Faceți căutări pe acest blog

joi, 14 ianuarie 2016

POETUL ȘI FEMEIA








( Omagiu poetului M.EMINESCU  la aniversarea a 166 de ani de  la  naștere) 
Moto:Eu sunt un cuget, tu  o problemă.”    
Femeia,  la  care natură  dominantă este iubirea sau mai bine zis logica senzorial-sentimentală au tendinţa de a mistifica realitatea  şi de a metamorfoza relaţia de  iubire din  încredere în iubit  în credinţă. Când  bărbatul  decade în  ochii ei, asemenea credincioşilor care  adoră  o anume zeitate  şi i-a dezamăgit în aşteptările lor, femeile îl  părăsesc pe cel adorat, simţindu-se înşelate sau frustrate.                                                                    
În pofida feministelor  care denunță  logica clasică modernă ca   fiind  logica dominant masculină spun ele,  această   logică, pe care „bărbaţii ipocriţi” pretind a fi o ,,raţionalitate  universală’’   și o ,,judecată  obiectivă’’, care   ar fi în viziunea lor doar un mijloc  de  a domina femeile, logica feminină  poate fi la fel denunțată de bărbați    
Femeile  chiar vor şi se simt bine în postura de a fi dominate; ele chiar doresc să fie dominate, fiindcă  iubitorul simte faţă de iubit plăcerea masochistă de a fi  dominat.                  
În fundamentul inconştientului ei, pentru o femeie are mai puţin importanţă iubitul. Pentru   femeie  cel mai important lucru este  relaţia  în sine - iubirea. Ea nu poate trăi fără a relaţiona, fără a comunica,  are nevoie de  legătura cu cineva( bărbat sau femeie) ca de aer, în  general are nevoie  să găsească  bărbatul care să o domine  erotic.    
Pentru  femeie mini-orgasmele (provocate de  gesturile tandre ale bărbatului,  comunicare,  mângâiere,  o floare, un mic cadou, un flecuşteţ, o rochie  asortată,  cumpărăturile, etc.)  care  îi induc   ,,o stare erotică’’,    o stare de   petting - jocul de-a excitaţia,  spun englezii, precum  și alte manifestări excitante -  dansul, plimbarea  în doi, atingerea,  cumulate produc  plăceri  mai mari decât orgasmul în sine. 
Pentru bărbat, (ca, de altfel,   pentru orice mascul din regnul animal) orgasmul sexual  este  eliberator  și   mai plăcu decât toate  manifestările curtenitoare.              
Există, însă, fără îndoială, momente când  sexualitatea feminină este  la fel de activă, ba chiar  o întrece pe cea  masculină, când orgasmul sexual este la fel sau poate mai puternic, decât în cazul bărbatului. Aceste momente corespund stării de îndrăgostire a femeii; este   momentul  când  femeia se metamorfozează în bărbat.         
Metamorfozarea femeii într-un mascul agresiv sexual este generat de excesul de testosteron produs de hipofiză în starea de îndrăgostire. Hipofiza funcţionează în ,,conexiune inversă’’, în aşa numita relaţie feed-back cu organele sexuale; hipofiza  produce gonadotropinele, care stimulează hormonii sexuali şi invers, glandele sexuale  menţinute active stimulează procesualitatea hipofizei. Dacă hipofiza îşi încetează procesualitatea, glandele sexuale se atrofiază (atrofiere care începe după menopauză).                                    
De regulă,  momentul  de maximă sexualitate la femeie are două faze şi coincide cu starea de fecunditate maximă; fenomenul se petrece în adolescenţă (15-25 ani)  şi după 35 de ani, îndeosebi în faza critică a apropierii de menopauză.                                                  
Starea de îndrăgostire  face din femeie ființa  cea mai supusă  de pe Terra. Chiar şi o feministă radicală ca Simone de Beauvoir, scriindu-i poetului Nelson Algreen de care era îndrăgostită îşi  mărturiseşte această  supunere care o caracterizează pe  orice femeie îndrăgostită. ,,Voi fi cu minte, îi scria ea în una din  sutele de scrisori  adresate poetului, voi spăla vasele, voi da cu mătura, voi merge să cumpăr eu însumi ouăle şi prăjiturile cu rom, nu am să  mă ating de părul tău, obrajii tăi şi umărul tău fără voia ta.’’ (Michel Winock – Secolul intelectualilor, p.448 [Letres á Nelson Algreen , op. cit.])                                           
Masculinizarea erotică  a femeii încetează odată cu dez-îndrăgostirea:  odată cu absenţa iubirii  scade  și apetitul  ei  sexual. Focul    iubirii   trebuie întreținut continuu de  bărbat, prin mângâieri,  îmbrățișări,  umor,  vorbe   măgulitoare, cadouri  și inducerea de stări  excitante. „,Se ştie cât de scurt este  focul dragostei  la femeie, scria Dante, dacă nu este întreţinut continuu de  priviri şi de mângâieri.”                                                           
Femeia e ca  pisica, trebuie   permanent  mângâiată.   Atâta  vreme  cât e îndrăgostită plăcerea femeii îşi are   geneza în  plăcerea bărbatului. Orgasmul ei exploziv e generat de  orgasmul bărbatului (adesea orgasmul celor doi se petrece în acelaşi timp).                         
 Odată  trecută faza de îndrăgostire  femeia începe lupta pentru putere,  pentru dominarea masculului.  Cu adevărat  începe războiul  sexelor, după ce femeia a născut. Dragostea ei este transferată progeniturii; în această fază bărbatul trece în al doilea plan,  devine „al doilea sex.” Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară… sau să fie  sub papuc.                         
Femeia ştie, intuieşte inconştient, că pentru a creşte atracţia bărbatului, pentru a-l face dependent de ea, trebuie să-l supună retenţiei, căci  odată lepădată sămânţa, „forţa dorinţei  îi   scade şi, în consecinţă, forţa  legăturii se reduce şi ea.” ( Ioan Petru Culianu – Eros şi magie în Renaştere  1484).         
În această ordine de idei  femeia  trebuie    să prelungească  perioada de curtare, care, pe lângă faptul că-i produce mini-orgasme care o fericesc, îl ataşează  mai mult pe bărbat  de ea.  Din nefericire, pentru  femeia de azi,  trecerea peste faza de curtare  direct la sex, o face    mai vulnerabilă  și o subjugă și mai mult  bărbatului, deși aparent femeia de azi,  independentă economic, ar părea  că-l domină.                                                              Bărbatul de azi  caută, nu o femeie  cuminte  și credincioasă, ci  o profesionistă  a  amorului . Inocentele sunt  detestate  și de  masculi și de sexul slab. Fetele nu realizează că devalorizarea virginității  este în detrimentul lor. Pentru a o domina, bărbatul  exercită  un subtil șantaj spre a o determina să se devalorizeze, să-i   diminueze astfel puterea de atracție.  Ironizându-i  virginitatea, bărbatul  i-a  impus mai mult  sau mai puțin intenționat  și conștient, să   renunțe  la puritate fecioriei. Această renunțare  a    fost determinată și  ca   urmare a deturnării  sexualității   de la naturalul    vaginal,  la  oral  și anal.  Din aceste motive  virginitatea nu mai e  credibilă.
Așadar puritatea  devinând atât  de ambiguă,  prin deturnarea  sexualității de la natural la pervers,  virginitatea nu mai are nici  valoare.   Determinând-o să devină o profesionista  a amorului  femeia a fost  fără vrerea ei devalorizată și prin urmare  a rămas  în aceeași stare ambiguă de  obiect sexual.     
Majoritatea  fetelor din  ultimele generații  au renunțat  de  bunăvoie la virginitate,   asasinându-l  pe Himeneu  la vârste fragede, chiar  de   la vârsta    pubertății. Eliberate  de  povara fecioarei  au devenit pentru bărbat   păpuși gonflabile.   De altfel cei mai mulți   masculi așa își  doresc  femeia  vieții   - o păpușă gonflabilă, supusă și oricând disponibilă   la o partidă de sex.  Nu  cred că întâmplător Creatorul  sau evoluția   a  pus doar  la femela umană  pecetea  pe poarta lumii. Numai că   femeia înaintea bărbatului are tendința  mereu  să încalce  legea  și să mănânce din pomul interzis.  
În pofida acestor   devalorizări   noua  libertate feminină  a determinat, la sexul slab  dezvoltarea unor  arme spirituale   cu care încearcă  să-l captiveze pe bărbat. E  vorba de  logica  feminină  care a căpătat  în  epoca postmodernistă  un  ascendent deosebit  asupra  bărbatului.                                                         
Logica mintală dominantă  a sexului frumos este  logica sofistă, conotativă generată de psio-erotismul său senzual-sentimental  care se manifestă ca atare la nivelul mentalului. Logica ei sofistă are marele har  de a atrage, de a lega, de a fermeca bărbatul. În această combinaţie de senzorial şi logică sofistă, femeia este o farmazoană.
Poate bărbatul  de azi  să mai deceleze în zilele noastre în condiţiile avalanşei informaţionale  și a schimbărilor rapide survenite  în look-ul feminin  adevărul de minciună, iluzia de real?! Omul  actual trebuie să trăiască experienţa adevărului crud  ca să-l poată deosebi de minciună.
Noi credem că  cea mai periculoasă capcană, singura capcană cu adevărat periculoasă pentru raţiunea masculină, nu este senzorialul pur – femeia goală, ci logica ei sofistă. De senzorial te poţi elibera, dar de iluzii  induse, ca poveştile Şeherezadei, este aproape imposibil.  Iluziile   induse  de  mentalul feminin  te învăluie, te înlănţuie, te fac dependent, cum l-a făcut Şeherezada cu poveştile pe regele  persan Shahryar.                              
Eminescu a surprins, în Scrisoarea V ,  fascinaţia  ademenitoare exercitată de femeie – o feerie. În realitatea ascunsă a fiecărei femeie se află o Dalila care îi  ia puterile când bărbatul  adoarme  sau o Şeherezada care îi  deturnează  rațiunea  cu fascinatele ei povești de  dragoste și aventură. În  această privință  Eminescu este obsedat  de mentalul feminin  și în multe  poeme dedicate   femeii   încearcă să dezlege „enigma obscurei conștiinți”             
Puterea bărbatului e în cap,  în  inteligența  și  logica  minții sale,  în logica sa raţională; a femeii în senzorialul erotic, dar şi mai ales  în mintea ei sofistă.
         Eminescu a  redat  în Scrisoarea  V, aceeaşi viziune asupra   iluziei  indusă de femeie, similară cu  al  Giordano Bruno  în Freneziile eroice  într-o cugetare mult mai sintetizatoare a senzualităţii şi logicii sofiste  a femeii despre care   afirmă Eminescu că doar  în bărbat se petrece. Povestea lui Acteon din sonetul Freneziile eroice, pare a fi chiar  povestea vieţii lui Giordano Bruno. E ca şi cum Bruno şi-ar fi prevestit sfârşitul. 
Bruno a văzut nu iluzia frumuseţii , ci frumuseţea adevărului.  El, care a văzut  frumuseţea adevărului, nu se mai poate dezlipi de el, este obsedat de adevărul văzut . Iluzia, după cum am văzut, pentru  Bruno e o zeiţă goală. În simetrie antinomică, opusul iluziei e  adevărul, la fel cum opusul zeiţei goale  e un zeu, cum opusul femeii e bărbatul. Iluzia e apanajul femininului, raționalul   e  al  masculinului.                                                 
Eminescu a definit genial dihotomia bărbat femeie  -  logica masculină  în contrapondere cu cea feminină. „Eu sunt un cuget, tu  o problemă.” Iluzia indusă de feminin e o problemă  de nedezlegat. Eternul feminin este  senzorialul-sentimentalul, care se îmbină în logica ei sofistă,  o feerie  cum o numeşte  Eminescu,  care  îl   fascinează, îl  atrage   şi  îl  devorează pe  bărbat în pofida   dominantei sale  raționale.                                                
Prin  toate manifestările ei,  prin  limbajul trupului  ei, prin logica sofistă a minţii sale, femeia  exercită o magie  menită a stârni şi a amplifica dorinţa bărbatului până ce acesta îşi  pierde capul.                                                      
În  mitul biblic  al alungării din rai Dumnezeu îi prezice  lui Adam că  femeia „îi va zdrobi capul”.
 Magia exercitată  de femeie  a numit-o Eminescu  ,,feeria unui mândru vis de vară’’ ,,Te îmbeţi cu feeria unui mândru vis de vară / Care-n tine se petrece…’’                    
  E frumoasă se-nţelege … Ca copii are haz
Şi când râde face încă şi gropiţe în obraz
………………………………………….
Dacă vorba e plăcută şi tăcerea-i încă place;
Vorba zice:  „fugi încolo”, râsul zice: „ vino-ncoace!”  
Îmblă parcă amintindu-şi vre un cântec, alintată,
Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată 
Şi se-nalţă din călcâie să-ţi ajungă pân’ la gură
Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură
Ce n-o are decât numai sufletul unei femei…
……………………………………………..
Ce iluzii! Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură
Că deprindere, grimasă este zâmbetul pe gură,
Că întreaga-i frumuseţe  e în lume de prisos
Şi că sufletul ţi-l pierde fără  de nici un folos?
(Scrisoarea V)  
         Dar ea nu poate înţelege că  nu bărbatul o vrea, nu raţiunea lui care tânjeşte după altceva, după „cerurile nalte”, „câmpiile asire„  „întunecata mare”, ,,ci un demon ce-nsetează după dulcele-i lumine”„că o vrea … spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși”                     
            Demonul acesta  te face „mintea să ți-o pierzi”/ de la creștet la picioare s-o admiri și s-o visezi”                                                                                  
Spre deosebire de femeie, bărbatul  cu logica lui dominant raţională  are tendinţa să  destrame magia,  să  iasă  din cercul vicios al iluziei, să rupă legătura.                               
Nu întâmplător, noua logică a femeii  moderne,  acum independentă din punct de vedere economic,  a impus ,,căsătoria de probă’’  nu doar spre a testa fidelitatea partenerului, ci şi pentru a-l reţine fidel, ,,fără acte’’ pe bărbatul poligam și  adulter.                           
Comunicarea,  ca dominată a mentalului feminin este o caracteristică a logicii ei sofiste. Să amintim  că  deşi creierul femeii cântăreşte cu o sută de grame mai puţin decât a bărbatului, ea are corpul calos (un mănunchi  de fibre care fac legătura dintre cele două emisfere)   cu 30% mai dezvoltat decât la bărbat).
Legătura aceasta face din femeie  nu doar o logoreică,  ci îi  conferă  şi capacitate distributivă superioară creierului masculin; ea fiind capabilă de a face mai multe activităţi concomitent, de a vorbi, de a lucra, de a cânta,  fără a privi, fără a  se concentra.                                          
Din aceste considerente logica sofistă  este  logica  dominantă a feminităţii. Ea poate spune poveşti, multe poveşti, la fel ca Şeherezada, dar  creativitatea ei se reduce la tehnica  şi melopeea comunicării.  Chiar și femeia modernă este  „cea ce nu gândește, gândind  doară  cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat  natura”  
Cu tot scepticismul său manifest  față de   femei, scepticism ce răzbate  în cele mai multe poeme ale sale, poetul a tânjit după o femeie  care să-i fie  „fiică, stăpână și soție” căci  odată Veronica (presupunem că-i vorba de ea în acest poem), spune Eminescu  în Icoană și privaz „mi-a  spus cu vorbe dulci: / Aș vrea pe braț , aicea, tu capul tău să-l culci / Să mângâi a ta frunte, nefericit copil / Acest cuvânt,  divino,  mai zi-l odată , zi-l!/ Vezi tu, închipuirea în veci îmi e tovarăș. /  Un vis, ca o poveste, în veci revine iarăș: / S-ajung o zi în care , în strâmta mea chilie / Tu să  domnești ca fiică, stăpână și soție.
          Femeia   care   inspiră dragoste, care posedă  înaltă  artă a iubirii, care   emană o energie magică în  mângâierea  frunții  bărbatului,   aceea  femeie este  devină și  merită  să fie  adorată ca  Doamnă și Stăpână.                                     


Vasile Anton Ieșeanu,  15  decembrie 2016, Iași                                                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu