Faceți căutări pe acest blog

marți, 2 decembrie 2014

Tobele mute la Uniunea scriitorilor din Iași, recenzie Vasile Anton Ieșeanu

  

              În romanul Tobele mute,    Emilian Marcu   a scris  o poveste cu   un remarcabil  talent narativ într-o manieră originală, plină de autenticitate, cu o putere  de pătrundere a sensului   cuvintelor   și imaginilor  poetice ce scoate la iveală dragostea   înnăscută a artistului, poet și prozator,   pentru cuvânt. El  vădește,  în același timp, o bună  cunoaștere  a  oamenilor și caracterelor, a traiului omului  simplu în natura vitregă a Siberiei.  Autorul   posedă  intuiția adâncă a  scriitorului  autentic aplecat   asupra  conștiințelor   oamenilor, îndeosebi a femeilor  în relația lor  cu  puterea despotică a politicului, cu  natura aspră , cu   tiranicul sex opus, reușind să scoată  în  evidență  capacitatea acestora  de  a  îmblânzi  bestia masculină.                
           Cu  romanul Tobele mute,  Emilian Marcu atinge cea mai   înaltă  performanță    din  întreaga sa creație  literară de până acum din spațiul prozei.    În acest roman  utilizează  des tehnica  suspansului, o tehnică folosită  în arta cinematografică,  în romanele  polițiste,  romanele-mainstream   romanele-thriller sau  în romanele-foileton.                                                                                                                          Tobele  mute este   o figură de stil. De la această  figură de stil Emilian Marcu  construiește  o metaforă   extinsă,   în care a operat   un transfer  din planul abstract   al  figurii de stil   - tobele mute -  la    istoria imaginară,  dramatică,  a  prizonierilor  deportați  în Siberia.  Romanul   este o alegorie care  capătă  proporțiile unei ample compoziții literare, a unei  viziune creatoare autentice.                                                                 
             Alegoria,  spune Hegel  în Prelegeri de estetică,  face parte din   categoria comparațiilor  ce se stabilesc între semnificația evenimentelor și faptele personajelor. Asta o deosebește de parabolă care este o comparație a trăsăturilor  exterioare.             Ce a fost  oare  comunismul pentru   oamenii din est? Nu oare un sat-lagăr, în  care munca forțată pentru victoria comunismului și viitorul   luminos a fost  o permanentă constrângere?  Socialismul  a   promovat „economia politică a  muncii silnice”(Glucksmann – Bucătăreasa și mâncătorul de oameni).                                       
               
       Din acest motive și altele de natură estetică,    în opinia mea,   Tobele mute este cel mau bun roman  românesc din ultimii douăzeci de ani. Și nu o spun  spre a-i aduce laude deșarte sau  a-l măguli pe Emilian  Marcu,  ci pentru că   romanul Tobele mute,  prin   apologia adusă  prizonierilor  deportați  în lagărele sovietice, din toate spațiile Europei și Asiei, pe unde armata sovietică „eliberatoare”   mărșăluise, este o creație  literară de înalt umanism.                                                                       


             Emilian Marcu   spune   povestea   omului  simplu, prins   în tăvălugul armatelor, care,   în condițiile  unui  nivel minim de supraviețuire, nu-și pierde umanismul.  E  aproape  de neînțeles și de necrezut!  „Ce anume le-a salvat  integritatea de oameni?”  se întreabă   siderat filosoful  ungur, marxistul  Georg  Lukacs.                                                                                                                                      
        Eliberat  din lagăr,  după atâta amar  de timp, Ion  Alnimănui, născut și crescut în acel loc, nu se poate desprinde de lagăr,  dar  realizează că  adevărata  libertatea  pentru   copilul  lui și al Aliei,  e să trăiască „ca om care nu trebuie să cunoască porțile închise.”                                                                                                           
           Analogia cu sistemul comunist  ca sistem   cu     porțile  închise   este  evidentă.             În acest roman, Emilian Marcu  pune o întrebare   fundamentală  pentru existența umană  – Ce este libertatea?   Nu voi dezvolta subiectul. El se  regăsește   în eseul   meu  despre   romanul  libertății, eseu  ce    va fi publicat   în   viitorul număr al revistei  Onyx. Dar    pun   următoarea întrebare.   Dacă,  în societate  actuală, libertatea  este garantată politic, poate fi  libertatea umană autentică, reală , deplină?                                                                                                       


  Libertatea, în sălbăticia  taigalei, nu înlesnește  oare un grad mai mare de  eliberare a ființei umane decât  aparenta libertate conferită de civilizația  globalizării, prin garanția  politicului?!    Dependentă  libertății umane   de  sistemul  politic instaurat,  face ca   libertatea să fie relativă.    Democrația, drept  cea  mai propice  formă politică  pentru    libertatea   umană,    poate  eșua  lesne  în dictatură, iar   dictatura,  se cunoaște din istorie,  constrânge  la maxim   libertatea individului.                        
          Este  posibil ca  Emilian  Marcu să ne dezvăluie, într-un viitor roman,   necesitatea     omului de  trăi  libertatea în sălbăticia  naturii.   Oare    reîntoarcerea la   natură  nu  este   cea mai bună cale, pentru om  actual, de a trăi o libertate autentică?!   Vom vedea  asta  în viitorul  roman al   lui  Emilian Marcu.                                                        

 Vasile Anton Ieșeanu,18 octombrie 2014,Iași    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu