eu eram îndârjit, trosc , buf , în dreapta și stânga, până s-au împrăștiat sărind gardul și arătându-mi cozile stufoase… M-am întors și am adormit satisfăcut… A doua zi am văzut mirat , cum zăpada din curte era plină de sânge și de floace și Borișca, îngrijitoarea vilei, mi-a spus că azi noapte au venit lupii în curte și au mâncat cățeaua aia grasă …”
Lupii care mai mâncau cățele ce puiau javre ordinare au dispărut. Marin Preda a murit și el. Câinii vagabonzi s-au înmulțit la orașe. Miloșii triumfă. Și mai ales miloasele…, așa zisele iubitoare de animale.
Și eu sunt de la țară. Ca și Marin Preda cunosc un lucru esențial pentru existența noastră umană. Țăranul nu doarme la un loc cu animalele. Omul cu omul și animalul cu animalul. Dar, Dumnezeu știe ce fenomen se petrece acum?!... Toate odraslele nu mai dorm cu părinții, dorm cuanimalul de companie. Ba, am văzut și oameni în toată firea care dorm în pat cu animalul de companie. Cunosc un funcționar la …, las că știu nu vreau să deconspir să-i fac și lui și mie rău. Ăsta nu mai doarme cu nevasta, doarme cu câinele. Și nu e chiar bătrân. Nevasta doarme în altă cameră, iar el cu câinele. Ce m-a frapat e părul câinelui. Are aceeași culoare cu al nevestei. O groaznică substituire. Ce te izbește mai întâi când te apropii de el, de acest funcționar nu de câine, e că nu mai miroase a om, ci a câine… A renunța să mai dormi cu nevasta și a te culca cu potaia e o mărire sau o decădere a ființei umane , pe care cu multă trufie, Biblia spune că ar fi creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu?!
Aflu stupefiat că Lucian Mândruță a propus niște chestiuni de bun simț pentru a scăpa de maidanezii de pe străzi și pentru asta a fost amenințat de niște conaționali, „ mari iubitori de animale”(sic!), cu moartea. Dacă sunt așa mari iubitori de animale, încât ar face moarte de om, cel mai bine ar fi să stea în cușca câinelui că acolo le este locul, nu printre oameni. Cine iubesc câinii mai mult decât iubesc aproapele, se aseamănă cu câinii. Cine se aseamănă cu câinii să stea cu câinii!
Noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, nu câinii, altfel ar fi creat câinii după chipul și asemănarea Lui.
„Uite d-le Primar , spre exemplu, în romanul Suburbii municipale, nicăieri Emilian Marcu nu vorbește despre câini, nici măcar în suburbiile unde locuia Anticarul, deși dacă citim romanul recunoaștem imediat în municipiul descris, chiar dacă autorul nu-l numește, Iașiul.
Dar oare cine e acel Primar din Suburbii municipale care administrează Iașiul fără câini? Nici într-un caz nu e vorba de dumneavoastră d-le Gheorghe Nechita.
Poate luați exemplul de la primarul municipiului Oradea sau a altor orașe unde problema maidanezilor a fost rezolvată, dacă consilierii ieșeni nu au idei și nici bibilica nu-i duce sau sunt cointeresați pentru contra. Sau, de ce nu?!..., apelați la Zoroastro ori Mavrocosta ajutoarele Primarului din Suburbii municipale, ori chemați-l pe Marin Preda cu alpenștocul să curețe străzile de maidanezi. Sau pe japonezi…
Se știe că o haită de câini maidanezi din capitală a mâncat un micuț japonez. Pe micuțul japonez l-au confundat în cu un copil. Pe atunci, prin anul de grație 2006, societatea românească era portocalie.
Nimeni nu s-a impacientat când pe străzile capitalei a murit sfâșiat, de o haită de câini, un om. Indolența românească merge la extreme - se emoționează când se pune problema euthanasierii câinilor și e al dracului de indiferentă când un om, un străin , un micuț japonez sau un copil român este sfârtecat de viu ori o femeie în vârstă incapabilă fizic să se apere de haită. Toată omenirea poate să moară numai câinii să trăiască, zise Cetățeanul turmentat, iubitor de animale, bându-și liniștit berea la terasă. Iubitorii de animale pot trăi împreună cu câinii, îi pot lua cu ei în pat, la fel ca acel funcționar, să le țină de cald în locul nevestelor sau femeile îi pot adopta, îi pot lua în pat să le țină de cald în locul bărbaților dacă s-au săturat de ei, că am văzut la ONG-uri mai multe miloase pentru câini decât pentru copii. Așadar, avem o țară săracă, dar bogată în câini maidanezi. O javră ordinară a ajuns.
Președintele României zice să fie euthanasiați. Nimeni nu-l adoptă, nimeni nu vrea să-l ia, să-l pună în lesă. Umblă bezmetic pe străzi, pe șosele…
O javră ordinară, fără nicio morală, se însoțește cu altă javră ordinară și cu alta… și alta… și formează o haită, care lacomă devorează tot. De la bugetul țării până la copii…
D-le Primar semnați un Ordin!
Vasile Anton Ieșeanu, 12 septembrie 2013, Iași 