Emoţia

                                         

În ziua aceea ar fi trebuit să am emoţii puternice. Era lansarea cărţii mele  de debut : Cum să scriu un eseu...   Nu ştiu din ce pricină,  nu aveam emoţii.  Nu  mă  mai simt oare  capabil de emoţii puternice?! Am  îmbătrânit avant  la lettre?   Poate că,  vârsta  mă  făcea  să privesc evenimentul cu  o detaşare  rece ce mă surprindea. 

 Nu părea  să fie de bun augur  absenţa  emoţiilor.  Părea că aşa voia inconştientul meu  să mă las dus  de val,  de  jocul  hazardului, de cum va fi să fie.  Aşteptam  să mă cuprindă   cu energia ei  pozitivă a   reuşitei,  dar ea se încăpăţâna să  rămână în stare de latenţă.  Eram stăpânit, în schimb,  de sentimente contradictorii: pe de o parte  dorinţa de a-mi promova cartea, la care muncisem mult,    pe de altă parte  o nebulozitate mintală, generată de   incertitudine, ce mă făcea inert.                                                                                      Cunoşteam  din experienţa  vieţii  că,  cele  mai reuşite evenimente sunt acelea  cu o trăire emoţională puternică. Sub imperiul emoţiilor  totul  decurge  la modul ideal.   Ca şi cum emoţiilor ar conferi,  prin energia lor psihică,  o   influenţă  cuantică pozitivă.  Emoţia  vine din latină  movere -  a pune în mişcare.  Ea  generează  o  stare magică, o forma mentis în care  conştientul  este  invadat de  energii  ale inconştientului  ce induc  stări  de semiconştienţă,    de tulburare,  în care spiritul poate fi confuz sau  surescitat   la   maxim.                                                             

 Cred că adrenalina face  tot  jocul magic. Ce face  acest hormon al suprarenalei? Ei bine, pune sângele în mişcare, creşte  tensiunea şi activează  instantaneu sistemul nervos simpatic. Descoperită de un japonez , anume Jokichi Takamine şi  un american Th. Aldrich, în acelaşi an, adrenalina  e o uriaşă forţă cuprinsă  într-o minusculă substanţă chimică migratoare ce excită,  pune în mişcare, stimulează punctual organele  pentru care este  funcţională  şi  induce   reacţia de fugă  sau de luptă.                                                                                                                                    Să recapitulăm: deci,   un eveniment exterior  induce  un şoc psihic  - emoţia. Emoţia,  provocată de eveniment,  activează suprarenalele; acestea   reacţionează  imediat şi   eliberează adrenalină. Adrenalina  creşte  brusc   presiunea sângelui, accelerează bătăile inimii,  provoacă dilatarea  pupilelor  şi  induce  şocul psihic.                                                                    
         Ce pune în mişcare  movere  dacă  emoţia te  poate şi  bloca?  Starea emoţională  comportă două  tendinţe  opuse:  fie, paralizează, blochează corpul, dar pune în mişcare mintea, fie, blochează mintea, dar pune  în  mişcare corpul.            Se poate şi  o a treia când blochează şi corpul şi mintea  -  e starea de leşin.  Leşinul emoţional, cel  mai adesea,  se manifestă la femei.  Unele fac din leşin o adevărată artă.  Pe bărbaţi  emoţia  îi face să se bâlbâie. Nu am  întâlnit încă  o femeie bâlbâită  –  de aici trag concluzia că,  bâlbâiala este  o  afonie a  masculinului,  în vreme ce  leşinul o atonie  a femininului. Dar de ce emoţia îi afectează bărbatului spiritul  iar femeii trupul? Cred că e nevoie de  o  cercetare aparte pentru a vorbi despre  această dihotomie.                                                                        

 Evident că, aveam un oarecare  trac,  o oarecare  teamă ce  pornea din interior, dar  nu era emoţia aceea puternică ce face să  scânteieze spiritul  sau   te  paralizează    ori  te face să acţionezi ca un superman.  Oricine poate avea emoţii la prima încercare. O carte  de  debut e o încercare, un ,,essai’’,  cum ar spune Montaigne. Cu atât mai mult o carte de eseuri. E o mare încercare.  Toţi marii actori au suferit de trac, au avut  emoţii puternice  înainte de a intra în scenă. Poate  energia emoţiilor  i-a făcut mari.                                         

De ce simţeam ,  mai degrabă,  o confuză nemulţumire? Mă  aflam  într-o situaţie ingrată.  Evenimentul  lansării  era   la concurenţă   cu Festivalul internaţional  de poezie , ediţia a treia   26 -29  octombrie 2011 ,  Grigore Vieru.  Eram,  nu doar stresat de acest eveniment   cu care, evident,  nu puteam concura, mai ales că,  propunea  recitaluri, spectacole de muzică şi poezie,   dar şi supărat.    Mulţi  prieteni  din  cei care îşi  anunţaseră  prezenţa  la lansare  şi-au găsit  în ultima clipă  varii şi  imposibile   justificări.                                                                             
Cu toată  opulenţa culturală a  festivalului internaţional  Grigore Vieru la care   probabil au participat  multe formaţii de muzică  folk,   am beneficiat de prezenţa   formaţiei  Emidor condusă de Teodor Munteanu.   Alte prezenţe de spirit au fost:   d-l  Constantin Ilie de la Radio Iaşi   şi a poetului   chilian  Mario Castro Navarrete - traducător şi promovator al poeţilor ieşeni în Chile. Poetul chilian   m-a  remontat  şi mi-a  dat  speranţe.  ,,Aţi terminat filozofia? ’’  m-a întrebat poetul chilian.  ,,Nu!’’, i-am răspuns  sincer. ,,Nu-i bai!’’, mi-a spus el  ,,Sunt atâţia   care termină filozofia  şi nu produc nimic ...’’                                                                                
Mario Castro Navarrete a  terminat  filozofia la Iaşi  şi  a trăit patruzeci de ani  în capitala culturală  a României. Este  un   mare iubitor al lui Eminescu şi, pentru mine, cine-l iubeşte pe Eminescu este suficient să-mi fie prieten.  Mario Castro Navarrete  a fost    o prezenţă   ce promitea, măcar iluzoriu,  o speranţă...  I-am dăruit  cu   plăcere  cartea mea de eseuri. Poetul chilian   a  tradus  într-o antologie  şapte  poeţi ieşeni.                                                                              

Siete poetas de Iasi-Rumania, prologo, selección y traducción de Mario Castro Navarrete, Editura Feed Back, Iaşi, 2011.  Poetul ieşean ,   Emilian Marcu scrie  în revista Convorbiri literare:   ,,Şapte poeţi ieşeni (nu este nici o aluzie la cele şapte coline care străjuiesc oraşul Iaşi) sunt traduşi în limba spaniolă, cu multă aplecare si dragoste faţă de poezie, pentru că însuşi traducătorul este un bun poet si cunoscător al limbii române. Trăitor de aproape 40 de ani în Iasi, chilianul Mario Castro Navarrete s-a atasat de această a doua sa limba maternă aproape si a reusit să-i cunoască subtilitătile cunoscîndu-i pe scriitorii clasici ai literaturii române, dar si pe cei contemporani.’’                                                                                               

Surpriza  a  fost  însă din partea    unor  neinvitaţi; au   venit  de la depărtare:  doamna   Mihaela Suciu  de la Bacău, domnul   Petrică  Pascal şi Pascal Marius  de  la Fălticeni, Avram Lucian  de la Tg. Neamţ, d-l Zamisnicu Dumitru şi fiica acestuia. La lansare  au participat de la Asociaţia  Universul  prieteniei,   poeta  Dorina Neculce (Ciocan),  poetul Ovidiu Raul Vasiliu, poeta Iulia Ralea,   dar   şi poeta  Emilia  Gafiţa  pe care nu o cunoşteam.                                                                                      

Inimoasa doamnă Rodica Rodean,  preşedinta  Asociaţiei Universul Prieteniei, făcea tot posibilul ca  atmosfera să fie una de sărbătoare.  Conştientă de   rolul ei, în buna desfăşurarea  a evenimentului,  atotvăzătoare  ca Argus,  era mereu  în alertă , mereu gata să anime atmosfera  ce tindea să  lâncezească  în aşteptarea invitaţilor. 
 La fel, doamna Didina Sava, preşedinta Asocieaţiei Forumul prieteniei,  a   cărei  străduinţă   a fost salutară  şi de bun augur.                                                                                                         

Poetul  Liviu Apetroaie,  cu  adevărat cunoscător al tainelor   filozofiei, citind   cartea mea  de debut:   Cum să scriu un eseu...,  spunea  la  lansarea cărţii :    ,,Este o carte care m-a impresionat. Ceea ce  impresionează  la Vasile Anton  este coerenţa, luciditatea şi  deosebita   argumentare ştiinţifică ce  induce   cititorului un optimism  revigorant. Avem o misiune pe acest pământ, aceea de a ne  asuma această scurtă  existenţă, prin creaţie. Acesta este mesajul  cărţii: existenţa  prin creaţie. Autorul nu se afirmă pe sine în aceste eseuri. El afirmă  cu o impresionantă  documentare ştiinţifică  adevăruri obiective. Cu o stilistică  argumentată, documentată şi bine gradată,   eseul lui Vasile Anton  convinge şi induce  convingeri.                                      

Vasile Anton este foarte subtil în această compoziţie. Adunând , cu acribie,  o impresionată  informaţie   culturală pe care o cenzurează şi  valorifică pozitiv, autorul  impresionează   prin   ipoteze şi concluzii realist posibile.                                                                              

În ultima vreme am avut de-a face cu  eseişti care trec foarte uşor în subiectivism. De exemplu , îl resping pe Horia Roman Patapievici, în ceea ce înseamnă eseistica. E prea mult el acolo şi mai puţin asumarea sau respingerea  unor teze, idei sau doctrine. Oricâtă admiraţie  aveţi domniile   voastre pentru autorii de eseuri ,  în vogă  la ora actuală,   un  Cărtărescu, Patapievici  sau Cristian Tudor Popescu , dacă  intraţi mai adânc  în operele lor  veţi avea surprinderea de a constata  cât de subiectivi se manifestă.  La  Vasile Anton aceasta apreciez – obiectivitatea.  Din acest  motiv,  afirm că, Vasile  Anton este un eseist de   mare forţă,  ca  să   mă folosesc de sintagma lui Gabriel Liiceanu.                                                                    

Eseistul ieşean  ar trebui promovat   de mass - media acolo unde îi este locul. Şi asta pentru că, dacă vă uitaţi  în  revista  Dilema veche,  are   un antet , pe care nu-l schimbă :            - Adevărul nu se confundă totdeauna cu dreptatea.

  - Unde-ai citit asta?

   -  În toate cărţile bune.                                                                                                        Lansarea acestei cărţi  îmi sugerează să m-apuc  să scriu eseu...’’  (Liviu Apetroaie – Prezentarea  cărţii: Cum să scriu un eseu... 29 octombrie 2011).                                               După  prezentare  şi autografe,  surpriza cea mai  mare avea să vină  din partea fiicelor mele Ana Maria (Ancuţa) şi Gabriela. În vreme ce Ancuţa făcea  poze,  Gabriela a venit lângă mine şi  mi-a şoptit la ureche:  ,,Sunt atât de mândră de tine, tata! ’’ În acel moment  emoţia m-a cuprins profund, total, copleşitor. 

Vasile Anton - Emoţia, Iaşi, 4 noiembrie 2011,  antonvasileiasi@gmail.com