Școala de bune maniere literare

Muzeul Literaturii Române Iași deschide

Școala de bune maniere literare

 - primii „profesori” sunt Emil Brumaru, Viorel Ilișoi, Oltița Cîntec, Dan Doboș, Lucian Dan Teodorovici și JUP (Lucian Amarii) - 

Proiect coordonat de Dan Lungu și Cătălin-Mihai Ștefan

Muzeul Literaturii Române Iași, în colaborare cu revista Zona Literară, te invită la o cu totul altfel de școală: în lunile aprilie și mai ne ascuțim simțul artistic la „Școala de Bune Maniere Literare”! Programul e flexibil, iar cursurile interesante: scriere creativă și benzi desenate. Ai la dispoziție 6 cursuri, fiecare de 2 ore jumătate, pentru a-ți descoperi și șlefui talentul. Nu oricum, ci în preajma și sub îndrumarea unor profesioniști.

Emil Brumaru te va stimula să te exprimi și să te joci la „cursul” de poezie, vei afla din secretele reportajului și din subtilitățile stilului jurnalistic de la Viorel Ilișoi, Oltița Cîntec te va familiariza cu textul dramatic, cu Dan Doboș vei ajunge în lumea Science Fiction și Fantasy, Lucian Dan Teodorovici te va convinge că propria ta viață bate filmul la întâlniri despre scenariul de film, iar JUP (Lucian Amarii) te va introduce în lumea fascinantă a benzilor desenate. Rezultatele personale obținute în urma cursurilor și considerate interesante vor fi promovare în mediile literar-artistice.

Oferta este tentantă! Cu 350 lei (dacă ești angajat) sau 250 lei (elev/student), poți să obții un loc la Școala de bune maniere literare, la unul dintre cele șase domenii. Nu există limită de vârstă, dar numărul locurilor este limitat.

Pentru cei cărora situația financiară nu le permite această taxă, avem o surpriză: există câte un loc gratuit la fiecare dintre secțiuni. Condiția este ca portofoliul de lucrări personale să convingă titularul cursului.

Se simte entuziasmul tău, vrei să faci parte din prima promoție! Ești rugat să ai „puțintică răbdare”, vorba lui Caragiale și să îți pregătești CV-ul și o scrisoare de intenție. Dacă vrei să obții unul din locurile gratuite, mai trebuie să adaugi și o creație proprie (text scris sau desen) - în funcție de interesul tău. Trimite-le la adresa de email scrierecreativalamuzeu@yahoo.com sau la Muzeul Literaturii Române Iași, Str. Vasile Pogor, Nr.4, până pe data de 4 aprilie, specificând secțiunea la care dorești să te înscrii (poezie, reportaj, text dramatic, Science Fiction și Fantasy, scenariu de film, benzi desenate). Să fie cu noroc!

Pentru mai multe detalii, poți suna la 0232213210, iar noutățile despre proiect vor putea fi urmărite lawww.muzeulliteraturiiiasi.ro și pe pagina sa de Facebook http://www.facebook.com/pages/Scoala-de-bune-maniere-literare/301772346614984?fref=ts

„Cursurile de scriere creativă şi de benzi desenate se numărau printre proiectele prioritare din planul meu de management, în calitate de director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi. Mă bucur că am reuşit să-l lansez, cu o echipă aşa de grozavă. Sper să se întâmple la fel şi cu rezidenţele pentru scriitori, traducători şi mediatori culturali. Dacă nu mă înşel, MLR Iaşi este prima instituţie publică românească de cultură care organizează astfel de cursuri. Visez ca în câţiva ani MLR Iaşi să dea imaginea de instituţie prăfuită şi provincială pe cea de promotor al înnoirii şi schimbării.” (Dan LUNGU)

„Vom vorbi despre poezie... Vom face exerciţii de creativitate... Ne vom juca... Totul va fi spontan, fiindcă altfel nu se poate” (Emil BRUMARU)

„Teatrul nu e literatură! Vino să afli de ce.” (Oltiţa CÎNTEC)

„Literatura science fiction și cea fantasy sunt percepute la noi ca fiind destinate copiilor și tineretului deși în lumea largă constituie marea masă a lecturilor tuturor vîrstelor. Vă invit să descoperim împreună mecanismele scrierii unei literaturi care îmbină explozia de fantezie cu rigorile unui canon și care se încadrează în categoria divertismentului scris fără a se feri să pună probleme filozofice și etice.” (Dan DOBOŞ)

„Oricine poate scrie un reportaj dacă vrea. Eu voi spune câte ceva despre cum se scrie un reportaj dacă trebuie. Şi mai ales despre cum nu se scrie.” (Viorel ILIŞOI)

„Banda desenată e un domeniu aflat la intersecţia dintre arta grafică, arta cinematografică şi literatură, iar deprinderea acestui meşteşug îţi poate deschide calea catre mijloace de expresie nebănuite şi miraculoase.” (JUP)

„Dacă literatura îţi oferă o imensă libertate a imaginaţiei, în cadrul căreia trebuie să înveţi să-ţi creezi şi să-ţi asumi regulile, scenaristica e un mod de a-ţi pune imaginaţia pe o tablă de şah: poţi ajunge şi aici la lovituri de maestru, dar numai respectînd cadrul oferit. E doar unul din motivele pentru care cred că sînt necesare cît mai multe iniţiative de genul acestui curs de creative writing.” (Lucian Dan TEODOROVICI)

  

Vasile Anton  Ieșeanu, 12 martie 2013, Iași

  

Debutând în lumea culturală a Iașului

      

          În data  de  6 martie  2013,  cu prilejul Târgului  internațional de carte Librex 2013, aș putea spune  că  am   debutat  practic în lumea culturală a Iașului, participând  cu  acest   prilej   la   lansarea  cărții    -   Cum să scriu un eseu…   La intrare ne-au întâmpinat două muze:  muza albastră - a poeziei și muza  verde - a prozei. 

                                                                                                      

    La deschiderea  târgului  a luat cuvântul   organizatorul,  președintele  dr. ec. Petru Radu,

 apoi   Gheorghe Nechita  primarul Iașului,  

 Cristian  Adomniței  președintele Consiliului județean Iași,

  -  scriitorul Ioan Holban,  președintele  juriului 

și Cassian Maria  Spiridon,  președintele  Uniunii scriitorilor, filiala Iași 

 care au vorbit despre aspirațiile legitime  ale Iașului la titlul de Capitală Culturală  Europeană.                                                       

              Cu acest prilej   cultural  au fost   prezentate cărțile editate  sub egida Asociației Universul Prieteniei  președinte  -  Rodica  Rodean,   printre care  și cartea mea Cum să scriu un eseu… 

 alături  de  cărțile poetului  Emilian Marcu -  cel mai mare sonetist  contemporan  - Mirări  din alte veacuri, Suburbii  municipale,   cartea Mioarei Bahna  - Aventura lecturii, Poezia română contemporană,   și alte  cărți de   poezii  ale autoarelor Vera Crăciun, Carmen Antoaneta Marcean, Iulia Ralia Raclaru  și  a poetului  Ovidiu Raul Vasiliu.  Invitați de onoare   au fost Emilian  Marcu, zis Magicianul    și Horia Zilieru, zis Sacerdotul. Totodată  ne-au onorat cu prezența  poetul Daniel Corbu  și romancierul   Dan  Lungu.                                                                              

           Cartea  mea  Cum să scriu un eseu…  a  fost obiectiv și realist       prezentată de  poetul  Emilian Marcu 

 -   Cum să scriu  un eseu…   cuprinde un număr  de  17 eseuri  filosofice   și psihologice  -  despre  viață și  moarte  „De ce trăim,  de ce murim?”  ,  abordează  manifestările perverse  ale  erotismului  „Nevroza sau profesoara  îndrăgostită de Mircea Badea”   sau  „Cum să trăiești cu un bărbat  homosexual ( cazul prințesei  Brianna Caradja)” , pe care autorul   Vasile Anton le folosește ca  pe un laborator de psihologie și psihoterapie,   pune întrebări  de  natură   metafizică, ca de pildă „Intervine   divinitatea   în destinul lumii?” și  „Evoluează  omul spre viața  eternă?,  analizează   fenomenul  japonez în cinci eseuri   și   încheie cartea  cu viziuni surprinzătoare   asupra   filosofiei eminesciene  (Poetul  și Măiastra  și Farmecul vieții).                                                                             

         Prezentarea cărții la Librex 2013  a  fost de bun  augur.  În pofida  unei concurențe  acerbe  - 118 edituri  și 20 de importatori și distribuitori de carte, Cum să scriu un eseu… a   stârnit  interesul în rândul   poeților și   prozatorilor  prezenți la  târgul de carte. 

           Muza  mea  roșie  -   muza filosofiei mi-a fost alături   la această lansare de carte.                                

             Poetul  și romancierul Emilian Marcu  afirmă   despre -   Cum să scriu un eseu …. că   „este   o carte   extrem de interesantă. Vasile Anton  surprinde cititorul prin intuiții  filozofice, științifice,  psihologice   și chiar parapsihologice  remarcabile .”                                 

          Vasile Anton Ieșeanu, 6 martie  2013, Iași          

ROMÂNI LUAȚI AMINTE!

Traian Băsescu, dacă ești român,  i-a aminte  la discursul lui Putin și ține  un  discurs la fel!

PROBLEMA  MINORITĂȚILOR ÎN RUSIA

DISCURSUL LUI  PUTIN  ÎN DUMA DE STAT A FEDERAȚIEI RUSE   

         ÎN RUSIA TRĂIEȘTE POPORUL RUS, IAR POPORUL RUS NU ADMITE NICIUN  AFRONT AL UNEI MINORITĂȚI;  ACESTEA TREBUIE SĂ RESPECTE RUSIA, PE RUȘI ȘI LEGILE FĂRĂ SĂ CEARĂ  FAVORURI SPECIALE  SUB  PRETEXTUL  CĂ SUNT  DISCRIMINAȚI. CINE  FACE ALTFEL, ESTE INVITAT SĂ PĂRĂSEASCĂ IMEDIAT  RUSIA!!!

        NU  RUSIA ARE NEVOIE DE MINORITĂȚI CI ELE AU NEVOIE CA RUSIA SĂ-I PRIMEASCĂ , SĂ LE OFERE  ADĂPOST, LOCURI DE MUNCĂ ȘI  HRANĂ, ÎN RUSIA TRĂIESC DOAR RUȘI.

Putin a fost aplaudat în picioare,  timp de cinci minute, de membrii dumei de stat.

Întrebări: 

      1) De ce poporul român admite afronturi din partea minorității maghiare? 

      2) Este Traina Băsescu român sau este sluga   maghiarilor și al lui Barosso? 

Invitație:  Dacă  este român  și nu este sluga   maghiarilor,  îl invităm  la Parlament,   să țină un discurs similar cu al lui Putin!                           

   Vasile Anton Ieșeanu, 20 februarie  2013, Iași  

Ce mult eu te iubesc! (Poetului Emilian Marcu)

                               

Mirări din alte veacuri ne aduce,
 Lumini ce timpul îl străbate, 
 Magicianul, purtător de cruce, 
 A pus mirabilă sămânță în carte.

El din cuvinte a creat iubirea, 
 O flacără ce se aprinde în beții stelare, 
 O pasăre Măiastră, ce aievea,
 Poartă lumina vrăjii milenare.

O, ce miracole ascunde acest pământ! 
 Mirabile semințe ce aprind lumini;
 Mireasa mea e tot ce am mai sfânt, 
 În țara asta prins-am rădăcini.

Nu pot să plec și chiar de plec eu mă întorc,
 Un dor nebun îmi împresoară firea, 
 Chiar de-aș ajunge la Londra sau New York,
 Îmi caut tot acasă nemurirea.

Doamne, ce cer albastru și ce galben lanul!
 E roșu ca și focul dorul meu, 
 Aici mi-i tinerețea, aicea mi-i aleanul,
 Aici trăit-am și, tot aicea, voi muri mereu.

Lumina e iubire - germen în semințe, 
 Miracole-n cuvinte eu sădesc; 
 Peste veacuri trece, în lumini aprinse,
 Limba românească - ce mult eu te iubesc!

Vasile Anton Ieșeanu, 14 februarie 2014, Iași

  

   

           

           

             

           

              

           

           

             

           

              

Priviri liminare: Dan Lungu - Cum să uiți o femeie

         Dan Lungu  este   un  scriitor  moldovean,   molcom  la vorbă, cu  un umor  hâtru și sănătos,  născut   la Botoșani  în 1969 ,  profesor de  sociologie  la  Universitate a „Al. I. Cuza” .                                                

     Și-a  început cariera  de scriitor  cu o primă carte de  proză scurtă, intitulată  „Chetă la flegmă”, editată pe banii săi, fiind republicată apoi   de Polirom în 2008, sub titlul „Proză cu amănuntul.”                                   

          Dan Lungu  face sport când scrie și  scrie când  face sport. Glumesc! Când scrie Dan Lungu  se plimbă  prin cameră. Atunci îi vin ideile  mai ușor. Din scris  și-a făcut un destin căci, zice el „faptul de a fi scriitor,  chiar dacă   nu  mi-a salvat viața, i-a dat sens, ceea ce este cam tot una.”                             

       Dan Lungu  scrie  mult  și  citește mult, căci   glumește  el „dacă  nu  mai citesc  pentru  ce mai trăiesc?!”                                                                       

         Nu-i ușor pentru o femeie,  copii, ori celor  din jur să trăiască  în preajma   unui scriitor. O recunoaște  și Dan Lungu, dar și eu care  nu-s   încă scriitor, căci  în acele momente, spune el,  „în primul rând trebuie să fiu singur, căci sunt atât de iritat, îmi caut ideile, îmi caut cuvintele şi nu sunt atunci deloc atent la cei din jurul meu.”

*  * *

         Ca să  mă conformez  dictonului  publicitar  de la televiziuni   - „Pentru sănătatea dumneavoastră  faceți  în fiecare zi o jumătate de oră  mișcare”, de când a început această campanie, fac și eu mișcare.   Nu în fiecare zi,  dar odată la două  zile  urc dealul  Cetățuia pe jos, până  sus la mănăstire.

          De regulă, fac mișcarea seara  să am poftă de somn,  dar  într-una din aceste  zile m-am dus dimineața  pe la zece. Am luat-o    în marș forțat pe aleea  din marginea pădurii Cetățuia  spre cartierul  Frumoasa (numele i  se trage de la biserica  Frumoasa).  Fac  precizarea  asta spre a nu-l duce  pe cititor, cumva, gândul spre  ispita  de a crede că numele se  trage  de la  vreo  frumoasă ieșeancă.                                                                

              Pe la jumătatea drumului  mă   opresc doi bărbați din care unul   tânăr, aproape imberb și celălalt   în vârstă, ambii îmbrăcați elegant. Mă uit la ei, amândoi   par a avea alură de intelectuali.                                     
            „Vă rog, o jumătate de minut!...”, zice cel tânăr în vreme ce scoate   din buzunarul  paltonului, un   mic poster  în care se vede  un coș  cu mere  roșii apetisante,   un coș  cu  dovleci într-un lan de maci roșii, iar  la marginea o sfântă  familie  de mulatri,  în  fundal  doi elani.                           M-am prins  încă înainte de a scoate posterul că cei  doi  sunt  pocăiți -  adventiști.  În  interiorul posterului,   în formă de broșură,   scria despre cum  în curând suferința va lua sfârșit. M-am oprit   și  politicos am acceptat  darul   lor.                                                                    

             Îndesându-mi-l în buzunarul de la  geacă, le-am zis, oarecum siderat de această  coincidență: „Tocmai am citit  cartea lui Dan Lungu  - Cum să uiți  o femeie, convins  că toți  pocăiții   vor fi citit-o, la fel  ca pe biblie, de vreme ce în  cea mai mare parte  autorul vorbește despre ei.                   

             Cei doi se uită la mine ca la o poartă nouă. Văzând  că   romanul lui Dan Lungu  - Cum să uiți   femeie   nu  a avut niciun  ecou  în   rândul   lor,  i-am salutat și am plecat să-mi fac mișcarea.                                                    
            O fi coincidență  zic eu  în gând  sau e Planul lui Dumnezeu  cum  spun  ei, în speță   Set  pocăitul,   profesorul de matematică,  unul din  personajele  romanului lui Dan Lungu, căci după el,   întâmplarea asta, cu certitudine,  făcea parte  din  planul lui  Dumnezeu, de parcă El  nu are alte treburi, decât  să facă planuri de întâlnire  între oameni.                        

            Nu mă dau în vânt  după  preoții  ortodocși care slujesc la doi stăpâni,  care  iau cu două   mâini de la creștini și nu dau nimic în schimb, dar nici  după   prezbiterii   pocăiții, care ademenesc prozeliți   cu  bazaconii   de genul acesta că lumea în curând va scăpa de suferință.           

          Mă  face să cred că-s  la fel de idealiști   ca  portocalii  care  promiteau  lapte și miere cu sloganul  -  „Să trăiți bine!”  Evident este o utopie,  dar în care  unii creduli  mai și  intră. Numai omul disperat poate găsi  la ei o oază de liniște sufletească.                                                          

             Condiția prealabilă indusă  ca  să trăim într-o societate bucolică  fără  suferință    este   ca toți  să  ne pocăim.                                                    

              Spun toate acestea fiindcă Andi, personajul principal, ziarist  de investigații  într-o anume  urbe  din Moldova  pe care noi  o ghicim care este,   ajunge, după   planul  lui Dumnezeu,  să fie  găzduit de  un pocăit în apartamentul său.

             Ei bine, pocăiții ăștia  pe care i-am întâlnit,    ar fi trebuit să schimbe  posterul, să   facă măcar  colajul   cu specific mioritic: bărbatul, femeia și elanul sunt prea  din preeriile vestului sălbatic.  Asta  nu cade bine  la sufletul  omului  mioritic,   dar  se pare că, lipsiți de imaginație,  preiau mecanic ce le dă de la centrul  adventist  american.                         

           Ziaristul Andi   are  marele  noroc   sau  marele   ghinion  ca,  la un chef zdravăn cu votcă,   la Vera  - o moldoveancă de dincolo de Prut, s-o cunoască pe  Marga, o superbă  fată  „cu cărnița moale”,  care provenea  din   fosta aristocrație  comunistă.                                                                         

           Cu Marga,  Andi   coabitează   un an și jumătate, după care  fata dispare subit, lăsându-i doar un bilet de adio anume că va înțelege el mai târziu asta, fără alte explicații.                                                                        

       De remarcat  că romanul lui Dan Lungu  nu mai folosește  numele, ci doar prenumele -  Andi,  Marga  şi o să vedem de ce această lipsă a  numelui, când se știe că literatura  uzitează de nume și prenume  ca: Vitoria Lipan, George Demetru Ladima, Ilie Moromete,  Fred Vasilescu  sau Manlache Pleșa.                                                                                                 Ei bine, fata vrând să afle dacă iubitul îi este fidel  îi mai făcuse o farsă similară, dar cum el  băuse  ceva  cantități de bere, a căzut  în pat și a  adormit,   nesimțitor   la dispariția ei.  

        Văzând atâta nesimțire   din  partea lui Andi ,  fiindu-i frig  în dulapul în care s-a ascuns, Marga a ieșit și  s-a cuibărit  în spatele lui.  Dar de data asta  a dispărut real  și definitiv, fără o cauză anume, fără un motiv.                                                                                                                

            Cum să dispară așa  pur   și simplu, ca Elodia ? Încercările lui de a o găsi s-au lovit ca de un zid al tăcerii. Și-atunci ce face  Andi? Fumează  și  bea bere. Acasă găsește o bucățică  de smoală,  pe  care  Marga o mesteca ca pe chewing gum  și    la fel,  cum   lui Proust (În căutarea timpului pierdut) , o madlenă(brioșa)  i-a provocat  un palimpsest  al memorie,  lui  Andi, obiecte de-ale ei,   găsite  din întâmplare  îi   induc  în  memoria  involuntară o  imagine sau alta  a Margăi din  varii momente ale coabitării.                                                                                

           Că a  făcut  parte din aristocrația  comunistă este argumentat și de faptul că Marga se mută la el cu un geamantan plin cu  cosmetice, între care  cea mai   uzitată cosmetică  este uleiul de jojoba.                            

                Dar cum poate o fată, care provenea din aristocrația comunistă   să mestece  o  bucățică de smoală? Ei bine, femeile  pot mesteca  orice  - gumă de șters, un creion, un stilou , unghiile  și câte altele, iar băieții  învârt  două bile din pâine,  precum Antonio  colegul lui ziarist care se joacă cu ele și-n buzunarul de la  pantaloni , inducând celor din jur că ar face mai degrabă  un gioco del mano,   decât că  ar învârti două bile  din miez de pâine.                                                                                                  Aceste  apucături  nu țin de educația comunistă sau democratică, ci de o anume , probabil, anxietate.                                                          

        În pofida  faptului  că  a făcut  parte din aristocrația   comunistă, unde   regulile în privința educației  sexuale  instaurate de etica socialistă, dar  și de părinții obtuzi și dogmatici, erau draconice (sau poate tocmai din acest motiv),  Marga nu  era o  inocentă.                                         

         Când joaca  ei se reducea doar  la  privitul de  sus din apartament, de la fereastră, la jocul  copiilor,  dorințele  de  a relaționa cu semenii devin  copleșitoare.  Refularea jocului își  are consecințele ei nefericite.       

             Ei bine, Marga, puberă fiind, închisă în turnul de fildeș al eticii comuniste,  nu are decât  o singură posibilitate de a se juca  cu alte fete  sau băieți  de vârsta ei, anume  tot  cu un copil din aristocrație comunistă.         O cunoaște pe Taina, o fată de aceeași vârstă,  cu  care  se împrietenește  și  are o scurtă  relație   safică, chiar în perioada  pubertății. Drept urmare  dispariția   Margăi, ar putea avea și o motivație   homo-erotică.                                                                                      Pentru   a nu-i mai întâlni la tot pasul obiecte care îi aminteau de ea, dar   mai  mult  pentru   neplata chiriei, cauză  pentru care  proprietarul   îl invită la plimbare,  Andi își   îndeasă lucrurile   în   două geamantane  și  își ia tălpășița în căutarea  unui  alt culcuș.                            

             Peregrinările lui Andi te duc cu gândul  și la ipostază personajului picaresc de la începuturile literaturii în care eroul trece prin mai multe  medii sociale – ca de pildă, în cazul lui, prin  aceea a  ziariștilor și a pocăiților.                                                                                                  
            În  planul lui Dumnezeu,  Andi  era  programat   să  ajungă   cu  bagajele sale  în casa  profesorului de matematică, pocăitul  Set.               

            De ce a dispărut  Marga? Ei bine, ce-i găsesc  personajului ca minus este această indiferență   interioară stoică față de dispariția  prietenei  sale.                                                                                                  Suferă  dar  nu se agită, nu  disperă că  prietena lui,  iubita lui  și,   posibil, viitoare  lui    nevastă  a dispărut subit, fără explicații.                      

           Așa o fi generația  tânără,  mi-am zis, o generație care crede,  la fel ca stocii  greci  că ceea ce se întâmplă unui individ  nu depinde de sine.         Dacă  e vorba  de-așa,   Dan Lungu a  intuit bine această lipsă  de dramatism a noii generații. Tinerii  nu mai dramatizează existența, nu mai suferă, nu se mai manifestă sado-masochist. La tot dramatismul  funciar al  generațiilor trecute, tinerii ridică din umeri, rămân  indiferenți la   dramele vieții lor.                                                                                      Andi este lipsit de patetism, deși  fumează, afectat  doar  de  prezența  Margăi ca un epifenomen, declanșat de   memoria involuntară, la vederea unor obiecte de-ale  fugarei  și nu de dispariția ei.                           

              Eu unul nu cred în această   metamorfoză stoică   a psihologiei tinerei generații. E adevărat că  o fată  de 14 ani  nu va înțelege de ce  Persida din Mara se  emoționează așa repede și își dă ochii peste cap  și nici  un băiat  de 16 ani, de ce Ladima  din Patul lui Procust se  sinucide pentru  o semi-prostituată, dar  nu cred că reacția va fi de   ridicare din umeri la  dispariția  prietenei  sau prietenului.                                              

           Din coabitarea  anterioară cu alcoolica   Luana  care  îl   obișnuise și pe el cu „drogul  zilnic ”,   ai crede că acest indiferentism sunt  sechelele  alcoolismului  și nu reacția  unui  ins normal.                                  

          Impresia pe care o lasă   personajul principal este că este dominat de femeie, că trăiește   infantil  sub  influența   acestora.   Luana este internată de părinți, în spitalul de psihiatrie   pentru  dezalcoolizare, Andi  își revine  ca prin farmec din alcoolism.                                               

          Motivele fugii  Margăi pot fi multiple. Autorul lasă  până  la capăt  cititorului  să afle misterul.                                                                                   
 

        Marga  a trăit pe picior mare în  comunism. A fost fiica unui aristocrat  comunist, unul care făcea parte din nomenclatură.   Cum s-ar putea adapta acum  să trăiască   într-o   garsonieră   mizerabilă cu   un ziarist  pârlit la buzunare,  băutor de  bere ?  Sau poate a fugit spre  a avea  o aventură  erotică.                                                                      
              Faptul că prima ei  „trezire”  a fost cu o fată…  și după cum se spune că, „prima  trezire” a  eroticului  nu se uită niciodată,   o fi  găsit  o altă fată sau  a regăsit-o  pe  Tatiana, fosta ei colegă. Nimic din toate  acestea.  Misterul  se dezleagă, ca în deux  ex machina,  la sfârșit.          

            Mulți  vor spune că  romanul Cum să uiți o femeie  face parte din  literatura de consum.  Nici autorul nu cred că tăgăduiește acest lucru. Dan Lungu  a făcut un lucru   mare.  Autorul  călărește  bine pe acest Pegas consumist.                                                                                                     
           Să nu-și închipuie cineva, nici  măcar din cei rău  intenționați, că  literatura de consum ar fi o literatură proastă. Nu! E o literatură  citită de un mare segment de  populație.  Cărțile lui Dan Lungu   și-au câștigat  cititorii,   fiind traduse în zece limbi europene: franceză, germană, italiană, spaniolă , poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă  și turcă. Cum să  uiți o femeie -  poate fi numit  un roman  happening  -  cules direct din  contactul cu publicul,  happening-ul   fiind  o  mișcare  artistică  care ia amploare   și are   drept caracteristică  realitatea   accidentalului, spontaneitatea comportamentului  personajelor  și  descrierea   banalității  cotidiene. Dacă este așa, Dan Lungu   a încălecat bine pe acest bidiviu  nărăvaș, numit   literatură de consum.                  

              Chiar dacă  trădează   literatura  mare, literatura de consum se vinde  bine. Chiar dacă   refuză  metafora, chiar dacă este antipoetică, literatura  de  consum  este citită.                                                              

          Scris  în formula romanului auctorial,  autorul se suprapune personajului  principal, când  intervenind  el   în   narare când lăsându-l  pe Andi să-și depene povestea                                                                         

          Scriitorul  literaturii de consum    renunță  la   latura conotativă  și se axează   pe cea denotativă  -   pe scrierea directă,  precisă , decodată.   Autorul renunță la  nume  și   numește  personajele  doar cu prenumele, adeseori, doar diminutive Andi,  Marga, Bodo, Antonio, etc.                          

           În societatea de consum a scrie  literatură, înseamnă    a vinde. Asta e regula  de aur. Cartea , la fel ca albina, trebuie să producă.     

          Spectacolul   societății de consum  este  eroticul,  trupul gol,  violența,  drogul, beția,  exoticul   și ca atare  subiectele  sunt reasamblate și remixate.  Cine  scrie o  literatură  de muzeu acolo ajunge; cine scrie o literatură  de expoziție  - vinde. Consumatorul  de literatură   este   un hedonist.                                                                                                         În această   nouă ofensivă  literară  de captare a cititorilor (nouă pentru noi românii),  Editura  Polirom  a  apucat   taurul de coarne,  axându-se  pe literatura underground de consum.                                              
         Criticii   preconizează  o industrie   literară  viitoare  în spațiul mioritic,  la fel   de explozivă   și înfloritoare, ca  și   cea muzicală. Dan Lungu e pe cal,  calul e  pe val,  Dan  Lungu cântă la caval,  Dan  Lungu cântă la cavalul  care pune   în   mișcare valul  industriei  literaturii   românești.  Căci literatura, fără  îndoială,   a devenit o industrie a spiritului.  Cine vrea să  se  înscrie în  noua paradigmă literară?                      

          Vasile Anton Ieșeanu, 7 februarie 2013, Iași