Unul, dintre savanţii, care a avut rolul decisiv
în realizarea, la momentul oportun, a Proiectului
Manhattan a fost Einstein. Deşi nu a participat efectiv la proiect, după cum vom vedea, rolul indirect al lui Einstein a fost mare . Ce este proiectul Manhattan? Proiectul
Manhattan a fost primul
proiect prin care s-a realizat prima
armă de distrugere în masă -
bomba atomică. Au fost realizate trei
bombe – una experimentală detonată la 16 iulie la Los Alamos şi
două ce au fost folosite asupra oraşelor
Hiroşima şi Nagasaki spre a
impune capitularea Japoniei. A doua
bombă, numită ,,Little Boy’’ a fost lansată la 6 august 1945 asupra oraşului Hiroşima, a treia, numită
,,Thin Man’’, a fost
lansată , la 9 august asupra oraşului Nagasaki. Americanii
au folosit şi cea de-a doua bombă, fiindcă, în pofida imenselor distrugeri provocate oraşului Hiroşima şi a pulverizării ,,armatei a doua’’ japoneze , cartiruită în oraş, Japonia nu răspunde în nici un fel,
acestei fantastice ameninţări. Singurul fizician nuclearist nipon, Nishima ,
nebăgat în seamă până atunci, este
chemat la Ministerul de Război , unde confirmă efectele apocaliptice ale noi energii. Cu
toate acestea, conducătorii japonezi gândesc că un al doilea proiectil nu va
mai fi folosit. Abia după ce portul Nagasaki
este ras de pe faţa pământului consiliul suprem de război, se duce, in corpore, la împărat. Împăratul, sufletul Japoniei, e dictează
secretarului său instrucţiuni pentru guvernul
Suzuki de acceptare imediată a ultimatumului american. Ceea ce este specific japonezilor şi
face de temut acest popor este tenacitatea. Nici un alt popor nu are această capacitate de a renaşte ca pasărea Phoenix, cum îl are poporul japonez .
Tenacitatea ne apare, din perspectiva
psihologiei nipone, drept o voinţă extremă - un fanatism
de o vitalitate inepuizabilă , care i-a
întărit pe japonezi după
fiecare shoku şi i-a determinat
la spectaculoase renaşteri, de parcă remarca lui
Nietzsche, anume ,,ce nu mă omoară mă întăreşte’’, i-ar
fi vizat
direct pe micii bonsai.
A
fi tenace înseamnă a fi dârz, perseverent , răbdător, rezistent , greu
sau aproape imposibil de învins. Ei nu împărtăşesc nici entuziasmul boomului economic american, nici
delăsarea fatalistă în faţa crizei. Sobri, serioşi şi perseverenţi , închişi în
ei, japonezii se revitalizează după
fiecare catastrofă naturală sau
artificială cu o energie supraumană. Ca să înţelegem mai bine ce înseamnă tenacitatea, voi reaminti cititorilor mesajul metaforă - o veche legendă din credinţa ortodoxă - din filmul lui Andrei Tarkovski, Sacrificatio. Se povesteşte că la o mănăstire ortodoxă, în care trăia un călugăr bătrân, a venit un ucenic. În ziua aceea, călugărul a plantat, pe munte, un arbust uscat şi l-a pus pe ucenic să-l ude în fiecare zi. Ucenicul l-a udat cu credinţă timp de trei ani. Şi într-o zi s-a produs miracolul. Venind să-l ude tânărul ucenic a găsit copacul înflorit. În acest sens trebuie privită şi tenacitatea japoneză.
Deşi Einstein
nu a participat efectiv, la Proiectul Manhattan, cum am afirmat, rolul
lui a fost hotărâtor
în accelerarea derulării proiectului realizării bombei atomice . Citind dedesubturile acestei
istorii rămâi stupefiat de ciudatul şi
uimitorul joc al hazardului în
destinul omenirii.
Cum a ajuns
arma atomică în mâna ,,pacifiştilor’’ americani
şi cum Hitler a pierdut
şansa, pe propria-i mână? Rămâne o mare
enigmă? Există oare o intervenţie
a divinului? A fost mâna destinului, cum le place unora sintagma
aceasta. A intervenit providenţa divină şi a
aruncat zarurile în favoarea americanilor? Trebuie să recunoaştem, în pofida multor comportamente abuzive şi a
multor critici aduse americanilor
şi Americii ca superputerea militară , că este singura putere
care adoptă în relaţiile
internaţionale formele
democratice ale căii de mijloc şi nu cele extremiste. Această psihologie internaţionalistă este reflecţia psihologiei democratice a americanului John.
Cum de i-a
dat lui Hitler gândul cel rău, anume s-o recuze pe savanta evreică Lisa Meitner, singura care ar fi dus la bun sfârşit
proiectul bombei atomice la care lucrau nemţii? Monitorizează oare cineva lumea şi nu lasă să se producă dezechilibre catastrofale?
În această situaţie am fi nevoiţi
să admitem ca filosoful francez,
Malembrache , intervenţia periodică al lui Dumnezeu. Este oare posibilă
intervenţia ocazională a divinului în lume , cum credea filozoful francez? Există o ,,cauzalitate eficientă’’ al lui Dumnezeu
în care credeau filosofii islamici din secolul al IX-lea, idee preluată
de Malembrache ? Odată ce lumea a fost programată să funcţioneze , la fel ca şi
Universul, la marginea haosului , Dumnezeu nu intervine în această lume.
Dumnezeu nu a intervenit nici măcar la ruga disperată al lui Isus. În noaptea
din grădina Ghetsimani, Isus se roagă, astfel: Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta.’’
(Matei 26,39). Tatăl nu a intervenit şi nu a depărtat paharul. Pe vremea grecilor
antici a avut loc un fapt similar. Zeus
a vrut să intervină pentru a salva viaţa
fiului său, Sarpedon, dar Hera l-a oprit, argumentând
că ,,un
asemenea gest ar avea drept urmare anularea legilor Universului’’. (Mircea
Eliade – Istoria Credinţelor şi
ideilor religioase, p, 168)
Dacă Dumnezeu nu intervine în această lume , atunci cum se explică anumite fenomene , inexplicabile din punctul
de vedere al logicii raţionale?
Suntem monitorizaţi de entităţi
din spaţiul multidimensional,
entităţi care sunt invizibile pentru
noi, cei care trăim în acest
spaţiu-timp cvadridimensional,
dar care pot interveni în lumea
noastră , aşa cum ne sugerează Ioan Petru Culianu în Călătorii
în lumea de dincolo ? Este oare posibil ca lumea subatomică , cea a particulelor
elementare( pe care nu o vedem) , unde nu există spaţiu şi timp să controleze lumea cvadridimensională, aşa
cum noi o controlăm pe cea bidimensională?
Deznodământul ,,bun’’ al
acestui scenariu mondial m-a condus la aceste întrebări retorice.
Militariştii
niponi nu acordau nici un credit
noilor descoperiri ale fizicii. Singurul
fizician japonez , Nishima nu era băgat
în seamă de clasa militaristă japoneză.
La Los Alamos, echipa de fizicieni nuclearişti, condusă de Robert Oppenheimer se pun pe treabă
încă din anul 1939, dar proiectul este rămâne în fază incipientă şi savanţii bat pasul pe
loc.
Proiectul Manhattan stagna, nefiind în atenţia preşedintelui. În
acest timp, nemţii au o somitate
în materie, anume pe Lisa
Meitner. Hitler nu vrea să aibă de-a
face cu o evreică în echipa de cercetători , aşa că, în pofida
rugăminţilor a doi fizicieni germani cu care lucra savanta
evreică, Hitler, iritat , o recuză. Pentru a nu cădea în mâinile gestapoului, colegii germani îi organizează fuga peste graniţă,
privându-l pe Hitler de şansa armei atomice.
Unul dintre
savanţii lui Hitler, antinazist convins, Flügge, face publice, într-o revistă ştiinţifică
realizările nemţilor. Câteva reviste ajung la trei dintre savanţii
care lucrau la Proiectul Manhattan – Fermi, Szilard, Teller . Aceştia şi-au dat seama imediat
de avansurile luate de nemţi. Cum să-l contacteze pe
preşedinte trei savanţi
aproape necunoscuţi?
L-au
căutat pe Einstein, care era o
celebritate şi i-au expus problema. Einstein se afla în vacanţă într-un sătuc
din Long Island, Peconic, unde nimeni nu ştia unde locuieşte. Răbdători îl zăresc la plimbare. Einstein nu se gândise la reacţii explozive ale energiei nucleare şi la folosirea ei în
scopuri militare. La sugestia celor trei, convins de efectele apocaliptice ale bombei
atomice a redactat
scrisoarea către preşedinte.
Un apropiat
al preşedintelui i-a înmânat-o lui Roosvelt. Citind scrisoarea, Roosvelt
a reuşit să înţeleagă fantastica putere a armei nucleare. Din acel
moment cercetările au luat o turnură alertă.
Roosvelt însă nu va ajunge s-o folosească , căci, la 12
aprilie 1945, o hemoragie cerebrală pune punct vieţii acestuia. Odată
cu moartea lui Roosvelt, Tokio
jubilează. Pentru scurtă vreme însă
. Truman, noul preşedinte, a fost artilerist în armată.
El îşi dă seama de puterea
fantastică a acestei noi arme. Deşi face să-i parvină guvernul japonez
o notă prin care cere capitularea, lăsând să se înţeleagă o ,,ameninţare redutabilă’’ , D. T. Suzuki, premierul Japoniei, luând în derâdere ameninţarea americană,
declară presei la 28 iulie ,,
acest soi de ultimatum al americanilor , eternul refren ar trebui tratat cu un oarecare dispreţ.’’ ( Jean –
Jacques Servan-Schreiber - Sfidarea
mondială, p.207). Peste
numai zece zile, la 6 august 1945 , ,,ameninţarea
redutabilă’’ va deveni o cruntă şi crudă realitate.
Ca în magia neagră , în câteva minute, două oraşe au fost şterse din existenţa
Japoniei.
Ne putem
imagina ce-ar fi fost bomba atomică în
mâna lui Hitler? Deutschland uber alles
ar fi devenit noua rasă pământeană
. Să presupunem că
arma atomică ar fi ajuns în mâna
militariştilor niponi. Noua ordine mondială ar fi fost , fără îndoială, cea japoneză.
În atare situaţie, se pune
întrebarea ce a determinat ca Hitler s-o
revoce pe evreica Lisa Meitner şi
militariştii niponi să ,,n-audă’’ de
fizica atomică?
A fost decizia
personală al lui Hitler sau a fost influenţat de cuantica creierului
său? ,,Cine’’ a refuzat ca
militariştilor niponi să nu li se
deschidă ochii asupra
perspectivelor energiei atomice? Ce
forţe oculte au determinat ca
generalii niponi să nu acorde atenţie
unui asemenea proiect? Nu cred
că erau total ignoranţi în problemele fizicii atomice şi cu certitudine deţineau ceva informaţii.
Întâmplări
ce par a fi ciudate , în acel context al războiului, au condus destinul
omenirii spre deznodământul ,,cel bun’’. Acest fapt m-a
determinat să emit ipoteza unui joc cuantic al binelui care învinge răul . Există în noi oare , la nivelul
inconştientului colectiv, un
program moral care
exclude auto-exterminarea? Există
o monitorizare la nivelul inconştientului colectiv , care exclude extincţia în masă a omenirii? Există o rezonanţă cuantică a creierului uman cu cel cosmic, cum
ne sugerează fizicianul englez, Roger Penrose?
Putem oare
vedea Cosmosul ca un Megacomputer , iar
fiinţele raţionale terminale, care
execută programe autonome, dar
nu independente, cuplate la Conştiinţa
cosmică , Tatăl… ,, punctul acela în mişcare, mult mai slab ca
boaba spumii / E stăpânul fără margini peste marginile lumii…’’ (M.
Eminescu - Scrisoarea I) .
Există şi o intercomunicare, la nivelul inconştientului
colectiv, fapt remarcat de sociologul
francez Ėmile Durkheim, în studiu său ,,Despre sinucidere.’’
Aşadar, nu doar o comunicare cu conştiinţa cosmică , ci o
intercomunicare cu conştiinţele acelor care gândesc la fel şi au
o stare cuantică a creierului comună. Ideea
biocumunicării umane, la
nivelul inconştientului, a fost persuasiv dezbătută
de un ziarist american în
eseurile sale , anume Pretince Mulford,
dar puţini i-au luat în seamă
ideile.
Roger Penrose
o numeşte ,,stare de corelare’’ sau ,,de coerenţă’’, între conştiinţa umanăşi Conştiinţa cosmică şi conştiinţa individuală cu alte
conştiinţe. Dar cum se produce această corelare a
conştiinţei individuale cu cea Cosmică? Există o comunicare instantanee de tip
cuantic între o anume conştiinţă
individuală şi cea Cosmică? Altfel cum să explicăm marile
descoperiri, acele flash-uri ale minţii?Sunt
ele o consecinţă a procesării informaţiei de către inconştient, sunt viziuni
primite de la Conştiinţa Cosmică sau
sunt informaţii decodificate, provenind din inconştientul colectiv? ,,Niels Bohr povesteşte el însuşi cum a
avut în vis imaginea atomului. Tot în vis a văzut şi Kekulé structura benzenului, Mendeleev, celebrul
sistem periodic al elementelor , Voltaire , o altă variantă a
Henriadei şi exemplele s-ar putea încă mult continua.’’ (Dumitru Constantin –
Inteligenţa materiei, p.277) Vechii
greci credeau că ,,zeii folosesc
visul pentru a face cunoscută oamenilor
voinţa lor’’
Roger
Penrose merge mai departe şi se întreabă
dacă matematicienii au elaborat doar nişte simple construcţii
mentale sau sunt descoperiri reale. ,,
Sau matematicienii descoperă efectiv adevăruri care există , de fapt , deja undeva
– adevăruri a căror existenţă este total
independentă de îndeletnicirile
matematicienilor?’’ (Roger Penrose –
Mintea noastră cea de toate zilele, p. 160)
Aceste ,,descoperiri’’, Penrose le
numeşte platonism matematic , fiindcă
Platon a fost primul filozof, care a văzut în lumea
sensibilă drept o copie a lumii
ideilor.
Visul
premonitoriu, intuiţia, inspiraţia,
flash-ul instantaneu, viziunile paranormale sunt
informaţii primite de la Conştiinţa Cosmică sau sunt fulgerări ale procesării cuantice a
informaţiei de către crierul uman? Şi oare invenţiile mentale nu sunt ele ,,descoperiri’’ ale realităţii? Pentru tema noastră se pune întrebarea : ce
oare determină ca unora să li se deschidă ochii la momentul
oportun şi să vadă şi alţii nu sau dimpotrivă să le fie deturnată oportunitatea? (Vom căuta răspunsuri, la
aceste întrebări, într-un viitor eseu.)
Dacă Hitler ar fi avut
informaţii asupra stadiului
proiectului Manhattan , ar mai fi recuzat-o pe evreica Lisa Meitner? Cu
siguranţă, în pofida urii sale viscerale
faţă de evrei, şi-ar fi călcat pe sentimentele sale xenofobe şi ar fi solicitat contribuţia savantei la
producerea cât mai rapidă a armei atomice.
Autonomia
şi independenţa omului faţă de
Conştiinţa Cosmică creşte cu fiecare
pas făcut de om în cunoaştere. Ajutat de calculator,
omul devine un fel de zeu . În aceste condiţii omul este tot mai puternic. Tot mai
mulţi indivizi sociopaţi au tendinţa de se crede stăpâni ai
binelui şi răului şi se
erijează în judecători divini. Stăpânirea
binelui şi răului impune, fără îndoială, responsabilităţi tot mai mari
pentru fiinţa umană.
Din nefericire,
în veacul ce va să vină, se arată tot mai clar şi evident semnele
apocalipsei. Actele teroriste
par desprinse din acest scenariu
biblic. Dacă actele teroriste organizate
de o grupare politică au o logică, în
iraţionalitatea lor , acţiunea nebunului
de la Oslo nu are nici un fundament logic, cum nici furia huliganilor de la Londra. Şi astfel
de cazuri se vor înmulţi, fără îndoială. În pofida creşterii numerice
şi a supradotării forţelor de ordine, acestea se vor dovedi a fi tot mai
vulnerabile în faţa avalanşei
manifestărilor extremiste . Dotarea cu
arme clasice şi chiar
confecţionarea de arme
de distrugere în masă va fi tot mai accesibilă sociopaţilor. (Amintim atacul cu sarin din 1995, din Tokio , al sectei Aum
- Adevărul suprem ).
Ce
efect a avut Proiectul Manhattan asupra japonezilor? Ştiinţa şi tehnologia vor deveni pentru ei noua religie.
După cel
de-al doilea război mondial s-au
deschis perspectivele altor războaie, pacifiste, anume războaiele
economice. Japonezii şi-au pus
ştiinţa şi voinţa lor creativă de a le câştiga. Şi
le-au câştigat, rând pe rând, pe
toate: războiul textilelor, al
automobilelor şi al roboţilor. Practic, după cele două bombe de la Hiroshima şi Nagasaki , Japonia pornea de la nivelul zero al
economiei , iar şocurile petroliere nu au adus-o înapoi la acelaşi nivel ,
dimpotrivă au întărit-o
,,La
sfârşitul războiului, Japonia, scria ambasadorul SUA, era complet ruinată, cu
un venit pe locuitor în 1945 de 20 de dolari, considerat nivel zero. ,,Zece
ani mai târziu, în 1956:300 de dolari.
Nivelul este cel al lumii a treia. Pentru ultima oară. Zece ani mai târziu , în
1967: 1000 de dolari. Este pragul considerat astăzi ca semnificativ pentru ,,
punctul de decolare’’, al unei ţări spre dezvoltare şi este cifra pe care o
atinsese , de exemplu Brazilia , înainte de criza petrolieră. În momentul
primului şoc petrolier, cel din octombrie 1970: 1800 de dolari. Reiese că
accelerarea , dublarea , sau aproape dublarea, se efectuează acum în trei ani.
După al doilea şoc petrolier şi noua redresare, cel din octombrie 1973,
şi în lunile în care are lor:3600de dolari . după al treilea şoc petrolier şi noua redresare, la sfârşitul anului
1979:10.000 de dolari. Pentru prima oară
pe picior de egalitate cu America. În sfârşit , în 1980:12.000 de
dolari.’’ ( Jean –Jacques Servan
–Schreiber – Sfidarea mondială, Ed. Politică , 1982, pp213- 214).
Micul bonsai
a devenit gigantul bonsai. Japonia
a ajuns , după cel de-al
doilea război mondial, prima
putere economică a lumii şi în anii ’80 viza statutul de primă
putere informatică. Un inginer japonez ,
ajuns preşedintele Keidanren-lui, pe nume Toshiwo Doko va propune lumii
occidentale, cel mai grandios
proiect , intitulat ,, Revoluţia
ştiinţifică şi societatea de informaţie’’ . Prin acest proiect, Doko invita lumea dezvoltată la transferuri de
tehnologie către lumea a treia, contra petrol. Acest moment, Doko
al anilor optzeci din secolul
trecut, este, după opinia noastră,
începutul globalizării . Instruit la şcoala filosofiei Zen, Doko are o
viziune de ansamblu asupra lumii. El lansează lumii o nemaiîntâlnită viziune ,,a dezvolta universul sau a pieri
împreună’’ ( Jean – Jacques Servan-Schreiber
- Sfidarea mondială, p178).
În bătăliile economice
ale Japoniei, inginerul Doko, avea reputaţia învingătorului absolut: toate bătăliile
fuseseră câştigate de Japonia. ,,Bondoc
, lat în spate , cu un cap pătrăţos’’ , Doko pare a semăna, ,,cu un judocan’’, spune autorul ,,Sfidării mondiale’’, sau,
în opinia noastră, cu un bonsai. Doko
propune o reconstrucţie a lumii, nu pe
energia petrolului care este epuizabilă
, ci pe alte resurse energetice – informaţie,
comunicare , gândire.
El îşi fundamentează teza pe
realitatea japoneză , care nu are
resurse naturale, ci doar o singură resursă ,,
capacitatea minţilor noastre.’’ În
asta a constat miracolul japonez , în
puterea calmului şi minţii
lucide ? Nu! Mai este ceva, ceva
care la multe popoare începe să se desacralizeze odată cu globalizarea, îndeosebi la noi la români – ataşamentul de
glia strămoşească, dragostea de ţară
şi sacralitatea muncii pentru reputaţia Japoniei. ,, Exista la japonezi,
intr-adevăr, un cult al muncii care depăşeşte înţelegerea noastră europeana.
Japonezul nu lucrează numai pentru el însuşi, el are conştiinţa că lucrează si
pentru tara sa, deci pentru Japonia, o entitate care este infinit mai
importanta decât viata sa personala, o entitate transcendenta, ca sa folosesc
un termen filozofic, ceva care justifica sacrificiul si conferă un caracter
sacru muncii.’’ (Matei Vişniec – Japonia un miracol, la ce preţ - România
liberă, 29 august 2007)
La fiecare shoku petrolier, Japonia a renăscut
economic. Stagnarea a fost scurtă - o pauză de redresare. Orice criză, spunea Doko, trebuie obligată să
dea naştere unei noi şanse. Dar
acest inginer era aproape necunoscut în lumea japoneză. Modest, el se
ţinea departe de lumea reclamei şi a populismului.
În
acele vremuri , ca şi-n zilele noastre ,
interferenţa dintre concernurile
lumii occidentale şi americane şi cele japoneze a generat acte de corupţie. Guvernul a
iniţiat o serie de anchete. Un
informator l-a indicat
pe preşedintele Keidanren-lui. Ei bine, poliţia, căutându-l la adresa
indicată, se aştepta să vadă o
adevărată reşedinţă, în vreme ce acesta locuia într-un modest
pavilion.
Ancheta poliţiei a scos la iveală un om deosebit de ,,tăcut,
modest şi auster .’’ Cu toate acestea, viaţa
la nivel înalt nu a fost lipsită
de corupţie şi scandaluri sexuale.
Japonia
rămâne ,,stoică şi închisă’’, în pofida deschiderii internaţionale.
Japonia este mereu paradoxală. Tentaţia supremaţiei economice o face să se îndepărteze de stoicismul ei
funciar şi de izolaţionismul ancestral , dar odată cu această deschidere
spre cultura americană şi occidentală este
generată , în rândul tineretului japonez
, tentaţia modului de viaţă de viaţă american şi occidental, a plăcerilor ,,interzise’’, a
fructului oprit şi a consecinţelor nefaste ale acestora.
Bibliografie:
1 -Mircea
Eliade – Istoria Credinţelor şi
ideilor religioase, Ed. Univers
Enciclopedic ,Bucureşti, 2000
2 –Biblia – Noul testament
3- Jean – Jacques Servan-Schreiber -
Sfidarea mondială, Ed. Politică,Bucureşti,
1982
4 - Ioan Petru Culianu
- Călătorii în lumea de dincolo, Ed. Polirom ,Iaşi, 2002
