într-o vară în iulie
în şaptişpe’ s-a nimerit să fie marţi în '51..
îmi povestea mamaia istoria nașterii mele,
am crescut în casa părinților
între biserică și școală
14 ani...
poate de aceea
n-am făcut în viață
mare scofală
n-am urcat pe scara socială
ca alții devotați partidului comunist
inculți și ignoranți cocoțați
în cele mai înalte funcții de partid
și de stat eșuat
eu am crescut la coada vacii
copil de țăran
un pierde vară...
altruist
gânditor visător ca un poet
mereu vesel
mereu trist....
am fost educat
în școala comunistă
așa a fost norocul-ginionul meu
de profesori activiști
devotați politicii partidului comunist
până la anularea de sine,
până la anhilarea ființei numite om
să creadă maimuța bolnavă de megalomanie
că-i mare domn... când el era
tovarășul cameleon!
pe noi copii
ne-au îmbrobodit cu cravate roșii
și insigne cu simboluri proletare
am învățat cum să fim duplicitari
să strigăm tare cu sufletul amar
salut voios de pioner
să împac în a mea minte dezgustul din suflet
cum spune poetul
când faceam de gardă
la portretul tovarășului Dej
în primăvara anului 1965
asasinat de radiațiile cancerului sovietic
indus...
iar învățătorul comunist Ghiță Panaite
ne înjura cu ură proletară :
voi râdeți când ar trebui să plângeți!
a murit conducătorul biserica mamei voastre!
de parcă ar fi murit tatăl nostru
am făcut liceul
ca un poscris
fără carnet de partid,
fără permis liber... la vis
într-un timp al omului stupid!
.........................................
am mers la seceriş în ziua aceea
de cu noapte, continua mamaia
aveam un hectar de grâu
de strâns și de legat
aur curat... bob legat
de pus în cuptor
şi de făcut bijuterii de aur curat
colăcei şi porumbei
pentru voi copii mei
din grâul ales cel
mai bun
fără neghină…
natural,
fără îngrășăminte-otravă
dar tu n-ai mai avut zăbavă!
pământul era încă al nostru,
grâul era încă al nostru
nu veniseră comuniştii cu colectivizarea
să ne ia pământu’
şi vitele și sufletu’
și pâinea noastră cea de toate
zilele…
când ne-au făcut sclavi la CAP
munceam zi lumină
cu sudoarea frunții
pentru partidul-stat
și pentru putorile lor activiști cu gura
ce declamau ca papagalii,
mereu și mereu: trăiască și ura,ura, ura!
eu judecasem sorocul tău
pentru altă zi
dar tu nerăbdător
ai deschis pe neaşteptate
poarta lumii şi-ai ţipat
lume, lume, soro lume
vin la tine dă-mi un nume!...
tată-tău Costache cosea
dimineața pe răcoare
spice de grâu - raze de
soare
se culcau cuminţi
la sânul mamei pământ
eu le strângeam
le înfăşam ca pe copii
în snopi mari
îi clădeam în clăi
să-i ducem la batoză
la treierat...
acolo aștepta milițianul și perceptorul
să ne ia pâinea de la gura copiilor
cota la stat - obolul
........................................
mai frecam câte un spic în palmă
şi mâncam bobiţe de aur…
pulberea de lumină albă ca o
zăpadă
căzută din cer, măcinați la moară la Andrieșeni
în snop simţeam mirosul
de turtă coaptă în ceaun
mă gândeam
la
noua recoltă
iar tu în placentă mea
salivai odată
cu mine
laptele cu
gust de pâine nouă
pe la nămiezi
m-au apucat durerile facerii
era ceva cale de mers
de la tarlaua jumătăți până-n satul Spineni
și apoi vreo patru kilometri
până la dispensarul din comună Andrișeni
mi-era teamă
să nu se rupă apa,
să te nasc în car
pe drumul colbuit...
un copil chinuit
carul era pe-atunci salvarea noastră
am ajus la dispensar spre seară
pe la chindie
când apunea soarele
ai ieşit pe poarta lumii
urlând cu disperare
lume, lume, soro lume
m-am născut într-o închisoare...
moaşa Epuroaica
nu băuse nimic în ziua aceea
încă nu se apucase de băut...
a fost norocul tău
c-altfel, cine ştie, îți dădea duhoarea de alcool
la prima ta suflare
cum i-a fratelui tău
și luai și tu darul băuturii
şi-ajungeai ca frate-tău Dorel glumeţ
şi băutor
de râde lumea de el şi el de lume...
tu însă urlai mereu
cum urli şi-acum
nu-ţi plăcea lumea
în care ai venit
plină de perceptori
care ne lua pâinea de la gură
cotă pentru Uniunea Sovietică
şi armata ei roşie „eliberatoare”
peste români stăpânitoare.
rămasă de la război
să construiască cazărmi
pe spinarea noastră
și să ne aducă pe
tancuri iudeo-bolșevici
cu secera și ciocanul
simbolul împreunării animalice
... și pe noi la sapă de lemn.
urlai mereu ca un disperat
îmi era ruşine de preotul Crasâi din sat..
când trecea de la biserică
pe lângă casa noastră...
Lucica, striga la mine
dă-i femeie țîță , nu auzi că
plânge!
acum i-am dat părinte,
da aşa urlă el...
şi dacă-l iau în braţe
urlă, nu știu de ce?!
urlă cât îl ține gura...
poate se simte străin
închis în noua lume comunistă
mai criminală și mai tristă
decât lumea noastră naturală
... țărănistă!
urlă, poate...
că nu i-am dat lapte
din recolta nouă
că ne-a luat-o toată
perceptorul…
și simte paranormal
că nu mai avem bucate
…nici libertate!
Autor: Vasile Anton Ieșeanu, duminică , 17 iulie 2022, Iași
