Faceți căutări pe acest blog

vineri, 26 decembrie 2014

Etica libertății sau efectul popii Tanda


Moto: „ …ai crede că cel mai bun lucru e libertatea.  Pe urmă ai crede că libertatea-i   o ușiță  spre paradisul pierdut.” Daniel Corbu – Apocalipsa de fiecare zi                
             Eliberat  din sclavia  supraviețuirii( cazul omului sărac)   și de captivitatea  bogăției(cazul bogatului), omul din clasa medie  poate urmări  un ideal spre a-și afirma propria  libertate. Omul din clasa medie   își poate urma chemarea interioară. Chiar dacă îl face captiv  pasiunii sale și aceasta stare  poate fi  catalogată  drept  non-libertate, dacă  îl face fericit,  nu se mai simte  captiv, ci  liber în propria sa captivitate.           
          Cel din clasa mijlocie nu  se manifestă nici ca un ascetic,  cum se  manifestau   vechii   eleni  din școala cinică care disprețuiau  plăcerile vieții,  dar nici nu se lasă  prins  în capcana hedonistă;el gustă din plăcerile vieții, dar  nu face  ca   bogatul  un scop al existenței. În general,    omul din clasa   mijlocie   urmează calea de mijloc.                            
        Calea   de mijloc  nu  e numai calea adevărului (adevărul e totdeauna  undeva la mijloc),  dar și calea  morală  cea mai adecvată  și mai eficientă pentru   ființa  umană. Urmând calea de mijloc,  omul are libertatea de a opta, de  a   decela binele  de rău prin cunoaștere, de  a   fi de  acord sau în dezacord prin evaluarea motivațiilor  și alegerea soluției optim-rezonabile.                                                 Asta  face  ca, un individ, în deplinătatea  sănătății fizice și  mentale,   să se poată  autoguverna  rațional, adică să se poată conduce pe sine,  liber  și creativ, valorizând   permanent   scopul la care aspiră.        
            În comunism   autonomia   individuală   este anulată  aproape complet . Nu poți să faci ce vrei, ci doar ce îți impune partidul-stat. De altfel, în comunism  nici nu există o  clasă de mijloc, care să tindă spre  un statut social  superior, ci  categorii  favorizate și defavorizate, în speță oamenii din aparatul de partid  și  marea masă  de oameni ai muncii. Egalitarismul nu exista decât teoretic   și formal.                                      
          Spiritul de castă, în societățile   totalitare,  nu permite   egalitatea  între oamenii de partid și oamenii muncii. Aristocrația  comunistă,   compusă  în principal   din oamenii din structurile de  partid, deținători ai puterii   discreționare,  nu se putea amesteca cu  vulgul  - masa de  oameni ai muncii.                                                          Fără o clasă  de mijloc,   în tranziție    de la   sărăcie  la   bunăstare,  care să aspire, prin   implicare  creativă, la  un  standard de viață,  mai înalt, societatea comunistă s-a osificat  în   structuri imobile.  Libertatea socială  înseamnă   mișcare activă  a indivizilor,    o continuă aspirație  de  trecere  de la  un statut  social, la altul, o evidentă  posibilitate de a fi   spontan   și  autonom,  fără  cenzură,   restricții  și opreliști politice, cu scopul  realizarea bunăstării  materiale.           
             Dorința  de a avea, de  a poseda valori  materiale și financiare,este o   dorință  absolut  naturală a  ființei umane;    individul   tânjește     în  a se simți  superior  semenului, în   a fi mândru de realizările sale în  comparație cu  a celorlalți. Această mișcare  socială  continuă   face ca  economia să fie  activă  și productivă.  Competiția   individuală   motivează și   generează  mișcarea economică, dezvoltarea și progresul social.                                                                                                

      Aș numi  competiția  individuală  -   efectul popii Tanda,  personajul  din  nuvela omonimă al lui Slavici. Preotul Trandafir,  canonisit de protopop  la pocăință,  este   mutat într-un sat sărac, numit  Sărăceni.  Oamenii  locului, loviți   mereu  de stihiile   naturii, au devenit delăsători și leneși.  Dorința  de a avea și a  se bucura de roadele  muncii  lor, naște  în  om,spune Slavici, „  mereu  altă dorință”, aceea  de a  crea, de a construi, de a rostui, de a face lucruri  mai bune și mai utile.                          
          Popa  Tanda a făcut, prin exemplul  personal,  din satul sărac, cu oameni sceptici și pesimiști, un sat  de  oameni optimiști   și harnici, dornici  să   ajungă la un trai   îndestulător .                                                          Cunosc  cazul unui  român, care,  după revoluție, a voit  să-și  fie propriul său stăpân, să-și  croiască   propria  lui mică  afacere    având drept țel  o anume bunăstare materială.  Domnul S, spre deosebire  de mulți confrați  români , s-a înhămat la muncă. Nu știu dacă conștientiza ceea ce   occidentalii au conștientizat de mult, anume că  în valorile  materiale și  nu doar cele   materiale, ci în toate  valorile, ca să fie  durabile,  omul trebuie  să   investească  o picătură de suflet, adică  pasiune, multă muncă  și creativitate.                                                       Altfel,   valorile   materiale  și spirituale,  obținute fraudulos, se duc, mai devreme sau mai târziu, pe apa sâmbetei.   Există  o justiție  imanentă, implantată cred,  dincolo  de puterea   și voința  noastră,  în a cincea dimensiune, în spațiul cuantic. E o  formă  de dreptate  pe care vechii filosofi   eleni  au  perceput-o ca atare  și au   numit-o  drept  răsplată  a destinului. Această  justiție   imanentă,   impersonală, obscură este , spun  filosofii eleni,   necruțătoare  chiar și pentru zei (Anaximandru) .                                                                                               
              Domnul  S.  și-a început afacerea  în  1993;a cumpărat  vreo 50 de oi,  în ideea de a comercializa brânza,  dar  din cauza   ploilor din acel an  multe oi au pierit  și el  a fost nevoit să vândă restul   oilor  în pierdere.  Apoi  s-a asociat cu   alți doi români  la o brutărie, dar cei doi l-au  furat, așa că  a rămas din nou cu buza umflată.                                                        
          Domnul S.  nu s-a dat bătut. A   început o nouă afacere cu  câteva vaci,  a prosperat, acum   are   mica lui  fermă , și-a  construit vilă, are  mașină, afacerea  îi  merge  bine. „Dacă ai  vedea ce  vilă are!”, îmi   tot  zice  un prieten, nu fără  o undă de invidie, de fiecare dată când   trecem   prin  satul   unde locuiește  domnul S.                                                                                                                  Comunismul   a impus  o  societate   contra naturii  umane, rotația  în cerc a  colectivității ,  nu în spirală cum e   mișcarea   naturală într-o  societate   democratică. Evident că și din acest punct de vedere   societatea  comunistă   a fost o societate  închistată.  Fără  îndoială că, au  existat   țări capitaliste, cu democrații stabile,  care au  impus o anume  egalizarea economică. Țările scandinavice   au atins,  prin  implantarea  modelului  suedez ,  pentru o  scurtă perioadă de   timp,  o  puternică  dezvoltare.  Modelul     a fost inaplicabil în  statele occidentale  și în cele din urmă, ca urmare a   plecării marilor companii  din țară din cauza impozitelor  mari (ca de exemplu  Ikea ),  neoliberalismul a învins  și în țările scandinavice .                                                                   În polemica cu stoicii, aristotelienii  considerau că  fericirea și implicit  afirm  eu  libertatea  individului, constă   în  minima  posesie de  bunăstare.  O  minimă bunăstare  asigura  și societatea socialistă multilateral dezvoltată, dar repartiția după nevoi  și nu după   munca   și capacitățile  individului,  a   făcut  ca motorul social, în comunism, să meargă în gol,  omul să bată  pasul pe loc și economia să stagneze.                             
          Extremismul de dreapta și de stânga,  au  structurat  societatea  în formațiuni  paramilitare, organizând  indivizii  în formațiuni de tip militarist: garda de fier, având drept dogma  mistică ultra naționalistă    -  cuibul de  legionari,   regiunile  legionare  cu ierarhii fluctuante , echipele  și  detașamentele morții, etc.,   comuniștii cu aceeași  dogmă    naționalistă   -  celula de partid,  detașamente  de  pionieri, UTC,  gărzi patriotice, etc.                                                                                         
               Coercițiile  puterii   comuniste   au fost,  chiar și  pentru   omul simplu,  exterminatoare. Spre exemplu,   în vremea dictaturii  staliniste și a  colectivizării forțate  a   țărănimii,  Octavian Paler  nu și-a putut salva tatăl de la moarte. Tatăl  scriitorului  ardelean  suferise un accident. Dus la spitalul din  Făgăraș, doctorii au decis că nu  i se pot administra  antibiotice deoarece „nu se încadra  în categoria celor care aveau dreptul să primească, nefiind colectivist.”                                                       
              Este, fără   îndoială, opțiunea criminală a oricărui  sistem politic extremist: cine   nu e cu noi e  împotriva noastră  și, prin urmare, trebuie lăsat să moară.  Guvernarea brutală,  irațională  și criminală e privilegiul ideologiei  și dictaturii,fie  de dreapta, fie de stânga.                                                                                                                          Vasile Anton Ieșeanu,23 decembrie 2014, Iași               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu