Faceți căutări pe acest blog

joi, 23 aprilie 2026

Cine a schimbat lumea în rău?

 

              

               Crezând că o schimbă  în mai bine! „Nu schimb eu lumea”, îmi spunea  poetul ieșean Emilian Marcu, într-un dialog, nu prin telefon,  online, ci de la om  la om. Da,nu  noi  românii schimbăm  lumea.  Și totuși lumea a fost schimbată din bine în mai rău!  Împărțind-o în  logică binară. Logica binară pornește de la premiza că o propoziție poate avea numai unul din două rezultate posibile: adevărat sau fals.   De cine a fost schimbată lumea din  relativul bine în mai răul  extremist. De doi geniali mistificatori, manipulatori evrei: fariseul Saul, alias  Sfântul Pavel, care credea fanatic  în existența unui singur zeu, anume Dumnezeul iudeu  și de  Karl Marx, evreul german, care credea fanatic că ideologia comunistă va elimina răul social.    Marx a avansat ideea unei dictaturi a proletariatului, stare tranzitorie necesasră pentru victoria  revoluției proletare. Astfel Marx a găsit  primul mare dușman al ideologiei lui   materialiste - religia - „opiumul poporului”.                                                                      Religia monoteist- creștină  paveliană, practic inventată de  preoțimea cealui de-al doilea Templu, după cum ne argumentează  în excelentul eseu Hegel, Nietzsche și evreii o enigmă întunecată,  profesorul  de  filosofie  evreu  Yirmiyahu  Yovel, citându-i  pe cei doi învățați evrei ai epocii moderne  Spinoza și Mendelssohn  „religia în esența ei  devine o lege practică și chiar o lege politică”.                                                    A schimbat  religia monoteistă lumea în  în mai bine sau în mai rău?                      Religiile mononteiste, iudaismul , creștinismul și islamismul, dar   îndeosebi  religia iudeo creștină  pe lângă  binele -  „un sistem de  reglementări existențiale ce  impune ordine în viața colectivă  și în cea  particulară în toate împrejurările”,  cum scrie Yirmiyahu  Yovel  au   generat  în opinia  mea  în inconștietul colectiv  logica  binară: noi sfinții  și voi păgânii care a dus  inerent la cele mai abominabile crime împotiva umanității din istoria omenirii.    Crimele atribuite istoriei creştinismului, în special după instituționalizarea sa, includ distrugerea violentă a templelor și artei păgâne, persecuții, Inchiziția, cruciadele și impunerea dogmei prin forță. Aceste acțiuni au vizat adesea suprimarea disidenței religioase și consolidarea puterii politice/bisericești, fiind documentate acte de terorizare a populației și distrugere culturală.  Aspecte cheie ale criticilor istorice și doctrinare includ: Violența și Distrugerea: Biserica a demolat temple, a profanat statui și a distrus opere de artă antice într-un avânt de nimicire a păgânismului. Inchiziția și persecuțiile: Instituții medievale create pentru a combate ereziile, soldate cu torturi și execuții. Cruciadele: Războaie sfinte care au dus la masacre în masă în Orientul Mijlociu și în Europa. Impact Social și Cultural: Criticii menționează misoginia, homofobia, aprobarea sclaviei în anumite contexte istorice și un caracter anti-intelectual. Consecințe: Transformarea creștinismului în religie oficială a dus la interpretarea doctrinei în funcție de interesele puterii.   Este important de menționat că, istoric, creștinii au fost și victimele persecuțiilor, în special în primele secole și în regimuri totalitare.        Aceleași manifestări  criminale și distructive le-a generat și  ideologia  comunismului , ideologie  inițiată de   Karl Marx  pe fondul luptei de clasă, lupta de clasă,  antagonismul bughezia și proletariatulreprezentând  în viziunea lui Marx motorul istoriei ,   în fapt o gândire în aceeași logică binară  cu a  creștinismului, care a dus nu doar la distrugerea  creativității individualist-capitaliste dar și  la exterminarea în masă a  indivizilor creativi. Crimele comunismului reprezintă o serie de abuzuri, asasinate în masă, deportări și persecuții sistematice, cu un bilanț global estimat la aproximativ 94 de milioane de morți. În România, regimul a distrus elitele, a închis sute de mii de oameni în închisori și lagăre. Aspecte cheie ale crimelor comunismului demonstrează că regimurile comuniste au transformat teroarea într-un instrument de guvernare, depășind adesea ca număr de victime conflictele mondiale. ( sursa: https://revistapolis.ro/Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?) .                                                                                                               Victime și închisori: Peste 200.000 de oameni au murit în închisorile și lagărele din România,Societate Ultimii deținuți politic în ceasul uitării George Arun :22.04.202222 aprilie 2022 ( sursa:https://www.dw.com/ro/focus/s-10575 ).                         Creștinismul versus Comunism =  Idealism versus  Materialism. Dacă facem o paralelă  între creștinism și comunism. găsim aceiași logică binară: om- antiom.                                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu