Autor: Vasile Anton Ieșeanu:Scila și Charibda în mitologia greacă erau două stânci situate între Italia penisulară și Sicilia de o parte și de alta a strâmtorii Messina, considerate sălașul a doi monștri, Scila fiica nimfei Crateis - „un monstru înspăimntător cu doasprezece picioare și șase gâturi lungi, terminate cu tot atâtea capete, în fiecare din șase guri avea trei rânduri de dinți și lătra ca un câine, iar mijlocul ei era încins cu un brâu făcut din țeste de câini. Era socotită invicibilă și nemuritoare, singura șansă de a scăpa de ea fiind implorarea mamei sale Crateis.” scrie italianca Ana Ferrari în Dicționar de mitologie greacă și romană. Excepțional! În prezentarea mostruoasei Scila vedem deja monstruoasă Rusie putinistă. Pe stânca opusă, cea de pe coasta siciliană, mult mai apropiată de nivelul mării , trăia Charibda; aceasta își petrecea vremea sub un smochin înalt, înghițind de trei ori pe zi apa din strâmtoare și vărsând- apoi în mare. Și „divina Charibda , cum o numește Homer , era un personaj monstruos, dar ea rămânea invizibilă, iar marinarii nu puteau vedea decât smochinul care-i făcea umbră. Homer povestește că Ulise, navigând prin strâmtoare s-a ferit cu mare grijă de această stâncă, dar nu a reușit s-o evite pe cea a Scilei care i-a răpit șase oameni!” Colosal mit! Parcă vedem România și nu doar România ci și celelalte state din estul fost comunist , prinse între cei doi monstruoși prădători Scila (Rusia lui Putin) și „divina” Charibda(UE - Bruxelles) Monstruoasa prădătoare Rusia lui Putin, asemenea monstrului Scila nu doar pe alegătorii români a reușit să-i divizeze, ci ș -n celelate state estice! Nu mai vorbesc de Ungaria unde Viktor Orban este un alt cap al monstrului Scila,care joacă periculos între cei doi monștri Scila ( Rusia lui Putin) și Charibda(UE0 Bruxelles), dar mai cu seamă în Slovacia spre exemplu, unde rușii lui Putin prin agenții FSB, au reușit ca și în România, să ridice la putere mai multe capete ale monstuoasei Scila.
- Ca și România în 2016, la Colectiv, Slovacia a avut în 2018, după asasinarea jurnalistului Jan Kuciak, un moment în care s-a răsturnat guvernul. Dar clasa politică dominatoare a revenit, chiar și mai îndârjită și într-o formulă și mai antieuropeană. Societatea, la rândul ei, s-a împărțit, ca și în România.
- În Slovacia, victoria lui Pellegrini, mesagerul narativelor Moscovei, ar consolida o coaliție a puterii cu un mesaj critic la adresa Occidentului, dar prietenos cu Rusia, determinată să construiască un stat oligarhic și să atace independența presei, urmând exemplul premierul maghiar Viktor Orban, crede Michal Vašečka în dialogul pe care l-a avut cu HotNews.
Acum două săptămâni însă, omul opoziției proeuropene, fostul ministru de Externe Ivan Korčok, a câștigat în mod surprinzător primul tur de scrutin, cu 42,5% din voturi în fața celor 37,1% adunate de Pellegrini.
Însă, deși are un avans din primul tur, pro-occidentalul Korčok, spun analiștii, va avea probleme să adune voturi de acum înainte, într-o țară profund scindată între un electorat urban pro vestic și o masă importantă a populației, absorbită de narațiunile favorabile Rusiei.Lupta dintre Korčok și Pellegrini a fost descrisă de unii observatori drept un duel între susținătorii direcției occidentale și prietenii Rusiei. Vašečka a explicat că aceasta ar fi totuși o simplificare.
„Ca peste tot în lume, de obicei, lucrurile sunt mult mai complicate. Dar adevărul este că Peter Pellegrini este un candidat al unei coaliții care poate nu este în mod deschis pro-rusă și pro-Putin, dar este cu siguranță mult mai puțin pro-occidentală, pro-UE”, a spus el.De la sosirea la putere, inclusiv mulțumită unui discurs critic la adresa Ucrainei, Fico s-a ținut de cuvânt și a stopat ajutoarele oferite până atunci Kievului. Slovacia nu a blocat totuși deciziile-cheie ale UE pentru susținerea Ucrainei.
Pellegrini, scrie Reuters, a susținut într-adevăr trecerea lui Fico la ceea ce el numește politica externă „suverană”, care presupune că Slovacia rămâne membră a UE și a NATO, dar își urmează propriul curs în relațiile cu Rusia și cu alții.
- Slovacia este noua bătaie de cap a UE. Guvernul Fico a desființat biroul procurorului anticorupție și s-a dezlănțuit împotriva presei critice!
„Problema este că, atunci când creezi un stat oligarhic, nu poți funcționa în cadrul unui stat de drept care să funcționeze pe deplin. Așadar, statul autoritar este un fel de produs secundar al consolidării puterii oligarhilor și a lui Fico”, a spus analistul.
Ar mai fi o diferență. „Slovacia este puțin mai complicată decât Ungaria”, a spus Vašečka.( sursa: https://hotnews.ro/)
România anului 2024 în prejama alegerilor se află ca și Slovacia între marii prădători - Bruxelles și Moscova! Cine sunt vinovați de dezbinarea românilor și votul lor masiv pentru candidatul „suveranist” ultranaționalistul filorus Călin Georgescu?... Principalii vinovați sunt în primul rând - actualul președinte în funcție Klaus Werner Johannis. Acesta, fie că este ca și Băsescu un dublu agent,al Rsiei lui Putin și al Germaniei, fie pur și simplu nu-i pasă de români. Al doilea mare vinovat este PNL- Nicolae Ciucă și PSD - Marcel Ciolacu care, în perioada campaniei electorale, în loc să expună proiecte viabile care să atragă tinerii români la votul lor și-au dat cu ciocanul în c...ie, pardon în cap, recte s-au bălăcărit ca la ușa cortului și au făcut vorba prietenului meu Vlentin Cuțitaru - POLITICĂ DE MAIDAN!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu