Poetul care sfinţeşte locul natal

Gelu Vlaşin - omul care sfinţeşte locul natal

Moto: Cei care intră în spaţiul sacru al creaţiei de pe Reţeaua literară şi România din diaspora , ar trebui să citească mai întâi cărţile lui Gelu Vlaşin. Sunt cărţi bune, de actualitate, călăuzitoare în creaţia poetică şi proza de jurnal eseistic.

Gelu Vlaşin este omul care sfinţeşte locul natal. Omul care sfinţeşte locul natal, sfinţeşte ţara. Omul care sfinţeşte ceva este omul creativ, omul animat de iniţiative, omul care nu aşteaptă indicaţii şi planuri ca să facă ceva. Este omul care spune: ,,se poate face ceva în ţara asta’’ , când alţii spun: ,, este imposibil!’’ Totul, e să încerci, să pui în mişcare, să scoţi lumea la horă, la jocul fecund al creaţiei. Nu aşteptând cu mâinile în sân sau dormind ca omul cel leneş al lui Creangă. Omul creativ îşi ia, vorba românului, inima în dinţi, îşi pune mintea la contribuţie şi porneşte la treabă. Este omul care iubeşte cartea, creativitatea individuală şi adevăratele valori. Şi omul care iubeşte ceva e mai presus decât acela care nu iubeşte nimic sau iubeşte doar plăcerile senzoriale(a mânca, a bea a face sex) sau se iubeşte doar pe sine.

Omul creativ trezeşte spiritele care dormitează şi le antrenează, prin vocaţia sa, la creaţie. Gelu Vlaşin nu lasă omul să doarmă, nu-l lasă să trăiască liniştit într-o dolce far niente; el îl incită la muncă creativă, îl face să participe la creaţie. Un astfel de om care creează şi incită la creaţie este adevăratul lider , este masculul dominant care activează energiile creative, nu le lasă să se consume anarhic sau să se conserve în letargie şi apatie.

Vai, ne plângem noi românii, în condiţiile acestei politici de lemn, creativitatea mai este posibilă? Mulţi tineri au ales drumul pribegiei , zicându-şi că patria este ubi bene. Alţii eşuează în emo şi etnobotanice. Gelu Vlaşin a rămas România şi arătat în Întâlnirile de la Telciu că se poate , că numai trezind energiile autohtone vom putea exista în era globalizării, creaţia fiind singura noastră salvare . Nu doar spre arăta occidentului şi lumii că şi aici trăiesc oameni adevăraţi care pot crea valori spirituale, ci pentru a perpetua în lumea globalizării specificul naţional , spiritul românesc. Şi asta nu se poate face decât prin creaţii valoroase. Căci renaşterea României nu constă doar în acumularea de bogăţie,( au fost popoare mai urgisite care au renăscut ca pasărea Phoenix din propria-i cenuşă) , sau numai prin valorificarea resurselor agricole , ci în deosebi prin renaşterea spirituală. Aceasta renaştere constă în creativitate, în realizări economice, dar mai cu seamă în valoroase creaţii artistice şi literare. România trebuie să devină nu doar o exportatoare de produse agricole sau de tehnologie produsă de companii străine, Renault sau Ford, ci cu osebire, de creaţii artistice.

Gelu Vlaşin a dovedit asta prin creaţia sa poetică. Poeziile sale au fost traduse în Italia, Franţa, Spania, Canada, SUA, Israel, Ungaria, Germania, Rusia, Australia, Argentina, Chile, Mexic. Ce mândrie mai mare poate fi pentru un român, ca alături de numele lui, să apară numele România! Cum este, spre exemplu Gelu Vlaşin, Rumania; Gelul Vlaşin, La Roumanie sau Gelu Vlaşin, Romania!
Dacă există un scriitor, care vrea să ridice locul natal la nivelul culturii europene, acesta este poetul Gelu Vlaşin. Ridicând satul natal, prin Întâlnirile de la Telciu, acesta vede, în perspectivă, ridicarea României. O ţară nu poate renaşte spiritual decât prin creativitate economică , artistică, tehnică , etc. Republica Literară Telciu face marea încercare de a introduce în arealul cultural românesc inovaţia. În articolul intitulat Republica Literară Telcia, din Observator cultural nr 553, din 03.12.2010, Alexandru Matei , specialist în minimalism, după ce face o analiză pro şi contra asupra divergenţelor dintre seniori şi tineri, în ceea ce priveşte legitimarea pe hârtie a operei şi non –legitimarea pe net, ajunge la concluzia novatoare că ,,sociabilitatea literară şi artistică contează poate mai mult ca oricând în menţinerea unei oaze de creativitate’’. (Alexandru Matei – Republica Literară Telcia)

Gelu Vlaşin ne-a propus, prin Reţeaua Literară şi România din diaspora ,,oaze de creativitate.’’ Argumentul lui Alexandru Matei este că ,,literatura nu se mai face astăzi atât într-un cenaclu central de către profesionişti ai literelor, ci în focare izolate care se difuzează virtual şi care rezultă în minicomunicaţii nealiniate.’’ Pentru ce optăm? Cartea scrisă sau cartea electronică ?! În Don Quijote, rătăcitorul, la capitolul Premiile Nobel şi cărţile electronice, Gelu Vlaşin aduce câteva argumente de luat în seamă, pro cartea electronică.
El mizează pe individualitatea creativă. Individualismul creativ, de care vorbeşte, detaşându-se de o anume generaţie, este de fapt pentru Gelu Vlaşin o chemare generoasă pentru creaţia colectivă. Dovada o constituie faptul că el a deschis larg porţile pentru creaţie pe Reţeaua literară, atât amatorilor , cât şi profesioniştilor şi întâlnirile din comuna natală – Telciu. Care dintre poeţii şi scriitorii români au mai avut o asemenea iniţiativă?

Să ne imaginăm, la nivelul întregii ţări, o pleiadă de lideri, animaţi de iniţiative ca Gelu Vlaşin, care , în fiecare comună, oraş mic sau mare, stimulează forţele creative aflate în stare latentă şi deschid, asemenea lui, ,,oaze de creativitate.’’ Vă puteţi închipui cum ar arăta România în efervescenţa creativă al unui Sturm und drang românesc? Ei bine , aceasta cale de ,, furtună şi avânt’’ vrea să ne indice prin creaţia sa , prin iniţiativele sale şi prin însufleţirea energiilor creative şi trezirea din letargie a tinerilor români. Şi nu numai a tinerilor , ci şi a celor în vârstă, care aşteaptă apatici să vină doamna cu coasa. Propăşirea localităţii Telciu se datorează, cred eu, şi iniţiativelor culturale ale lui Gelu Vlaşin, un poet deosebit de prolific(6 cărţi în 11 ani de zile, 5 de poezie Tratat la psihiatrie, Atac de panică, Poemul turn, Ultima suflare, Omul decor şi una de eseuri socio-literare, ,,cartea de suflet'', cum o numeşte Gelu Vlaşin, Don Quijote rătăcitorul).

Poetul este deosebit de generos; el a postat poeziile pe blogul domniei sale, astfel că oricine are acces la poeme şi la eseuri. Numai să vreţi să le citiţi! Cui îi place poezia, ei bine, dacă se apucă să citească, volumul de debut Tratat la psihiatrie, nu se mai opreşte, până nu termină toate volumele . Conform discursului domniei sale de la Direct TV, Bistriţa Năsăud, din cadrul emisiunii ,, Clipă de clipă’’ moderată de criticul de artă, Mircea Oliv, poezia sa este una minimalistă, cu o tematică conformă curentului literar francez. Dar ceea ce este original la Gelu Vlaşin este deprimismul, care nu este cum s-ar crede în definirea directă; el consideră creaţia poetică ca pe ceva ce vine din interior, ca o consecinţă a unei chinuitoare dureri şi nu o construcţie exterioară. Dar adevărata credinţă a poetului este individualismul creativ şi valoarea creaţiei . ,, Eu cred în individualism, eu cred în valoare!’’ declară el , în discursul său la Direct TV. Iată o emoţionantă mărturisire despre devenirea sa ca poet: EgoPHobia:,, La ce vârstă ai scris primele versuri? Ţi le mai aminteşti?’’

Gelu Vlaşin: ,,Ştiu doar atât: pe la vreo şapte ani, cotrobăind ca orice puşti curios prin sertarele ciudate ale unui dulăpior din camera părinţilor mei, am descoperit un teanc de scrisori – exact în sertarul în care n-ar fi trebuit să umblu, pentru că întotdeauna era închis. De data asta, cineva uitase cheia în sertar şi mai mare fericire pe un copil nu era decât să încerce să facă ce nu avea voie sa facă. Aşa am deschis sertarul şi am găsit scrisorile. Erau scrisori de dragoste pe care ai mei şi le scriseseră în perioada în care taică-miu era plecat la Cluj, la şcoală, şi maică-mea rămăsese cu mine, un bebeluş mic. Erau atât de frumoase şi atât de pline de simţire încât efectiv nu am putut să-mi revin multă vreme de atunci, mai ales că înăuntrul lor erau foarte multe versuri. Mai târziu mi-am dat seama că nu erau versurile lor, ci compilaţii din Eminescu, Minulescu, Bacovia, Labiş şi alţi autori. Dar simplul fapt că erau acolo a însemnat un foarte mare impact asupra mea. Ştiu că la puţine zile după întâmplarea asta, m-am apucat de scris. Am scris primele versuri – bineînţeles, dedicate părinţilor mei. (Revista online Egophobia (Cristina Nemerovschi – Am fost şi sunt un veşnic călător[interviu cu Gelu Vlaşin,16 iunie)

Ce a însemnat pentru Gelu Vlaşin întâlnirea cu minimalismul francez? A însemnat începutul actului său creativ şi debutul literar. Dar ce înseamnă acest curent minimalism, aproape necunoscut, la noi? Minimalismul francez îşi are originea în literatura americană , mai precis în nuvela lui Hemingway, Dealuri ca elefanţi albi. Minimalismul înseamnă esenţă - a spune mult în puţine cuvinte. Non multa sed multum! Fără adverbe, fără nuanţări ale tonalităţii vocii unui personaj sau altul. Aceasta să fie noua orientare literară, muzicală, filozofică , artistică şi ale artelor vizuale, în general? Minimalismul este o esenţializare artistică. O esenţializarea pe care şi Brâncuşi a adoptat-o prin stilizare, în capodoperele sale. Atât de stilizate , încât Vama SUA, cu care s-a judecat, i-a considerat Măiastra , cumpărată de un bogătaş american , drept o banală bară de metal. Are minimalismul mai multă valoare decât celelalte forme literare? Gelu Vlaşin spune că da. El a şi dovedit aceasta. La fel spune criticul Nicolae Manolescu: ,,Minimalistă prin excelenţă, poezia lui Gelu Vlaşin nu îşi propune să rupă, cum se spune, gura târgului; în schimb impune printr-o distincţie specială...’’ O distincţie specială, asta e creaţia poetică al lui Gelu Vlaşin. Ca probă stau cele cinci cărţi de poeme, unele premiate, cu multe poezii traduse în arealul european şi peste ocean. Asta spune ceva despre minimalism. Acest curent nu este doar o modă, ci cred eu, este o necesitate stringentă în faţa avalanşei informaţionale. Există , în acest sens, o tendinţă generală la nivelul inconştientului colectiv de a reduce informaţia la strictul necesar. Minimalismul a fost adoptat de arhitectură, de artă, de mobilier şi chiar de tehnică. În viziunea lui poetului, minimalismul constă în ,, conexiune între muzică, culoare şi cuvânt. Întotdeauna am încercat în poeziile mele să realizez acest fel de conexiuni,’’ declară autorul în Egophobia. Gelu Vlaşin spune că orice mare creaţie porneşte dintr-o mare suferinţă , o decepţie , care te marchează şi te aruncă în disperarea nevrotică.

,, Cum s-a născut conceptul volumului Tratat la psihiatrie – fiecare poem să poarte numele unei tulburări psihice?’’

G. V.: ,,S-a întâmplat foarte firesc. La un moment dat, după o puternică decepţie afectivă, am ajuns într-o stare în care îmi imaginam că sunt foarte bolnav şi eram atât de preocupat de mine, de ce mi se întâmplă, încât am pus mâna pe cărţi de specialitate.’’ De aceea Gelu Vlaşin consideră poezia a se naşte dintr-o suferinţă artistică şi din constructivism sau deconstructivism, refuzând a se încadra într-o formă anume impusă de critică. o poezie nu se poate naşte decât din suferinţă artistică. ,,Eu mereu promovez ideea asta, că nicio construcţie poetică nu are cum să reziste în timp dacă nu are la bază o trăire iniţiatică. Sunt din păcate din ce în ce mai mulţi adepţi ai poeziei construite şi a tehnicizării excesive a poeziei. Nu cred în construcţiile poetice şi dovadă că n-au rezistat în timp nici măcar performanţele vizibile de acest tip ale unor poeţi ca Urmanov pe care i-am cunoscut în faza lor incipientă – drept dovadă este şi ce se întâmplă acum cu Răzvan Ţupa cu care am avut dese conflicte pe tema construcţiei poetice care a ajuns acum în ipostaza în care eu cred că se dezice de construcţiile poetice, deşi susţine ideea ca atare. El foloseşte foarte mult trăirea şi simţirea şi starea şi cumva se dezice de teoriile lui. Nu cred în construcţiile poetice.’’ (ibid.) Iată cum, Gelu Vlaşin a intuit care este adevăratul laborator al creaţiei poetice, acela al unei ,,trăiri iniţiatice’’ , în consens cu viziunea unui mare poet chilian, Pablo Neruda, pentru care, după cum mărturiseşte într-o scurtă prezentare autobiografică ,, munca creatoare trebuie să fie organică şi totală, , astfel încât poezia să fie ca propria mea respiraţie, un produs natural al existenţei mele, rezultat al creşterii mele fireşti.’’ (Laureaţii premiului Nobel pentru Literatură, p. 504)

În minimalism şi în curentul deprimism, lansat de domnia sa, a găsit ,,miezul’’ creaţiei. Gelu Vlaşin nu s-a mulţumit, vorba lui Eminescu, să fie doar un simplu ,,adunător de coji’’; el a creat. Poetul este un deschizător de drumuri şi un mare animator al vieţii culturale româneşti. A intuit bine viitorul literaturii în cartea virtuală ca o alternativă la cartea scrisă. Internetul deschide perspective nemărginite, nu doar de socializare, ci şi de cristalizare a adevăratelor valori care pot fi confirmate de marele public, conectat online pe Reţeaua literară şi România din diaspora.

Cui îi place proza eseistică va găsi în Don Quijote rătăcitorul o lume culturală fascinantă. ,,Asta e cartea mea de suflet’’ , declară poetul. Şi într-adevăr, cine o citeşte descoperă un ce anume, al lui Don Quijote, care, dacă nu te ţine cu sufletul la gură, nu te lasă să te opreşti din peregrinări prin Spania, până nu o termini. Rătăcind cu Don Quijote, prin mirifica şi călduroasa Spanie, întâlneşti la început şi personaje din arealul mioritic, ca Stan cel Zgârcioman, zis Guisante ( Mazăre; înfuleca mereu conserve de mazăre; probabil fiind mai ieftine), fost şofer la partid, care şi-a lăsat familia în ţară şi-i trimite nevestei şi copiilor bani pe sponci ( circa 50-60 euro), în vreme ce el îşi dosise un cont gras de vreo 6500 euro( de! cap de român grijuliu cu sufletul său) şi Bran Drogomanul, spaniolul bogat, băiat de bani gata, care-l ruinase pe taică-său cu câteva iniţiative catastrofice( o crescătorie de porci cu toate dotările, o fermă de iepuri , una de găini şi chiar una de ovine) două caractere care se aseamănă prin complementaritate. Un al treilea, zis Obositu’ este insul arogant, care se crede în această lume mascul dominant, dar nu-i mai mult decât unul de teapa celor doi. Dar cine este cu adevărat fostul şofer la PCR? Nimeni altul decât turnătorul, ploconitul şi pidosnicul, Iuda care te sărută şi te vinde. A rătăci cu Gelu Vlaşin şi cu Don Quijote, prin Spania e un privilegiu de a cunoaşte marea cultură spaniolă. Şi nu doar atât! Emanuela Ilie, profesor la catedra de literatură la Universitatea A. I Cuza din Iaşi într-un studiu publicat în revista Dacia literară - Anul XX (serie nouă din 1990) nr. 87 (6/2009) se declară surprinsă că ,,în categoricul top three al douămiiştilor’’ al lui Gelu Vlaşin nu se găseşte nici unul din poeţii tineri ieşeni consacraţi . Dar mă întreb eu, de ce oare nici unul din poeţii tineri ieşeni consacraţi nu au avut marea iniţiativă să deschidă şi la Iaşi perspectivele unei oaze de creaţie? Emanuela Ilie acceptă, în finalul articolului că ,,pot să admit că exerciţiul de subiectivitate marca Gelu Vlaşin (alias Don Quijote Rătăcitorul) are stil. Şi o politeţe destul de neobişnuită în celelalte bătălii, cele interne, ale culturii noastre. În care uneori, din păcate, idiosincraziile devin sinonime cu valoarea sau măcar impun vizibilitatea scriitorului emitent.’’ (Emanuela Ilie - Don Quijote , rătăcitorul, ibid.) O politeţe neobişnuită, în raport cu idiosincraziile lumii culturale româneşti, iată ceea ce îl înalţă şi-i conferă nota aceea de stil aristocratic lui Gelu Vlaşin.

Rătăcind , alături de Don Quijote, am aflat ce gândesc ceilalţi şi ce gândim noi, contrastele dintre lumea culturală românească marginalizată şi lumea culturală spaniolă, care îşi apreciază financiar, cum se cuvine, valorile culturale. Ca de pildă, Juan Manuel de Prada, care a câştigat cu nuvela La vida invizible, fabuloasa sumă de 200.000 de euro, la care nici un scriitor român nu visează s-o câştige în România . Citind cartea lui Gelu Vlaşin, Don Quijote , rătăcitorul, m-am simţit ca Sancho Panza, scutierul lui Don Quijote, ,, care priveşte răsăritul de lună în speranţa că o să-i vină suficientă inspiraţie pentru a scrie o nuvelă câştigătoare a premiului José Manuel Lara de anul viitor’’ ( Gelu Vlaşin - Don Quijote, rătăcitorul,[Madridul intercultural – Jazz şi premii literare] p.66 ). Nu, nu am visat premiului spaniol, ci a celui de la Telciu de anul viitor. După această aventură prin Spania mileniului trei, alături de Don Quijote, rătăcitorul, m-am apucat să-l recitesc pe Don Quijote de Cervantes. Şi poemele lui Gelu Vlaşin. Căci despre poezia şi proza lui mai este încă multă vreme de vorbit.