„
Era bănet nu glumă! O adevărată comoară
și mai multe nu. ” Emilian Marcu -
Tobele mute
Dacă
dreptatea este o artă a hoției,
libertatea e în cătușe. În
aroganța lor, marile puteri nu aleg
calea de mijloc, ci doar forța și amenințarea cu forța. Războiul,
spune Freud, atâta vreme cât există
state, națiuni și naționalități, nu poate
fi eliminat. Războiul, afirma, paradoxal, Proudhon, face parte din
morala umanității. Care morală?! Morala celui mai puternic?! Cel mai
puternic are totdeauna dreptate!
Dreptatea ca folos al celui mai tare a
fost negată de Socrate în
Republica lui Platon. Dreptatea, afirma Socrate e mai
de preț decât o „grămadă de aur”.
Dacă dreptatea este mai valoroasă decât o grămadă de aur, atunci
cum se face că cei mai mulți
preferă „o grămadă de aur” dreptății?!
Împotriva
acestui principiu moral al lui Socrate
s-a ridicat sofistul Thrasymachos care
susținea că dreptatea „este
folosul celui mai tare”. Afirmația
lui Thrasymachos, contrazicându-l pe Socrate
a rămas perfect valabilă și în
zilele noastre – „dreptatea este folosul celui
mai tare”, iar cel mai tare e „puterea
constituită”, fie a unei țări mici, fie a unei mari puteri.
Rușii,
spre exemplu, luând aminte la
cugetarea sofistului Trasymachos, anume că „dreptatea
este folosul celui mai tare”, refuză să mai
dea înapoi tezaurul românilor. Pentru
ruși „o grămadă de aur” este mai valoroasă decât dreptatea. Așa au ajuns, după două mii
de ani, să fie mai „înțelepți”
decât Socrate.
Noi cetățenii care nu facem parte
din „puterea constituită”, ne îmbătăm
cu apă rece dacă credem în dreptatea
socială imparțială și echitabilă. În orice regim politic
abuzul „puterii constituite”
comite nedreptăți. O nedreptate comisă înseamnă nefericirea celor asupra cărora s-a
comis. Dacă nedreptatea aduce profit și folos celui puternic, ce contează nefericirea celor care au fost
nedreptății?!
Exemplele pe plaiul mioritic, o Doamne, nici o carte de
mii e pagini nu ar ajunge să enumere nedreptățile comise de
„puterea constituită” sau marile puteri. Dar
noi, românii, ce alegem?!
Dreptatea sau o grămadă de aur?
În Republica, spune Constantin Noica,
Platon nu vorbeşte despre un tip
de stat ideal, ci despre, un tip de om
ideal - omul suveranității morale. Cu excepția lui, Socrate, Isus, Gandhi
și Eminescu nu cred în „omul suveranității morale”.
Nu există oameni sfinți. Așa zișii sfinți sunt niște farisei. Sf. Anton s-a dus
în pustiu să scape de ispite. Nu
a scăpat. Fantasmele-ispite i-au bântuit imaginarul și
l-au ispitit, cu osebire,
acolo în pustiu.
Natura umană
nu poate să stăpânească acest ideal moral. E doar o
iluzionare, o amăgire și un fariseism monahal. Dostoievski a intuit ființa umană mai bine decât Tolstoi. El a
găsit la om, îndeosebi la spița
masculină, o natură - „violentă,
lașă, răzbunătoare, instinctuală, fariseică, duplicitară, irațională.” Să fie vorba
oare numai de omul rus?!...
Și
Nietzsche a văzut, în
supraom, pe omul suveranității
morale, dar azi, după atâta amar
de istorie tragică, îmi este teamă de
acest om supramoral. Omul suveranității
morale e un ideal, la fel ca Republica ideală al lui Platon
la fel ca și dreptate și libertatea umană.
Platon,
spune Constantin Noica, vorbește despre
Republica interioară a omului care este în consonanţă sau disonanţă cu
Republica exterioară . Este același
lucru cu
spusele sofistului atenian -
dreptatea este folosul celui mai
tare.
Cum, cel mai tare
este omul puterii constituitei, omul
de rând trăiește viața în societatea modernă mult
mai constrâns decât liber,
căci afirmă Platon în
Republica – „fiecare stăpânire legiuiește potrivit cu folosul propriu : democrația face legi democratice, tirania – tiranice” și „declară că acest folos propriu este, pentru supuși, dreptatea.”
Experiența noastră democratică ne indică
o mică diferență între dictatura comunistă și democrația coruptă. Dreptatea, în pofida
argumentației socratice, rămâne
în continuare, indiferent de forma
politică, indiferent de idealurile clamate de Uniunea Europeană - „folosul celui mai tare ”.
Chiar dacă
democrația proclamă libertatea
și demnitatea umană, idealurile susținute de
Petre Țuțea în aserțiunea sa,
anume că „democrația este singurul
sistem politic compatibil cu libertatea și
demnitatea umană”, dacă nu am
observa cum, în așa zisă
democrație românească, omul de rând este umilit de guvernările abuzive, supus capriciilor politicienilor
corupți, am putea chiar
fi seduși de regimul
democratic.
În
pofida declarațiilor emfatice pe toate
canalele de televiziune, unde cei care „ne fac legi
și ne pun biruri”, se erijează
în apărători ai valorilor fundamentale ale democrației, „ne vorbesc filosofie”, se închină cabotini la „patrie, virtute” și sărută
fariseic drapelul țării, nu mai
sunt pe deplin încredințat că democrația
este singurul sistem politic
compatibil cu libertatea și demnitatea umană.
Democrația
suferă de cel mai grav flagel moral – corupția, abuzul de putere și nedreptatea. Nedreptatea generează non-liberate sau o libertate iluzorie. În aceste condiții
libertatea devine „problema cea mai
nebuloasă”, cum spune Constantin
Dram,
Fără
dreptate nu există libertate! Și atâta
vreme cât dreptate în democrație, este
dreptul celui mai tare, adică a
politicianului, libertățile
individuale, consfințite de
Constituție, sunt simple texte
teoretice, lipsite de temeiuri
practice pentru cei mulți.
În comunism, te mai plângeai, împotriva abuzurilor și nedreptăților, secretarului de partid. Acum
cui să-i mai ceri apărarea? Avem libertatea cuvântului. Ei și ce? Poți
să urli la toate televiziunele, despre nedreptățile a căror
victime ești. Urli ca Moise în pustiu! Nu te-aude nimeni. Cu atât mai puțin „imparțiala” noastră justiție.
Corupția, acest flagel
al Democrației, generează, ca o reacție
în lanț, abuzuri și nedreptăți
sociale greu de stăpânit
și mai ales greu de vindecat. O haită e hiene
flămânde, de la miniștri,
judecători, procurori, polițiști și ziariști lingă , experți în acte de banditism, dirijați de profesioniști în spălarea de bani și de
creiere, se îmbogățesc, furând din buzunarele noastre tot mai sărace. Simte
omul când i se fură un leu, un
euro… sau chiar mai mult
din buzunar?! E ca și cum i-ai fi
dat unor cerșetori…Doamne, mă îngrozesc
acești hoți-cerșetori.
Pe
acest fond social, profund viciat și imoral, apar, spune Dostoievski „… trichine noi, niște vietăți microscopice,
care pătrund în corpul omului” și „oamenii devin toți agitați și nu se mai înțeleg între ei. Oamenii nu mai știu să judece ce este
bine și ce este rău”.( Dostoievski – Crimă și pedeapsă).
Așa
se naște extremismul. Extremismul
este o fiară, este chiar fiara apocaliptică care îl face pe
individ să nu mai discearnă ce
este bine și ce este rău. Și mai rău,
extremismul îi desființează odată cu libertatea și demnitatea de om.
A
fi om liber înseamnă a avea conștiința demnității, a spune fără
teamă - DA, când e drept să spui
DA și a spune NU,când
e nedrept să spui DA.
Politicienii
democratici, lacomi și perfizi, hrănesc zi de zi Fiara. Oamenii, scârbiți de
Democrație, de politicienii corupți care
îi mint, îi umilesc și-i
batjocoresc, le înșeală încrederea și speranțele, derutați de incertitudinile existențiale, îndoindu-se de șansa de a-și
asigura o anume bunăstare pentru
ei și copii, vor trece de partea
Fiarei.
Încet-încet, în subterane, oamenii vor începe
să se închine Fiare
„salvatoare”. Oamenii în general,
tinerii îndeosebi, nu au nici timp,
nici discernământul moral de a
decela binele de rău, nici cultura
politică, nici persuasiunea de a corecta imediat
greșelile politicienilor. Când le
ajunge cuțitul la os, atunci trezesc Fiara. Atunci o scot din subteran. Sloganul
lui Orwell
- „IGNORANȚA ESTE FORȚA!” -
rămâne valabil și în Democrație.
Din aceste
motive, tobele care
par a fi amuțit demult, este
posibil să reînceapă să răsune din nou în Europa. Tobele, pe care Emilian Marcu le-a vrut mute pe vecie, au
început deja să sune. Starea de conflict militar de la malul
Mării Negre confirmă temerile noastre.
La fel
dreptatea, în cazul marilor
puteri, în relația cu
statele mici și mijlocii
- este o artă
a hoției. Sau cum spune, Rousseau „dreptul celui mai tare; drept acceptat cu ironie în aparență, dar stabilit ca principiu.” În spatele ușilor închise ale
marilor cancelarii, dreptul celui mai tare
este principiul de drept
internațional. Să nu ne amăgim cu sloganuri afirmate de conducătorii marilor
democrații! Cum să se poată opune statele mici șantajului politic al marilor
puteri?! Afirmația lui Rousseau rămâne etern valabilă - „cel
mai puternic are totdeauna dreptate.”
Dacă dreptatea este o artă a hoției, atunci libertatea și demnitatea umană, deși
garantate de Constituție rămân cum spune Eminescu doar „un
nume / ce-aievea s-a serbat.”
Un
popor care prețuiește dreptatea și
libertatea mai puțin decât „o grămadă de aur”, va fi
ușor de colonizat, iar indivizii
care compun acel popor,
vor deveni slugi la străini.
Clauzele secrete, a acordurilor de la Ialta, au dovedit că, guvernele celor mai democratice națiuni (englez și american) au înlesnit nu doar comunismul în celelalte state abandonate influenței sovietice, ci și deportările masive de oameni, implicit cele mai groaznice sisteme concentraționare - lagărele staliniste.
Clauzele secrete, a acordurilor de la Ialta, au dovedit că, guvernele celor mai democratice națiuni (englez și american) au înlesnit nu doar comunismul în celelalte state abandonate influenței sovietice, ci și deportările masive de oameni, implicit cele mai groaznice sisteme concentraționare - lagărele staliniste.
În baza acordurilor marilor puteri
democratice, mâncătorul de oameni
sovietic a devorat milioane de oameni în
lagărele din Siberia, dar și în închisorile politice pentru
reeducarea intelectualilor, prin munca silnică, în Deltă și la Canal.
Romanul
lui Emilian Marcu - Tobele mute nu este
o critică adusă bucătăresei sovietice mâncătoare de oameni, deși o
demascare a lagărelor sovietice a fost inerentă în roman,
ci o excepțională
viziune asupra umanului (cum
poate rămâne omul om în condiții
inumane?!), în lagăre
staliniste, în care majoritatea au fost
exterminată prin muncă silnică și
condiții de supraviețuire aproape
imposibile în gerurile
năprasnice din Siberia. Suferința
umanizează! Suferința dezumanizează! Dacă Dreptate nu e, nici Libertate
nu e!
Vasile Anton Ieșeanu, 10 martie 2015, Iași
Excelenta postarea dvs.
RăspundețiȘtergereVizitati si REVISTA DE LITERATURA ROMANA la adresa
http://revista-literatura-romana.blogspot.ro
Excelenta postarea dvs.
RăspundețiȘtergereVizitati si REVISTA DE LITERATURA ROMANA la adresa
http://revista-literatura-romana.blogspot.ro