Faceți căutări pe acest blog

luni, 20 decembrie 2021

Copii eram noi amândoi … (La sugestia fiicei mele Gabriela am scris acest poem al copilăriiei mele)


 

 

 

Copii eram noi amândoi…,

 Fratele meu și cu mine

 Aveam  vreo șapte ani – vioi!

Când a venit și el  pe lume. 

 

Ne despărțeau  un  timp  aproape revolut,

N-am copilărit  împreună;

Eu mergeam cu vaca la păscut

El se juca,  gol,  în  țărână…

  

Tata aduse acasă un câine  alb,  flocos,

 Căruia Hitler  eu i-am zis pe  nume…

 De  unde,   oare,  auzisem  de  criminalul  fioros,

 Încă de  mic -  nu știu  anume!  

 

 De ce  nu  Stalin să-i fi zis?

 M-a întrebat vecinul...

 De  teamă să nu fiu proscris,

 Învățătoare ne spunea că eram „prieteni ” cu stalinul.

 

 Și, Doamne ce  liberi  și voioși  eram!

Pe când părinții vânați erau  de colectivizare…

 Hălăduiam pe câmpuri ca  niște crai de neam!  

Și-n Jijia, la scaldă,  goi,  ne bălăceam în soare.   

 

Și nici măcar nu percepeam ce drame ei trăiesc!      

Deși  le  vedeam chipul  cuprins  de teamă, 

Și nouă  ne părea că totul e firesc…

În  vremea  în care părinții trăiau cumplita dramă.

 

Bunica ne spunea povești  de somn            

Și  noi  visam că eram eroii serii…

Eu citeam  și cărți  s-ajung din  fiu de  țărani, un  domn!

Așa am fost prins în  mrejele puterii.       

  

Parcă  împins de-acel  daimon socratic

Elev la liceul militar am  fost  încazarmat,

Încă din clasa  a -IX-a  viața  mi-a fost  luată, ostatic      

 Să servesc patria și comunismul, înarmat!

 

Deși matur am  rămas copil, în sinele din  mine

Și-adolescent visam la dragostea curată…

 Mi-a fost  dat  să întâlnesc  fata  minune…

 Și-am trăit povestea vieții  cu „a fost odată”…     

 

N-am cunoscut  amenințarea  relelor de-acum,

Când  totul  pentru copii e  un pericol  virtual,

Când  joaca  poate  fi explozie  și scrum!

Și viața se sfârșește tragic la spital!

 

Trăiam fără de griji, deși săraci și goi,

 Fără  amenințări și fără postmoderne  anxietăți,

Înregimentați  în detașamente de pioneri-eroi,        

 Educați să fim  proprietari de țară, fără proprietăți!   

 

Nu știu dacă, copilăria mea!

A fost  mai fericită decât a generației de  azi,        

 Dar  joaca liberă în natură avea…

Fericirea copiilor nomazi! 

 

În suflet  mi-a rămas  amprenta  comunistă;

Frigul, furia, frica - foamea mea de pâine,  

Copilul mutilat de educația schizofrenistă, 

 Blestem în disperare comunismul și viață mea de câine.       


 Autor: Vasile Anton Ieșeanu,  luni, 20  decembrie 2021, Iași  

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu