Cu nevasta, la garsoniera noastră de veci...
Vrem să jucăm azi, un ultim meci!
Cu moartea noastră viitoare...
Ne-am așezat pe piatra de mormânt
Și-am întrebat pe Dumnezeu cu glasul tare;
De ce Moartea e mereu învingătoare?...
Dacă pe noiTu ne-ai creat prin Duhul Sfânt!...
Nu ne-a răspuns nici Dumnezeu , nici Moartea
Și intrigat am întrebat și Universul acesta mare
De ce tot biologicul după ce dă în floare - moare?
Și mi-a răspuns un gând- așa-i în Univers procesualitatea!
O întoarcere eternă a materiei, rotire în spirală,
Tot biologicul în sămânță ... e esența vieții!
Se rotește sămânță mereu răsare în primăvara dimineții
Și moare la apus de moarte naturală!
Cum strig eu,,, doar Dumnezeu este etern
Și l-a creat pe m om după asemănarea lui
Noi „copii lui” de ce nu trăim, asemenea Eternului?...
Și toți sfârșim atât de tragic - tern!
Aud , pe când îmi analizam gândurile
Un preot, la un mormânt aproape, cânta în utopii amare
„Cu moarte pe moarte călcând-o în picioare,
Și celor din morminte viață dăruindu-le!”
O ce visări deșarte... ce perfidă manipulare!
E oamenilor indusă de preoți cu speranța fericirii
În împărăția lui Dumnezeu e raiul nemuririi...
Când trupul e prefăcut în oale și ulcele urât mirositoare!
Ultimul meci e clar acuma pentru mine,
Moartea îl câștigă, eternă e stăpână!
Nu Dumnezeul biblic – ce ne-a creat din tină!
Moartea-i eternul dumnezeu ce curge de la naștere prin vine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu