Cum am marcat un eseu la Casa Sadoveanu

            Ziua  de  sâmbătă,   29 octombrie 2011,  ar fi trebuit să fie una fericită pentru mine  fiindcă  îmi lansam cartea mea de debut  Cum să scriu un  eseu...,   dar     se arăta   deosebit  de stresantă  pentru mine.                                                                                                                                                   În stare de stres devin nervos.  Şi nu-i bine. Dar cine nu devine nervos în situaţii de stres?  Cercetasem  doctrina   japoneză  a calmului,  promovată de  filozoful Yoritomo Tashi, doctrină   pe care o  prezint  în cartea mea Cum să scriu un eseu...  anume  că,  starea  de stres  produce  o perturbare    a  gândirii  având drept   efect  deformarea realităţii.                                         
            ,,Filosoful nipon compară mintea cu oglinda unui lac care reflectă clar obiectele atâta vreme cât atmosfera este calmă , dar, cînd lacul se încreţeşte la adierea vântului, imaginile se deformează, iar în caz de furtună,ei bine, apa se tulbură, la fel şi judecata omului. Doctrina japoneză a calmului nu presupune indiferenţa, ataraxia , pacea sufletească generată de insensibilităţi dezolante, ca la stoici, ci în închiderea în sine a emoţiilor, fără manifestarea lor teatralistă. Aceasta este deosebirea fundamentală între doctrina japoneză şi filosofia stoică.’’ Vasile Anton -  Cum să scriu un eseu ... , Ed. Pim Iaşi,  p. 120).                                                                Sunt latin  şi nu  mă pot dezbăra de această   meteahnă a  sângelui fierbinte – impulsivitatea şi atacul de panică. Nu am exerciţiul calmului , cum îl au  japonezii, educaţi din fragedă  pruncie sau alte popoare  cu exerciţiul calmului  în  sânge. Comportamentul impulsiv  latin   nu se dezminte .  Fenomenul a fost observat de  Romulus Rusan  în  America ogarului cenuşiu.                                 Dacă, în nordul Americii  unde dominantă   era rasa anglo-saxonă, oamenii se aşezau la rând  spre a urca în celebrele autobuze  americane Greyhound, în sud, unde dominantă  era rasa hispanică se îmbulzeau la  fel  ca noi românii, toţi deodată să se urce în autobuz , deşi  toţi aveau locuri,  iar  pentru doi călători ce depăşeau cifra patruzeci şi trei  se  punea un nou autobuz.                                                                 
           Dacă luăm drept criteriu al stresului în epoca modernă  criza de timp, atunci   mă văd în această stare  de stres permanent.   E ca şi cum ai trăi sub  o mare  presiune. Simt apăsarea timpului ca pe o enormă  greutate, ca pe un  mobbing  ceea ce poate însemna  o  teroare psihică a  existenţei. Dar nu pot rămâne  în  ceea ce stoicii numeau ataraxia  sau în contemplare  mioritică  şi să  mă  întreb ca  bătrânii pensionari  dintr-o  nuvelă celebră  al lui  Mircea Eliade: ce facem  cu timpul?                                                                                                                                                   Psihologul Mihai Golu defineşte stresul psihic   drept  o  stare de tensiune, încordare,  disconfort.  Dacă, pentru un tânăr,  stresul este contracarat  de  activitatea glandelor endocrine, pentru cei de vârsta  a treia, stresul  devine, uneori,  o armă mortală.  Pentru mine a însemnat   marcarea  unui eseu la Casa Sadoveanu. Nu eram emoţionat de lansare cât mai ales stresat de eveniment.  Pozele vorbesc de la sine.  

                         Vasile Anton, Iaşi, 29 noiembrie 2011  -    antonvasileiasi@gmail.com