(
Omagiu poetului M.EMINESCU la
aniversarea a 166 de ani de la naștere)
Moto: „Eu sunt un cuget, tu o problemă.”
Femeia, la
care natură dominantă este
iubirea sau mai bine zis logica senzorial-sentimentală au tendinţa de a
mistifica realitatea şi de a metamorfoza
relaţia de iubire din încredere în iubit în credinţă. Când bărbatul
decade în ochii ei, asemenea credincioşilor
care adoră o anume zeitate şi i-a dezamăgit în aşteptările lor, femeile
îl părăsesc pe cel adorat, simţindu-se
înşelate sau frustrate.
În
pofida feministelor care denunță logica clasică modernă ca fiind
logica dominant masculină spun ele,
această logică, pe care „bărbaţii ipocriţi” pretind a fi o ,,raţionalitate universală’’ și o ,,judecată obiectivă’’, care ar fi în viziunea lor doar un mijloc de a
domina femeile, logica feminină poate fi
la fel denunțată de bărbați
Femeile chiar vor şi se simt bine în postura de a fi
dominate; ele chiar doresc să fie dominate, fiindcă iubitorul simte faţă de iubit plăcerea
masochistă de a fi dominat.
În
fundamentul inconştientului ei, pentru o femeie are mai puţin importanţă
iubitul. Pentru femeie cel mai important lucru este relaţia
în sine - iubirea. Ea nu poate trăi fără a relaţiona, fără a
comunica, are nevoie de legătura cu cineva( bărbat sau femeie) ca de
aer, în general are nevoie să găsească
bărbatul care să o domine
erotic.
Pentru femeie mini-orgasmele (provocate de gesturile tandre ale bărbatului, comunicare,
mângâiere, o floare, un mic
cadou, un flecuşteţ, o rochie
asortată, cumpărăturile,
etc.) care îi induc ,,o
stare erotică’’, o stare de petting
- jocul de-a excitaţia, spun
englezii, precum și alte manifestări
excitante - dansul, plimbarea în doi, atingerea, cumulate produc plăceri mai mari decât orgasmul în sine.
Pentru
bărbat, (ca, de altfel, pentru orice
mascul din regnul animal) orgasmul sexual
este eliberator și mai
plăcu decât toate manifestările
curtenitoare.
Există,
însă, fără îndoială, momente când
sexualitatea feminină este la fel
de activă, ba chiar o întrece pe cea masculină, când orgasmul sexual este la fel
sau poate mai puternic, decât în cazul bărbatului. Aceste momente corespund
stării de îndrăgostire a femeii; este
momentul când femeia se metamorfozează în bărbat.
Metamorfozarea
femeii într-un mascul agresiv sexual este generat de excesul de testosteron
produs de hipofiză în starea de îndrăgostire. Hipofiza funcţionează în ,,conexiune inversă’’, în aşa numita
relaţie feed-back cu organele sexuale; hipofiza
produce gonadotropinele, care stimulează hormonii sexuali şi invers,
glandele sexuale menţinute active
stimulează procesualitatea hipofizei. Dacă hipofiza îşi încetează
procesualitatea, glandele sexuale se atrofiază (atrofiere care începe după
menopauză).
De
regulă, momentul de maximă sexualitate la femeie are două faze
şi coincide cu starea de fecunditate maximă; fenomenul se petrece în
adolescenţă (15-25 ani) şi după 35 de
ani, îndeosebi în faza critică a apropierii de menopauză.
Starea
de îndrăgostire face din femeie
ființa cea mai supusă de pe Terra. Chiar şi o feministă radicală ca
Simone de Beauvoir, scriindu-i poetului Nelson Algreen de care era îndrăgostită
îşi mărturiseşte această supunere care o caracterizează pe orice femeie îndrăgostită. ,,Voi fi cu minte, îi scria ea în una
din sutele de scrisori adresate poetului, voi spăla vasele, voi da
cu mătura, voi merge să cumpăr eu însumi ouăle şi prăjiturile cu rom, nu am să mă ating de părul tău, obrajii tăi şi umărul
tău fără voia ta.’’ (Michel Winock – Secolul intelectualilor, p.448 [Letres á
Nelson Algreen , op. cit.])
Masculinizarea
erotică a femeii încetează odată cu
dez-îndrăgostirea: odată cu absenţa
iubirii scade și apetitul
ei sexual. Focul iubirii
trebuie întreținut continuu de
bărbat, prin mângâieri,
îmbrățișări, umor, vorbe măgulitoare, cadouri și inducerea de stări excitante. „,Se ştie cât de scurt este focul
dragostei la femeie, scria Dante, dacă
nu este întreţinut continuu de priviri
şi de mângâieri.”
Femeia
e ca pisica, trebuie permanent
mângâiată. Atâta
vreme cât e îndrăgostită plăcerea
femeii îşi are geneza în plăcerea bărbatului. Orgasmul ei exploziv e
generat de orgasmul bărbatului (adesea
orgasmul celor doi se petrece în acelaşi timp).
Odată
trecută faza de îndrăgostire
femeia începe lupta pentru putere,
pentru dominarea masculului. Cu
adevărat începe războiul sexelor, după ce femeia a născut. Dragostea
ei este transferată progeniturii; în această fază bărbatul trece în al doilea
plan, devine „al doilea sex.” Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară… sau
să fie sub papuc.
Femeia
ştie, intuieşte inconştient, că pentru a creşte atracţia bărbatului, pentru a-l
face dependent de ea, trebuie să-l supună retenţiei, căci odată lepădată sămânţa, „forţa dorinţei îi scade şi, în consecinţă, forţa legăturii se reduce şi ea.” ( Ioan Petru
Culianu – Eros şi magie în Renaştere
1484).
În
această ordine de idei femeia trebuie să prelungească
perioada de curtare, care, pe lângă
faptul că-i produce mini-orgasme care o fericesc, îl ataşează mai mult pe bărbat de ea.
Din nefericire, pentru femeia de
azi, trecerea peste faza de curtare direct la sex, o face mai vulnerabilă și o subjugă și mai mult bărbatului, deși aparent femeia de azi, independentă economic, ar părea că-l domină.
Bărbatul
de azi caută, nu o femeie cuminte
și credincioasă, ci o
profesionistă a amorului . Inocentele sunt detestate
și de masculi și de sexul slab.
Fetele nu realizează că devalorizarea virginității este în detrimentul lor. Pentru a o domina,
bărbatul exercită un subtil șantaj spre a o determina să se devalorizeze,
să-i diminueze astfel puterea de
atracție. Ironizându-i virginitatea, bărbatul i-a impus mai mult
sau mai puțin intenționat și
conștient, să renunțe la puritate fecioriei. Această renunțare a fost determinată și ca urmare a deturnării sexualității
de la naturalul vaginal, la
oral și anal. Din aceste motive virginitatea nu mai e credibilă.
Așadar
puritatea devinând atât de ambiguă,
prin deturnarea sexualității de
la natural la pervers, virginitatea nu
mai are nici valoare. Determinând-o să devină o profesionista a amorului
femeia a fost fără vrerea ei
devalorizată și prin urmare a rămas în aceeași stare ambiguă de obiect sexual.
Majoritatea fetelor din
ultimele generații au
renunțat de bunăvoie la virginitate, asasinându-l pe Himeneu
la vârste fragede, chiar de la vârsta
pubertății. Eliberate de
povara fecioarei au devenit
pentru bărbat păpuși gonflabile. De
altfel cei mai mulți masculi așa
își doresc femeia
vieții - o păpușă gonflabilă, supusă și oricând
disponibilă la o partidă de sex. Nu cred că întâmplător Creatorul sau evoluția
a
pus doar la femela umană pecetea
pe poarta lumii. Numai că femeia
înaintea bărbatului are tendința
mereu să încalce legea
și să mănânce din pomul interzis.
În
pofida acestor devalorizări noua
libertate feminină a determinat,
la sexul slab dezvoltarea unor arme spirituale cu care încearcă să-l captiveze pe bărbat. E vorba de logica
feminină care a căpătat în
epoca postmodernistă un ascendent deosebit asupra
bărbatului.
Logica
mintală dominantă a sexului frumos
este logica sofistă, conotativă generată
de psio-erotismul său senzual-sentimental
care se manifestă ca atare la nivelul mentalului. Logica ei sofistă are
marele har de a atrage, de a lega, de a
fermeca bărbatul. În această combinaţie de senzorial şi logică sofistă, femeia
este o farmazoană.
Poate bărbatul de azi să mai deceleze în zilele noastre în
condiţiile avalanşei informaţionale și a
schimbărilor rapide survenite în look-ul
feminin adevărul de minciună, iluzia de
real?! Omul actual trebuie să trăiască
experienţa adevărului crud ca să-l poată
deosebi de minciună.
Noi
credem că cea mai periculoasă capcană,
singura capcană cu adevărat periculoasă pentru raţiunea masculină, nu este
senzorialul pur – femeia goală, ci logica ei sofistă. De senzorial te poţi
elibera, dar de iluzii induse, ca
poveştile Şeherezadei, este aproape imposibil.
Iluziile induse de
mentalul feminin te învăluie, te
înlănţuie, te fac dependent, cum l-a făcut Şeherezada cu poveştile pe regele persan Shahryar.
Eminescu a surprins, în Scrisoarea V , fascinaţia
ademenitoare exercitată de femeie –
o feerie. În realitatea ascunsă a fiecărei femeie se află o Dalila care
îi ia puterile când bărbatul adoarme
sau o Şeherezada care îi
deturnează rațiunea cu fascinatele ei povești de dragoste și aventură. În această privință Eminescu este obsedat de mentalul feminin și în multe
poeme dedicate femeii încearcă să dezlege „enigma obscurei conștiinți”
Puterea bărbatului e în cap, în
inteligența și logica
minții sale, în logica sa
raţională; a femeii în senzorialul erotic, dar şi mai ales în mintea ei sofistă.
Eminescu
a redat
în Scrisoarea V, aceeaşi viziune asupra iluziei
indusă de femeie, similară cu
al Giordano Bruno în Freneziile
eroice într-o cugetare mult mai
sintetizatoare a senzualităţii şi logicii sofiste a femeii despre care afirmă Eminescu că doar în bărbat se petrece. Povestea lui Acteon din
sonetul Freneziile eroice, pare a fi
chiar povestea vieţii lui Giordano
Bruno. E ca şi cum Bruno şi-ar fi prevestit sfârşitul.
Bruno a văzut nu iluzia frumuseţii , ci
frumuseţea adevărului. El, care a
văzut frumuseţea adevărului, nu se mai
poate dezlipi de el, este obsedat de adevărul văzut . Iluzia, după cum am
văzut, pentru Bruno e o zeiţă goală. În
simetrie antinomică, opusul iluziei e
adevărul, la fel cum opusul zeiţei goale
e un zeu, cum opusul femeii e bărbatul. Iluzia e apanajul femininului, raționalul e al masculinului.
Eminescu a definit genial dihotomia
bărbat femeie - logica masculină în contrapondere cu cea feminină. „Eu sunt un cuget, tu o problemă.” Iluzia indusă de feminin e o
problemă de nedezlegat. Eternul feminin
este senzorialul-sentimentalul, care se
îmbină în logica ei sofistă, o feerie
cum o numeşte Eminescu, care
îl fascinează, îl atrage
şi îl devorează pe
bărbat în pofida dominantei
sale raționale.
Prin
toate manifestările ei, prin limbajul trupului ei, prin logica sofistă a minţii sale, femeia exercită o magie menită a stârni şi a amplifica dorinţa
bărbatului până ce acesta îşi pierde
capul.
În
mitul biblic al alungării din rai
Dumnezeu îi prezice lui Adam că femeia „îi
va zdrobi capul”.
Magia exercitată de femeie
a numit-o Eminescu ,,feeria unui mândru vis de vară’’ ,,Te îmbeţi cu feeria unui mândru vis de
vară / Care-n tine se petrece…’’
E
frumoasă se-nţelege … Ca copii are haz
Şi când râde
face încă şi gropiţe în obraz
………………………………………….
Dacă vorba e
plăcută şi tăcerea-i încă place;
Vorba zice: „fugi încolo”, râsul zice: „ vino-ncoace!”
Îmblă parcă
amintindu-şi vre un cântec, alintată,
Pare că i-ar fi
tot lene şi s-ar cere sărutată
Şi se-nalţă din
călcâie să-ţi ajungă pân’ la gură
Dăruind c-o
sărutare acea tainică căldură
Ce n-o are decât
numai sufletul unei femei…
……………………………………………..
Ce iluzii!
Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură
Că deprindere,
grimasă este zâmbetul pe gură,
Că întreaga-i
frumuseţe e în lume de prisos
Şi că sufletul
ţi-l pierde fără de nici un folos?
(Scrisoarea
V)
Dar ea nu poate înţelege că nu bărbatul o vrea, nu raţiunea lui care
tânjeşte după altceva, după „cerurile
nalte”, „câmpiile asire„ „întunecata
mare”, ,,ci un demon ce-nsetează după
dulcele-i lumine”„că o vrea … spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși”
Demonul acesta te face „mintea
să ți-o pierzi”/ de la creștet la picioare s-o admiri și s-o visezi”
Spre
deosebire de femeie, bărbatul cu logica
lui dominant raţională are tendinţa
să destrame magia, să
iasă din cercul vicios al
iluziei, să rupă legătura.
Nu
întâmplător, noua logică a femeii
moderne, acum independentă din
punct de vedere economic, a impus ,,căsătoria de probă’’ nu doar spre a testa fidelitatea
partenerului, ci şi pentru a-l reţine fidel, ,,fără acte’’ pe bărbatul poligam și adulter.
Comunicarea, ca dominată a mentalului feminin este o
caracteristică a logicii ei sofiste. Să amintim
că deşi creierul femeii
cântăreşte cu o sută de grame mai puţin decât a bărbatului, ea are corpul calos
(un mănunchi de fibre care fac legătura
dintre cele două emisfere) cu 30% mai
dezvoltat decât la bărbat).
Legătura
aceasta face din femeie nu doar o
logoreică, ci îi conferă
şi capacitate distributivă superioară creierului masculin; ea fiind
capabilă de a face mai multe activităţi concomitent, de a vorbi, de a lucra, de
a cânta, fără a privi, fără a se concentra.
Din
aceste considerente logica sofistă
este logica dominantă a feminităţii. Ea poate spune
poveşti, multe poveşti, la fel ca Şeherezada, dar creativitatea ei se reduce la tehnica şi melopeea comunicării. Chiar și femeia modernă este „cea ce nu
gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a
dat natura”
Cu tot
scepticismul său manifest față de femei,
scepticism ce răzbate în cele mai multe
poeme ale sale, poetul a tânjit după o femeie
care să-i fie „fiică, stăpână și soție” căci odată Veronica (presupunem că-i vorba de ea
în acest poem), spune Eminescu în Icoană și privaz „mi-a spus cu vorbe dulci: / Aș vrea pe braț ,
aicea, tu capul tău să-l culci / Să mângâi a ta frunte, nefericit copil / Acest
cuvânt, divino, mai zi-l odată , zi-l!/ Vezi tu, închipuirea
în veci îmi e tovarăș. / Un vis, ca o
poveste, în veci revine iarăș: / S-ajung o zi în care , în strâmta mea chilie /
Tu să domnești ca fiică, stăpână și
soție.
Femeia care
inspiră dragoste, care posedă
înaltă artă a iubirii, care emană o energie magică în mângâierea
frunții bărbatului, aceea
femeie este devină și merită
să fie adorată ca Doamnă și Stăpână.
Vasile Anton Ieșeanu, 15
decembrie 2016, Iași
