Când Traian Băsescu declară emfatic că este artizanul justiției românești trebuie să înțelegem că el este artizanul corupției din România. Și după ce declară râde sardonic. Și noi râdem ca proștii. Stupid people!
Niciun regim politic democratic nu a fost mai corupt ca cel al lui Traian Băsescu. Poate cel al lui Carol al II-lea și al metresei saleElena Lupescu.
Cu siguranță Traian Băsescu și Elena Udrea i-au depășit pe înaintașii lor. Cum se vede epigonii politici - mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, se dovedesc mai josnici , mai perfizi și mai lacomi decât înaintașii de aceeași - „Noi în noi, n-avem nimica, totu-i, calp, totu-i străin!”
Să fie Traian Băsescu și Elena Udrea, încarnările lui Carol al II lea și a Elenei Lupescu?!...
Să fie oare metempsihoza o doctrină reală?
Reîncarnarea, pentru cine nu știe, înseamnă reapariția periodică a unui suflet într-o succesiune de trupuri. Este o doctrină ce se află în centrul multor religii ale lumii, începând de la Vedanta indiană, religia faraonilor, orfismul grecesc, până la influențarea iudaismului , creștinismului și islamismului.
Cu osebire mistica orientală vorbește despre reîncarnare și mecanismul karmei, fiind un concept fundamental al budismului.
Să fi reușit Pitagora și Empedocle în meditațiile lor să pătrundă în a cincea dimensiune și să vadă ce noi n-am văzut?!
Lumea românească nu crede în migrația sufletelor. Dovada - romanul lui Liviu Rebreanu - Adam și Eva, despre reîncarnare, a fost un mare eșec. Și Eminescu a utilizat metempsihoza în nuvela - Avatarii faraonului Tla .
Și totuși dacă reîncarnarea se petrece?!... Sau poate istoria se repetă? Sau sufletele se încarnează!
Prea se brodesc lucrurile ca să nu te pună pe gânduri! Prea se aseamănă politica lui Traian Băsescu cu cea alui Carol al II lea. Prea se aseamănă metresa lui Traian Băsescu cu metresa lui Carol al II lea. În asta constă oare fatalitatea istoriei?!
Dar de ce mi-a fost dat mie și celor care ca mine dorim în viață lupta dreaptă, nu minciuna, nu nedreptatea, nu josnicia, nu mizeriamorală să trăim sub asemenea otrepe?
Cum ce-am păcătuit Doamne, ca, după ce am scăpat de undictator, să avem parte de un asemenea conducător?
Am crezut că Traian Băsescu, după ce a fratele său a fost arestat pentru trafic de influență, își va trage un glonte în cap.
M-am convins însă că e atât de nesimțit și de laș încât seface hârtie igienică cu care se șterg mai marii UE la fund.
Mi se face greață și îmi vine să vomit pe democrația dâmbovițeană. De ce? Oare în mine s-a încarnat vreunul din doctrinarii legionari?
Vasile Anton Ieșeanu, 28 iunie 2014, Iași
Ma tem ca strugurii sint cam acri pentru dumneata stimabile ! Dar esti de inteles, fiind linga rusi acolo,,...te inteleg. In arhetipul portretului schitat de dumneavoastra, Iliescu,Nastase,Ciolacu,Dragnea,Voiculescu si alte oratanii din astea sint cei mai vajnici democrati, n'asa ?! In ce-i priveste pe legionari, las-o balta, esti departe si de Codreanu, si de Sima .
RăspundețiȘtergerehugovictor: Idealistule bovaric, te crezi în imaginarul tău încarnarea lui Hugo. Nu ești decât poate unul din personajle Les miserables, dacă crezi că-i simpatizez pe ruși. Mai bine te-ai uita la biografia lui Băsescu să vezi că e unul din acoperiți GRU. De ce crezi că a reactivat toată rețeaau c Kominternistă și i-a atras în PDL? Ah, sfânta credulitate a ignoranței imposibil de convins în dogamtismul tău.
Ștergere