Miracolul ,,pentru prima oară ''

Miracolul ,,pentru prima oară’’!

Moto: „Ci trupul meu în trupul tău răstoarnă-l ca pe-un dar
Din două trupuri un singur trup să fie plăsmuit cu har.” - Ruxandra Cesereanu – Nebulon

Un medic a deflorat 16 fecioare. Oare , în zilele noastre , o carte, un asemenea titlu de tabloid ar trebui să aibă pentru a câştiga popularitatea meritată? Mic tratat de deflorare, cartea medicului Virgil Răzeşu nu e un tratat ştiinţific. Dar, expresia tratat te duce deja cu gândul la un studiu ştiinţific , pe care, de bună seamă, cititorii saturaţi de studiile din şcoală, liceu, facultate, nu vor să-şi mai încarce memoria cu un tratat, fie el şi mic şi fie că este despre deflorare. Mic tratat de deflorare, chiar dacă e mic, deja îţi induce ideea de ştiinţă, greoaie, obositoare şi deloc la îndemâna minţilor pline de senzaţii online.

Acestei cărţi i s-a fi potrivit mai degrabă titlul de Mic tratat de iubire. Căci, în conţinutul ei ne sunt prezentate 16 inedite poveşti de iubire; adevărate ,,love stories’’ , pe care sexualitatea modernă, oricât de rafinată sau mai bine zis , oricât de perversă ar fi, nu poate suplini trăirea aceea unică a iubirii adevărate.

Medicul Virgil Răzeşu porneşte incursiunea sa, în ,, universul feminin’’, de la starea de ignoranţă , pe care tinerii, cu toată explozia informaţiei de pe Internet, o manifestă în materie de erotism şi se aruncă orbeşte şi iresponsabil în relaţii sexuale fără un minim de cunoştinţe şi fără un anume preludiu absolut necesar, mai cu seamă pentru fetele care vor să înceapă viaţa sexuală. Autorul începe cartea cu această glumă, cum că ar fi dezvirginat 16 fecioare. Despre asta se laudă prietenilor la un ,,pahar de vorbă’’. Mărturisirea doctorului îi şochează pe amici; aceştia îi ascultă sceptici laudele despre performanţele erotice , dar uimirea şi curiozitatea îi împing la a ciuli urechile şi la investigaţii. ,,N-o să vă vină să credeţi, spune doctorul, dar toate şaisprezece sunt trecute în catastif, fiecare cu istoria ei’’(Virgil Răzeşu - Mic tratat de deflorare, p. 8) , prezentându-le amicilor dosarul cu cele şaisprezece probe.

Nu demult, l-am auzit pe Vadim, pe un post de televiziune, lăudându-se cu 1200 de fecioare, mai multe chiar decât Don Juan, împăratul Chinei sau vreun sultan turc . Bineînţeles, ca de obicei, Vadim fabulează. Când e vorba să se împăuneze cu laude nu ezită în a face din ţânţar armăsar şi din 12 a făcut lesne 1200. E de înţeles. Structura lui mintală nu se poate desprinde de o anume caracteristică a limbajului de lemn a propagandei comuniste, la care producţiile record, prin adăugarea unui sau două zerouri, era o practică curentă a politicii statului comunist . Singurul, care s-a lăudat cu mai modestul număr de 200 de fecioare deflorate, care e totuşi demn de crezare, a fost excentricul miliardar Howard Hughes. Şi-i dăm crezare, pentru că acesta a oferit fiecărei fete, care l-a sacrificat pe Himeneu pe altarul celei de-a şaptea arte, (avea amenajat la Hollywood un dormitor secret, unde le primea pe cele care voiau să se metamorfozeze în femei bogate), o sumă considerabilă , se spune, de o sută de mii de dolari.

Câte fecioare ar putea rezista unui orgasm pecuniar de o asemenea valoare? Nu era singurul care abuza de ofertele erotice ale candidatelor la vedetism . ,,Reacţiile de cavaler nu-l împiedicau deloc pe Louis de Mayer să profite de forţa de magnat al industriei cinematografice pentru a seduce candidatele la vedetariat. Nu era singurul căci , şa cum circula zvonul, Harry Cohn, de la Columbia Pictures amenajase un coridor secret, ce ducea de la biroul său într-o încăpere, în care îi plăcea să primească, în particular, pe viitoarele stele ale companiei sale.’’(Charles Ford - Viaţa de toate zilele la Hollywood, p 130).

În secolul trecut virginitatea avea totuşi preţul ei, iar pentru unele fete era nepreţuită identificându-se cu iubirea. Dar, în cazul doctorului Virgil Răzeşu, mărturisirea că a deflorat 16 fecioare e doar o glumă. O glumă menită a-i şoca pe prieteni şi a-i incita la a citit. Căci cele 16 deflorări, ,,scrise în catastif’’ , în realitate sunt 16 poveşti de dragoste spuse de femei, cărora autorul le-a respectat anonimatul.

Meritul doctorului Virgil Răzeşu este de a fi dat fiecărei poveşti acea notă de romantism literar, de incitantă naraţiune a trăirii miracolului ,,pentru prima oară’’. Cum a reuşit doctorul Răzeşu să le determine pe cele 16 femei să se confeseze este un ,,secret profesional’’ , pe care nu ni-l dezvăluie, căci unei femei , cu greu ii poate smulge cineva secretul cel mai intim al vieţii ei, pe care nici picată cu ceară nu l-ar face public. Dar, sub protecţia anonimatului cele 16 femei s-au lăsat ,,deflorate’’ de doctorul Răzeşu. ,,Istoriile astea, puse cap la cap, cu destulă caznă, că nu e uşor să ceri cuiva , şi mai ales unei femei , să se destăinuiască, le-am adunat ani şi ani de zile, şi n-a fost chiar o treabă simplă.’’(Virgil Răzeşu – Mic tratat de deflorare, p. 18)

Înainte vreme, cu mai puţin de cinzeci de ani, dacă fata care se mărita nu mai avea pecetea de fecioară era repudiată şi supusă oprobiului public, fiind o mare ruşine; astăzi e o ruşine a rămâne fecioară după pubertate. Dezvăluirea acestui tabu , atât de bine păstrat în veacurile trecute, a început să devină, pentru un anumit segment feminin, o poveste de fală. Şi chiar rolurile masculinului şi femininului s-au schimbat. Dacă, înainte băieţii se puteau lăuda câte fecioare au dezvirginat, acum fetele sunt acelea care se laudă cu numărul de feciori defloraţi (că şi băieţii poartă un anume semn al virginităţii, dar de mai mică importanţă pentru moralitatea erotică).

Înclin să cred că Dumnezeu, punând acea pecete pe poarta lumii, înzestrând-le pe femei cu himen, ar fi săvârşit cea mai mare eroare a creaţiei sale. Orbi şi surzi la glasul iubirii, seduşi de zgomotul şi furia noii dezordini amoroase, tinerii nu mai înţeleg nimic din magia iubirii , şi cred că himenul este la fel ca apendicele, o pieliţă inutilă ce ar trebuie extirpată, nu doar fizic , ci chiar şi din informaţia genomului uman, spre a nu mai apare în fenotip acest Himeneu, ce stă ca un cerber de pază la poarta lumii. Revoluţia sexuală ( în speţă pornografia) , pornită în secolul trecut în anii ’60, în ţările scandinavice, din necesităţi naţionale( un raport critic între populaţia îmbătrânită, în creştere şi generaţia tânără, în scădere), a ajuns, după revoluţie, şi la noi. După decembrie 1989 s-a proiectat în generaţiile tinere un teribilism erotic care i-a prins într-un montagne russe ameţitor, trăind o frenezie sexuală cu urmări psihice incalculabile pentru viitorul lor existenţial . Magia sexului fascinează şi derutează într-atât de mult , încât tinerii se lăsa antrenaţi într-o dezordine amoroasă. Dar, se înşeală amarnic. Nimic nu este întâmplător! Prima experienţă amoroasă normală generează ataşamentul. Deflorarea a fost dovedită ştiinţific ca generând ataşamentul , dar nu e momentul să dezvălui aici mecanismul ei. Nici autorul nu a explicat fenomenul , dar consideră că prima experienţă amoroasă induce inconştient ataşamentul faţă de cel cu care fata a petrecut miracolul ,,pentru prima oară’’, deflorarea fiind ca o trezire la viaţă, la fel ,, ca orice fiinţă trezită la viaţă, se ataşează de prima apariţie de care dă cu ochii.’’( ibid. p. 22). Şi pentru băiatul virgin, dar într-o măsură mai mică, masculinii fiind genetic poligami, prima experienţă erotică nu se uită niciodată. Autorul, deşi nu explică fenomenul ştiinţific, arată că el se petrece nu doar în cazul fetelor , ci şi a băieţilor, căci prima experienţă amoroasă rămâne de neuitat. Miracolul senzaţiilor erotice ,,pentru prima oară’’ , în speţă deflorarea e ca o trezire la o nouă viaţă. Pentru fată înseamnă metamorfozarea în femeie , pentru băiat în bărbat.

Experienţa primelor senzaţii erotice, trăite de doctorul Răzeşu , copil fiind, arată că e un moment de neuitat. ,, Odată, sigur că din întâmplare , mâna mi s-a oprit pe coapsa fetiţei de lângă mine, ce e drept mai durdulie, şi am fost pur şi simplu electrizat, uluit, şocat , trăsnit, de netezimea , răceala marmoreană şi de dulceaţa senzaţiei stârnite de contactul cu pielea aceea. Am încremenit . . am avut intuiţia plăcerii şi a satisfacţiei nemaiîncercate, încă nebuloase, care răspundea probabil unei nevoi interioare […] dar senzaţia aceea de dulceaţă, prospeţime şi netezime infinită, o mai păstrez încă, fizic , pe palmele mele. ’’ ( ibid. pp. 23 -24).

Unele triburi sălbatice par mai evoluate din punct de vedere erotic, căci practică anumite ritualuri, în care respectul pentru fecioara imaculată este tabu. În societatea modernă din cauza avalanşei de excitanţi erotici ce bombardează psihicul infantil încă de la vârsta copilăriei, prin toate mijloacele media, dar îndeosebi prin televiziune şi internet, sexul devine, încă de la vârsta adolescentină, o practică fiziologică ca mâncarea şi nu o magie a iubirii. Or , la vârstele fragede ale adolescenţei nu este încă format, ceea ce Jung numea ,,anima’’ la bărbat, respectiv ,,animus’’, la femeie, acea imagine virtuală interioară care este reprezentarea jumătăţii noastre androgine, femininul virtual în cazul bărbatului, respectiv masculinul virtual în cazul femeii, deoarece creierul nu este definitivat, acesta definitivându-şi reţelele neuronale abia la 21-23 de ani. Ca urmare, uciderea lui Himeneu, ( fiul lui Apollo şi al muzelor, născut din armonia cântecului, muzicii şi dansului), nu în camera nupţială, ci în relaţii precoce, întâmplătoare, cu unul sau mai mulţi parteneri, fără legătura cu acel(aceea) care se potriveşte cel mai bine imaginii virtuale interioare , sau prin mijloace mecanice( masturbare cu diferite obiecte sau dildo), are drept consecinţă neataşarea faţă de un anume partener sau parteneră şi, prin urmare, o dezordine în viaţa amoroasă, fără o legătură puternică. Cele 16 poveşti despre deflorare ne dezvăluie un univers feminin, în care autorul a pătruns, nu cu bisturiul , ci cu delicateţa îndrăgostitului de frumuseţea iubirii. Puţini scriitori şi paradoxal şi mai puţine scriitoare s-au încumetat în acest univers fascinant al miracolului ,,pentru prima oară.’’ Căci, trăirea actului erotic ,,pentru prima oară’’, în vraja iubirii, e un adevărat miracol; senzaţiile de o puritate copleşitoare sunt ca o lumină divină, unice, irepetabile. ,,Aceea a fost pentru mine, mărturiseşte, una dintre deflorate, prima noapte de dragoste adevărată, irepetabilă şi fără egal , în sensul acela dăruit de Dumnezeu.’’ (ibid. p.41). După câte cunosc, doar scriitorul italian, Alberto Moravia, s-a încumetat să dezvăluie o asemenea experienţă sau mai degrabă consecinţele traumatizante ale violului unei fecioare, în celebrul său roman Ciociara, în care eroina, Rosseta, fecioară fiind, după ce a fost violată de un grup de soldaţi, nu mai simte nimic, nici o empatie faţă de nimeni, nici măcar faţă de propria sa mamă. Or, în absenţa ritualului curtării, ( deflorarea normală petrecându-se nu sub influenţa drogurilor naturale ale organismului( ca de pildă PEA, endorfine şi hormoni ai plăcerii care apar în ritualul curtării şi generează starea aceea specială de bine a celor doi, moment în care uită de lume şi de tot ), sub influenţa drogului , alcoolului sau cu o jucărie sexuală este într-un fel similară cu violul şi nu poate genera ataşamentul. Lipsa de ataşament naşte o lume în care nimeni nu mai simte nici o empatie faţă de celălalt? Să fie în noi şi dincolo de noi ceva, de la care dacă abdicăm, ne întoarce într-o anume stare de animalitate, acea a ,,nesimţirii’’, a absenţei sentimentelor umane , o coborâre într-o sexualitatea aberantă în acel ,, instinct atât de van / ce le vine şi la păsări câte două ori pe an’’, cum spune Eminescu?!...

E adevărat că ,,sexul este cea mai mare forţă magică a naturii’’(Julius Evola – Metafizica sexului, p. 409), dar în cazul umanului, nu sexul este cea mai mare forţă, ci iubirea. Legăturile erotice, succedându-se la întâmplare ca în mişcarea browniană, deşi par să satisfacă cele trei potenţiale ,,ale plăcerii neurochimiei umane( (excitaţie, saţietate şi fantasme)’’ ( Brenda Schaeffer – Dragoste sau dependenţă, p 37), nu reuşeşte să suplinească şi cel de-al patrulea potenţial, specific uman, anume plăcerea spirituală, care ţine exclusiv de iubire, de ceea ce francezii numesc ,,folie en deux’’ , în care universul celor doi se reduce la fiinţa primordială, eu şi tu, tu şi eu, făcând din cei doi ,,un singur trup’’, spune mitul biblic sau integrându-ne în fabulosul androgin, spune Platon.

Mă îngrozeşte o astfel de lume în care nu mai există ataşament. ,,O singură fiinţă îţi lipseşte, şi lumea e pustie’’ , spunea un poet francez . Acest sentiment romantic e acum desuet. Nu ne mai lipseşte acea fiinţă , căci lumea e plină de parteneri , care pot fi înlocuiţi, cum ne înlocuim maşinile , iar ,,sexul sălbatic’’ înlocuieşte iubirea autentică.

Iubirea romantică, cu tot ansamblul de ritualuri curtenitoare, a devenit un roman anacronic. Ritualul, ca preludiu al iubirii, a dispărut. Fata, drogată sau beată(de regulă miracolul pentru prima oară se petrece la chefuri), cedează rapid impulsurilor sexuale ale masculului înfierbântat, oferindu-şi rapid gâtlejul ca sex sau anusul spre a-şi păstra intact himenul, protagonista crezând că păstrarea himenului pentru o legătură stabilă îi va dovedi neprihănirea, necunoscând că actul în sine produce modificări neuropsihice şi nu uciderea lui Himeneu. Aceste modificări deturnează creierul spre ataşamentul sexual şi diminuează empatia. Starea euforică provocată de alcool, drog din momentul deflorării sau deflorarea mecanică nu poate induce emoţia curtării şi a îndrăgostirii, care eliberează neurotransmiţătorii ce induc ataşamentul. Absenţa ritualului curtării, ca un preludiului al iubirii (ritual pe care toată natura îl practică în mod ,,fatalist’’), conduce inerent la lipsă de ataşament a protagoniştilor. Dacă nu ne ataşăm de cineva, nu mai credem în valorile unei relaţii, atunci în ce mai credem? În sex? Îţi vine să râzi sau mai degrabă să plângi , dacă sexul a devenit valoarea supremă a existenţei umane. Simbolul iubirii – acela a inimii străpunse de o săgeată a fost înlocuit cu ştiinţificul sex masculin şi feminin ♂♀ sau , mai adesea, cu pornograful XXX. Dintre legăturile umane cea mai slabă legătură este relaţia sexuală. Fără ataşamentul iubirii, unirea prin sex a celor doi e un surogat, lipsit de trăinicie. De regulă, se ajunge repede la falimentul drumului în doi. Bărbaţii au mereu tendinţa de a sparge cercul de familie, femeile de a închide cercul. Deşi în ultima vreme se practică asiduu căsătoriile de probă , legăturile matrimoniale îşi reduc durata de ,,drum în doi’’ la maxim un deceniu. Şi asta fiindcă femeia consideră a fi jucat rolul vieţii sale, acela de actriţă seducătoare până la încheiere căsătoriei. După căsătorie , la comedie se fini; începe tragedia vieţii în doi.

Şi totuşi, medicul Virgil Răzeşu are curajul să mai creadă în iubire, îndrăzneşte să ne arate calea, nu prin sfaturi părinteşti , de care suntem sătui şi împotriva cărora ne revoltăm impertinenţi şi teribilişti, ca şi când lumea începe şi se termină cu noi, ci prin exemplele unor nemuritoare poveşti de iubire.

Nicio sexualitate, oricât de rafinată ar putea fi, oricât de profesionistă, nu se compară cu miracolul îndrăgostirii şi al iubirii. ,,Fără de tine nu pot trăi , nu pot trăi defel’’ , scria îndrăgostit Beethoven. Fără iubire nu putem supravieţui. Ba, supravieţuim, vor afirma unii! Dar cum? Ca frunza-n vânt?! Apelând la sex ,,sălbatic’’, la pornografie pentru excitaţii permanente, la fantasme prin droguri euforice sau la etnobotanice şi sedative pentru a ne apăra de angoasele existenţiale, motivaţia ataşamentului de celălalt slăbeşte. Singura, adevărata salvare în faţa avalanşei de excitanţi, de stări euforice sterile , de fantasme absurde este iubirea. Dar cum să mai găseşti astăzi adevărata iubire, normală, când toţi vor să experimenteze excitaţia şi euforia. In locul iubirii, sexul ca drog de referinţă al existenţei? Legătura sexuală, cum am mai afirmat, este una slabă; puternică şi foarte puternică este legătura iubirii, căci numai în legătura iubirii sufletul, inima şi trupul se contopesc. În majoritatea cazurilor de divorţ , femeia îl acuză pe bărbat de infidelitate. Din cauza ,,vinovăţiei’’ bărbatului, aparent se produc cele mai multe divorţuri. Dar oare femeia nu are nici o vină? A iubi este un verb care exprimă o acţiune, nu un sentiment. Pentru femeie a iubi ar trebuie să fie exerciţiul zilnic de interpretare a rolului ei de primadonă în arta iubirii. Atunci nici inima cea mai împietrită a unui bărbat nu poate rămâne indiferentă.

O femeie care îşi iubeşte partenerul este o femeie supusă ; când nu-l mai iubeşte ea se vrea suspusă. Că e aşa, a dovedit-o celebra feministă, Simone de Beauvoir, care a fost o ,,masculină’’ dominantă , până l-a întâlnit pe Nelson Algren, bărbatul de care s-a îndrăgostit. Ea îi scria acestuia: ,,Voi fi cuminte, voi spăla vesela, , voi merge eu însumi să cumpăr oule şi prăjiturile cu rom, nu am să mă ating de părul tău, obrajii tăi şi umărul tău fără voia ta.’’ (Michel Winock – Secolul intelectualilor, p . 446). Toată cultura modernă e centrată pe mâncare şi sex. Excesul de mâncare şi excesul sexual au schimbat lumea. Lumea a devenit, nu doar fizic obeză ci şi erotic ; iubirea a intrat într-o manifestare inflaţionistă în care sexul suplineşte sentimentul iubirii.

Nu se poate vorbi doar de dependenţi de mâncare , ci şi dependenţi de sex. O inflaţie de sentimente ne iluzionează şi ne prinde în mrejele eroticului, cei mai mulţi confundând, tot mai mult, sexul cu iubirea. Bărbaţii nu caută iubirea, ci pe acele femei cu libidoul ridicat, bombele sexy, a căror dorinţă de face sex cu anume bărbat este adesea percepută de bărbat drept iubire. Bărbatul suferă de acest handicap mintal de a nu putea distinge o femeie îndrăgostită de o femeie cu o energie sexuală vulcanică şi adesea este atras şi se lasă înşelat de dragostea femeii ,,în călduri.’’ Aflat în stare de excitaţie sexuală, acceptă necenzurat ofertă sexuală, adesea în detrimentul adevăratei iubiri. Dimpotrivă , femeia modernă este atrasă de bărbatul cu bani, iar dragostea care ar trebui să fie dominanta ei spirituală, trece în planul doi. În vreme ce iubirea este tot mai mult demitizată şi marginalizată – sexul a devenit drogul vieţii moderne. De unde a pornit această cultură a sexului? De la Freud? Ei bine, Virgil Răzeşu îl dezavuează pe Freud, fiindcă reduce iubirea la sexual, la plăcerea bucală, anală şi sexuală . Deşi este de acord cu sexul oral, el respinge vehement sexul anal, ca fiind din toate punctele de vedere ,,murdar’’.

Cine-i de vină de lipsa de ataşament? Bărbatul sau femeia? Femeia ar vrea ca bărbatul să-i iubească sufletul, dar el îi iubeşte trupul; bărbatul ar vrea ca femeie să-i iubească trupul , dar ea îi iubeşte sufletul. Sau mai bine zis, îi iubeşte banii şi prestigiu social, iar bărbatul sexul.

Această dihotomie între iubirile bărbatului şi ale femeii generează dramele existenţiale. Femeia tânără se pliază dorinţelor masculine şi îi oferă ceea ce el doreşte mai mult - trupul ei, nu iubirea. Dacă bărbatul trăieşte în relaţia erotică orgasmul, femeia trăieşte extazul. Pentru bărbat golirea înseamnă ,, eliberare’’ , pentru femeie dimpotrivă umplerea, înseamnă ,,încătuşare’’. Dar, extazul feminin, în majoritatea cazurilor, nu poate fi disociat de starea de îndrăgostire. Ori starea de îndrăgostire( care este pendinte ritualului curtării) , de regulă, în relaţia modernă este absentă.

Iubirea este dominanta femininului, iar raţionalul este dominanta masculinului. Prim urmare, arta de a iubi este arta femeii. Dar femeia s-a specializat în arta sexuală, renunţând la arta iubirii. Şi dacă masculii o iau razna se datorează ,,cedării’’ cu prea multă uşurinţă de către femeie insistentelor atacuri erotice masculine. Cedarea, cu prea multă uşurinţă, o coboară de la înălţimea egalităţii în drepturi pentru care au luptat feministele pentru ca femeia să aibă demnitatea de a sta drept în faţa bărbatului, la o poziţie inferioară bărbatului.

În aceste condiţii, paradoxal, femeia modernă, care pretinde tot mai mult egalitatea cu bărbatul, este tot mai mult îngenunchiată. Şi asta pentru că femeia în tendinţa ei inconştientă de imita masculul, mai ales în vicii( oricine imită recunoaşte inconştient superioritatea celui imitat), abdică de la misiunea ei aceea a iubirii, în favoarea sexului. Egală bărbatului sau chiar mai puternică decât acesta, pe femeie o face iubirea, nu sexualitatea. Adevărata putere a femeii stă în iubire, nu în sex. Iubirea e cea mai mare forţă umană, mai puternică decât raţiunea . Cu iubire femeia îl supune pe bărbat şi nu cu sexul. Din păcate, în inocenţa ei , tot mai multe reprezentante ale sexului slab, cred că sexul îl supune pe bărbat. Bărbatul e un cuceritor-profitor, iar femeia îi oferă ceea ce el îşi doreşte mai mult, mai mult decât iubirea ei.

Din aceste considerente, dezvirginarea trebuie concepută de femeie, nu ca operaţie de rutină pentru îndepărtarea peceţii inoportune, ci ,,dacă nu lucru sacru , cel puţin un ritual, care merită să se desfăşoare sub cele mai favorabile auspicii.’’ ( ibid. p.182).

Deflorarea nu se face la voia întâmplării cu oricine, ci doar în momentul când fata este pregătită şi când simte că băiatul este cu adevărat îndrăgostit de fiinţa ei. Pentru asta, este necesar ritualul curtării. De starea de îndrăgostire depind doi hormoni importanţi vaseprosina şi ocitocina, responsabili cu identificarea celuilalt şi ataşamentul. Mai mult decât sexul, ritualul curtării îl ataşează pe bărbat de femeie. Cartea lui Virgil Răzeşu este una din puţinele cărţi despre iubire , care te prinde în mreje. Nu o poţi lăsa din mână până nu o termini. Ea nu ar trebuie să lipsească din biblioteca nici unei fete, care vrea să-şi înceapă viaţa sexuală. Şi nici din biblioteca băieţilor, care vor să afle secretul deflorării . Chiar şi pentru cei trecuţi prin miracolul ,,pentru prima oară’’ , cartea rămâne o referinţă despre arta iubirii. Citind Mic tratat de deflorare am retrăit spiritual senzaţiile miracolului ,,pentru prima oară’’. Micul tratat de deflorare este cartea care te predispune la meditaţie, te face să visezi şi îţi oferă viziunea asupra celei mai redutabile forţe a umanului - Iubirea. ( Din volumul în pregătire Despre sufletul pereche).

Bibliografie:

Virgil Răzeşu - Mic tratat de deflorare, Ed. Răzeşu, Piatra Neamţ Charles Ford - Viaţa de toate zilele la Hollywood, Ed. Eminescu, Bucureşti ,1977

Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
Julius Evola – Metafizica sexului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994 Brenda Schaeffer – Dragoste sau dependenţă, Ed. Trei, Bucureşti, 2009

Michel Winock – Secolul intelectualilor, Ed. Cartier srl, Chişinău, 2001