- cel mai odios criminal din istoria lumii! Istoria se repetă, în alt plan, evident într-o altă spirală a spațilui-timpului. La fel cum Stalin a declanșat cel doilea război mondial, asemenea Putin îl va declanșa pe al treilea; propaganda grandomană denotă nebunia acestuia! Vom trăi și vom vedea dacă vom mai apuca! Când spun despre Stalin că a fost cel mai mare criminal din istoria lumii am mult argumente pertinente care îmi susți aserțiunea. La fel ca și Stalin i-a ucis pe toți adversarii sau prieteni despre care avea suspiciuni de trădare! Puterea îl face pe oricare dictator să devină din ce în ce mai paranoic. Toți dictatorii de la începuturile istoriei, în speță de la împărații imperilui romani până în zile noastre au provocat cele mai mari tragedii omenirii! Să amintim doar pe Nero care a dat foc Romei! Explicația psihologic-moralistă cred că o găsim la Schopenhauer „Ne amintim că omul superior este cel care face cea mai mică deosebire între sine și ceilalți pe care nu-i consideră absolut altfel ca non -eu (ca non-oameni) în timp ce pentru omul rău deosebirea este foarte mare, ba chiar absolută!” Am văzut și la mulți români această aroganță imbecilă a superiorității față de semeni, mai cu seamă a celor bogați sau aflați întro funcție statală, politico socială, religioasă sau la butoanele puterii de stat, dar sunt multe alte etnii mai bolnave de megalomanie care ne întrec în rău, ca de exemplu rușii și nemții, precum și alte neamuri venite din spații asiatice ca de pildă, turcii, hunii (ungurii). Mulți români și multe românce poartă gena slavă a „bravei” armatei sovietice „eliberatoare” violatoare din cel de-al doilea război mondial, așa că nu mă miră dezorientarea pro criminalul Putin.
Autor : Vasile Anton Ieșeanu, 25 iunie 2023, Iași
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu