Un adevăr este util, o iluzie
este complet dăunătoare. Cu atât mai dăunătoare este o utopie.
Iluzia vine de la latinescul ,,illudere’’ care semnifică ,,a păcăli’’, iluzia
este ,,înșelătorul” despre care Socrate afirma că mereu ne însoţeşte.
Platon o numeşte în Republica 382 a,b, c , ,,minciuna autentică’’.
A eticheta
este foarte ușor. Este la fel cu a pune porecle. Este o figură
de stil de genul imprecației, metaforei sau
metonimiei. Etichetarea te scutește de a gândi, de a judeca, de
a deduce logic. Etichetarea, uzitarea cu obstinație a imprecației,
a metaforei și metonimiei ca - țigancă împuțită,
găozari, maimuțică, bârfitor este tactica insului lipsit de cultură,
instinctual și perfid. Sau, în cazul
lui Patapievici, în Politice „popor de grobieni”, ,,inimă ca un cur”, ,,radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei”, ,,trecutul oricărui român numără
un număr nesfârșit de țoape”, „oamenii
valizi din România de azi sunt tâmpii, flecarii, estropiații, gângavii,
crapuloșii”; toate aceste etichetări imprecative, lipsite de argumentația rațională,
se constituie în minciuni autentice.
Iluzia
este o magie a cărei victime devenim şi a cărei putere înşelătoare
este imposibilă de învins. Iluzia are ca fundament constitutiv imaginaţia,
pornită din dorinţa erotică de înnoire creativă a fiinţei umane, este creaţia
ca funcţie a irealului şi a magiei. Credinţa într-un
ideal mistic generează o preeminenţă a ideilor unui
idealism mântuitor.
Filosoful francez, Nicolas Malebranche
numeşte imaginaţia ,,nebunia logicii’’. Poate că imaginarul
este o nebunie a logicii, dar fără aceasta omul ar
fi stagnat într-o stare de semi-animalitate. Oare, din acest punct de
vedere, imaginaţia combinatorie şi creatoare nu este superioară
gândirii raționale?! În politică ,,nebunia logicii” a
devenit un instrument de manipulare și aservire a alegătorilor.
David Hume a subliniat că, asocierea ideilor, fiind o capacitate a
minţii imaginative a omului, este o sursă a
reperării legilor naturii şi a unor strălucite invenţii. Kant va sesiza capacitatea
de sinteză a imaginaţiei umane.
Imaginația creativă
este o putere pozitivă. Prin simetrie antinomică, trebuie să acceptăm şi inerenţa
unei imaginaţii rele, cu o putere negativă, dăunătoare, înşelătoare
şi distructivă ca o variabilă a răului, a satanicului. Aceasta
este iluzia ca ideologie şi utopie într-o societate, o iluzie, care transpusă în practica politică, generează monștri și monstruozități.
Cel mai mare rău al democraţiei este manipularea prin iluzionare. Iar iluzionarea este generată de metaforă - cuvântul imagine care induce magia asupra omul ignorant.
Cel mai mare rău al democraţiei este manipularea prin iluzionare. Iar iluzionarea este generată de metaforă - cuvântul imagine care induce magia asupra omul ignorant.
A da doi peşti
şi-o pungă de mălai și
a-l iluziona cu sloganuri de genul - să trăiți bine! - la alegeri, pentru ca apoi, ajuns la putere,
să fure milioane de euro și să trăiască bine Traian Băsescu și camarila
portocalie, dovedește că ,, minciuna autentică”, de care ne avertiza
Platon cu mai
bine de două mii de ani, e un instrument puternic și periculos de manipulare și aservire a unui popor. Pentru omul sărac și ignorant punga, portocalie, verde sau cum
şi-or mai schimba părul dar năravul ba aceşti lupi portocalii și etichetarea adversarilor cu porecle, pe care le uzitează la greu hăhăilă, sunt
echivalentele adevărului. Omului cu o cultură medie trebuie să-i dea de gândit minciuna autentică și să întrevadă
dincolo de iluzionare - adevărul.
Acum portocalii au
îmbrăcat cămășile albe. Licheaua politică nu are culoare sau îmbracă toate
culorile spectrului; albul, ce ne induce
iluzia purității, ascunde în
realitate, o mare abjecție morală.
Mizeria
morală, la care ne-a împins administraţia imbecilă portocalie, verde sau a
cămășilor albe se vede în rezultatele dezastruoase din țară.
Tinerii sunt marcaţi psihic de comportamentul imoral al
clasei noastre politice şi cred, tot mai mult că, într-o astfel de ţară în care
la rang de înțelepciune este ridicată hoţia iar înţelepciunea este catalogată drept o imbecilitate, nu mai pot
viețui. De aceea au luat drumul bejeniei.
Un individ, lipsit de judecată logică,
recurge cu ușurință la imprecație, metaforă și metonimie
generând, în loc de adevăr, doar iluzii
și minciuni sfruntate. Imprecația,
metafora, metonimia sunt instrumente uzitate de orice țață de mahala ce se ceartă
cu vreo cumătră.
Aceleași
metode, de țață de mahala, sunt uzitate ca metodele de
lucru de Patapievici în Politice și de Băsescu în politică. Nu deducția logică contează, ci etichetarea
adversarilor politici.
Scoasă din
context, sintagma ,,cadavrul din
debara” a devenit, pentru cei mai mulți, un atac la adresa
Poetului Național. Cu toate că, în realitate, Patapievici îi ia apărarea
lui Eminescu în articolul ,,Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale” (Flacăra 1-2/2002),
etichetarea metaforică a avut un ecou mai puternic și mai delirant,
decât apărarea lui Eminescu în întreg articolul său.
Este clar că a uzita de
imprecație, metaforă, metonimie, în mod excesiv, poate
induce cititorilor, respectiv auditorilor
lui Băsescu, concluzii contrarii, căci
iluzia decurge imediat din cuvântul-imagine,
nu din cuvântul obiect.
A-l
numi pe CRIN ANTONESCU ,,bârfitor” , este pentru
omul ignorant un adevăr. Nedemonstrat, însă,
este
o ,,minciună autentică”, cum o
numește Platon. Dar
cine stă să mai judece și să demonstreze?! Etichetarea metonimică de gen ,,bârfitor” îl
situează pe Traian Băsescu,
într-un déjá vu, ca promotor
al adevărului, iar pe Crin Antonescu, un mincinos.
În realitate lucrurile stau taman invers.
Cei care au mintea lucidă știu că
PRIMUL MARE BÂRFITOR AL ȚĂRII este Traian Băsescu; cei cu mintea îmbâcsită de portocaliu
jubilează cum că ce deștept e șeful. În realitate,
toată deșteptăciunea politică, al lui Băsescu, constă a pune porecle. La fel se petrec lucrurile și în cazul cărții Politice a lui Patapievici. Chiar dacă se
justifică, în Cuvânt înainte la Ediția a doua, că instrumentele sale de lucru
au fost ,,exasperarea și dezgustul”, tocmai aceste instrumente îl descalifică,
fiindcă o analiză politică realistă, asupra unui popor, nu
se poate fundamenta pe exasperare și dezgust ci pe analiza
lucidă, pe deducția logică și pe argumentul rațional.
Din
aceste considerente, Traian Băsescu face casă bună cu Patapievici și prin asta se aseamănă. Cei care
se aseamănă se adună, totdeauna.
Din aceste
motive, îmi susțin aserțiunea mea, anume că politica lui Traian Băsescu este, la fel ca Politice
al lui Patapievici, - O
MARE ȘI GOGONATĂ MINCIUNĂ.
Vasile Anton, Iași, 16 iulie 2012
Vasile Anton, Iași, 16 iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu