Video: Fotoliu pentru Esmeralda

             

         „Bătrâne, îmi zicea prietenul meu Toni Slăvean,  într-o seară când  umblasem  la o  damigeană de căpșună, vinul acesta al tău când îl beau  îi  face numai rău neveste-mii, dar, paradoxal, mie îmi face bine. Ce damigeană e asta?   N-am mai văzut până acum!...” „E  italiană, îl lămuresc, am doar două…”      

  „Ai dracului italienii ăștia, domnule, ce formă poetică au dat damigenei…  Când  mă uit la ale  noastre, burduhănoase  și strâmbe,  parcă   le văd pe italiencele lor grase și deformate,  dar când   mă uit la damigenele lor    de forma   picăturii  de  ploaie, parcă   le văd  pe româncuțele noastre   frumoase  ca  forma    poeziei , ca și cum natura le-ar făcut pe românce frumoase   după același șablon  ca damigenele   italiene, iar pe italience după același șablon cu damigenele românești.  Ei, măcar cu femeile, conchide Toni, cu  o ușoară undă de amărăciune,  să  ne lăudăm  și noi… Prima   nevastă a  lui  Toni  a plecat   în Italia  -   „să ia doar o probă de sămânță  italiană …  ”,  glumește  adesea el  și n-a mai venit.     

             Când lui Toni  Slăvean  i se face chef  de  discuții   și de bancuri,  „eliberat de cămașa de  cenzură actualei”,  vine la mine, la boxă, să  se delecteze   cu un pahar de căpșună,   „care dezinhibă  până  și  spiritul cel mai autist”,  zice el.       „Mă eliberează, d-le, de toate  refulările la care mă  supune nevasta.  Ba mai mult,  vinul acesta  mă face să spun adevăruri, pe care, altminteri  le-aș ține acolo  închise pe vecie… 

                Toni  e brunet, înalt, slab,  cu mustață,  genul de  Mitică  sau  Dorel,  mereu  pus pe   glume,  tupeist,  un tip bine  spun  unele  cucoane  dacă  nu ar bea așa mult,  bărbat de lume  spun prietenii lui  de pahar. Toni   face   parte  din  tipologia  românului   glumeț, șmecher, zeflemist , tipologie  căreia cei de la Junimea  i-au zis, malițios,  „caracuda.”                                                            

         Toni ar putea fi  o  sosie al lui Păstorel, numai că  el  nu scrie  nimic,  nici chiar pe șervețele cum făcea Păstorel;  el   doar produce   glume de parcă  e  programat pentru asta.   Îți  dă replica instant  și  nu te poți supăra  fiindcă  pe Toni   nu îl  ia nimeni în serios. Totul la el e bășcălie.  Ai deveni ridicol  să te superi pe Toni. E ca și cum te-ai supăra  pe  un clovn care ți-a dat   la circ o palmă.                                                                                                

  

          Un comediant  spun  unii, un panglicar zic alții. E  născut  în  gemeni - un om cu două fețe, zice câte unul răutăcios.  Mai bine  se făcea  actor de comedie, ziceau primii. Și-a greșit meseria, ziceau  ceilalți. Toni  promite  tot ce vrei  dar niciodată nu se ține  de cuvânt, iar dacă faci greșeala să-l împrumuți  e ca și cum i-ai fi depus la Caritas  - poți   să-ți iei adio de la  banii împrumutați. În această privință, Toni,  născut  în Gemeni,  are  ceva din  Hermes  Trismegistul  - e neîntrecut în înșelăciuni.                                                                                  

           Aceste era  calitățile lui  native, era născut să fie astfel  și  nu știu  dacă gena sau zodia  în care s-a  născut l-a făcut așa. Cu aceste  calități avea toate șansele   să ajungă  politician,  unul  de același caracter cu al lui  a ajuns   președinte, dar Toni  nu avea astfel de ambiții.  Cel mai bine se  simțea în cercul lui de prieteni la crâșmă. „Paharul d-le, asta m-a stricat”, zice nevastă-mea.  „Atunci să-l spargem dragă!”  striga  Toni, prefăcându-se  că-l aruncă. „Nu, striga disperată  nevastă-sa ,  nu  sparge  paharul!...”                                       

          A fost o  vreme când aduna în jurul lui câte o duzină de   gură cască,  bărbați și femei, dar de  când a început să bea a început să jignească  și  încet-încet, în jurul lui,   s-a făcut   vid; a rămas singur sau  aproape singur  -   doar  prietenii  de  pahar i-au rămas fideli.    „Uneori, zice el, simt nevoia să mai schimbe  auditoriul. ”                                                                                                Fața  lui   ridată îi trădează  abrutizarea. Mai are, din când în când,  zvâcniri de spirit, dar  acum se  repetă,   iar  glumele  lui  nu mai au forța care fascina  și  făcea  auditoriul  să râdă în hohote    -   e ca  un  foc gata să se stingă.                                                                             

          „Băi omule,  căpșuna asta a ta  dezleagă nu doar limba, ci  mai ales  mintea … se spune  că  vinul roșu ar conține cea mai mare cantitate de omega  trei, aiurea, asta spun  oenologii ăștia  de doi bani, eu îți  spun, l-am testat cum l-a testat pe vremuri  celebrul  Păstorel: vinul  acesta conține cea mai mare cantitate de spirit. Aș fi în  stare să-ți spun  bancuri    toată   noaptea,  dar în seara asta  am  să-ți spun o poveste,  una  adevărată   trăită de mine  și de nevastă-mea, zilele acestea…   ”                                                                        „Stai un pic Toni!”, îi  opresc verva . „Dacă  vrei să-mi spui o poveste adevărată din zilele noastre,  așteaptă-mă  un pic  să-mi aduc reportofonul, că nu am memoria lui Socrate și nu stăpânesc nici  mnemotehnica lui Giordano Bruno și aș vrea s-o transcriu. Poate, cine știe…, ce iese  din povestea ta! Am s-o transcriu.   Acum avem mijloace prin care ne  prelungim vederea , ne  amplificăm auzul și ne stocăm memoria…,  dar  știu  eu  dacă  tehnica  nu se va întoarce  împotriva noastră?  Oare Socrate nu avea dreptate să fie împotriva scrisului, că scrisul,  zicea el,  afectează memoria, aduce uitarea în suflete și lenevește   ținerea de minte?  Mie îmi place să cred  că scrisul  mă face să gândesc. Dar poți  să știi care-i adevărul?”                                                            

        „Azi, cu tehnologia asta avansată,  e  și mai… bine. Punem mașinile, nu doar  să  gândească, ci să  facă  și   sport  în   locul nostru.  Du-te  şi adu-ți scula maestre!” mă ia el peste picior.  În ăst  timp eu am să mă pregătesc cu  suficient omega trei  să   nu   omit nimic  din poveste…”                                         

       „Toni,  sticla cu vin roșu  și cea cu vin alb  și paharele  îți   stau, pe masă,  la dispoziție…”  „Dragul meu, mă lași într-o companie atât  de savuroasă…  mă uit când  la   cea cu vin   roșu, când la cea cu vin alb, că  nu știu care-i  mai bun…  Mi-e, că  până vii  tu cu reportofonul,  să nu pățesc ca măgarul lui Buridan …  ” Râd de gluma lui …   „Toni, cel roșu conține  mai mult omega trei…”                                                                                                                 Povestea, pe care  am aflat-o de  la Toni Slăvean, o reproduc întocmai  de pe banda reportofonului, fără să schimb vreun cuvânt,  așa cum mi-a spus-o el.                           

                                                        *                                            

 „Hai mai repede!” strigă  la mine nevasta. „Uite  cât e ceasul! E nouă! Și  la  nouă și douăzeci  trebuie să fim la hotel Unirea, altfel nu ne mai primește  în sală! Noi avem invitații VIP. Uite așa scrie aici,  firma X Medical – Invitație VIP.    Sunt  cinci sute  invitați. Cine ajunge printre   primii din cei cinci sute sunt avantajați. Tu abia acum îți faci pantofii?!... Doamne că mocăit mai ești! Parcă  n-ai fi fost în  armată…” „Ce firmă e?” „ Firma X Medical. Cred că e  vorba de firma aceea la care este afiliată doamna Nina…, o să ne consulte medici, o să ne facă analizele, totul gratis!”                                                           Nimeni nu face, în ziua de azi, nimic gratis,  îmi zic eu în gând. N-am curajul să-i spun cu glas tare, că vai, m-ar acuza de scepticism.           

Parcă o aud. „Ești un sceptic  incorigibil. Nu crezi în nimic. Nici măcar în Dumnezeu nu mai crezi, că înainte de revoluție  te închinai  și seara și dimineața, acum deloc…, păgânule! ”                                                                 

„Înainte  mă închinam  și mă rugam  să cadă  Ceaușescu, dar acum. … da, ai  dreptate o să încep  de azi  să mă închin, poate cade  și  Băsescu… ”                            „ Lasă  dragă, îi spun eu tare că ajungem la timp, nu-ți mai face atâtea probleme că doar nu vine  Ministrul Sănătății…   La insistențele   Mariei m-am sculat de  dimineață,  mi-am făcut pantofii, m-am  primenit, mi-am dat cu spray, mi-am pus cravată și costumul pentru recepții…  „Parcă m-aș  duce  la  o întâlnire, nu la o prezentare de  produse medicale…”, îi spun Mariei.                   

   „Cu aloe, da, mi-am amintit, produse   homeopatice cu aloe, așa mi-a  spus doamna Nina. Acum trebuie să mergem că i-am promis de mai multe ori,   și n-am reușit să ajungem. ”   „Dar parcă spuneai și de ceva RMN…”            

   „Așa scrie pe invitație. Se fac  investigații  RMN, gratuit pentru cei care renunță la cadou, că se dau cadouri la fiecare  în valoare de o sută  de lei. Tu  și-așa voiai să-ți faci investigații la plămâni…”                                                  
 

   „Dar ce  înseamnă  RMN?”  „Cum nu știi? Tu care le știi pe toate să nu știi ce înseamnă RMN?!” „Mărturisesc că sunt ignorant  în chestiuni de medicină  modernă. ” „RMN  înseamnă rezonanță magnetică nucleară.  Hai odată, c-am să-ți explic  pe  drum!”                                                                           

 „Pe unde o luăm?” „De ce mă  întrebi pe mine  că  doar  tu știi drumul?” „Te întreb fiindcă  bulevardul   Ștefan cel mare și Sfânt  e   închis pentru  circulația mașinilor. A rămas doar pentru circulația  pietonilor.   Pe Săulescu  se lucrează… ”                                                                                                     Deodată  m-am dumirit și imediat îmi  fac în minte traseul:  Bazar,  Podul de piatră, fac la dreapta pe Splai Bahlui mal stâng, apoi la stânga pe Ipsilanti, urc pe Colonel Langa, apoi  pe Crișan   pe la Mitropolie , apoi intru pe  Horia, ies în bulevardul Ștefan cel Mare  și Sfânt și  opresc  în parcarea de la hotel Traian.                                                                                         „Extraordinar, exclamă  Maria,  e  nouă  și   douăzeci!  Nu credeam c-ai să ajungi la timp! ”                                                                                                    

  Am găsit un loc de parcare lângă  copac.  Era singurul  rămas liber parcă anume pentru mine.  Mă uit în jur, parcarea    e full.                                      

   „Poate nu mă blochează  vreun  bădăran.”   „Ei, lasă că nu te mai blochează. Nu știu de ce trebuie să pui tu mereu răul în  înainte.  Hai mai repede că uite e și douăzeci și cinci. ”                                                                                    

  Urcăm  în grabă  treptele   de la  hotel  Unirea. În fața noastră  o bătrânică  merge sprijinindu-se în baston. Îmi  imaginez imediat că și ea tot la firma X  Medical merge.                                                                                                 

   De pe  treptele de la recepție se  ridică un tânăr înalt și slab  și ne preia.   „Haideți cu mine!” zice  deșiratul.                                                                          „Mai este  o  bătrânică  care merge în baston”, îi  spun eu cu gândul că bătrâna are de două ori întâietate; prima  că a  intrat pe ușă  înaintea noastră  și doi, că este mai în vârstă decât  mine  și Maria.                                                   

 Dar tânărul nu ia în seamă spusele  mele.  Se preface că nu a auzit, nici că ar fi văzut-o pe bătrâna care mergea   încet sprijinindu-se  în baston.                

 „Pe aici ne îndrumă el, traversați  culoarul dintre clădiri și intrați în clădirea cealaltă, acolo la parter unde scrie  sala training. ”                                  

 Vai, ce ne-am mai barbarizat limba, îmi  zic în gând . Nu mai este sală de  instruire, de  conferințe, acum e sală training.                                                     Tânărul  ne lasă să ne descurcăm  și se întoarce în holul hotelului.  Mă gândeam că s-a înapoiat  s-o  preia și s-o conducă  pe bătrânica care se mișcă   greu. Mă uit  înapoi și o văd  venind  singură,   șotâng…, șotâng…,  în urma   noastră.                                                                                                      Anticamera este plină  cu bătrâni. Stau în grupuri ca niște  jucării vechi,  abandonate...  Foarte multe   doamne   singure,  doar câteva perechi…            

  „Bărbații,  divaghează Toni   se duc mai repede ca să nu mai fie poveri …, că ei   la bătrânețe devin poveri pentru neveste.  Femeile sunt mai conservatoare…  Când am să mor  îi spuneam   Mariei, să-mi pui în sicriu o sticlă  de vin… Că dacă mi s-o face sete …” „Ei, mori tu! Ai tăi au fost toți longevivi…, pe când ai mei au murit la jumătatea vârstelor alor tăi.”                           

  „Dragă mea, eu nu știu cum se procedează la înmormântare, ritualuri, slujbe, praznice…   Voi femeile vă pricepeți mai bine la toate acestea. Așa a  lăsat  Dumnezeu, ca femeile  să se ocupe de  înmormântări și nu bărbații…”  „Lasă că  înveți tu !” „De ce  să învăț și să te plâng eu pe tine? Mai bine  mă plângi tu… Nu-mi place să rămân singur. Și fără tine, draga mea,ce să mai fac  eu pe acest pământ, ce să mai caut eu în acest Univers?!...                             

 Privește  în sală! Vezi!  Majoritatea sunt  văduve…, nu văd niciun bărbat singur.  Așa a  statornicit Dumnezeu -  femeia să-și îngroape bărbatul și nu invers, așa că tu ai să-mi faci acest ultim  serviciu … o sticlă de vin în coșciug, că dacă mi s-o face sete...,  sau  mai  bine îl cinstesc pe Sf. Petru,  poate  mă repartizează-n rai… ”                                                                                     În acele momente de discuții  escatologice, un tânăr  pe cât de  gras  pe-atât de  lipsit de  politețe s-a apropiat de noi.  Fără să dea binețe, zice să ne înscriem într-un tabel  și să semnăm că rămânem.                                             

  „Înscrieți-mă și pe mine…”, zice bătrâna în sprijinindu-se  în baston.  Tânărul o privește cu răceală. „Of , nu pot sta în  picioare ”, îi   zice bătrâna. „Dar ați ajuns prea târziu!”  „Înscrie-o  domule, îi zic, a fost înaintea noastră, dar merge mai greu.”                                                                       Grasul se uită la mine ca agentul de poliție care te  trage  pe dreapta.   „Cum vă numiți?”  catadicsește  găliganul s-o întrebe  pe bătrână,  nu fără o undă de dispreț.                                                                                            „Esmeralda Marcovici”   „E evreică?”  îi șoptesc Mariei   „Ba cred că e țigancă, căsătorită cu vreun   evreu...” zice Maria. „Nu cred! Pare mai degrabă româncă… N-ai văzut, deși e în vârstă  are trăsături  armonioase…” „  O fi  fost dansatoare la viața ei…”                                                                          

 „Esmeralda,  dacă  îmi amintesc  bine  e numele   țigăncii  din Cocoșatul  de la Notre Dame.   Victor Hugo,   la urmă,   dezvăluie că de fapt  Esmeralda  e franțuzoaică, nu țigancă.” „O fi franțuzoaică te pomenești… sau   poate-i  rusoaică...                                                                                                        „E  româncă  get beget, n-ai auzit cât de neaoșă îi este pronunția?!” „Mă rog, nu contează ce naționalitate are, decretează   Maria,  este  și ea om…”        

   „Trebuie să stau  jos!”, zice bătrâna Esmeralda,  uitându-se   în jur după un scaun.  Tânărul  nu o  ia  în seamă,   se  duce la treburile  lui.  „Stați pe calorifer, îi recomand...,  până intrăm în  sală.”                                                              

   Grasul revine și   ne  înmânează  niște cupoane. „Să vă  completați  adresele!”                                                                                                           Rămân  un pic  perplex. „De ce vor ăștia să le completăm adresele?”   „Poftiți  în  sală!”  strigă  tânărul cel gras. Bătrânele se  îmbulzesc  spre intrarea sălii training.  Cum ajunsesem ultimii ocupăm ultimele două scaune.                     

    Cu o fructieră,  plină cu bomboane „aro” cu lapte  în mână, ca  un preot ce oferă darul, grasul se plimbă printre mese și-i îndeamnă pe oameni să servească. Luăm  fiecare câte  o bomboană.                                                  

   Mă uit în sală.   Pe  peretele din față  este proiectat  sigla firmei X  Medical, iar în centru pe masă se află un monitor   și o unitate de calculator. Pe o altă masă, în partea stângă,  tronează   un obiect  acoperit  cu o husă. Ce-o fi  sub husă mă întreb? Ce  surpriză  ascund? A,  cadourile…,  scriau în invitație despre  cadouri…                                                                                                               Nici nu ne-am așezat bine că  apare șeful, un  tânăr în costum gri, cămașă albă și cravată roșie,  tuns scurt, cu  început de chelie. E genul de șmecher  de Dâmbovița uns cu toate alifiile,  agil, nonșalant, volubil,  un  Mitică în delir verbal cu șarm la cucoane, charismatic.  „Tipul de escroc matinal”, zic eu în gând.

     „Mă numesc  Călin Vulpescu, sunt din București, am făcut  studii în  Anglia. Sunt angajat la firma X Medical -  o   companie germană  renumită. Asistenții mei, îi prezintă   pe cei doi   -   Zoli - nu vorbește bine limba română  și  Bali, care e  gras după cum vedeți, fiindcă se trezește în fiecare zi la ora unsprezece. Azi nu a avut încotro  și  s-a trezit la opt.                                              

 Sunt  necăsătorit, dar cât de curând  urmează să-mi pun pirostriile, iar soacră-mea mi-a spus că dacă  până acum n-am dat de dracu, după ce mă însor cu siguranță am să dau…”                                                                                  

 Bătrânele  încep să râdă. „Ei, am glumit”, zice Vulpescu. „Câte familii sunt în sală? Una, două, trei,  patru, cinci… Nu ridicați mâna amândoi. Să ridice doar bărbații! Suntem aici  40 de persoane…”                                                         

 „Treizeci și trei” îi  șoptește Zoli, din care  patru sunt   perechi. „Treizeci și trei”, m-a corectat  asistentul meu.    „Parcă zicea-i  de cinci sute…” îi șoptesc Mariei. „O fi invitat cinci sute, dar…”                                                                   

  „Firma noastră,   X Medical, renumită  pentru seriozitatea   și disciplina  germană,   urma să asigure  sucuri și fursecuri, dar conducerea   hotelului ne-a interzis să aducem noi produsele.  Doamna directoare de la hotel ne-a impus  să cumpărăm de la restaurantul  hotelului, dar noi avem  un contract foarte ferm încheiat cu o firmă de catering, așa că …                                                      
        Zoli servește  pe  doamne și pe domni cu bomboane!” „ Ne-a servit,   zice  doamna  Esmeralda , dar  un pahar cu apă minerală… c-am venit tocmai din  Galata  pe jos  până aici…”                                                                               

 „Doamnă, dar v-am explicat …  mai explic odată…” „Nu-i nevoie , zice o alta, e surdă …  și oricum nu înțelege.”                                                            

  „Bine, dar   măcar un pahar cu apă  plată  insistă  bătrâna Esmeralda,  că  bomboana asta mi-a făcut o sete …  ”  „Sigur aveți diabet, dacă vă e sete”, zice Vulpescu.  „N-am domnule diabet, dar  mi-i  sete.”                                                  

„Uite doamnă,  ceilalți  au înțeles, dumneavoastră de ce nu?!…  Pentru cine are  diabet, se întoarce  Vulpescu spre sală   să ia  în fiecare zi o linguriță de scorțișoară, e  foarte bună  pentru reglarea glicemiei…” „Dar   mi-e sete am nevoie de apă…”, insistă  bătrâna Esmeralda.  Vulpescu   se preface că nu a auzit.                                                                                                                 

 „Unde-s medicii? ” o întreb eu pe Maria. „Unde-i doamna Nina? Am crezut că vom avea  întâlnire cu  medici, că o să mă pipăie vreo doctoriță   tânără…,  de aia  m-am primenit, să simtă că  mai miros  a  bărbat, nu a  baltă stătută ,  dar…”  „ Numai la prostii  ți-i mintea…  Și eu am crezut, la fel. Acum mi-am amintit  că  doamna Nina e afiliată sau advertiseră  la   o firmă cu produse de aloe. Asta-i cu altceva… ”                                                                                Doamne  ce ne-am imbecilizat limba, îmi zic în gând   - advertiseră, în loc de agentă de publicitate!  „ Cu ce?”  o întreb în șoaptă pe Maria . „N-au scris pe invitație…”       Secretomania  ăstora nu-mi miroase a bine…                                       

    „Domnilor, am pierdut deja   o jumătate de oră  cu explicațiile…   trebuie să ne încadrăm în  timp,  pentru asta suntem  plătiți   de patronul german și dacă   pe    ruși  sau pe bulgari ori  pe români   mai  putem să-i ducem cu  zăhărelul pe patronul neamț  este practic imposibil. El  vrea disciplină  nemțească. Știți foarte bine cât de birocrați  sunt nemții. Vreți să  ne lăsați fără  prima de Crăciun?                

  Priviți! Ce am eu în  mână? Am o cutie de nurofen. Da! Ați citit ce scrie  în prospect?  Să vă arăt!  Este  o pagină  întreagă de interdicții  și foarte puține  indicații. Nurofen este indicat în tratamentul migrenei, durerilor de cap, de spate, dentare, nevrozelor, durerilor menstruale  reumatice…Asta  cred că nu mai e cazul la dumneavoastră…”                                                                         

 Bătrânele  doamne râd … „Sunteți glumeț  d-le Vulpescu, zice o bătrână  din prima  bancă . „Ei mai glumim să destindem atmosfera…”              

   „Domu` Călin să se deschidă  o fereastră, e sufocant aici…” „Bali , comandă  Vulpescu  ca un sergent major,   deschide  fereastra!” „Nu!.. Să  n-o   deschidă  pe asta  că mă trage curentul”,  se opune  o doamnă durdulie,   blondă.  Mai bine să deschidă  ușa.” „Bali deschide  ușa!”                                                   

  „Mai spune  aici de   reducerea febrei și a simptomelor de răceală și gripă. Doar atât. Iar contraindicații? Priviți! O pagină întreagă de interdicții!   Dar despre  algocalmin  ce știți? Ce cunoașteți  despre  banalul algocalmin? Ați aflat?  Algocalminul ucide! Luați aminte  bine: u-ci-de!  Este o adevărată otravă  pentru organism.                                                                          

 Ei bine, acum  s-a introdus  și la noi  pe rețetă și implicit  la toate celelalte medicamente  care conțin metamizol,   dar pun  pariu cu dumneavoastră că nouă  din zece farmacii vi-l oferă fără rețetă.                                                    

 Industria medicamentelor farmaceutice   doamnelor și domnilor  are  tot interesul financiar să-și vândă produsele  lor  alopate, iar  medicii deși depun  jurământul lui Hipocrate sunt  corupți  de  aceste  industrii. Își încalcă frecvent  jurământul  indicând anumite medicamente, adeseori contrare  bolii,  dar pentru care  primesc un anume  procent, rotunjindu-și și în acest mod veniturile.             

 Despre aspirină ce știți? Ce rol are aspirina?  Aspirina  a fost primul medicament  de sinteză și de la  acest  medicament, extras din salcia albă,   s-au inspirat pentru a produce celelalte medicamente de sinteză.                                 
        Cine știe ce efecte are aspirina?”   O bătrână blondă  ridică  mâna.     „Păi, răspunde  ea, are rolul să desfunde venele și  să le mărească elasticitatea…” 

  „Greșit!”  strigă  Vulpescu.   Aspirina nu desfundă venele,   ci   doar  fluidizează sângele. Este interzis să fie tratați  cu aspirină copii sub  doisprezece ani. Provoacă hemoragii nazale și irită mucoasa gastroduodenală…                          

 Aspirina, continuă Vulpescu,  se ia…”  „ cu alcool” , strigă   bătrânul din   fața mea.  Toată lumea râde.  „De ce râdeți? se  impacientează acesta.  „ Cel mai bine merge aspirina  dimineața  cu un păhărel  de rachiu.”                               

 „Interzis!”  strigă  Vulpescu, ridicând mâinile spre tavan.  „Dar decât aspirina care vă poate provoca neplăceri nazale sau  ale duodenului,  o marghilomană este mai bună  fiindcă este naturală. Știți ce o  marghilomană?” întreabă Vulpescu.                                                                                          Oameni tac.  „Este o cafea în care se pun câteva  picături de  coniac sau  rom bun… Se bea, înainte, în perioada interbelică, la Capșa… ”                        

   „Dacă inversăm  proporțiile e și mai bună”,  zice bătrânul  din fața  mea. O ceșcuță de  coniac și câteva picături de cafea. Eu am  inventat-o pe  vremea când nu se găsea decât  nechezol… I-am zis, cum  nu aveam  un nume celebru ca  al  lui Marghiloman  - marghioala. ”                                                                 

  „Domnul  de-acolo,  zice Vulpescu ,  haideți,  vă rog eu, să trăim vremurile moderne…  să lăsăm nostalgiile!”    „Dar le trăiesc,  d-le…” „ Călin  mă numesc… Călin Vulpescu. ..  ” „Vai, d-le Călin dar  ce  nume eminescian aveți…   Călin , parcă am reținut…  îmi amintește de  -   Călin file de poveste…”                                                                                                    Numai Moldova, zice Toni, care, așa spunea   Eliade, a dovedit prea mult talent, putea  să  nască un poet  mare ca Eminescu…                              

 „Trăiesc d-le  Vulpescu,  nu vezi  că mai sunt în viață…  mai ales de când  modernul nostru președinte ne-a zis: să trăiți  bine!... am  trecut de la marghioala mea,  la aspirine, că-s  mai ieftine…, că mi-a luat  din   pensie …”                           

   „Ei,  nu  facem aici politică…” „Nu facem,  dar mie mi-a luat  banii de la gură … și n-o  mai pot săruta   dimineața  pe marghiolița  mea.”           

  „Domnul!…” „Casapu îmi zice lumea…”  „D-le Casapu…” „…dar numele pe care mi l-a  lăsat tata e  Amariei. Tata mi-a  zis:  Ioane cu numele tău  poți  face ce vrei, dar dacă faci de râs numele Amariei e vai și-amar de tine. Avea mâna  grea  tata. Și  nu glumea…  ”                                                     

  „D-le  Amariei, zice  mieros Vulpescu,  nici nu știu cum să vă numesc, haideți să-i lăsăm   pe  politicieni, vă rog uitați-vă,  își aruncă ochii pe ceas…, au trecut  deja  două  ore… Tii…,  ce repede mai zboară timpul…  și  noi trebuie să  ne facem treaba că altfel nu mai vedem  prima de Crăciun…”                                

    „Noi  îi  lăsăm  dom’ Vulpescu , da nu ne lasă ei…. că  mereu  ne mint.    Adică, cum, să-i lăsăm  să  ne  fure pe  față?  Dumneavoastră ați accepta ca patronul să vă  mintă, să vă  înșele  să vă tragă  țepe, să nu vă dea prima de  Crăciun?! …”                                                                                                         „Nu, nici  într-un caz! Dar  v-am spus că patronul e neamț. Ca orice  neamț e corect  până-n măduva oaselor…  Iată  c-au venit cadourile!    Zoli și Bali, împărțiți  în sală cadourile!                                                                   

 Câțiva colegi, se confesează  Vulpescu,  s-au gândit, anul trecut, să facă ei o mică afacere,  să le rămână lor   cadourile. I-au lăsat  pe oameni fără cadouri. Patronul  a descoperit   hoția   și am rămas toți  fără prima de Crăciun. Am fost  obligați   să punem noi  banii   pentru cei trei colegi ai noștri care au furat cadourile invitaților. Că la nemți  așa se lucrează, dacă  unul greșește  sau fură, plătesc toți.”                                                                                                   

 „Și la noi în România   e la  fel ca în Germania,  zise  bătrânul Amariei.      Băse, Udrea,Videanu  - toată camarila portocalie au furat, iar noi plătim. Vezi d-le Vulpescu cum se  aplică și la noi legea germană -  plătim toți  pentru  politicienii hoți ! ”                                                                                              „Haideți, d-le  Amariei, v-am spus că  aici nu facem politică!...”                   

  „Dar noi  toți trebuie să facem politică, că altfel camarilele  astea  ne sărăcesc  de tot.  Pe mine m-au  lăsat fără marghioala mea…, singura mea  mângâiere la bătrânețe”                                                                                     „Vă înțeleg , dar…ia   să vedem!  Toată lumea a primit cadourile?  Fiecare  va îndoi pliculețul îl va rupe și  va descoperi în interior   un cod. Memorați   ultima cifră! Iată  cum vom proceda! Cineva din sală, la fel ca la emisiunea „Te cunosc de undeva”,  va apăsa pe buton…Cine se oferă?  Dar mai întâi, să vedem  dacă e cineva cu dureri de spate?” „Eu , zice o doamnă, am făcut două operații…”                                                                                               

 „Da,  zice  de regulă L4 și L5 sunt cele  mai afectate. Știe cineva câte  vertebre are coloana?  Vă spun  eu. Are 33 sau 34, de regulă a treizeci și patra este   un atavism nodal, care nu  a dispărut pe scara evolutivă…”                            

  „Tot mai crezi   că omul se trage din maimuță?am întrebat eu în gând      Dar dacă-i invers? Dacă maimuța se trage  din om?Că nimeni nu știe sigur  dacă omul se trage  din  maimuță sau maimuța din om. ”                               

   „Iată ce avem aici! Pentru a nu ajunge, cum a  ajuns doamna   la cuțit… Zoli    scoate  husa  de  pe  obiect!”                                                                       

  Zoli trage  husa și apare un fotoliul  de culoare  maro deschis. Scot  imediat  aparatul să-l pozez.                                                                             

 „Domnul, alo domnul,  se precipită Vulpescu,  vă rog  nu pozați  obiectul!  Mie puteți să-mi faceți  câte  poze doriți, dar fotoliul nu-l pozați!”       

 „Dar pe dumneavoastră  voiam să vă pozez…”                                                                  Am  lăsat-o   baltă, n-am mai pozat  fotoliul. Acum îmi pare rău…                   

   „Priviți! a continuat  Vulpescu.  Ce avem pe masă? Un fotoliu.  Dar nu-i un fotoliu obișnuit. Este un fotoliu pentru sănătate. Un fotoliu  de masaj cu rezonanță. Aveți cefalee, spondiloză, dureri la coloană, la șale,  hipertensiune? Acest fotoliu vă reglează toate  funcțiile sanguine. Ce are în plus fotoliul  vândut  de  concurență? Ei bine are un sistem audio și  monitor LCD, telecomandă, dar acestea sunt deja  fițe  -  mofturi  pentru parveniți.                                                

 Noi vă oferim   un scaun pentru sănătate. O jumătate de oră de relaxare și de meditație, fără muzică,  fără imaginea televizată face mai mult pentru creier și conferă   organismului, în general, o  stare de  bine.                                          

 Este dotat cu  o sumedenie  de motorașe electrice. Experții companiei  noastre X medical au făcut  cercetări, au calculat, au testat și au creat un adevărat aparat de   masaj  automat al părţii superioare a corpului, bazat pe presiunea aerului de diverse intensităţi, pentru umeri şi ceafă şi zona superioară a spatelui.    

 Acest aparat merge la cauză și nu tratează efectul cum fac medicamentele alopate. Execută masaj, îți conferă confort,  relaxează  și  vindecă,  prelungește viața, ce mai, sunt adevărate   panaceuri ale tehnicii germane.”                         

 „Corect  este panacee, nu panaceuri…”    precizează  d-l Amariei, alias Casapu. „Mulțumesc   de corecție d-le  Amariei…  Totuși, continuă Vulpescu,   să nu credeți că acest fotoliu  face minuni! Nu, nu face  minuni, dar acest fotoliu vă scapă de  cuțit,   de intervenția chirurgicală,  vă scapă de  varice, de tensiune. Acest fotoliu este al dumneavoastră, îl puteți câștiga chiar acum  și există șansa să-l primiți gratis.”                                                                                            „Ce școală  a făcut ăsta  în Anglia?”  îi șoptesc  Mariei. „Linişte vă rog! Discuţiile particulare  le purtăm la sfârşit”,   ne apostrofează Vulpescu.                  

  „Săraca soră-mea Ana, îmi șoptește  Maria,  știi ce varice avea  de la statul în picioare și  de la cele trei  sarcini…”                                                            

 Toți  cei   66 de ochi sunt ațintiți  spre acest fotoliu  minune.  Toți  încep să-l dorească,  toți vor să-l  aibă  să  stea ca domnii …   și  fotoliul minune să  le furnizeze  doza zilnică de sănătate…                                                             

  La   firma noastră  fotoliul costă 2500  de euro, pe când la concurență, priviți, arată Zoli poza, ce sumă e acolo, vedeți 3500  de  euro!”                           

  Într-o  poză  pe care Zoli a  expus-o pe ecran  se  putea  vedea un fotoliu asemănător în care  o blondă  făcea masaj , iar pe spătar atârna  o etichetă  pe care scria  mare  - 3500 de euro.                                                                     

  „Deci,  2500 de euro! Fă socoteala Zoli  să vedem cât este  în lei. Da,  o sută  douăsprezece  mii cinci sute lei. Deci acest fotoliu îl puteți  achiziționa  de la firmă  cu suma 112 milioane 500 mii lei în bani vechi, pe când la concurență va costa 157500 ron, adică  157 milioane 500 de mii lei.     La auzul sumei bătrânii se dezumflară,  unele   doamne  își îndesau pălăriile pe cap, gata de plecare.                                                                                                        „Stați!  strigă  d-l Vulpescu.   Numai dacă îl cumpărați  direct  de la firmă vă costă  2500 de euro, recte ,  o sută  douăsprezece  mii cinci sute lei,  dar noi vi-l oferim  gratuit.                                                                                              

Cine  se oferă să apese pe buton?  Doamna Elena! Dar mai întâi să vedem cum stați cu oxigenarea la nivelul celulelor. Ia  să vedem, la doamna Elena ce cantitate de oxigen  ajunge  la celule, dacă se află  în limitele normale? Zoli, te rog testeaz-o pe doamna Elena!” Zoli îi așează un electrod pe  degetul de la mâna stângă.                                                                                                       „Doamna Elena aveți  valori  sub limitele normale, ceea ce înseamnă că la celule nu ajunge suficient oxigen. Aveți  cu mult sub normal. Vă dați seama că  celulele dumneavoastră nu sunt oxigenate suficient? Se și vede. Aveți  o paloare accentuată. Nu aveți  amețeli, migrene?” „Ba da, domnu’ Călin, am amețeli și migrene… ”  repetă mecanic doamna Elena.                                                        

 „Ei asta e o anemie care poate duce la tahicardie, adică la  creșterea  numărului de bătăi ale inimii  și alte complicații. Nu vi le mai spun că  vă spun doctorii…  Mergeți la   fotoliul nostru de masaj!”                                                

 „Doamna Elena va face masaj  pe fotoliul din spate   timp   de  cinci minute, va  reveni  și vom vedea imediat efectul.  Zoli se va ocupa de dumneavoastră. Până atunci să vă explic efectele  benefice ale   „… sportului, d-le Vulpescu, zice bătrânul Amariei.  Tot mai bună e mișcarea. Și nu costă cine  știe ce! Cel mult un trening și  o  pereche de bascheți  pe an.                            

 Mama mea e la țară, are 86 ani, face sport la muncă în fiecare zi. Nu ia pastile,  bea  câte  un păhărel de rachiu sau de vin.  Fotoliul  acesta ne face și mai sedentari…”                                                                                                 „Da, d-le… Amariei,  zice Vulpescu, aveți  dreptate , dar   masajul  făcut de fotoliul nostru  este  mai eficient decât sportul căci  vibrațiile  ajung până la celule și le activează…                                                                                                

 Ia să vedem doamna Elena! Ce-ați simțit  pe fotoliul acela?”                            „Am simțit niște furnicături plăcute ca atunci când îmi făcea bărbatu-meu frecție, că Doamne,  nu știu ce  avea în mâini, bioenergie că-mi lua durerea imediat,  ca cu   mâna mi-o lua,  da a decedat  anul trecut săracu, că tare bărbat bun am mai avut, nu bea, nu fuma… acu’ n-are cine să-mi mai facă, băiatul e plecat la muncă în Italia, iar  noră-mea   îmi zice să-mi facă socrul, că  doar  nu s-a măritat să  facă  masaj la babe… ”                                                                    „Da, uitați-vă! I-a crescut cu cinci procente cantitatea de  oxigen în sânge. Și dacă o privim  bine i s-a schimbat  puțin  și culoarea  feței. S-o aplaudăm  pe doamna Elena!”                                                                                        Bătrânii aplaudă, la comandă , cum aplaudau pe   vremuri. Doamna Elena roșește  și mai tare.  Ce mai, îmi zic,   tipul e  doxat, știe cum e  să-i aburească  pe  bătrâni - le oferă exact ceea ce ei își  doresc.                                                                         

 „Și acum să vedem dacă sunteți  norocoasă. Ridicați  piciorul să   ne uităm   la  talpa! Mai sus doamna Elena! ” Bătrâna se căznește să ridice piciorul  mai sus, dar  fusta o împiedică. „Așa…, acum și celălalt. Am vrut să vedem  dacă ați călcat  în ceva  de dimineață  și aveți noroc  azi…”                                            

 „Individul  ăsta e și vulgar…”  îi șoptesc Mariei. „Sincer,  nu-mi place deloc. Pare   un escroc… Eu credeam că vin  doctori  adevărați , dar uite cine ne învață  medicina  -  niște șarlatani.”                                                            

  „Vrei să plecăm?” „Hai să mai stăm! Abia la unu  o luăm  pe   nepoțică  de la școală, așa că mai avem timp, să-i vedem  ce le poate mintea …                      

  „Poftiți aici  doamna Elena!”  îl aud pe Vulpescu.  Mai întâi  veți face  un antrenament. Vedeți  ecranul  are două casete -   Cadou sau Nimic. Nu  vă uitați la ecran,doamna Elena! Uitați-vă la  calculator! Până la ecran informația ajunge  cu o fracțiune  mai târziu. Fiți atentă  la calculator! Vedeți că lumina se schimă foarte rapid: Cadou - Nimic, Cadou - Nimic…                                                 
 Sunteți pregătită? Acum facem un antrenament. Gata, începeți!  Nimic! V-am spus doamna Elena, să fiți atentă la calculator, nu la ecran. Bine că e doar testul.   Acum,  după test,  apăsați  pentru  Cadou!”                                               

  Doamna Elena se concentrează  la calculator. Noi stăm, ca la meciul de fotbal,   cu  inima în gât.                                                                                     

  „Cadou! A ieșit  Cadou. Extraordinar!” strigă  Vulpescu.   „Doamna Elena  ați călcat azi dimineață pe… noroc.  Ei, i-a să vedem  ce cadou?!  Vedeți că  pe cele două   casete  se derulează  mai multe sume.  Sunteți gata doamna Elena?” „Da!” Bătrâna stă aplecată pe buton, ca un jucător de rugbi la  prinderea mingii aruncată de arbitru.                                                                                 „Vreau și eu să fac o verificare la oxigenare, zice d-l Casapu…” „Bine, mergi și dumneata, d-le Amariei, zice  Vulpescu cu jumătate de glas. „De ce lumea vă zice Casapu, că doar  dumneavoastră vă numiți Amariei?”                          

  „Așa m-am prezentat  când am venit la oraș  și așa m-a cunoscut lumea.  Dacă făceam vreo prostie  și  eram sigur că fac că eram tânăr  și  dacă   vreun  cunoscut  i-ar fi spus tatei,  ei bine, i-ar fi   povestit  de  unul  Casapu, nu de Amariei.  Înțelegi d-le Călin, invenție de-a noastră  românească…  Vreau să fac și eu  testul,  să-l compar  cu rezultatele de la spital…” „A, da am înțeles. Poftiți!”                                                                                                          „Da…,chestia cu numele  e antologică  d-le… Mă inspiri  d-le Amariei  cu  noi idei. Casapu d-le Călin că așa mă știe lumea… Casapu…                                   

 Pe mine m-a inspirat  Ion Creangă,  cu Păcală, cu Ivan Turbincă și chiar  scriitorul în  Amintiri din copilărie. Așa că, d-le Călin, cine vrea să păcălească, rămâne el însuși păcălit. Că uite,  mie  lumea  îmi zice   Casapu.  Una e să-i spună neveste-mii d-na Amariei  și alta doamna Casapu. Când spui  Casapu te  și gândești deja  la un  măcelar… Cum să-i prezinți,  Doamne  păzește, pe la Înaltele cancelarii  europene pe doamna și domnul Băsescu?!...  

 Tudor Mușatescu ne-a  avertizat  asupra  machiavelicului escu…, dar noi am uitat, avem mintea leneșă și memoria  scurtă. Nu  mai putem scăpa de escu...                                                        

 Un filozof de-a lor,  Feuerbach, dacă  îmi amintesc bine.  a zis că suntem ceea ce mâncăm.  Nemții,  domnule Vulpescu sânt mâncători de cârnați  și băutori de bere.  Heidegger  se laudă  că germanii  sunt  singurii capabili de a  filozofa. Ei bine, românii cum sunt mâncători  pită și slană  și băutori   de  pălincă  și vin, se drăgostesc ca iepurii în fiecare noapte ,  se epuizează spiritual,  de  unde  filozoful nostru,   Noica, că avem și noi filozofi,   a conchis că  noi românii am  avea mințile leneșe,  pe când nemții care se  drăgostesc  odată pe săptămână, în rest ce să facă?  -  își sublimează erosul   în  filozofie.                

  Dar de când am intrat  în UE  și  de când   românii  au început să  mănânce  mici  și să  bea bere, cât de curând,  ca și   nemții  vom  deveni   filozofi.  Acu` vă  întreb pe dumneavoastră și pe domniile lor  din sală, confrații mei de  vârsta a treia, ce  este mai bun pentru existență  umană  - filozofia, religia  sau dragostea?”                                                                                     „Spre surprinderea mea,   povestește  Toni, câteva    bătrâne  au spus  religia,   unul dintre bătrâni filosofia,  numai Esmeralda a  zis dragostea. Ipocritele! Toate-s  niște ipocrite, cu excepția Esmeraldei.                                  

 Au uitat că-n tinerețe visau doar love  și băieții filozofau  pe lângă ele, sau le scriau poezii,  acum  de când ele s-au masculinizat și bărbații s-au efeminat, rolurile s-au inversat:  bătrânele  - cele mai multe  merg la biserică să-şi salveze sufletele păcătoase, altele  se uită la   telenovele,  câte una mai  filosofează  cu paharul, în vreme ce  bătrânii tânjesc după  lolite.                                                    

  Uită-te bătrâne după  o nimfetă, îmi zice Toni, și  imediat ești etichetat  cu sintagma -  bătrân libidinos sau și mai rău -  boșorog libidinos. De ce-or fi  bătrânii  care se uită după fete  -  libidinoșii și tinerii nu?!... Ți-a plăcut Lolita lui Nabokov?   Da! Atunci ești un bătrân libidinos.”                                                  

  D-l Amariei  părea satisfăcut de   divagațiile  sale , când  Vulpescu   exasperat de discurs și de  trecerea timpului, zise:                                                       

  „Haideți  d-le Casapu!... să lăsăm politica , să lăsăm filosofia  și dragostea!”  „Amariei, v-am atenționat d-le Vulpescu…” „Amariei dacă  insistați,   că  m-ați amețit de cap…”                                                                   

 „D-le  Vulpescu,    Casapu e pentru  lumea   de jos, dumneavoastră  care ați făcut studii la Oxford,  dumneavoastră, care   aveți  o cultură occidentală atât de elevată, nu vă  puteți amesteca cu vulgul… Știți cum spunea  Eminescu:  „Ai  noștri tineri la Paris  învață…/ La gât cravatei cum se leagă  nodul   ”               

  Pe vremea lui  învățau la Paris, acum învață  la Londra, la Oxford…, de, au devenit mai elitiști, era să spun etiliști sau mai bine zis etiliste   că la ei  femeile  beau mai abitir ca bărbații. E adevărat că nu le întrec pe-ale noastre…   Francezii nu-i   mai atrag   pe tinerii noştri   - un peu de vin , zic ei,   și-ți pun,   în pahar, un strop de vin, doar  atât cât să-l miroși. Francezii,  luați aminte,   sunt  cei  mai zgârciți  dintre toate națiunile Europei Unite. Nu  întâmplător Molière i-a  făcut  harpagoni. Un popor de harpagoni  d-le  Vulpescu. E  clar că zgârcenia face parte din  psihologia  poporului  francez. Mă mir că Delavrancea i-a  înfierat, la fel pe români,  în Hagi Tudose, că doar se știe despre   noi  că suntem  primitori și darnici, dar poate că dramaturgul i-a  avut în vedere pe  franțuziții  vremii. ..                                                                                                              

 V-am  văzut cravatele  roșii  și  m-am gândit că, iată  d-le  ce a făcut școala engleză  din românii noștri,  ce făcea  odată școala franceză…,   parcă văd în dumneavoastră un adevărat  lord englez… ”                                                     

 „V-am înțeles ironia d-le Amariei… dar acum avem treabă, haideți  să revenim la  treburile noastre.  Veniți  să vedem cum stăm cu oxigenarea și apoi veți  merge la fotoliu de masaj! ”                                                                       

 Bătrânul  pleacă, să-i verifice oxigenul  și apoi merge ,  undeva   în  spate,  la fotoliul de masaj cu rezonanță. „Ei ce-ați simțit ?” întreabă  curios Vulpescu  sigur că domnul Amariei v-a lăuda fotoliul.       „ Ce să simt d-le  Vulpescu, am simțit  că începe să mă doară  spinarea…”                                                

  „Haideți  d-le Amariei, glumiți!Doamna Elena a simțit fotoliu ca și cum  i-ar fi făcut masaj  soțul și dumneavoastră…”                                                         „D-le Vulpescu! Între bărbat și femeie toate sunt pe invers. Când bărbatul simte durere, femeia simte plăcere, când femeia simte  durere, bărbatul simte plăcere. Nu  știu cum se întâmplă dar eu și  doamna mea niciodată nu ne armonizăm  în plăcere sau  în  durere. Ce să vă spun că au început să mă doară  și  o…”  „Ei pentru dumneavoastră e prima reacție, dar mai apoi durerile  se vor estompa și veți simți cum întineriți…” „Unde nu dă Domnul  să mai fiu odată tânăr și să am mintea de-acum, că evrei așa se roagă  -  dă-mi Doamne mintea românului cea de pe urmă.  Tata ar fi tare mândru de numele Amariei, acum , dar din păcate s-a dus  dincolo…”                                                                     

 „Domnilor, că veni vorba, trebuie  să  aveți grijă unii de ceilalți. Odată, pe când făceam o prezentate la Oradea, un tânăr de-al nostru,  care aștepta invitații, a văzut  o pereche - un bătrân  și o bătrână  ținându-se de mână. Vrând  să facă  el o glumă a nimerit ca Irimia cu oiștea-n gard. Moșule, da de ce o ții  de mână, ți-e   teamă  să nu ți-o fure careva?  Bătrânul a ridicat mâna doamnei și i-a sărutat-o .  Tinere, i-a zis bătrânul,  fără  scumpa  mea soție, eu n-aș mai fi acum.”  „Vai, domnu’ Călin, zise doamna  blonda, m-ați făcut să lăcrimez…”                                      

  „Ia  să vedem doamna Elena, sunteți pregătită? Sunteţi   emoţionată?!  Acum e acum! Să vedem ce sumă  extrageți?  Extraordinar! Patruzeci și două de mii cinci sute.  E o sumă mare, foarte bună. Acum să extragem un număr de la zero la nouă.  Vedeți, acum pe  ecran numerele se  derulează rapid de la   0 la 9. Ei bine, cine-i câștigător să vină aici să-i confirmăm cu  ștampila firmei!            

  Dacă sunt mai mulți,  cine ajunge primul  va fi câștigătorul. Dacă este cineva care nu se poate deplasa să se ridice imediat în picioare. A ieșit cifra  patru. Cine are cifra patru?”       

 „Eu!”, zice doamna  Esmeralda. „Zoli, ia  te rog de la doamna  tichetul! S-o aplaudăm pe doamna norocoasă că câștigat!”  Toată lumea aplaudă.                                                                                                   „Doamna vreți fotoliul acesta? Vreau, dar nu am banii,  trebuie să-i cer băiatului  care-i la muncă  în Italia…, abia peste o lună… ”   

 „Doamnă dacă nu aveți acum pe loc banii…” „ D-le vă rog,  un pahar de apă! Că așa ați scris în invitație fursecuri, sucuri sau apă…”                                                                     „Doamnă v-am explicat.  M-ați  înnebunit. Du-te Bali  și-i adu doamnei  un pahar de apă!” „Minerală, că de asta mi-a recomandat doctorul…” „Minerală,  doamnă,  minerală… Bali îi face semn cu o mișcare sugestivă  cu  degetul opozant  și arătător.    „Zoli, se întoarce Vulpescu  spre acesta, dă-i tu că eu nu am  mărunt!”  Zoli se execută  și-i  dă zece lei.                                                    

  „Știți ce-am pățit  cu o  doamnă  de Paști”, continuă Vulpescu.  O doamnă a   spus că ia fotoliul, zicea  să i-l ducem  acasă că  noi facem  transportul  gratuit, că sigur  îl cumpără  și când am ajuns acasă la ea ne-a spune  că  soțul  nu o lasă să cumpere. Vă dați seama în ce situație ne-a  pus?!                                    

 Ei bine, dar acum vom dubla suma! Această sumă care va ieși la noua extragere,  va fi scăzută  din  suma totală de  112500 ron.  Doamna  Elena, sunteți gata? Aveți emoții?” Doamna Elena dă din cap.                                
         „E firesc, la suma asta să aveți emoții. Gata! Vedeți că cifrele se schimbă  foarte repede  -  dublu sau nimic. Extraordinar   72500 ron .  Aproape dublu  sumei…                                                                                                          Doamna Elena, acum e acum!  Va trebui să extrageți  o cifră de la zero la  nouă. Doamnelor și domnilor   fiți atenți la ultima  cifră  secretă. Ați memorat-o? Cine ajunge primul acela e câștigătorul. „Ce zici, mă întreabă  Maria, luăm fotoliul?” „Cum vrei tu! Dacă  crezi că-ți face bine, îl luăm” îi  spun,  gândindu-mă  să sacrific  cei cinci  mii de lei depuși  în bancă,   adunați cu greu lună de lună. „A ieșit cifra șapte. Cine are cifra șapte?” întreabă Vulpescu.   Eu aveam șapte.  Mă și reped cu biletul să mi-l confirme cu ștampila.                                   

  „Gata, domnul a câștigat. Zoli  fă-i documentele domnului…  Slăvean  îmi spune. Domnul Slăvean  mergeți cu Zoli.  „Hai cu mine!” îi   șoptesc Mariei.         La  o masă,  în spatele sălii,  Zoli scoate dintr-o mapă documentele. Ne așezăm în fața lui și Maria mă întreabă:  „Vrei tu acest  fotoliu?”  „Nu, nu-l vreau! Eu  îmi mențin sănătatea, doar știi, făcând   sport… Am crezut că-l vrei tu!…” „Nu, nu-l vreau! Doar știi că am probleme cu rinichii…, numai de masaj au nevoie.”  „Atunci dacă nu-l vrei  tu, nici  eu  nu-l vreau.”  Ungurul crede că ne batem joc de el. Se uită la noi  stupefiat. Nu intenționasem asta, dar așa s-a brodit... Cum de s-a brodit tocmai la tine, zic eu în gând, știindu-l  pe Toni  cât de  bășcălios este.                                                                             „Dar trebuie să cădeți de-acord, zice el,  să vă  pot  face documentele. Am nevoie de  cărțile dumneavoastră  de identitate.”  „Domnule Zoli, îi spune Maria,  ridicându-se  de pe scaun,  ne   mai gândim.”                                          

 Plecăm la locurile noastre.  În urma noastră,  Zoli   îi face  un semn  discret  lui Vulpescu. Acesta  reîncepe comedia.                                                  

 „Stați! Nu am terminat, încă. Iată, la fotoliul acesta se mai adaugă  și  scaunul de masaj pentru picioare în valoare de  1800 lei.  Deci  șaptezeci și două de mii cinici sute lei plus scaunul de masaj în valoare de o mie opt sute lei…              

 Așadar,  vom face o nouă extragere a numerelor secrete de la zero la nouă Doamna Elena … se întoarce Vulpescu, oficiați din nou extragerea!  A ieșit cifra doi? Cine are doi?” „Tu ai doi..”, îi șoptesc  Mariei. „Ți-am zis că nu-l vreau. Am să mă uit pe   internet  să văd mai întâi despre ce-i vorba cu aceste fotoliu. Fotoliul pentru sănătate s-ar putea să fie fotoliul pentru moarte…  Uite, ceasul e unul fără  un sfert. Mai bine mergem după  nepoțică.  La unu iese de la școală…” „Ai dreptate!”  Ne ridicăm și ieșim. „Plecați?” ne întreabă pe hol d-l Casapu. „Plecăm…, ne-am lămurit…”  „Escroci, nu-i așa?  I-am  intuit din prima clipă. Eu mai rămân să văd cum se termină…”

*

                                                                                                                                                                                      

 Cu d-l Casapu  m-am întâlnit,  întâmplător, într-o  duminică, pe când   mă plimbam cu Maria în  grădina Copou. „D-le  Slăvean  mi-a spus d-l Casapu , alias  Amariei, s-a terminat urât de tot...  Bătrâna Esmeralda a ținut morțiș să facă și ea  masaj în fotoliu.  A venit șotâng…, șotâng…,  s-a așezat în  fotoliu  și   Zoli a  pornit  motorașele de masaj.                                                            

 „Cum vă simțiți  doamna  Esmeralda?” a  întrebat-o Vulpescu   „Mă simt, ca și cum aș  pluti, ca și cum aș  dansa. Știți eu am fost balerină la viața mea…”                 Avea să fie  ultimul ei dans. La un moment dat  o văd că  întinde brațele  și cere apă. Atât a mai apucat să spună  - „Apă… ” și  inima i s-a oprit.         

 Motorașele  mișcau  amețitor  brațele și rezemătoarea. Capul îi căzuse  într-o parte și-i  atârna gata să se prăbușească.  Trupul  Esmeraldei   părea să salte   în fotoliu prinsă ca   într-un  ultim dans  închipuit     de ea.                       

 „ Zoli, a strigat  disperat Vulpescu,  oprește  masajul!   Domnilor s-o luăm s-o  așezăm pe scaunul ei. Bali și Zoli s-au repezit  s-o ridice pe bătrână  din fotoliu.                                                                                                 Atunci a intervenit Amariei. „Dați telefon la 112, poate se mai poate face ceva!… De ce  s-o mutați  din fotoliu? Acolo și-a găsit sfârșitul, acolo s-o  lăsați! ” „Fiindcă nu  poate rămâne  în fotoliu…,  ne compromite afacerea!”  s-a  panicat  Vulpescu.                                                                                   

 „Sunați   la 112  să  vină un echipaj SMURD! Dacă nu sun eu…   E vorbă de viața  unui om.”  „Baba dracului,  pe fotoliul firmei și-a găsit să moară …” zise  Bali.                                                                                                                  „Cum poate un tânăr să fie atât de sadic?”, l-am   întrebat     pe  bătrânul Amariei.                                                                                                     M-am uitat la Bali  gata  să-l înghit pe cât era de grăsan. 

 „Și dacă e  bătrână ce? Noi bătrânii nu mai avem dreptul la viață?! De ce nu i-ați adus un pahar cu apă.  Un pahar cu apă poate-i salva viața.  Nu vă atingeți de Esmeralda,   că altfel chem poliția! Lăsați-o  în fotoliu! Sunați la  112,  acum!” a mai strigat bătrânul Amariei.  

 La protestul   lui  Amariei,   bătrânele   s-au ridicat  ca și cum s-ar fi pregătit să-l atace pe Vulpescu. Amenințarea  l-a trezit din prostrație  pe  Vulpescu. A telefonat  imediat.                                                                             

 Cei de la SMURD au încercat  timp de mai bine de  o oră s-o resusciteze, dar  bătrâna  Esmeralda nu și-a  mai revenit. Ultimul ei dans a  fost dansul morții…  mi-a spus  trist domnul Amariei.                                                                 

  „Dumnezeu s-o ierte pe Esmeralda!” zise Toni, înclinând paharul  și lăsând să curgă pe cimentul din boxă  câteva picături de vin roșu.                                                                                                                                                           

       Vasile Anton Ieșeanu ,   19 ianuarie   2013,Iași