Ai vândut proprietatea?! Ți-ai pierdut libertatea!

        

  Libertatea,  pentru ființa umană,  este legată   nemijlocit   de  proprietate.  Ești  proprietar  pe un anume  produs material care îți asigură existența  ești liber. Nu mai  posezi proprietatea, ai pierdut  libertatea.                             „Cine e proprietarul pământului din Romania?” întreabă retoric  Iohannis. Cel puțin, in momentul de fața, aflu, de exemplu, de la domnul ministru (Achim Irimescu - n.red.), că proprietarul a 30% din terenul agricol din România sunt alții decât romanii. Pe mine, personal, aceasta proporție mă îngrijorează, a spus Iohannis  

Au de-a patrie, virtute, ne vorbește  liberalul / De ai crede că viața-i e curată ca cristalul.

  Faptul că acum   în plină  campanie   electorală    s-a trezit  patriotismul  în Iohannis  îl face  un  cinic ipocrit, însă chiar și-acum  este  bine dacă  l-ar ține  acest patriotism și  după alegeri  și   nu  va rămâne   doar  o  demagogie   populistă  de campanie  electorală. E o  doar o constatare  pe care  toți  o cunoaștem. Dar de ce   nu a venit  Iohannis    din înalta funcție cu o  soluție  viabilă. Pentru că nu are niciun în  interes   decât   palavra   electorală.               

Fără  îndoială  pe toți  românii  care  mai  gândim  și   mai  simțim românește, care  mai iubim  țara  asta   ne  îngrijorează  faptul că  treizeci la sută   din suprafețele  agricole   și  din pădurile   României sunt  deținute de străini. 

Ne  îngrijorează   demult  nu de-acum. Ne îngrijorează   de când  Antena 3 a tot tras semnale repetate despre  vânzarea fără                        Ne îngrijorează  fiindcă   toate  guvernările au trecut   impasibile fără să se implice ca  ungurii  sau   polonezii în  menținerea  pământului   lor  în  proprietatea   lor.  E adevărat că  orice   străin   poate cumpăra  pământ de oriunde  în Europa.  Chiar și  noi românii  putem cumpăra, numai că prețurile  sunt atât de mari încât  ne facem mici, mici, mititei.  Faptul că  a fost vândut  o asemenea  suprafață,  din  pământul   României,   străinilor   nu ar fi chiar catastrofă națională.     Numai că  proprietarii   acelor terenuri trimit   toate  produsele  în țările lor de origine. Aici este marea  catastrofă care trebuie stopată  printr-o  legislație  corectă.   

Exploatezi pământul   României, atunci   treizeci la sută, cum e practica agricolă,  ar trebui  să revină României, dar odată  pământul vândut,  proprietarul   face ce vrea cu  producția  agricolă.         

Este o colonizare subtilă evidentă și o  subminare economică a  suveranității României. Dar capitalismul este capitalism, unu -  se bazează   exclusiv pe   proprietatea privată, inițiativa privată  și profitul   particular și presupune ca efecte sociale și politice  inegalitatea, dominarea,  exploatarea. E singura formă  cunoscută în istorie  care produce  progres.                                           Alte forme de proprietate, cum a fost cea comunistă sau    hibridă ca de pildă   modelul suedez  s-au dovedit, fie falimentare, fie neviabile   ori neaplicabile în   spațiul european. Exploatarea  capitalistă  formează  automat doi  poli   pe de o parte  proprietarul  străin   bogat, de cealaltă  parte,  românii  săraci care  muncesc din greu   pe  moșia acestor boieri  străini.  Cine   deține  puterea banului, a  tehnologiei  și a informației, domină lumea.                                                             

 Polonezii  și ungurii   nu s-au  opus directivelor   UE , dar au pus    două  condiții imposibil de îndeplinit de  un  eventual  cumpărător.  Au făcut bine, au făcut   rău   în această epocă a globalizării  rămâne  de văzut?  Eu cred că au făcut  bine. Ungurii   și polonezii  au previzionat viitorul care nu se arată prea   luminos, cum îl vedea  Ceaușescu, ci chiar sumbru.  În vreme ce vecinii noștri   și-au luat cele mai  adecvate   măsuri protecționiste,  legile  emanate de  parlamentarii,  prea slugarnici  față  de Parlamentul UE ai deschis calea colonizării  Românie  în   toate sferele de activitate economică și culturală, iar noi  românii  preocupați de grija zilei  de mâine am asistat  pasivi  cu  ne este amanetat  viitorul.  

Democrația   nu   înseamnă doar  puterea   formală a  poporului, ci una reală de  permanentă  veghere și  intervenție  în stradă  când  guvernanții devin  abuzivi, când încalcă legea sau mai rău Constituția  și când  parlamentarii   fac legi  pentru  propria lor căpătuială  și nu pentru binele   întregului popor. Dar cine să o facă? Suntem un popor de Harapi-Albi, slab, ezitant, mâhnit în sine,  resemnat, prea sensibil, prea  cuminte,  divizat în  mod intenționat de   politicieni și de forțe oculte, prea supus față  de acești   politicieni,  adevărați inamici ai  românilor care, cum spunea Eminescu,  ne fac legi și ne  pun biruri, ne vorbesc filozofie /  Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte / Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte / Cu evlavie, de  vulpe, ca în strane, șed pe locuri.                                                                                         

  Polonezii   și ungurii au luat   în calcul  nu doar    un anume   naționalism, ci și eventuale fenomene   naturale  catastrofale care pot   provoca foametea ca cea din Moldova postbelică.   Cauzele  reale ale foamei, avertiza  cu câteva decenii în urmă Mircea Malița își au rădăcinile în  factorii  social  politici, atât la nivel   internațional cât și la nivel național. (Mircea  Malița  - Catastrofă sau o nouă societate, Un model latino-american al lumii,  Ed. Politică, 1981, București). Soarta omului  scrie în  Prefață   profesorul  Malița nu depinde  în ultimă instanță de bariere fizice  de netrecut, ci de factorii sociali și politici  pe care omul trebuie  să-i modifice.                                            Profesorul Mircea  Malița  a editat acest    riguros  studiu    încă  al  unei echipe  de specialiști latino-americani, în vremea comunismului,  pe care l-a cuprins  în volumul intitulat  Catastrofă sau o nouă societate.

Noul  instrument de dominație, care este mai subtil, deși nu mai puțin eficient   îl constituie superioritatea  științifică și tehnologică a  țărilor dezvoltate.   Deși  în  studiul întreprins de latino americani,   autorul  face  multă propagandă   economiei  comuniste,  normal   în acele vremuri de cruntă cenzură comunistă, unele evidente  adevăruri despre capitalism nu au putut fi eludate.                  

Pe Iohannis   îl îngrijorează acum în campania electorală   faptul că România  a vândut treizeci  la sută din suprafața   agricolă a  țării.  În doi  ani de zile  de când  se  află   în funcția cea mai înaltă a statului   român   a   fost   mut, orb și surd. Când  fermierii  români  nu-și primeau   subvențiile   de la   guvernul lui(Cioloș) și manifestau în  stradă  Iohannis  era   plecat în vacanță în Florida. 

Deodată, acum   în plină campanie electorală,   a aflat  că  România  nu mai are în proprietate   treizeci  la sută  din suprafața  agricolă, deși   Antena 3 de   ani de zile a  tot atenționat   opinia publică și implicit  guvernele  PSD ,  PDL, PNL   care s-au perindat   la guvernare  asupra acestui  real pericol  pentru România, însă toți   factorii  politici  au rămas  inerți și pasivi, preocupați  până la obsesie  de  propria  lor  căpătuială și nu de  viitorul  României și a generațiilor   viitoare.   

Românii care  n-au murit încă ca români, care mai au  un strop de viață   românească, care mai cred în idealul  mioritic  și mai iubesc România trebuie să apuce  taurul de coarne și să  construiască o societate românească  mai viabilă și mai bine  organizată, dacă   nu vrem  să sfârșim   într-o  catastrofă națională – dezmembrarea României.                                        

Vasile  Anton Ieșeanu, 4 noiembrie  2016, Iași                                                                                    

Tobele mute la Uniunea scriitorilor din Iași, recenzie Vasile Anton Ieșeanu

  

              În romanul Tobele mute,    Emilian Marcu   a scris  o poveste cu   un remarcabil  talent narativ într-o manieră originală, plină de autenticitate, cu o putere  de pătrundere a sensului   cuvintelor   și imaginilor  poetice ce scoate la iveală dragostea   înnăscută a artistului, poet și prozator,   pentru cuvânt. El  vădește,  în același timp, o bună  cunoaștere  a  oamenilor și caracterelor, a traiului omului  simplu în natura vitregă a Siberiei.  Autorul   posedă  intuiția adâncă a  scriitorului  autentic aplecat   asupra  conștiințelor   oamenilor, îndeosebi a femeilor  în relația lor  cu  puterea despotică a politicului, cu  natura aspră , cu   tiranicul sex opus, reușind să scoată  în  evidență  capacitatea acestora  de  a  îmblânzi  bestia masculină.                

           Cu  romanul Tobele mute,  Emilian Marcu atinge cea mai   înaltă  performanță    din  întreaga sa creație  literară de până acum din spațiul prozei.    În acest roman  utilizează  des tehnica  suspansului, o tehnică folosită  în arta cinematografică,  în romanele  polițiste,  romanele-mainstream   romanele-thriller sau  în romanele-foileton.                                                                                                                          Tobele  mute este   o figură de stil. De la această  figură de stil Emilian Marcu  construiește  o metaforă   extinsă,   în care a operat   un transfer  din planul abstract   al  figurii de stil   - tobele mute -  la    istoria imaginară,  dramatică,  a  prizonierilor  deportați  în Siberia.  Romanul   este o alegorie care  capătă  proporțiile unei ample compoziții literare, a unei  viziune creatoare autentice.                                                                 

             Alegoria,  spune Hegel  în Prelegeri de estetică,  face parte din   categoria comparațiilor  ce se stabilesc între semnificația evenimentelor și faptele personajelor. Asta o deosebește de parabolă care este o comparație a trăsăturilor  exterioare.             Ce a fost  oare  comunismul pentru   oamenii din est? Nu oare un sat-lagăr, în  care munca forțată pentru victoria comunismului și viitorul   luminos a fost  o permanentă constrângere?  Socialismul  a   promovat „economia politică a  muncii silnice”(Glucksmann – Bucătăreasa și mâncătorul de oameni).                                       

               

       Din acest motive și altele de natură estetică,    în opinia mea,   Tobele mute este cel mau bun roman  românesc din ultimii douăzeci de ani. Și nu o spun  spre a-i aduce laude deșarte sau  a-l măguli pe Emilian  Marcu,  ci pentru că   romanul Tobele mute,  prin   apologia adusă  prizonierilor  deportați  în lagărele sovietice, din toate spațiile Europei și Asiei, pe unde armata sovietică „eliberatoare”   mărșăluise, este o creație  literară de înalt umanism.                                                                       

             Emilian Marcu   spune   povestea   omului  simplu, prins   în tăvălugul armatelor, care,   în condițiile  unui  nivel minim de supraviețuire, nu-și pierde umanismul.  E  aproape  de neînțeles și de necrezut!  „Ce anume le-a salvat  integritatea de oameni?”  se întreabă   siderat filosoful  ungur, marxistul  Georg  Lukacs.                                                                                                                                      

        Eliberat  din lagăr,  după atâta amar  de timp, Ion  Alnimănui, născut și crescut în acel loc, nu se poate desprinde de lagăr,  dar  realizează că  adevărata  libertatea  pentru   copilul  lui și al Aliei,  e să trăiască „ca om care nu trebuie să cunoască porțile închise.”                                                                                                           

           Analogia cu sistemul comunist  ca sistem   cu     porțile  închise   este  evidentă.             În acest roman, Emilian Marcu  pune o întrebare   fundamentală  pentru existența umană  – Ce este libertatea?   Nu voi dezvolta subiectul. El se  regăsește   în eseul   meu  despre   romanul  libertății, eseu  ce    va fi publicat   în   viitorul număr al revistei  Onyx. Dar    pun   următoarea întrebare.   Dacă,  în societate  actuală, libertatea  este garantată politic, poate fi  libertatea umană autentică, reală , deplină?                                                                                                       

  Libertatea, în sălbăticia  taigalei, nu înlesnește  oare un grad mai mare de  eliberare a ființei umane decât  aparenta libertate conferită de civilizația  globalizării, prin garanția  politicului?!    Dependentă  libertății umane   de  sistemul  politic instaurat,  face ca   libertatea să fie relativă.    Democrația, drept  cea  mai propice  formă politică  pentru    libertatea   umană,    poate  eșua  lesne  în dictatură, iar   dictatura,  se cunoaște din istorie,  constrânge  la maxim   libertatea individului.                        

          Este  posibil ca  Emilian  Marcu să ne dezvăluie, într-un viitor roman,   necesitatea     omului de  trăi  libertatea în sălbăticia  naturii.   Oare    reîntoarcerea la   natură  nu  este   cea mai bună cale, pentru om  actual, de a trăi o libertate autentică?!   Vom vedea  asta  în viitorul  roman al   lui  Emilian Marcu.                                                        

 Vasile Anton Ieșeanu,18 octombrie 2014,Iași