Moto : „Guvernanții uită că o țară se ridică prin cultură, ceea ce nu însemnă numai artă, ci educație, învățământ, angajament social; nu trebuie uitată nici infrastructura care sunt venele (și arterele) unei societăți productive. În astfel de condiții nu pot spune încă dacă politica îndru- mă țara spre o direcție bună!” [...] De ce pentru literatura română nu s-a acordat încă premiul Nobel?
Ba, s-ar fi acordat dacă scriitorii nu ar fi fost atât de orgolioși! Au fost, după cum bine știți, mai multe propuneri pentru nominalizare, dar unul îi tăia mereu altuia craca… Dacă unul este bun atunci vin nouă și-l sapă, la noi în Vest cel puțin, dacă unul este bun vin alți nouă și-l sprijină. Chiar și în alte țări din Est este la fel ca în Vest, dau doar două exemple: în Ungaria are Imre Kertész premiul Nobel pentru literatură, în Polonia Henryk Sienkiewicz, Władysław Reymont, Isaac Bashevis Singer, Czesław Miłosz, Wisława Szymborska premii Nobel pentru literatură… adică? Sunt mai buni, scriu mai bine? NU! ” Christian W Schenk ( sursa : https://valcealiterara.ro/ INTERVIU CU AMBASADORUL LITERATURII ROMÂNE ÎN GERMANIA, DOCTORUL SCHENK)
Vasile Anton Ieșeanu: Christian
W. Schenk! Admirație pentru efortul promovării culturii române în Germania.
Atâta veme cât bugetele mult prea umflate pentru armată și servicii, prea
umflate pentru a cumpăra rachete expirate moral și fizic, nu vor fi transferate
la educație, sănătate, cultură; atâta vreme cât politicienii (fii și fiice de
foști activiști și securiști, resetați în farisei democrați) se vor erija în
impostori - „oameni de cultură” , profitând după bunul plac de bugetele grase,
România nu doar că va bate pasul pe loc în ceea ce privește educația și cultura
în competiția globalizării, dar riscul este cu mult mai mare - dispariția ca
neam și țară. Așa văd eu viitorul României - un sceptic precum Hans Vahinger și
un pesimist precum Schopenhauer.
Vineri, 12 mai 2017, ora 21.24…
Azi, m-am dus la Târgul de carte de la Pallas Mall să asist la prezentarea cărții lui Emilian Marcu - Roua muntelui de sare și a Mioarei Bahna - Dintre sute de femei… prezențe feminine în scrisul românesc actual și cu această ocazie urma să fac cunoștință și cu scriitorul Firiță Carp, dar l-am întâlnit pe poetul Valeriu Stancu. Discuta aprins cu un operator TV. Nu-l cunoșteam decât din vedere. Valeriu Stancu m-a recunoscut, a dat mâna cu mine și după ce ne-am salutat am vrut să plec, vrând să mă retrag să nu deranjez convorbirea celor doi, însă poetul ieșean a făcut gestul de a mă opri să asist la discuție. Am rămas. „Cu ce ocazie pe aici?” m-a întrebat. „Am venit să-l admir pe Emilian Marcu…” „A, zice, cred că e în altă parte. Nu aici. E la ora 13.00. Mai avem timp. O să mergem împreună. Valeriu Stancu și operatul discutau despre modul cum securitatea în vremea comunismului reușise să se infiltreze în toate structurile economice și sociale, îndeosebi culturale, la fel cum a procedat SRI-ul cu „acoperiții” din zilele noastre stare de lucruri pe care Valeriu Stancu a denunțat-o în romanul Pelerinul de cenușă, un roman cu un mesaj anticomunist, refuzat în 1982 de editurile comuniste. Faza mi-a amintit de SRI. Nu se poate dezbăra de vechea meteahnă securistă. Romanul lui Valeriu Stancu - Pelerinul de cenușă, denunță tocmai această operațiune de control al maselor într-un sistem totalitar, cum a fost cel comunist, prin informatori sau ofițeri acoperiți în solda securității infiltrați în toate sectoarele, îndeosebi cele culturale. Spre exemplu, i-am menționat eu, amintindu-mi de o doamnă care lucra pe post de recepționer, toți recepționerii de la marile hoteluri, ca spre exemplu Athénée Palace din București, unde lucra doamna aceea pe care am cunoscut-o erau ofițeri acoperiți ai securității. Doamna pe care o cunoscusem avea gradul de locotenent major. Eu nu mai beau alcool din 1974, îmi mărturisește Valeriu Stancu. Mă uit la Valeriu Stancu, mic de statură, bondoc, cu o față de om sănătos. Mă condamn în gând că nu mă pot abține și mai fac câte-o beție. Vorba unui coleg: Beau o zi regret două și o iau de la capăt… Îi arăt cele două cărți de eseuri ale mele „Cum să scriu un eseu…, cartea de debut și Libertatea în iadul de lux. Vreți să intrați în Uniunea scriitorilor? Păi, aș vrea, doar așa pentru titulatură, nu pentru pensie, că oricum pensionarii militari sunt excluși prin lege de la pensia de scriitor…” „Eu am o pensie foarte mică, deși am avut funcții importante în timpul comunismului. O mie de lei.. Ca s-o completez predau belgienilor scrisul - creative writing.” „O, felicitări… Am citit de curând Donul liniștit… „Tihâi Don”, zice Valeriu Stancu. „Da!”„Șolohov a primit premiul Nobel în 1965, însă Donul liniștit nu l-a scris el.” „Dar, zic eu , Academia Rusă la reabilitat de acuzele de furt.” „Academia rusă, era normal să-l apere… Știți care a fost cuvântarea lui la primirea premiul Nobel? Ia pliah… Sunt beat…” „Cu această cuvântare, zic eu, i-a păcălit și pe ruși și pe suedezi…” „Desigur! Numai că romanul nu l-a scris Șolohov. Cum să fi scris el romanul? Avea 18 ani. Cine poate, la vârsta de 18 ani, să scrie un roman de-o asemenea anvergură? Îți trebuie experiența de viață, în primul rând, să poți descrie conflictele sexuale sau morale.” „Da, la 18 ani ești doar un puști romantic și visător. Alergi mai mult după fete. Nu scrii romane… ” „La 21 de ani romanul era gata de publicare. Nu! Romanul a fost scris de altcineva, un căpitan albgardist, fiu de preot… Cu tema premiului Nobel mi-am început eseul O societate (auto)mutilată după patul tâlharului Procust. E vorba de Nichita Stănescu! „Nichita?! Nici vorbă!” „Se zice că din cauza geloziei lui Ceaușescu nu ar fi primit premiul Nobel.” „Sunt doar legende.” „Dar, bine, zic, fosta iubită a poetului, Gabriela Melinescu și soțul ei, cu suedezul René Coeckelberghs patron la editura René Coeckelberghs Förlag au făcut lobby pentru Nichita în Suedia. O spune Gabriela în Jurnal suedez… ” „O fi făcut, Gabriela, lobby, că l-a iubit mult pe Nichita, dar Nichita Stăneascu trebuia propus de statul român, dar este esclus ca statul român comunist să-l fi propus. ” „Am aflat că a luat premiul un polonez… era vorba de Solidaritatea, de aceea și eșecul lui Nechita la premiul Nobel. Titlul este bine ales, zice Valeriu, numai că în legătură cu Nichita te afli în eroare. Nu provii din tagma literaților și de aceea nu ești informat. Pentru a fi acceptat de Comitet, trebuie să fii foarte recunoscut în lumea culturală anglo-americană și în cea francofonă. Or, Nichita a fost recunoscut doar la Struga în Serbia… Nu, nu! Am stat de vorbă cu Maria Vargas Llosa, un scriitor mare. Treizeci de ani i-au trebuit să poate primi premiul Nobel. Și în cazul lui s-a implicat statul, editurile…, a fost tradus în multe limbi de circulație europeană. La noi, doar Blaga a fost recunoscut, de Comitet, însă, cum Blaga a refuzat să coopereze cu regimul comunist, la solicitarea Comitetului, în 1947, statul român a răspuns că nu există în România un scriitor cu numele Lucian Blaga. În cazul lui Blaga poate au fost geloșii rușii și invidioși românii. Tocmai asta și arăt în eseu, că e nevoie de o muncă în echipă pentru promovarea valorilor noastre în străinătate.” „A încercat Nicolae Manolescu cu Cărtărescu, dar prima lui carte e un plagiat, pagină cu pagină… ” Și eu care credeam în manipularea perfidă și stupidă, tipică lui Nicolae Manolescu, anume că Mirciulică e mai genial decât Eminescu. Da, zic eu,Mirciulică e mai genial decât Eminescu, deoarece Eminescu este „incorect politic”, în vreme ce Cărtărescu e chiar activist al noii ideologii Political Correctness.
Autor: Vasile anton Ieșeanu, 14 decembrie 2021, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu