Faceți căutări pe acest blog

joi, 8 iunie 2023

Rugăciunea unui tânăr!



De la viaţa asta eu nu cer prea multe,
Un dram de iubire şi puţin noroc!
Nu vreau nici magia forţelor oculte,
Nici puterea armelor de foc!
Viaţa ţi-o închin doar Ţie Doamne!...
Numai Tu poţi să iubeşti şi să-nţelegi,
Nu mă lăsa rob patimii de dame…
Nici prins în capcana celor fără legi!
Mă retrag o clipă într-o sihăstrie,
Să fiu Doamne numai robul Tău!
Departe de lume şi de vrăjmăşie,
Departe de toate ce mă trag spre rău!…
Şi acolo singur în liniştea mumii,
Aş vrea Doamne să mă umpli de har,
Să nu mai văd urâciunea lumii!
Să nu mai simt nici chinul meu amar!
Să pot trece-n viaţă clipele durerii…
Iartă-mi Doamne păcatele mele!
Nu mă lăsa prins în mrejele verii…
Nici în ispitele vreunei iele!
De la viaţa asta eu nu voi prea multe,
Un dram de iubire şi puţin noroc!
Ascultă-mi Doamne ruga mea fierbinte,
Nu mă lăsa pradă iadului de foc!
Vasile A. Ieșeanu, duminică, 21 mai 2023, Iași

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu