TOTUL DESPRE ILUZIE

               Ce s-ar face omul fără aceste iluzii care dau o asemenea intensitate trăirii, încât nici nu mai simte înlănțuirea? Nietzsche spune că iluzia ne apără de disperare și de vidul existenței. Din același motiv, răsturnând viziunea lui Platon cu privire la artă ca fiind o aparență înșelătoare, o iluzie, Nietzsche vede în artă, iluzia vitală. Omul nu poate trăi fără iluziile oferite de arte. Și nu doar de arte, ci de viață în general; viața ar fi prea searbădă, prea vulgară și animalică, lipsită de intensitatea trăirii emoționale. În iluzie este inclusă dorința și speranța.
               În această ordine de idei, se poate vorbi de iluzii pozitive și iluzii negative. Extrapolând fenomenul iluzionării, realizăm că, în plan social, iluziile au condus la efecte periculoase și pentru aceasta le consider negative. În plan social, iluziile negative au fost induse de ideologii, iar în plan mistic de religii. Iluziile negative conduc rațiunea spre fanatism, dogmatism, intoleranță, orbesc și deformează judecățile noastre, impun minții decizii iresponsabile, nedrepte, abuzive, adesea cu consecințe tragice asupra destinului uman colectiv.( fragment din volumul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX)

Vasile Anton Ieșeanu, 16   decembrie 2015, Iași 

DOUĂ CONCEPTE DESPRE LIBERTATE

       

     Filosoful englez Isaiah Berlin afirmă că există două concepte despre libertate, anume libertatea negativă de tipologia: „Nu sunt sclavul nimănui.” și libertatea pozitivă de genul: „Sunt propriul meu stăpân”. Libertatea pozitivă impune respectarea unui „set de reguli și principii morale”. Libertatea negativă presupune apărarea împotriva factorilor economico sociali perturbatori , inclusiv apărarea împotriva viciilor: alcoolismul și drogul. Poți să nu fii sclavul nimănui dar să devii sclavul viciului sau patimii tale. Libertatea pozitivă - a fi propriul tău stăpân, prin respectarea setului de reguli și principii, te absolvă de tentațiile societății de consum. ( fragment din eseul Libertate în Iadul de lux)

Vasile Anton Ieșeanu, 15 decembrie 2015, Iași 

Premiul ,,C.C. DATCULESCU ‘’ – cu publicarea volumului : ,,LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX” - de Vasile ANTON IEŞEANUL

C. C. Datculescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Sursa : Horia Dumitru Oprea  - Istorii regăsite 

C. C. Datculescu – Editor, publicist, om de ştiinţă. Născut în Rm. Sărat, la 26 ian. 1857; m. 1940. Liceul şi-l termină în Bucureşti, dreptul şi literele la Paris. Înclină spre agronomie, practicând-o la ferma sa din Slobozia – Galbenu, fostul judeţ Rm. Sărat, fiind ales în 1897 membru al Societăţii agricultorilor din Franţa, pentru merite în selecţiile de cereale.

Strălucit e însă C. C. Datculescu pe tărâm cultural-literar, unde-şi găseşte adevărata vocaţie ca editor şi director al „Gazetei săteanului” (Rm. Sărat: 1884-1897, 1898; Bucureşti: 1897 – 1904),  „cea mai artistică, variată şi bine făcută revistă din ţară“ (după Caragiale), un adevărat model de ţinută publicistică.

Deşi răspundea efectiv de rubricile „agricole” ale revistei sale presămănătoriste, meritul lui C. C. Datculescu – în calitate de editor – este acela de a-şi fi asigurat buni redactori (I. Nădejde şi Al. Vlahuţă, pentru partea ştiinţifico-literară) şi, mai ales, de a fi determinat apariţia unor importante şi diverse creaţii beletristice. Aici publică I. L. Caragiale („Cănuţă om sucit“, „La hanul lui Mânjoală“, „Două bilete pierdute“, „În vreme de război“, „La conac”), C. Dobrogeanu-Gherea („Ţăranul în literatură”), G. Coşbuc, Şt. O. Iosif, Al. Vlahuţă, N. Beldiceanu, Radu D. Rosetti, A. Gorovei (versuri, traduceri, epigrame, folcloristică).

Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fişier istorico-literar, Buzău, 1980, pag. 16

Vasile Anton Ieșeanu, 22 iulie  2015, Iași