Nu mai cred azi în horă noastră, a unirii…
Un ideal scris de poetul pașoptist pentru popor,
Ficțiune - prinși de mâini într-un optimism al firii ,
Noi dansăm hora unirii - hora falsului amor.
Nu mai cred nici în hora, nici în inima română, conștiința!
Nu dansând în 24 Unirea - un spectacol, fariseic ca simbol,
Hai să cooperăm cu mintea, cu talentul și credința!
Dacă vrem să fim stăpâni în țară - bravi și demni, un mic popor.
În zadar în 24 noi ne prindem azi unirea în spectacole, ca hora!
În zadar ne prindem mână ca la teatru de păpuși!
Pozăm doar paiațe goale, eu ca frate, tu ca sora…
Ne urâm apoi de moarte, ploconiți pe la străini, sclavii lor supuși.
Nu mai cred azi în horă noastră , a unirii…
Un ideal scris de poetul pașoptist pentru popor ,
Ficțiune - prinși de mâini într-un optimism al firii ,
Noi dansăm hora unirii - boala falsului amor.
Hora noastră e frumoasă, odată pe an trăim,
E doar mica sărbătoare - un comment la scurte știri!
Nu ținându-ne de mână azi românii ne unim!
Ci lucrând cu mic cu mare și în cuget și-n simțiri.
Nu mai cred, nici în hora , nici în inima română, conștiința!
Nu dansând în 24 Unirea - un spectacol, fariseic ca simbol,
Hai să cooperăm cu mintea, cu talentul și credința!
Dacă vrem să fim stăpâni în țară - bravi și demni, un mic popor.
Autor:Vasile Anton Ieșeanu, luni, 24 ianuarie 2022, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu