Starea de fericire individuală depinde, în
mare măsură, de starea de fericire generală a unei comunităţi, a unui
popor, iar această stare de fericire generală este generată de cinstea
şi corectitudinea clasei politice în relaţia cu membrii societăţii
şi a funcționarilor din instituțiile statului cu cetățenii. Există o legătură
de interferență și mai cu seamă de influențare benefică reciprocă
între STAT, CULTURĂ, SOCIETATE. Excelentul studiu al eseistului și poetului Christian Schenk medic
chirurg, poet, eseist, traducător trilingv și editor german de origine română
și corespondent extern al Jurnalulului Bucureştiului exprimă axiomatic
corelația STAT- CULTURĂ – SOCIETATE „Am spus și scris în
repetate rânduri că o țară se ridică prin cultură! Ce au ridicat marile imperii, ce a rămas în urma lor, ce ne-a făcut să
devenim ceea ce suntem? Las
această întrebare deocamdată retorică! Consecințele
corupției asupra economiei, statului, a societății și a culturii sunt
dramatice. Corupția împiedică dezvoltarea economică și socială,
asigurarea unui sistem de sănătate și educație, distruge capitalul social și
cultural suscitând astfel neîncrederea populației față de politică și
administrație Studiile culturale, sociologia artei și
culturii, precum și părți mari ale studiilor culturale nu s-au dedicat, sau
doar marginal, acestui subiect din motive programatice. Odată cu schimbarea
teoriei culturale, științele sociale au reacționat la importanța a ceea este reprezentat în reproducerea culturală a
inegalității sociale. Cultura nu mai era înțeleasă ca suma normelor, valorilor
și operelor unei națiuni sau ale unui stat/națiune, ci ca un ansamblu de
simboluri, ritualuri și practici. Pe de o parte, acest lucru a făcut posibilă
abținerea de la actualizarea matricei culturii stat-națiune prin științele
culturale și sociale. Pe de altă parte, legătura dintre stat și cultură a rămas
teoretic subexpusă. După Pierre-Félix Bourdieu (1930-2002, fost sociolog și
filosof social francez, unul dintre cei mai influenți sociologi din a doua
jumătate a secolului XX și profesor la École des hautesétudes in
sciencessociales (EHESS) și la Collège de France) statul trebuie înțeles ca o
bancă și administrator al capitalului simbolic, care garantează tranzacțiile de
capital cultural. Există o producție simbolică a inegalităților sociale,
deoarece formele simbolice nu numai că reprezintă inegalitatea socială, ci și o
reproduc. Odată cu producerea efectelor etnicizante, statul produce în mod
automat și o excludere. Studiile culturale, sociologia artei și
culturii, precum și părți mari ale studiilor culturale nu s-au dedicat, sau
doar marginal, acestui subiect din motive programatice. Odată cu schimbarea
teoriei culturale, științele sociale au reacționat la importanța a ceea este reprezentat în reproducerea culturală a
inegalității sociale. Cultura nu mai era înțeleasă ca suma normelor, valorilor
și operelor unei națiuni sau ale unui stat/națiune, ci ca un ansamblu de
simboluri, ritualuri și practici. Pe de o parte, acest lucru a făcut posibilă
abținerea de la actualizarea matricei culturii stat-națiune prin științele culturale
și sociale. Pe de altă parte, legătura dintre stat și cultură a rămas teoretic
subexpusă. După Pierre-Félix Bourdieu (1930-2002, fost sociolog și filosof
social francez, unul dintre cei mai influenți sociologi din a doua jumătate a
secolului XX și profesor la École des hautesétudes in sciencessociales (EHESS)
și la Collège de France) statul trebuie înțeles ca o bancă și administrator al
capitalului simbolic, care garantează tranzacțiile de capital cultural. Există
o producție simbolică a inegalităților sociale, deoarece formele simbolice nu
numai că reprezintă inegalitatea socială, ci și o reproduc. Odată cu producerea
efectelor etnicizante, statul produce în mod automat și o excludere[…]Corupția creează, de asemenea, ineficiențe, ceea ce
înseamnă că serviciile și produsele sunt create mai scump decât este necesar
sau de o calitate mai slabă. Cultura
se duce cu toate acestea de râpă. În plus, nu numai cantitatea, ci și calitatea
investițiilor publice suferă, deoarece, printre altele, cheltuielile din
sectorul social și de infrastructură sunt în scădere. Acest lucru împiedică
dezvoltarea durabilă a unei țări și capacitatea unui guvern de a efectua
reformele necesare, de exemplu pentru o mai bună reglementare a vieții
socialesau o birocrație mai rapidă. Nevoile de bază ale populației, precum accesul la
educație, la serviciile de sănătate sau accesul la cultură, prin ignorarea
acesteia, nu pot fi satisfăcute așa cum ar fi de așteptat. Există o lipsă a unei infrastructuri funcționale, care la
rândul ei este un teren propice pentru o nouă corupție un cerc vicios! Cultura servește este importantă
atât pentru a crea o identitate colectivă cât și pentru a identifica
colectivul. Creația
culturală servește, de asemenea, pentru a face față și a procesa experiența
umană modernă. Acest lucru se aplică atât individului, cât și întregii
societăți. Arta,
cultura și educația culturală sunt esențiale pentru fiecare individ al unei
societăți. Educația
culturală deschide lumi și perspective noi. Educația culturală este una dintre
premisele pentru creativitatea individuală și munca artistică care, fără
ajutorul statului și cel al institutelor aferente, nu poate fi realizată decât
în condiții îndoielnice! O țară se ridică prin cultură! Un guvern care ignoră
cultura își duce țara spre o stare vegetală. Un stat care permite corupția și
nepotismul în cultură, dar nu numai desigur, rămâne o țară mică fără o valoare
pe plan mondial! S-ar putea face o listă întreaga cu toți aceștia dar, din
păcate, spațiul nu permite!” (Christian Schenk - Statul, Cultură și Societate, sursa : https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/ 13
ianuarie 2022).
Cu acest articol , publicat în
www.jurnalul-bucurestiului.ro autorul a
pus degetul pe rana românilor, a românilor cât de cât cultivați și realiști
care înțeleg ce legătură salvatoare pentru identitatea unei comunități există
între stat, cultură și societate. Dar din păcate, „aleșii noștri” -
politicienii români care ajung la butoanele puterii sunt prea egoiști și prea
egocentriști să înțeleagă și să adere necondiționat la aceste mare proiect de
țară europeană, pentru a ne menține în evoluția globalismului identitatea de
neam și țară. Ce-ar trebui oare făcut să ajungă
la românii cultivați și iubitori de neam și țară și care au influență asupra
clasei politice în general și a celor de la guvernare în special? Poate
bloggerii, poate televiziunile, poate scriitorii celebri, nu știu! Cât privește
Ministerul Culturii, Institutul cultural Român , precum și USR au înclin să
cred alte priorități politice și nu am prea mare încredere și speranță să
adopte o strategie națională de trezire a conștiinței mioritice. Câți creatori avem? Doamne, e plin internetul de poeți și mai cu
seamă de poete. Alex Ștefănescu a scris un superb studiu critic Cum te poți
rata ca scriitor. Cred că orice creator literar, înainte de a publica o carte,
ar trebui să citească acest studiu și să se autoevalueze cât de cât obiectiv.
Chestiunea e că scăzut dramatic numărul criticilor literari care pot să confere
o anume evaluare a valorii, un anume standard și de ce nu , chiar o anume
orientare a creativității. Au dovedit unele țări ale Americii latine că e
posibil să faci din literatură nu doar o artă ci și o afacere. Dar o țară nu se
reduce doar la literatură. Îndemnul la muncă și creativitate, cercetare științifică
dar și susținerea financiară pe valoare și creativitatea ar trebui să fie
obiectivul oricărei guvernări democratice care guvernează pentru interesul
general și nu pentru o gașcă de privilegiați. Sunt
câteva state occidentale care au investit masiv în educație Germania, Franța și
Elveția, dacă îmi amintesc bine și au creat o adevărată emulație și educație a
tinerilor prin muncă și pentru muncă. Cum să nu-ți iubești patria când politica
vizionară vizează viitorul tinerilor! De ce emigrează tinerii români , școliți
pe banii statului român? Mă rog, unii spun că pleacă pentru El Dorado
occidental, alții mai naționaliști, consideră că occidentul a dat cea mai grea
lovitură dată estului prin importul de inteligență și forță de muncă calificată.
Adevărul eu cred eu un complex de factori și cei mai numeroși care determină
abandonul patriei, nu sunt nici banii, nici civilizația occidentală , ci mai cu
seamă factorii psihic induși persuasiv de politicianismul clasei politice care
determină o mare neîncredere și o mare dezamăgire tinerilor. Da , statul deține
monopolul banilor , dar important este și cine din clasa politică deține
statul. Mircea Coșea atrăgea atenția asupra pericolului care planează asupra
României dacă nu se iau măsuri. Din păcate Coșea vorbește ca Moise în România.
„Dacă elveţienii sunt un popor fericit, atunci, starea lor de fericire socială este generată de ,,civismul lor ridicat’’, respectul pentru celălalt, respectul pentru îndatoririle ce revin fiecăruia în comunitate, de renunţarea ,,fără dramă’’ la egoismul individualist, pentru ca buna convieţuire să fie posibilă.
Această
atitudine civică, face posibilă creșterea gradului de încredere,
a,,sentimentului de comuniune socială”, cum spune Adler,
respectiv ,,fidelitatea ,onestitatea, înclinația spre conlucrare,
interesul pentru stat, popor și umanitate”, calități morale ce
conferă o anume stare de confort psihic, de bine și implicit de
fericire
generală.
În comparație
cu elvețienii, sub aspectul acestor criterii de evaluare a fericirii, noi
românii suntem un popor nevrotic și profund nefericit.
O viaţă mulţumitor de prosperă și un popor educat fac pe om mai
tolerant faţă de erorile de guvernare și ciar actele de corupţie ale guvernanţilor,
domoleşte ura şi reduce iniţiativele mişcărilor subversive extremiste
care generează anarhie și haos
social, propice instaurării dictaturilor. Este
evident că mişcările subversive, anarhice sunt iniţiate şi
susţinute din cele mai înalte sfere ale puterii, de cei interesaţi în arogarea puterii
dictatoriale sub masca
democrației.
De regulă, sunt folosiți „revoltaţii” nevroticii,
inadaptaţii şi impotenţii sociali cronici, canalia
de pe uliți cum bine
i-a numit Eminescu, mediocri
incapabili să acceadă în lupta dreaptă
competițională la un anume statut
de om liber și autonom, capabil să se realizeze cu ajutorul mijloacelor
raţiunii și inteligenței un scop bun în viaţă.
Cele mai la îndemână forme pentru
atingerea limitei de egalitate cu a celor sus-puşi, sunt violenţa şi
agresivitatea – lupta de clasă, care s-a dovedit totdeauna în istorie,
după ce scopul a fost atins, iraţională şi absurdă.
Cel mai
lesne prind, la aceştia, ideile mistice ale
ideologiilor. Nu el este un incapabil social, ci societatea este
nedreaptă. În rândul acestora se înscriu nevroticii a căror ambiţii depăşesc cu
mult posibilităţile şi suferă eşecuri sociale, sau cei care îşi
propun scopuri mai presus de capacităţile lor şi, deci, imposibil de
atins. Pentru nevrotici autoevaluarea este totdeauna inflaţionistă, fie în sens depreciativ , fie
în sens excesiv
apreciativ.
La elveţieni, guvernarea se identifică cu buna administrarea banului public. Această atitudine de responsabilitate civică creşte gradul de încredere în funcţionarii din instituţiile statului, în clasa politică; atitudinea altruistă a clasei politice reduce la minim conflictul psihic şi elimină nevroza și revolta socială. (Vasile Anton Ieșeanu - Eminescu, în zadar!)
Autor: Vasile Anton Ieșeanu,marți 18 ianuarie 2022, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu