Iubirea noastră s-a desprins din vis, Visat aievea, într-un miez de vară; Un vis ce ne-a deschis un paradisDespre o fată şi un băiat cu o chitară.
Când te-am văzut aşa frumoasă şi reală!
N-am mai ştiut de existenţa-n mine.
A fost o stare de sminteală!
Căci, existam numai prin tine.
,,De când te caut”’ - ţi-am adresat primul meu cuvânt.
,,De când te-aștept!’’ ai spus, odat în gară...
Cuprins de vraja mi-am luat avânt,
Şi te-am privit în ochi, dar cu sfială.
Şi-am zis atunci: ,,Bine-ai venit iubire!’’
Ah, am crezut că-n veci n-ai să mai vii.
Am rătăcit ca orbul, şi-acum îţi dau de ştire!
Că pentru tine eu exist şi-s viu între cei vii.
Femeia mea iubită, femeia mea din vis!
Ai apărut ca o morgana din senin…,
Tu ai trezit în mine un dor de Paradis
Și întruparea Evei în omul-androgin.
Când te-am văzut, am ştiut pe dată!
Şi-n clipa aceea te-am recunoscut:
Erai chiar tu – jumatea căutată...
Din care lume oare-ai apărut?
O, Doamne, iubirea ta a fost...
Un vis trăit aievea, ca-n filme de iubire.
Eram ca două jumătăţi de măr, ce s-au unit cu rost,
Într-un întreg, legaţi doar c-o privire!
Ne-a fulgerat iubirea cu magica ei forţă,
Trăit-am într-o clipă, aproape veşnicia!
Şi-acum mai arde-n mine, tainica ei torţă,
Iar dorul meu de tine, mi-aduce nostalgia.
Când mă gândesc la tine, iubirea îmi apare,
Ca o magie albă, a zânei din poveşti.
Şi mă cuprinde-atunci un val de disperare,
Şi, rătăcesc nebun, prin vechiul Bucureşti.
Ah, doar un an fost. Şi ce-i un an? O clipă! Dar ce măreaţă!
O clipă de iubire e un poem sublim;
Am fi trecut indiferenţi, ca doi străini prin viaţă
De n-am fi fost predestinaţi să ne-ntâlnim!
Dar a venit Amara, amară despărţire…
Ce ironie a sorţii şi ce sfârşit…, atât de dureros;
Cum vruse oare soarta să stingă din privire?
Tot focu-acela sacru, şi tot ce-a fost frumos!
M-am prăbuşit atunci, într-un adânc neant;
Ştiam că nu se poate, o, cât de mult am vrut!
Să ardă focul sacru în altarul sacrosanct
Dar am simţit sfârşitul, în recele-ţi sărut!
Tu vrut-ai ,,tot’’, dar ,,tot’’ nu se putea!
Eram legaţi de alte mari iubiri.
De le-am fi rupt, ce sorţi oare avea?
Iubirea noastră pe dureroase amintiri!
De când ne-am despărţit, rămas-am cu durerea
Ce sap-adânc în suflet, ca picătura-n în stei.
Am înţeles abia acum, că ea, iubirea
E doar o clipa sacră - smulsă de la zei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu