Omagiu pentru Maria, zisă de mine Maricica, zisă de nepoate Mia, la 70 de ani!

     

Maria Babiac  și Vasile Anton la cununia civilă: Pictură de Ligia Maria Pascal, nepoata noastră, acum studentă la  Psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca.              

            Miercuri, 3 august 2022, Maria Anton, zisă de mine Maricica, zisă de nepoatele Ligia și Luna - Mia  împlinește  vârsta de 70 de ani. O sărbătorim azi, duminică 30 iulie 2022, aici  la Vânătorul, ocazie cu care îi urez: La mulți ani draga mea și multă sănătate! Unii fizicieni cuantici susțin că doar privind înapoi vedem adevărata  realitate a lucrurilor din urmă.  Maria, zisă Mia s-a născut în data de 3 august 1952, comuna Strunga, județul Iași, al doilea copil al familei Babiac Ion și Babiac Agripina,  după Gheorghe, primul  - băiat, o  familie de țărani din comuna Strunga , satul Strunga cu  ape balneare cunoscute  în acea perioadă  drept băile Strunga”  cu  pădure, nu ca „sahara”  de la  Spineni, cum a numit doamna mea  satul meu natal.          Pe bună dreptate Maria Mia a numit satul Spineni   - sahara; când bătea vântul satul devenea o  adevărată furtună de  colb. Colbul drumului ridicat  și vânturat peste tot,  intra chiar și-n case și-n oalele de la bucătărie. Maria, zisă  Maricica de  mine   Mia de  nepoate a  fost  prima fată din șirul de patru surori, care au urmat după ea:  Lucica, Ana, Liliana.                                                                                   Cred că mama Agripina a născut-o  noaptea că ea  a fost și a rămas o nocturnă. Era născută  leoiacă și după cum  se știe  leoaicele ies   noaptea la vânătoare. Pe mine, spre exemplu  m-a vânat într-o noapte de septembrie în 1971 când m-am dus s-o invit la balul de sâmbătă seara.                                                                                                 De fapt eu plecasem la vânătoare, dar am ajuns din vânător, vânat!  Ea leoaică, eu rac.  Dar cum o leoiacă să vâneze un rac? Simplu:îl prinde pe rac de clește.  Ea venise în acel an de grație 1971, repartizată, după ce terminase liceul agricol, contabilă  la CAP Spineni. Și uite la ce a fost  bun comunismul; să  ne  întâlnim și să  refacem androginul primordial.  Oare a fost  întâmplătoare întâlnirea noastră?... Dacă nu ar fi fost comunimsul nu ne-am fi întâlnit? Ba, eu cred că am fost predestinați să ne intersectăm viețile.                                      Am multe argumente să cred  în predestinarea  întâlnirii noastre , dar m-aș lungi prea mult. Le voi expune  în cartea mea Conștiință și Supraconșțiință. De fapt le-am și descris  în Balada iubirii - Despre sufletul  pereche, cărți nepublicate încă. Există sau nu  există predestinare  în relația de cuplu?  Eu cred că există, e un princpiu cuantic acela al  atracție   polare – asemănarea în oglindă. E vorba de atracția contrariilor, un fel de simetrie antinomică, a  protonului cu  electronul.Cine  a fost  protonul , cine  electronul,  nu știu ,dar  cert am format amândoi  elementul fundamental al universului – atomul de hidrogen.                                                                 Dar oare  ne-am asemănat   în oglindă? Cred că din multe puncte  de vedere , dar mai cu seamă psihomental și moral ne asemănăm.   Și din  din punct de vedere zodiacal suntem  la  poli opuși. Cum să împaci din punct de vedere  zodiacal  o zodie de foc cu una de apă?  Ea  leoiacă , eu rac.  Ei bine, se spune că apa stinge  focul. Dar focul se aprindea mereu… și mereu… și mereu… la prima scânteie.   Și câtă apă am risipit să sting  focul leoacei…                                  După revoluție n-am  mai avut apă așa că, revenind pe  plaiurile natale, am plantat viță de vie și am trecut pe vin. Și trecând  eu pe vin am abuzat de carne  și de vin  și  unul din rinichi, anume rincihiul meu stâng  a fost invadat de celule  criminale  numite  de  medici celule  canceroase. Maria-Mia  are   rinichi polichistici o boală  ereditară. Și insista în acele vremuri dacă va fi să  ajungă la dializă să-i  donez un rinichi  sănătos de-al meu  sănătos. Eu îi  răspundeam în glumă , cum să-ți  dau un rinichi…dacă nu mai pot face   dragoste! Ce  mesaj  premonitoriu!  La scurtă vreme  am fost depistat cu tumoare pe  rinichiul stâng, scos prin operație chirurgicală ca focarul cancerului , sau cum spune  guru  indian  Sandguru, bandele de celule criminale să nu  invadeze organele  învecinate  .Atunci, pe masa de operație am fost la un pas de fericirea  supremă, adică era gta să trec în lumea de dincolo  a celor drepți , pentru  că am sângerat abundent  pe masa de operație și toți de-afară credeau că  voi fi dus la  morgă.   Noroc că medicii aveau pregătite câteva pungi cu sânge B3 și astfel  am  fost salvat, parcă de o mână  invizibilă.Mai târziu, Maria, zisă de  mine Maricica și  de nepoate Mia mi-a zis: Ai văzut dacă  nu ai vrut să-mi donezi mie  rinichiul, acum l-ai aruncat la gunoi.Glumesc!  Nu eram compatibili: tu cu grupa sanguină B3, eu cu  grupa sanguină 0.   Evident că pentru noi foștii „comuniști” poate fi o explicație. Și eu am căzut în capcana gurmanzilor. După înfometarea ceaușistă din deceniul negru, 1980 -1989, imediat după revoluție când au început să apară produse din abundență am început să mănânc și să beau, după ce mi-am plantat o jumătate de hectar de vie, ca un căpcăun. Așa am ajuns și eu obez. Nici nu am realizat cât de repede se depun și cât de greu se dau jos kilogramele de slănină. Efectul plus a fost dezastruos. Ajunsesem „un butoi de osânză și mocirlă”, cum zicea soția mea. Oribil!  Chestiunea gravă e că noile generații de tineri se îmbuibă fără a fi suportat foametea ca noi. Unii dau vina pe stres, dar cred în primul rând e plăcerea compulsivă care le conferă starea de bine, dar efectele sunt dezastruaose. Spre exemplu în cazul meu tensiunea a sărit la 19, deși eu mă știam cu tensiune de aviator 12, glicemia la 127, apoi o celulă canceroasă a organizat o bandă de celule criminale și mi-au transformat un rinichi în peștera lui Ali Baba și cei 40 de hoți. Și uite așa într-o veselie am pierdut un rinichi; norocul meu că am descoperit la timp banda de criminali, cu totul întâmplător, pentru că nu aveam nici un simptom care să mă îngrijoreze. Bine a zis Socrate: „nimic fără măsură”, dar aude oare înfometatul?!...                                            Dar oare nu se poate interpreta că, refuzând să-i donez un rinichi,  mâna invizibilă a făcut în așa fel încât să-l arunc la gunoi? Coincidență sau programare fatalistă?! E de analizat!                                     Evident, cauza  principală a fost abuzul de carne roșie și vin roșu.  Și cum să nu fac abuz  după înfometarea  comunistă din deceniul negru  ceaușist 1980 – 1989!  În fiecare an făceam câte  2000 de litri de vin  din care vindeam  foarte puțin și abuzam de  vinul meu aromat,  în principal din căpșunică  și alte soiuri țărănești, ca de pildă văratică, coarnă, pe care le lăsam să se  coacă   bine și care confereau vinului  calități  aproape ca a vinurilor nobile. Cum să nu mă tenteze  asemenea bunătăți  ca  vinul  fabricat de mine un adevărat nectar, bătura zeilor, spuneau greci. Cine nu  ar vrea să se simtă zeu, pentru câteva ore,  pentrecând  într-o veselă beție! A fost destul să alimenteze  o celulă canceroasă ( biologii susțin că toți le avem) cu  supraenergie  generată de  abuzul de vin și carne roșție .Imediat celula canceroasă s-a trezit la viață  și a  format bande de celule criminale  în rinichiul meu stâng  cuprinzându-i tot corpul. Norocul meu că am descoperit   la timpt  printr-o fericită   întâmplare și medicii mi-au extirpat caverna  unde se  mascaseră  Ali  Baba și cei 40 de  hoți, criminali – celule canceroase care se alimentau cu supraenergia cu care fără să știu îi alimentam cu  vinul roșu și carnea roșie.                                                                                                               Maria, zisă Mia, zice  că s-a îndrăgostit de mintea mea.  S-a iluzionat probabil, iluzie indusă petru faptul că citeam mult. Îmi plăceau cărțile enorm; toată viața le-am devorat. Un fel de adicție pentru cărți cum de pildă fac unii pentru păcănele  și alții pentru drog și alcool                                                                                                               Mă exprimam din cărți și ea s-a iluzionat  că-s  inteligent. Dar acum  mă întreb care minte  e mai intelgentă? Mintea teoretică, plină de idei  sau mintea pragmatică, plină de soluții practice?!...  Eu rac, pe uscat, sunt de fapt un șoarece de bibliotecă. Ea leoaica mea citea și ea  mult. Încă din acele vremuri aveam o mică bibliotecă.                 După ce ne-am căsătorit eram în  concurență  la citit, dar ea mă depășea cu mult. Apoi s-a lăsat treptat de citit,  eu  am  continuat  și am devenit cum ziea Ligia, nepoata   noastră, când era mică că  sunt  „filozoful  familei”,  adică un fel de înțelept acum la  bătrânețe.  La început Maricica era adorabilă, îmi scotea chiar  și coșurile de pe nas, dar mai apoi când eu m-am obrăznicit,  adorabila s-a  transformat  în leoiacă. S-a  lăsat  treptat de citit și s-a apucat de  tenis. Acum  joacă tenis  cu Simona Halep, se uită la filme turcești,  joacă alba- neagra pe laptop cu niște cuburi pe care le vânează noapte de noapte. Eu dorm și ea pierde nopțile.                                                                                   Din punct de vedere pragmatic trebuie să recunosc, dacă nu am fost o nulitate, am fost  un  ageamiu.Cu adevărat pragmatică a fost ea. Pragmatismul ei ne-a salvat de la multe eșecuri. Am fi fost niște bieți eșuați în această lume a tenațiilor multiple mai cu seamă după haosul statal postrevoluționar.                                                                 Eu teoritician cu capul în  nori , ea  o pragmatică cu pcioarele înfipte în  pământ. Pragmatismul ei  a fost salvator pentru mine și familie  - adică adevărul  mai presus de orice  oportunism  și iluzonism ne-a fost  salvarea. Maria , zisă  Mia  are câteva  principii  morale de la care nu s-a abătut toată viața; deosebit de corectă  în relațiile de serviciu, realistă, lipsită de invidie și de  lăcomie, altruistă pînă la sacrificul de sine, a făcut mult  bine   și a evitat să facă  rău cuiva doar  din  plăcerea aceea sadică pe care am întâlnit-o și eu la mulți români.                                                                                                    Cred că există o corelație  între standardul moral și destin. Multe întâmplări ne-au pus la limita viețuirii, iar întoarcerea  pe meleagurile natale recte la Iași după ce am colindat prin toată țara: Caransebeș, Vânju Mare, Caracal, a fost o viețuire  pe muchie de cuțit: serviciul, familia,  casa. Și în pofida  existenței noastre pe muchie de cuțit parcă o mână  invizibilă le-a aranjat  pe toate ca un  misterios miracol. și ne-a salvat să nu eșuăm lamentabil, ca mulți români care nu au putut face față crizei schimbării politice, economice și sociale.                                                                                        Există oare o legătură nevăzută  o legătură cuantică între  standardul moral și destinul fast sau nefast? Eu cred că  există, căci numai astfel pot să-mi explic misterul alinierii noastre la un deznodământ  norocos, aș zice fericit. M-am alăturat acestui standard  moral  înalt  pentru mine  și  în pofida  focului leoaicei pe care îl  aprindea merea și mereu cu o simplă scânteie , am cooperat pentru binele familiei noastre.                                                                                                                           Din toate punctele de vedere, cred că adevăratul stâlp a familiei  a fost și a rămas Maria-Mia căreia îi spun acum în secret că nu am încetat s-o iubesc, s-o protejez, să-i  confer acum   o stare psihică cât de cât plăcută spre a  putea trece cu   bine peste dependența ei de dializă.           Draga mea  îți urez din toată inima  La mulți ani și sănătate și să plecăm amâdoi deodată în lumea de dincolo!                                                         Pragmatimsul nu înseamnă doar a înțelege realitatea și a găsi soluția  corectă sau a lua decizii practice înțelepte, ci  și aa prevedea viitorul. Pe cale de consecință  cunoscând realist limtele biologice umane, tot ea, pragmatica  Maria, zisă Maricica, zisă Mia, a  cumpărat loc de veci la cimitirul „Buna Vestire”, unde ne-am construit garsoniera pentru eternitate.Azi îi  aduc doamnei mele acest omagiu binemeritat. Încă odată Maricica, la mulți ani și multă sănătate… până la moarte!

Autor:  Vasile Anton Ieșeanu,  3 August 2022,Iași