Cea mai bună formă
democratică nu este multipartitismul ci așa cum
demonstrează democrațiile consolidate
bipartitismul.
În țările
marilor democrații, cu
democrații consolidate și puternice
există două partide mari, în general
unul de centru stânga , celălalt de centru dreapta.
Bipartitismul este forma politică cea
mai eficientă de funcţionare democratică
a unei societăţi; acesta răspunde cel mai bine naturii duale a omului,
natură duală generată de programele mintale ale celor două emisfere ale
creierului.
Sistemul bipartit corespunde în mod ideal naturii sufletului uman
dominatei sale masculine şi feminine. Sufletul uman reclamă puterea bivalentă -
stânga şi dreapta - corespunzătoare mentalului omenesc a
dominatei masculinului şi femininului. Sufletul uman nu este
doar cel masculin pe care l-a avut în
vedere Platon la întocmirea imaginară a cetăţii sale ideale, ci este bivalent; masculin şi feminin
, în egală măsură la bărbaţi şi la femei.
Bipolaritatea
există în întreaga natură biologică, există în natura umană ,
există ca principiu filosofic descoperit de Heraclit, acela al contradicției interne, contradicție generatoare de dreptate, adevăr și armonie socială. Acesta este Logos
sau Rațiunea existenței umane
și principiul fundamental al Democrației.
Ca să fie oportună puterea trebuie să fie bivalentă. Puterea bivalentă e
asemenea unei familii - e bună dacă se ocupă de educarea
progeniturilor şi administrarea
bugetului de venituri şi cheltuieli pentru bunăstarea şi buna educaţie a acestora. Analog, cetatea trebuie să se ocupe
de educarea cetăţenilor şi de buna
administrare a bugetului de venituri şi
cheltuieli pentru bunăstarea cetățenilor.
Cetăţenii trebuie priviţi de conducătorii cetăţii, la fel cum familia îşi
priveşte progeniturile. Existenţa a două
centre de putere politică este măsura democratică cea mai rezonabilă, o măsură
care menţine cel
mai bine tendinţele extremiste în limitele căii de mijloc a raţiunii.
Spre
deosebire de sistemul bipartit, sistemul
pluralist, cu mai mult de două centre de putere este un sistem mai degrabă anarhic decât
democratic. Trei sau mai multe
centre de putere de putere politică sunt generatoare de conflicte anarhice. Poate degenera în varii împrejurări în extremism
iar extremismul politic reclamă
totdeauna dictatura. Pluralismul
politic înseamnă o pluralitate de centre de putere şi de interese conflictuale,
care cel mai adesea subminează interesul naţional.
Pluralismul are mai degrabă
analogii cu celălalt pol social-politic
extremist – anarhia. El constituie şi pentru alegător un mare neajuns - îngreunează opţiunea în alegeri.
Statele în care funcţionează mai mult de
două partide sunt cele mai uşor
predispuse la haos social, la
extremism și anarhie .
Mai
mult, neatingând procentul de 51% sunt
mereu nevoite la guverne de coaliţii
cu partide având interese divergente şi prin urmare mai puţin
responsabile, care vor întâietate, se suspectează reciproc, își consumă neeconomic energiile
creative și se lasă prinse în varii conflicte de putere în loc să
se înhame la treabă, din opacitatea paranoică de a nu se înhăma la căruţa celuilalt, de a
nu face jocul politic al celuilalt de a nu fi
pus în situația păcălitului. Guvernele de coaliţie și mai cu seamă de
largă coaliţie, induc o psihologie de ambiguitate în răspunderea ministerială
şi administrativă a ţării şi, implicit,
lasă o marjă mare de compromisuri şi potenţiale acte de corupţie. Deşi
sistemul bipartit nu elimină
posibilitatea existenţei partidelor constituite pe criterii etnice – ca UDMR
care pune condiţii tot mai aberante cu
fiecare nouă guvernare la care sunt
invitaţi să participe de către partidul care a câştigat alegerile, dar
nu are majoritatea – cum e cererea de autonomie
teritorială, un stat în stat, un asemenea sistem ar satisface procentul de peste cinzeci la sută
şi ar elimina de la guvernare partidul
etnic.
În anumite împrejurări internaţionale ambigui, solicitarea autonomiei poate fi
împlinită iar clivajul ţării un fapt legitimat.
În sistemul partinic partidul etnic nu ar a ajunge la guvernare şi prin
asta nu şi-ar împlini scopul orgolios
de a conduce şi administra România.
Mai mult ei n-ar putea să impună
condiţii, cum le impune în prezent partidelor româneşti pentru susţinere
parlamentară şi prin asta o
diminuare a prestigiului în electoratul etnic, condiţii
în care şi ataşamentul electoratului
faţă de partidul etnic s-ar diminua.
Menţinerea
deliberată, din interese oculte şi implicit
antinaţionale, a pluralismului, în detrimentul bipartismului înlesneşte etnicismul
partinic şi sugerează viziunii constituţională de ,,stat naţional unitar’’ un statut mai degrabă de
deziderat pur teoretic. În contrapondere cu
neseriozitatea parlamentarilor
români se observă seriozitatea etnicilor, care îşi urmăresc cu
tenacitate scopurile.
Nu
întâmplător André Santini, un anume politician francez şi-a intitulat manualul
critic şi autocritic pentru uzul oamenilor politici, Aceşti imbecili care ne guvernează.
Cramponarea unor lideri ai partidelor de pluralism, iluzionaţi de putere, în
detrimentul bipartismului, denotă mai
degrabă interese pecuniare pe care sub
oblăduirea puterii şi le pot satisface, decât preocupare pentru interesul public şi naţional.
Existenţa
a două partide puternice ar elimina din start compromisurile şi politicile
conciliate în faţa pretenţiilor, adeseori absurde ale etnicismului politic. Dacă
stânga a reușit de bine de rău
să mențină un PSD, puternic, dreapta e
într-atât de fărâmițată și divergentă încât , vorba politiciene
franceze Marine Le Pen,
unificarea în aceste
condiții este o fantezie. La dreapta
trebuie un lider puternic,
constructiv, însă în condițiile în care
Iohannis menține PNL ca partidul lui de buzunar, avansând în fruntea acestuia niște blonde proaste, după chipul și asemănarea
lui, pe care le poate lesne manipula, este imposibil a aduna dreapta
sub auspiciile PNL.
Cel care trebuie eliminat din cursa pentru unificarea dreptei este în primul rând spânul Băsescu care este prin construcția genetică un dezbinător, apoi ieșirea
PNL de sub tutela lui Iohannis, care are
menține în acest partid
disensiuni imposibil de
armonizat. Mă întreb dacă cei doi
spâni , Băsescu și Iohannis nu au
tocmai această misiune distructivă
asupra dreptei spre a nu se reuși formarea
la dreapta a unui partid, la fel
de puternic ca PSD. Orgoliile
şi mai absurde ale liderilor unor partide, care vor cu orice preţ o existenţă
de sine stătătoare, efemeră în sine,
numai cu speranţa deşartă de a ajunge la putere, subminează acest
interes naţional, deloc de neglijat. Iluzia puterii îi orbeşte până la
iresponsabilitate imbecilă.
În
statele cu vechi democraţii funcţionează sistemul bipartit - SUA, Anglia,
şi după al doilea război mondial Germania şi Japonia. Experienţa acestor
state demonstrează că sistemul politic bipartit este modelul cel mai optim pentru democraţie. De ce consider
sistemul bipartit ca fiind cel mai optim
pentru democraţie? Fiindcă atât
tendinţele anarhice , cât şi
tentaţiile totalitare sunt mult mai uşor
controlabile, mai uşor de stăpânit şi de limitat. Dar şi sistemul bipartit are
un mare cusur – posibilitatea rotaţiei
mecanice la putere, cum de altfel s-a întâmplat
cu primele două partide româneşti – conservator şi liberal.
Orice
democraţie funcţionează pe baza încrederii cetăţeanului în actul guvernării.
Încrederea cetăţeanului se bazează pe seriozitatea actului guvernării.
Seriozitatea este un concept moral care presupune conştiinciozitate,
profunzime, intensitate, autenticitate şi respingerea cu orice preţ a falsului,
al lui pseudo. Acest concept moral
vizează calităţile morale ideale,
cu toate acestea încrederea
cetăţeanului în instituţiile democratice depinde de gradul de seriozitatea a
parlamentarului. Între încredere şi seriozitate există o relaţie direct
proporţională. Cu cât
seriozitatea lui zoon politikon este mai mare, cu atât încrederea
cetăţeanului alegător creşte. Cu
cât actul politic al animalului politic
este mai lipsit de seriozitate cu atât scade încrederea cetăţeanului în cei aleşi să exercite actul
guvernării. Seriozitatea nu presupune neapărat inteligenţă deosebită, ci un
caracter ferm , muncă asiduă și conștiință civică . Seriozitatea lui zoon politikon este conferită de cinstea şi corectitudinea acestuia. Asta presupune şi
o inteligenţă ştiinţifică şi nu viclenia
cu care s-a văzut este înzestrat instinctual orice individ cu
predispoziţii tiranice. Din nefericire s-a văzut că în politică şiretenia , viclenia sunt atuuri
ale abilității cu şanse de ascensiune, mult mai mari, cel
puţin la noi, decât ale omul politic
realist, ancorat mai bine în realitatea socială. Totuși PSD-ul condus de
Liviu Dragnea a demonstrat
că, cel puțin
în alegerile de la 11 decembrie 2016, inteligența
creativă, prin promovarea
programului economico – social
riguros întocmit, învinge
viclenia persuasivă și
distructivă.
Vasile Anton Ieșeanu , 5 ianuarie 2017, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu