Sunt poet EUROPEAN!

Autor:Vasile Anton Ieșeanu: Mă mândresc cu acest statut și îmi exprim toată admirația mea pentru generosul și altruistul Christian Wilhelm Schenk nu doar pentru că în volumul V apare și biografia mea și câteva poeme, traduse în limba germană, ci pentru marele efort de a promova scriitorii și poeții români în Germania și în Uniunea Europeană!

Christian Wilhelm Schenk (n. 11 noiembrie 1951, Orașul Stalin, România) medic, poet, eseist, editor, traducător bilingv româno-german-maghiar. Fost membru al Uniunii Scriitorilor din România] și Germania, membru al Uniunii Mondiale a Medicilor scriitori și directorul editurii independente Dionysos pe care a înființat-o în anul 1986 în orașul Dortmund, aflându-se din 1988 în orașul Kastellaun, iar din 2009 până în prezent - în Boppard pe Rin, Renania-Palatinat, Germania.


Nume și prenume: Anton Vasile
Pseudonimul literar : Vasile Anton Ieșeanu
Data şi locul naşterii:17 iulie 1951, com. Andrieșeni, Jud. Iași
Studii: Academia militară – București: Studii post-academice la Universitatea tehnică „Gh.
Asachi” Iași
Debut literar
2011 - proză, eseu - Cum să scriu un eseu…
Volume de autor:
Cum să scriu un eseu… Ed. Pim, 2011,Iași, premiată cu premiul special al juriului „Creația
vrânceană” în data de 27 septembrie 2015, la Panciu, secțiunea eseu
Fotoliu pentru Esmeralda - proză, tragicomedie, Ed. Online 2013 - Book Rix book
Libertate în iadul de lux: carte-eseu, Editura Rafet - Râmnicu Sărat, lansată pe data de 5
septembrie 2015, la Rm. Sărat.
Antologii:
Confluențe lirice – antologie de poezie și proză, Ed. Pim, Iași 2012, cu proza „Emoția”
Antologia Universului Prieteniei - Treptele Cuvântului cu eseul : „Japonia – agonie și extaz”
Colaborare la reviste: Magazin cultural nr 15(2422) din 15 aprilie 2004, „De la Facerea
lumii la nașterea lui Isus”; nr. 38 (2445) din 23 septembrie 2004 articolul „Omenirea
între optimism și pesimism”, „Despre sufletul pereche” nr.49(2508 din 8 decembrie 2008)
și „Omul, diavolul și iraționalul”, nr.41 (2500) din 13 octombrie 2005; alte reviste
Constelații diamantine, Absolut, Oglinda Literară, Radio Metafora - Seattle, WA, U.S.A, Onyx,
Jurnalul Bucureștiului, Revista Feed-Back Iași.
Premii şi diplome obţinute:
Premiul „CC Datculescu” conferit de Editura Rafet, în cadrul Festivalului de Creație
Literară „Titel Constantinescu”, ediția a VIII-a - Râmnicu Sărat pentru eseul: Libertate în
iadul de lux
Premiul special al juriului „Creația vrânceană” - la secțiunea eseu - în data de 27
septembrie 2015, în orașul Panciu.
Referinţe critice:
Poetul Liviu Apetroaie - „Am parcurs o carte plină de bucuriile pe care ţi le oferă o
nouă perspectivă hermeneutică. Fără îndoială, Vasile Anton nu ne spune lucruri necunoscute,
nimeni nu are cum să o mai facă, deocamdată, dar le spune cu claritate, cu argumentaţie şi, mai
ales, cu pasiune. E afectat de ceea ce scrie, în sensul că lumea acestei cărţi e asumată până la
explicit de autorul ei. Care scrie apăsat, convingător şi pasionant.”( Liviu Apetroaie – Postfață
la Cum să scriu un eseu )

Scriitorul Emilian Marcu - „Preocupat de multe întrebări existențiale ale lumii, de
preocupările pe care le poate avea o ființă gânditoare așa cum spune filosoful despre
rostul celor săvârșite și desăvârșite, Vasile Anton scrie eseuri cum ar fi: „De ce trăim? De ce
murim?” „Evoluează omul spre viața eternă?” sau „ Intervine divinitatea în destinul lumii?
Dar și unele eseuri din cotidianul imediat pe care Vasile Anton le folosește ca pe un laborator
de psihologie dar și… psihoterapie, cum este eseul cu un titlu de crudă realitate cotidiană:
„ Nevroza sau profesoara îndrăgostită de Mircea Badea” și „Cum să trăiești cu un bărbat
homosexual( cazul Prințesei Briana Caradja). ( Emilian Marcu – Vitrina cărților, Ed. Pim ,
Iași) Cum să scriu un eseu… (scurtă recenzie)
Cărți scrise, nepublicate, în așteptare (eseuri):
- Balada iubirii (eseu filosofic);
- M. Eminescu, filosof (eseu filosofic);
- (eseu filosofic);
- Pledoarie pentru democrație (eseu politic);
- O societate (auto) mutilată după măsura patului lui Procust (eseu politic);
- Poetul, liberalul și fiara extremistă (eseu politic);( în pregătire pentru editare)
- Eminescu, în zadar?!...(eseu politic);
- Ideologiile și instinctele primare (eseu politic);
- Conștiință și Supraconștință (eseu despre existență).
-Fotoliu pentru Esmeralda; proză ( în pregătire pentru editare)
- Poeme extreme - carte de poezii
În prezent lucrez la romanele Je suis un garçon, Fratele meu geamăn, Bătrânul din Malmö și
trilogia Pe valea Jijiei, aproape de paradis.

Totodată colaborez la corectarea și tehnoredactarea cărții traduse de Bătrânul din Malmö Ionel
Petrișor - Ini Rumänien, scrisă de suedezul Göran Börge. În română cartea va avea titlul - Un suedez în
inima României.
Articole mele publicate pe Facebook preluate de revista online https://gandeste.org/: „Controlorii
minții – partea a XI-a – alinierea câinilor de pază ai Democrației la măsura patului pandemiei tâlharului
Procust”;„Sfânta ignoranță binecuvântată!”; De ce românii sunt într-atât de toleranți cu răul într-o lume a
răului intolerant? Articole publicate în https://ioncoja.ro/n „A fost o perioadă a demnității naționale…”
Câteva poezii din volumul , în pregătire Poeme extreme
Prinși - în amăgitoare lumi!
Natura-i fascinată arătare...
Miracolul naturii noi , azi, nu-l mai iubim!
Nu mai vedem un fluture zburând din floare-n floare,
În virtuale lumi, spre viitor,voioși, călătorim!
Suntem atrași de artificiale lampioane
Trăim în lumi false și-n vise de copii;
Stăm ore-ntregi lipiți de smartapfoane…
Prinși în iluzii virtuale și în bolnave utopii!
Vrăjiți de magia micului ecran,

Atrași ca fluturii de factice lumini...
Fugim de natură și de natural…
În imagini trăim viața, obscuri și anodini!
Unde-i lumina cea adevărată?!...
Acolo, pe ecrane, străluce doar himere!
Hai vino în natură dragă fată!
Să evadăm din lumea falselor mistere!
Hai în lumina soarelui, aceea naturală!
Viața e ca bătaia de aripă!
Topiți în raza de lumină și-n vraja ei reală,
Vom prinde realitatea într-o clipă!
Natura este raiul, creația divină!
E lumea cea reală, rămasă…, în trecut,
De ce fugim de lumea reală plină de lumină?
În lumea virtuală fără conținut !...
Nebunii planetei se joacă de-a războiul!
Ninge cu moarte în primăvara asta blestemată,
Cu gloanțe, frig siberian explozii și cu sânge;
Ninge cu disperare, cu emigranți femei, copii, cerul amarnic plânge,
Peste Ucraina, vecina noastră, de Ivan cel groaznic violată!
Ninge cu moarte în martie când natura învie,
Ninge și peste noi românii hula lui Ras-Putin
Oligarhul satanic stăpânul kaghebist de la Kremlin,
Vrea să facă din pământ planeta lui... pustie!
Ninge cu teroare, tristețe, durere și cu chin
Cerul, mai rece ,mai întunecat la orizont s-arată!
Ivan cel groaznic cu fioroasa coasă și chip suav de fată
Vine pe tancuri să răzbune pasărea cu clonț de rubin
„Nici nu veți avea timp să clipiți!
Când voi apăsa butonul roșu, butonul apocalipsei”
Ne strigă Dumnezeul nuclear, Putin, în mintea eclipsei
„Vă supuneți voinței mele sau toți o să muriți!”
Ne scufundăm, în haos, în lumea virtuală,
Zeii puterii, peste omenire joacă tontoroiul...
Lumea reală panicată fuge de moartea infernală,
Nebunii planetei se joacă de-a războiul!

Gânduri pentru o lume nouă...
Iubito
ţi-s ochii atât de-adânci
când plângi
aş putea să mă scald în adâncimea lor
c-an marea Neagră
și-aş înota ca un salvator
până la inima ta.
Cu tine
aş vrea să urc pe muntele Ararat
să ar, să seamăn şi rod să-mi dai
în acel pământ al făgăduinţei
unde n-ajunge potopul
acestei lumi bolnave!
Ca Noe
aş căuta pământul
cu o ramură de măslin
adusă de porumbelul iubirii
ne-am face un singur trup
şi ne-am trăi viaţa
în pace și iubire!
Cu tine
legământ de înfrăţire aş face
sora mea geamănă
în ochii tăi adânci
în hăul lor fără de sfârşit
ca Narcis
m-aş îneca…
și-acolo
în adânca marea eternă
am trăim fericiţi
până la sfârşitul veacurilor
uniţi în fiinţa primordială…
un singur trup
un androgin
inseparabil
ca două particule elementare!
Cu tine
aş privi

lumea nouă
rodită cu tine iubito
pe acel tărâm
al făgăduinţei
vom renaşte
în lumea nouă
de noi pro-creată!
Cine sunt eu? Cin ești tu? Cine suntem noi?
Suntem prizonierii eredităţii noastre pentru eternitate;
aşa ne-am născut - programaţi – să evadăm e-n zadar!
Ducem în noi, şi patimi, şi boli, şi grele păcate
Ale străbunilor din arborele - far
Ne rotim în cerc, într-o pedeapsă eternă!
împingem pe munte stânca precum Sisif, în cercu-i vicios;
cum să ieşim din programarea fatalistă şi ternă,
prin care repetăm viaţa părinţilor – în cercul întors pe dos?
Suntem prizonierii minţii noastre fundamentale,
a informaţiei implantate în neuronii cu care ne naştem,
avem aşadar un destin – nu avem altă cale!
cum să ieşim din această închisoare-sistem?
Să fie oare viaţa – o istorie ce se repetă etern?
ce viaţă e asta? Sisif era omul arhaic,
alta a fost povestea omului istoric,şi alta, a omului modern.
trebuie să evadăm din sistem, altfel vom rămâne veşnic - ,,omul prozaic’’!
Singura cale deschisă ce ne lasă liberi din închisoarea minţii,
e calea cunoaşterii - cea a înţelepciunii,
c cea mai bună pavăză – a existenţei și a fiinţii…
ce nu ne lasă, lesne prinşi, în mirajul minciunii.
Programatorul n-a conceput ADN-ul închis , fatalist.
a programat în invariant doar specia , generalul,
ca lumea să nu se împerecheze haotic – existenţialist,
dar a lăsat în libertate tot particularul.
Lumea nu e un joc la Monte Carlo, cum afirma Monod, dându-ne lecţii...,
Şi nu începe totul prin contingenţă, cum spunea Sartre în Fiinţa şi neantul.
programatorul a ales o altă cale - cea a arhetipului - pomului vieţii:
în care trunchiul - invariantul, iar ramurile - variabile – formează la un loc, etern, bauplan-ul.

Astfel a conceput El programul genetic pentru cea mai bună lume,
dintre toate lumile posibile a fi.
Ca să fiinţeze, autonom, individul – Leibniz, aşa ne spune!
Într-un continuum prezent, etern şi liber, zi de zi.
Suntem două treimi programaţi, iar o treime rămânem, la margine de haos;
prizonieri ai eredităţii , dar şi liberi, o ştim că suntem!
depinde de noi ce lăsăm moştenire – adaos!
generaţiei pe care o procreăm.
Scrisoare deschisă către părinţi
(Omagiu d-nei Maria Zamisnicu, prima mea învăţătoare, a cărei soţ, preot cu har, a fost închis
de comunişti şi trimis la canal.)
Vă sărut mâna mamă şi tată;
Vă rog să mă iertaţi, de v-am greşit vreodată!
Eu vă transmit din suflet multă sănătate!
De-un trai mai bun, acum la bătrâneţe, s-aveţi parte!
Căci pentru mine aţi fi făcut orice minune,
Să pot trăi mai bine, azi, pe lume;
Din zori de zi şi până la chindie,
Voi aţi muncit o viaţă, răbdători, pe glie:
Şi câte sacrificii n-aţi făcut, ca să-nvăţ carte,
De-o viaţă mai aleasă, să am parte!
Zi după zi , în vierile fierbinţi,
Aţi slugărit la CAP , iubiţii mei părinţi;
Mâncarea voastră a fost mereu săracă:
Un sfert de mămăligă , brânză şi o ceapă;
Concedii n-aţi avut..., nici sâmbăta, măcar,
Chiar sărbătorile sfinte le-au scos din calendar,
Şi, chiar Duminica de lucru vă găseau a face;
Ca slujba sfântă să n-ascultaţi în pace;
Şi când , unul din voi, era de moarte mai aproape,
N-aveaţi nici popă să-i citească , nici cine să-l îngroape…
Căci au venit de la securitate într-o seară
L-au prins ca pe-un tâlhar pe preot şi îl arestară!
Nimeni de-atunci nu-l mai văzu-n altar,
Muri sărmanu-n Deltă sau poate la canal.
O , Doamne, cum vă mai vânau spurcaţii!
Cu miliţieni şi câini, ca apucaţii...
V-au adunat cu forţa-n colectivă,
Dar grâu nu vă dădeau nici pentru o colivă!
V-au scos la muncă ca vite de povară,

Şi au făcut, din sate, o lume de ocară;
Şi dintre toţi, mai răi, erau ei, activiştii...,
Mai ceauşişti ca Ceauşescu, mai comunişti decât ei..., comuniştii.
Stăteau la pândă, când vă-ntorceaţi din câmp,
Să nu cumva să fure , unul , vreun porumb.
În puşcărie v-au băgat, de vă luaţi ce vi se cuvenea;
Au , cum schimbat-au oamenii - în câini flămânzi, sadea.
Şi cum strigase tată, unul de pe-aici:
,,Am să-ţi dau copilul, afară din servici!’’
Şi biata mama, de teamă, cum mai plângea!
De grija fratelui şi-a mea...
.............................................................................
O , Doamne de ce nu-ndrepţi această lume strâmbă?
Şi laşi pe cel care munceşte - să fie mereu slugă!
Cum poţi răbda ca acest producător de bucate?
De rodul muncii sale să nu aibă parte!
De ce laşi să se îmbuibe vicleanul bădăran?
Ascult-odată Doamne…, şi, ruga de ţăran!
Sfârşitul iubirii romantice
Te voi iubi, iubito, sălbatic, ca o fiară!
Aflată-n rut şi în călduri;
Să simţi puterea bărbătească cum te-nfioară;
Ca o pedeapsă dulce, iubirea-mi s-o înduri.

E-o măreţie clipa asta şi, mereu
Eu o trăiesc, ca un moment de aur.
Mă simt atunci puternic ca un zeu,
Cu chip de om şi trupul de centaur

Ah, simt cum cresc în mine, puteri dumnezeieşti,
Şi-aripi ca lui Pegas, parcă-mi cresc în spate.

Plutesc ca Zburătorul spre zările lumeşti,
Spre acel hotar de viaţă şi de moarte.

Şi parcă salt pe valul zbuciumat al mării,
Într-un tangaj mereu ameţitor…
Iubirea e clipa unică, în care dăm uitării
Pe oameni, şi cei rău în lumea lor.

E cavalcada cea mai nebunească
În care,eu,bărbatul iubitor
Mă urc, ca zeul zilei pe bolta lui cerească,
Pe-un armăsar, ce moare în spasme de amor.

Dar reînvie armăsarul iară,
Când tu iubito îmi transmiţi semnal…,
Şi-atunci sălbatic, ca o fiară,
Eu te posed din nou, venal.

Şi tu la fel, când libido-ul îţi revine…
Precum o amazoană te salţi, în aprig zbor;
Mă violezi ca un războinic şi, fără de ruşine
Te-avânţi şi mai aprinsă, în fantezii de-amor.

Şi strigi ca apucată de grave nebunii,
Şi muşti ca fiara-n cuşcă, de sânge excitată.

Te-abandonezi apoi în tine, plecată dintre vii,
Şi, te trezeşti la viaţă din nou, mai pasionată.

Iubirea-i sex, şi, sexul e iubire,
Nimic ce-a fost, acuma nu mai este!
Dacă iubirea romantică înseamnă nemurire…,
S-a scris de mult a ei poveste!

Oare s-a terminat povestea…Românilor!
Decăderea românului a început,
De când a cunoscut că banu-i zeu;
De-atunci, mereu, românul cel avut
A vrut să-l cumpere pe Dumnezeu!

Nimic nu mai e sfânt în ţara asta,
Căci totul este de vânzare:
Iubirea, sufletul şi chiar… nevasta,
E socotit în ban valoare!…

Ce-a mai rămas din idealuri şi valori?
Din spirit şi credinţele străbune!
Se vând pe la tarabe şi prin gări,
Chiar şi copii la banca de organe!

Străinul cel bogat, nemuritor ar vrea să fie!
Organele bolnave de droguri şi alcool,

De-o viaţă petrecută-n sindrofie,
Le cumpără de la românul cel sărman şi gol.

Se vinde chiar şi ţara, aşa cum am văzut,
O cumpără străinii cu bucata;
A mai rămas doar graiul nevândut,
Dar chiar şi graiul de vânzare-i gata!

Şi-asta fiindcă după paradoxale revoluţii,
Nu am ştiut să ţinem ţara pentru noi!
N-am reuşit ca alţii să gândim – soluţii;
Şi-au jecmănit-o noii ei ciocoi!

Ne vindem braţele de muncă, şi gândirea;
Slugi la străini suntem, în ţară, şi, afară…
N-a mai rămas nimic din ce-i român, sfinţirea
Tăria milenară - trăim în umilință și ocară”

Ne-am vinde chiar şi morţii din morminte,
Numai să găsim cumpărătorul
Din toate idealurile sfinte…,
A mai rămas să vindem viitorul!

După flămânzirea comunistă chiar şi lebede-am mâncat
Plecat-am mulţi români pe-o cale pătimaşă…

Însă exodul nostru omul din vest nu l-a iertat,
Nici mândra Viena, nici Roma cea trufaşă!

De mult, în evul mediu, turcii vânau pentru serai
Fecioarele românce, dansând sub clarul lunii:
Acum de bună voie oferă nurii, vai!
Cerşind un ban la noua Poartă a semilunii.

O, câte valori române nu a erodat!
Această lăcomie pentru bani…,
Şi câte vieţi nu a curmat!
Şi câte risipite-n van!

O, Doamne! Cine-i vinovat de toate acestea?
De lumea-ngrozitoare ce deschide era!
Oare s-a terminat acum povestea?
Românilor de-aici, de pe planeta Terra?!...

Credință: Eminescu să fie la toți românii inima din piept

De-atâta credință și rugă spre nesfârșitul cer,
Mi-au amorțit genunchii înfipți adânc solul țării,
M-am născut român - mama țărancă, tata un oier,
Poporul nostru, emană-n spirit, crucea înălțării…

Căci noi suntem poporul cel ales,
Să ducem etern în spate crucea disperării…
Strânși în menghină, în clește și-n cruntul stres,
De cei mai odioși tâlharii ai marilor imperii

Nu pot să cred că sunt doar eu bietul ied!
Un ciobănaș moldav din poezia populară
Să mor asasinat ca un bătrân aed,
Într-un destin nefast prezis de-o mioriță năzdrăvană!

Sunt mai uman decât tâlharii planetari;
Mai iubitor de semeni, mai curajos și mai cinstit,
Sunt os din osul dacilor – măreți străbuni barbari!
Ce au învins și Roma, imperiul antic mult vestit!

Și-i vom învinge iar pe toți tâlharii planetari,
Că-s de la răsărit, de la apus, veniți peste ocean;
Să știe toți că-n România și-n urmașii dacilor măreți și tari,
Nu a pierit credința - iubirea românilor de neam!

Avem în neamul nostru un mare înțelept;
Îndemn pe toți românii să-i urmăm credința!
Eminescu să fie la toți românii inima din piept…
Ca neamul nostru să-și unească creativ - voința!

Haiku: România mea

Vis în paradis
trei culori ca-n basme
România mea!
Haiku Apocalipsa
Abel și Cain
din mitul iudeo-biblic
finalul homo!
Haiku: Apăsarea timpului
Când nu suportă
apăsarea timpului
amicii îl beau!
Haiku(Copacul vieţii)
Iubirea naşte
copii- în grădina-Rai
copacul vieţii!

Haiku: Brâncuși
Masa tăcerii
Brâncuşi sculptează etern
cântul dacilor!
Haiku: Soare replicat
Soare replicat
în mii de copii pe câmp
floarea soarelui!
#SuntpoetEUROPEAN!
https://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2024/02/in-antologia-domnului-christian-w.html