Jurnalul bucureștiului- Sunt
o babă comunistă? - Nu e, că Dan Lungu n-a
trăit în timpul comunismului. Numai titlul atinge problema… Dacă eşti martor la
o tragedie, eşti dator să o povesteşti. Am răsuflat
ușurat. Iată, mi-am zis opinia mea despre romanul - Sunt
o babă comunistă, nu e cu mult diferită de a prim-criticului.
Inițial, când am auzit de succesul fulminat al babei comuniste, m-am gândit să-l aleg pe Dan Lungu drept mentor în arta literară. Marele „maestru” al literaturii de consum făcea reclamă pe internet pentru învățăcei, amatorii doritori pe care să-i învețe, contra unei sume deloc modestă cum se scrie un roman. Adică pe aspiranții fraieri.
Ca și cum a scrie un roman se învață. Arta literară nu se învață. Cu ea te naști. Scriitorul bănățean Petru Vintilă întreba prietenii, la al treilea roman - Numărătoare inversă, dacă are talent. Nuvela „Hiena” după care s-a turnat filmul Patima, i-a confirmat talentul. , Nu doar talent ci și patima de a scrie poate să te facă scriitor. Pe unii exasperarea vieții i-a așezat în rândul scriitorilor de talent. „Scriu pentru că viața mă exasperează,” afirma Geo Bogza. Scriitura, ca artă, este o trăire pătimașă, o iubire mistică, cum declară criticul Alex Ștefănescu . „Iubesc literatura într-un mod aproape mistic.”
Ei aici, e aici. Arta de a scrie constă în patimă, e pasiunea de a descoperi adevărul, iar „germenii găsirii adevărurilor esențiale”, afirma Eliade se nasc„în iubire și ură”, „în exasperarea vieții” sau „în iubirea mistică”. Sau cum spun scriitorii Michaux, Blanchot, Kundera - arta literară este o revelație ( Luiza Palanciuc , un interviu cu Dumitru Țepeneag Observator Cultural, nr. 142 (400), din 29 noiembrie - 5 decembrie 2007), adică trebuie să ai chemare, sau ca să mă exprim mai elevat să ai, vocație, o anume înclinație nativă care generează patima și beția pentru cărți ,o patimă care te urmărește toată viața și te împinge să încerci marea cu degetul. Dorința de a scrie, de a spune prin arta cuvântului ceva lumii e mai puternică decât magia iubirii. E o credință!
Or, romanele lui Dan Lungu n-au nimic din toate acestea. Sunt scrise „silnic, fără talent și cu o filozofare amatoristică”, ca să mă folosesc de expresiile cu care criticul Alex Ștefănescu gratula „opera” lui Norman Manea și care se potrivește, ca o mănușă, „operei” lui Dan Lungu.
A, că pentru a scrie ai nevoie de multă, de foarte multă cultură, asta e altă poveste. Trebuie întrebat Eminescu, dacă talentul l-a făcut mare poet sau vasta sa cultură! Ceea ce nu e cazul să-l întrebi pe Dan Lungu. Dar, spune Mircea Zaciu un alt critic de marcă, „nu e suficientă erudiția, pregătirea filozofică, e nevoie de sensibilitate, de gust estetic și de talent creator.” Dacă l-aș fi ales mentor, aș fi săvârșit o mare eroare. Mi-amintesc de o întâmplare hilară povestită de scriitoarea Ioana Pârvulescu în România literară . Într-o seară, când a ieșit de la Uniunea scriitorilor, a abordat-o un individ, care a întrebat-o, insolent și perfid: vrei să te fac scriitoare?” Ioana Pârvulescu n-a mai povestit urmarea , fiindcă nici n-a mai fost, șocată fiind de impertinența escrocul sentimental. Dar noi ne putem imagina unde voia s-o facă scriitoare. Cam la fel l-o fi întrebat și cumătrul liberal pe Dan Lungu: vrei să te fac scriitor?
Romanul Raiul găinilor nu l-am mai citit-o. Ar fi fost o pierdere inutilă de timp, fiind sigur, că e la fel de anost ca primele două menționate. Din romanele lui Dan Lungu rămâi doar cu o mahmureala mintală ca după o beție de unul singur, cu bere la pet - Trei stejari, Bucura sau Bergenbier.
Și totuși cărțile lui Dan Lungu, sunt traduse în zece limbi , sunt vândute la Paris. Cred că nouăzeci și nouă la sută se datorează prestigiului editurii Polirom și nu valorii literare a romanelor. Și farsei, pe care Dan Lungu , a indus-o prin titlu. Romanele sale sunt exact, cum afirmă chiar el în studiul sociologic o „recunoașterea formală: cărți, recenzii favorabile, premii ce nu acoperă totdeauna o competență estetică reală.” Asistăm azi la triumful subculturii?! La fel ca și politica, în care a ajuns să triumfe individul subuman și subpolitica. De ce această devastatoare degradare a valorilor umane?!...
Promovarea non-valorilor literare pe bază de afiliere la un anume partid, recte, în cazul lui Dan Lungu, la partidul cumătrului liberal, nu face decât rău culturii române. A fi slugă la un partid sau altul - a părea sau a fi tu însuți, este o chestiune care diferențiază demnitatea de om. Dincolo de inteligență, cultură, putere politică ceea ce conferă valoare unui individ uman este capacitatea de a fi moral și demn în relațiile cu semenii, indiferent de poziția politică sau socială pe care o ocupă ceilalți.
Vasile Anton Ieșeanu, 19 noiembrie 2014, Iași

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu