Marxismul, în speță comunismul sovietic, avea obsesia iubirii mortale – devotamentul, abnegația și servitutea față de dictatorul-dumnezeu, până la sacrificiul de sine. Ambele ideologii au practicat cu o nemiloasă și absurdă impunitate hoția, ca politică de stat. Confiscările abuzive, furturile comise de naziști asupra averilor evreilor și a comuniștilor comise asupra bogaților, sub imperativul marxist al egalității, au generat drame și tragedii fără precedent. Dar nu-i așa, pentru noi, cei care nu am cunoscut infernul comunist, au fost reale, pentru ceilalți doar iluzii, cum afirma Constantin Dram.
„Iadul, afirmă Sartre, sunt ceilalți.” El s-a dezis, mai apoi, afirmând că s-a referit la relațiile cu ceilalți. Odată deformate relațiile, ceilalți devin iadul. Cugetarea lui Sartre este eronată chiar și dacă acceptăm explicațiile sale ulterioare a relațiilor interumane. Relațiile deformate cu un individ, care depind de recunoașterea celorlalți, se pot ameliora, se pot chiar metamorfoza în bine, în admirație, în prietenie. Privită însă din alt unghi, cugetarea lui Sartre e cât se poate de veridică cu condiția să identificăm în ceilalți, nu posibili adversari ci societatea în care viețuim. Să nu mai aruncăm pisica în altă curte! Adevăratul iad e societatea umană, chiar dacă e un iad de lux. Raiul e natura. Când au fost alungați din rai, adică au ieșit din inocența copilăriei umane, Adam și Eva au ajuns direct în iad, chiar dacă într-un iad de lux. Infernul a început odată cu constituirea societății cultural-umane. Atunci, în acel loc, s-a produs și primul lucru înfiorător: Cain l-a ucis pe Abel. Pe măsură ce societatea s-a dezvoltat, iadul a devenit tot mai înfiorător, chiar dacă ne oferă luxul și confortul pe care raiul naturii nu ni-l poate oferi.
Extremismul ideologic, cu absurda luptă de clasă, conduce inerent la infern. Cred că mai apropiat de definirea infernului este Borges. Scriitorul argentinian a definit infernul, nu ca un loc înfiorător, ci drept locul unde se petrec lucruri înfiorătoare. Lucrurile rele se leagă între ele, la fel cum se leagă lucrurile bune într-un ansamblu unitar. Există, fără îndoială, o compatibilitate a răului, așa cum există o compatibilitate a binelui.
Activarea forțelor extremiste, fasciste și comuniste, în Europa secolului al XX-lea, a generat a doua mare conflagrație a lumii. Societatea umană este un iad, dar e adevărat că, pe măsura tehnologizării, iadul devine tot mai luxos. Suntem liberi, dar libertatea noastră e captivă în acest iad de lux. La orizontul roșu sau cenușiu se profilează fiara extremistă. E gata să reînvie. Este posibil un la treilea război mondial?! Noi, cei din est, abia am gustat puțin din libertatea… iadului de lux. Când ne vom trezi din beția libertății, ne vom trezi în infernul războiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu