Scriu filosofiei şi literatură (eseuri, povestiri, nuvele, poezie, haiku şi haibun)
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta Morar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Morar. Afișați toate postările
vineri, 27 ianuarie 2012
Sunt mitingiştii nişte fraieri?!...
Moto: ,,Orice aş fi suportat, înţelegeţi ? Dar ne-au luat speranţa. Asta nu o pot suporta.’’ Octavian Paler
Monstruoasa coaliţie - Traian Băsescu - Elena Udrea - desen Ligia Maria Pascal
Ca în fiecare dimineaţa şi în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 2012 , la şapte şi jumătate, mă duceam cu nepoţica la şcoală. Şi ca de obicei, îi ascult pe Buzdugan şi Morar de la Radio Zu. În timp ce ascult, informaţiile despre viscol, sună un ascultător care se recomandă Alin din Sibiu. Acesta începe să-i apostrofeze pe cei doi prezentatori, că dau numai informaţii din Bucureşti, nu şi din ţară, că nu doar bucureştenii ascultă , Radio Zu, ci şi cei din ţară. Nu înţelegeam unde bate. Am ciulit urechile. Cei doi rămân, o clipă, stupefiaţi. ,,Dăm şi din ţară!’’ zice Morar. ,,Acum, însă, sunt oameni înzăpeziţi şi tocmai încercăm să luăm legătura cu aeroportul Otopeni ,să vedem dacă sunt sau nu curse anulate.’’ ,,Da, dar daţi mereu numai informaţii din Bucureşti de la miting...’’ ,,Nu noi, ci cei de la posturile de televiziune...,’’ se scuză Buzdugan.
,, Păi, zice Alin din Sibiu , mitingiştii ăştia sunt nişte fraieri.’’ ,,Acum nu vorbim de mitingurile din Piaţa Universităţii, ci de faptul că sunt oameni înzăpeziţi pe care îi rugăm să ne sune.’’ ,, Păi eu ascult zilnic de la opt la zece postul Radio Zu.’’, zice Alin să-i linguşească. ,, Vă mulţumim!’’ zic cei doi. ,,Sunteţi înzăpezit ? Unde sunteţi?’’ ,, Eu sunt la volan şi pot să vă spun că autorităţile îşi fac datoria.... ’’ ,,Cum îşi fac datoria că, de douăsprezece ore, oamenii au rămas înzăpeziţi.’’ ,,Păi, domul Emil Boc a fost la ...’’ ,,I-o fi spus Traian Băsescu, pentru a drege busuiocul: Emile fă-te că lucrezi!’’ ,, Eu asta vă spun, zice Alin din Sibiu , nu mai daţi informaţii cu mitingiştii ăia fraieri din Bucureşti , ci daţi informaţii din ţară...’’ ,,Mă rog, zice Morar, e opinia lui. Dar noi aşteptăm telefoane de la oameni înzăpeziţi. ’’
Buzdugan şi Morar nu s-au prins că ipochimenul voia informaţii laudative la adresa lui Traian şi Boc. În vreme ce mass-media, în aceste condiţii grele de iarnă, a uitat de politică şi se centrează pe oamenii aflaţi în pericol, un politruc pedelist a început de dimineaţă cu propaganda portocalie. Indivizi, de tipul acestui Alin din Sibiu, ,,politruc de profesie’’, nu rezonează cu oamenii aflaţi în pericol. La fel ca Traian Băsescu, politrucii portocalii de profesie, n-au nici inimă, nici suflet.
Remarca lui că mitingiştii sunt nişte fraieri e preluată de la propaganda portocalie sau de la UNPR, că doar sunt fraţi. ,,Fraţii noştri’’ , aşa se exprima o vajnică parlamentară pesedistă din Iaşi, aciuată la UNPR.
Oare, nu cumva, Alin din Sibiu muşcă şi el din ciolanul portocaliu? Cu siguranţă! După modelul partidelor interbelice Traian Băsescu a creat o ,,zestre electorală’’, politizând tot ce s-a putut politiza în instituţiile de stat până şi WC- urile publice. După revoluţie democraţia în România pornit cu stângul. România a pornit pe drumul Democraţiei sub pecetea pusă de ziaristul francez Michel Castex, care vedea revoluţia şi ce a urmat după, drept: O minciună mare cât secolul. La o primă citire a cărţii jurnalistului francez , Octavian Paler, l-a repudiat, dar mai apoi , exceptând revolta populară reală, pe care jurnalistul francez a perceput-o ,,ca un spectacol de măşti sângeroase, regizat de undeva din afara României’’ în mare parte i-a dat dreptate. Dacă ,,la noi, spune Octavian Paler, unii sunt de părere că gazetarul francez n-a înţeles nimic din revoluţia română, alţii îi socotesc mărturia un fel de bombă cu explozie întârziată.’’ (Octavian Paler – Vremea întrebărilor, Ed. Polirom , Iaşi , 2012, p. 65)
Trăim sub cupola unei mari minciuni, a unei minciuni politice mari cât secolul, pe care, în orbirea lor pentru putere, politicienii au tot înălţată , acoperind tot mai mult cerul senin şi lumina adevărului. Din acest motiv românii ratează mereu şansa adevărului; nu pot decela binele de rău, grâul de neghină , veleitarul de politicianul adevărat. Şi iată că, acum, bomba cu explozie întârziată, a explodat în Piaţa Universităţii.
Vom trăi oare, mereu, sub vălul acestei minciuni, mari cât secolul? Dacă nu vom înţelege să-i punem capăt , printr-o reformă morală reală a clasei politice, nu prin reformele de tip băsescian, care de la începutul mandatului tot reformează, şi reformează, şi reformează..., atunci explozia din Piaţa Universităţii, va rămâne fără efect.
Nu de veleitari avem nevoie , ci de oameni de caracter. E ceea ce a lipsit lipseşte României, fapt remarcat şi de istoricul spaniol, Francesco Veiga, în Istoria Gărzii de fier , care spunea că, nu de oameni inteligenţi, duce lipsă România, ci de oameni de caracter. Dacă ar avea cât de cât caracter, Traian Băsescu, după atâtea proteste în stradă , în frig şi ger, ar dimensiona, dar cum să dimensioneze, el, un duplicitar ce se crede de neînlocuit. Boc l-ar urma imediat, fiindcă Boc, nu are deloc coloană vertebrală, el e doar mâna dreaptă al lui Băsescu, paiaţa, ce execută orbeşte poruncile stăpânului. Nimeni nu este de neînlocuit, nimeni nu e e etern! Doar Traian Băsescu, Udrea, Boc, Anastase, Oprea se cred nemuritori.
Din nefericire pentru noi, după revoluţie, la putere, s-au repezit în primul rând veleitarii, care n-au avut nici în clin nici în mânecă cu politica sau vreo pasiune pentru politică, ci, lacomi şi perfizi, doar pentru privilegiile puterii.
Adevăraţii profesionişti - aceia care iubesc cu adevărat puterea, au fost copleşiţi de aceşti veleitari. Căci politicianul adevărat iubeşte puterea, la fel cum poetul iubeşte poezia sau pictorul - artele plastice. O face in chemare , din pasiune nu din interes pecuniar. (Liviu Antonesei – O prostie al lui Platon - Intelectualii şi politica).
Exceptând democraţia noastră originală, unde mulţi români se îngrămădesc ca muştele la borcanul cu miere spre putere sau, dacă nu o fac ei , din proprie iniţiativă, îi perverteşte putere. Politizând totul, cum au făcut portocalii, în interes propriu, spre a-şi spori ,,zestrea electorală’’, au transformat ţara într-o imensă minciună portocalie, acreditându-se tot mai mult ideea unui adevăr unic, acela emanat de la Traian Băsescu , deosebit de periculos şi grav pentru o Democraţie neconsolidată. Politicienii democraţiilor Occidentale au totuşi decenţa şi teama de reacţia societăţii civile şi se opresc cu politizarea la nivelul politic, nu coboară până la WC-urile publice.
Politizând toate instituţiile statului şi nu numai, portocalii, mai lacomi mai perfizi şi mai abuzivi decât predecesorii lor, i-au încălecat şi pe patronii care au contracte cu statul sau depind de anumite instituţii, în buna desfăşurare a activităţilor , ca de pildă societăţile de transporturi ce pot fi şicanate de Poliţie sau alte Instituţii cu rol de control.
S-a creat, astfel, un copleşitor mecanism absurd, o imensă şi monstruoasă maşinărie politică, un Golem ce se hrăneşte cu energiile noastre pozitive, secătuindu-ne şi făcând din noi un popor sceptic, fatalist, răbdător şi, adesea, resemnat. Trăind într-o societate nevrotică, unde domină minciuna şi implicit corupţia, ca o caracatiţă, viaţa omului simplu, fie el muncitor, intelectual sau patron din middle class este complet debusolată de mefienţă. S-a instaurat, ca urmare a mizerie morale a clasei politice, o mare neîncredere, o paradoxală suspendare a judecăţii, o dilemă, aproape imposibilă de rezolvat , ca aceea a cetăţeanului turmentat: eu cu cine mai votez? Din cauza acestei clase politice, lacomă şi perfidă, nu mă simt liber şi demn în ţara mea, nu pot să-mi folosesc capacităţile mele creative în scopul de a-mi asigura condiţii decente de viaţă pentru mine şi familia mea. Trebuie, fie s-o iau razna, fie să fac compromisuri, să mă pliez, să devin sluga cuiva, a unui potenţat politic sau a unui partid. În această lume românească anomică, aflată sub girul filozofiei lui pseudo, românul onest, nu mai aree nici o şansă. Onest, în viziunea lui Eminescu, înseamnă a nu-ţi scinda sufletul, a pune în acord mintea şi sufletul, ,,a fi de acord cu tine însuţi’’, spune Camus.
Din cauza acestei clase politice, românii sunt nevoiţi, fie să-şi ia traista în băţ şi să ia drumul bejeniei prin ţări străine, fie să rămână în ţară - slugi la politicieni noştri. Slugi în ţară, slugi în străinătate. Dar lui Traian Băsescu şi acoliţilor săi portocalii – Udrea, Boc, Anastase, Oprea, Igaş puţin le pasă că româncele noastre fac cele mai umilitoare munci în străinătate, ştergând la cur babe şi moşnegi italieni, pe un salariu de mizerie, adeseori fiind obligate să facă italienilor şi masaj oral. Prin această monstruoasă manipulare, făcând din politizaţi, slugi proaste (nu mai gândesc cu capul lor, ci cu a celor care i-au pus şefi la instituţiile publice), românii n-au mai văzut altă ieşire decât revolta.
Noi vorbim despre ceea ce trăim, aici şi-acum, nu de ce a fost în trecut ori va veni peste veacuri. Dincolo de democraţie noastră originală, se află o Democraţie Occidentală, cât de cât normală, în care oamenii muncesc şi creează, nu aşteaptă, ca noi românii, pomana puterii. Aceştia iubesc cu adevărat Democraţia şi Capitalismul, fiindcă, aşa cum am afirmat vor să fie liberi şi demni în ţara lor şi să-şi câştigă pâinea cu sudoare frunţii lor şi capacitatea lor creativă, fără a face sluj în faţa politicienilor, fără a fi aserviţi vreunui partid.
Minţile leneşe (din nefericire e plină lumea mioritică de minţi leneşe, care au fost învăţate să rămână leneşe, încă din epoca ceauşistă, iliescistă, constantinistă, şi îndeosebi băsesistă , ce pot fi lesne manipulate) , n-au alt ideal decât acela de ,,politruci de profesie’’, slugi la partidul de la guvernare, înfruptându-se din firimiturile de la masa portocaliilor sau din oasele ce le aruncă potentaţii puterii. În loc să trăiască liberi şi demni, să-şi câştige existenţa cu sudoare frunţii şi capacitatea lor creativă, preferă să facă sluj în faţa politicienilor – pupincurişti în serviciul permanent al puterii.
Din nefericire , la noi , politicieni adevăraţi , idealişti care cred că pot face ceva pentru poporul acesta, mereu minţit şi batjocorit de veleitari şi otrepele de la putere – anume aceia, care să iubească cu adevărat puterea şi nu privilegiile ei, sunt puţini, foarte puţini.
Dacă există asemenea politicieni adevăraţi, aceştia nu au şanse de a-şi realiza proiectele, fiind copleşiţi de veleitari. În discursul său propagandistic, din data de 25 ianuarie 2012 , Traian Băsescu făcea apel la o societate civilă de calitate.
Se pare că protestatarii societăţii civile, din Piaţa Universităţii, după logica sa pidosnică, sunt lipsiţi de calitate. Care societatea civilă e de calitate pentru Traian Băsescu ? Cred că, în viziunea lui, societatea civilă de calitate este camarila – Udrea, Boc , Anastase, Oprea, Igaş, Baconski , lăutarii din mass-media care-i cântă osanale şi ,,politrucii de profesie’’. Asta ne dă de înţeles că, societatea civilă din ,,Curtea miracolelor’’, cum numea Piaţa Universităţii - Octavian Paler, nu este de calitate. Cum arată o societate civilă lipsită de calitate? Cum spunea Alin , politrucul de la Sibiu, despre mitingiştii din Piaţa Universităţii - nişte fraieri. Politrucii portocalii au dreptate: toţi mitingiştii care protestează în Piaţa universităţii, cei de pe internet, de pe site-rile literare suntem lipsiţi de calitate, suntem, prin urmare, nişte fraieri. Suntem un popor de fraieri, fiindcă i-am votat, iluzionaţi de sloganurile lor demagogice. Întâmplător , în seara zilei de 26 ianuarie 2012, am urmărit dezbaterea politică de la România TV , având ca moderatori pe Cătălin Striblea şi Corina Dragotescu şi am citit articolul Corinei Dragotescu - Supărarea preşedintelui Băsescu ,,Cine a urmărit imaginile de la investirea lui Cristian Diaconescu a putut să vadă adevăratele sentimente ale guvernanţilor pe feţele lui Udrea, Boc şi Anastase. În momentul în care au intrat în sala de ceremonii erau cu buzele strânse, negri la faţă şi extrem de nervoşi. Zâmbetele protocolare n-au reuşit să le şteargă expresia de pe figuri. Păreau vădit deranjaţi că li se întâmplă aşa ceva. Iar încercarea lui Băsescu de a da vina pe comunişti a întărit impresia că, în momentele astea, preşedintele nu mai are ce spune poporului.’’
Ei bine ,acest articol, realist şi de bun simţ , a stârnit un val de ură din partea slugilor pedeliste; aceştia i-au aruncat în faţă, Corinei Dragotescu, toată otrava portocalie.
Parerea mea
borman
tinicheaua asta ruginita,aceasta dragotescu cap de pod,are idei tampite insa fixe,tot timpul nemultumita,tot timpul racita,tot timpul constipata,o mai asculta scafandrii si coafezele care-i aranjaza peruca,,,,dumnezeu s-o bata pe maimuta asta cufurita...
NoName
alexandra
doamna dragotescu,cred ca ar trebui sa purtati mai mult rosu,vi se potriveste de minune.sus psd!!!!!!!!!!!!!!sa mai fure cate ceva,dar ce?ca au cam luat tot ce se putea.cat despre coloana vertebrala a lui boc cine esti dumneata sa iti dai cu parerea,cand esti la stadiul de nevertebrata fara sanse de recuperare!
Parerea mea
Nea Costica
Cancerosii,asa cum e aceasta jegoasa,au in evolutia bolii o faza terminala in care sunt suparati pe toata lumea inclusiv pe ei insisi.Sa o intelegem si sa o mai rabdam o luna-doua pana da ortul celor in drept.Sa-i fie tarana direct proportionala cu rautatea,adica grea.
Parerea mea
ardelean pavel oradea
Stimata Doamna DUMNEZEU tea salvat de la MOARTE eu t-asi ruga ca sa te retragi de pe ecran si sa te ocupi de orce alceva ca sa nu faci jocul nimanui ca sa nu incasezi o alta pedeapsa de la DUMNEZEU!? SI IMI VEI MULTUMI!!!
Va rog sa fiti decenti!
Corina Dragotescu
Ura dumneavoastra, care face trimitere la fosta mea boala s-ar putea sa vi se intoarca inapoi, candva. Nu mai fiti atat de siguri pe ce spuneti. Nu va place de mine, nu ma mai cititi sau uitati-va pe alt post. Nici mie nu-mi place sa stiu ca se uita la mine si ma citesc oameni fara frica de Dumnezeu, sau soarta.
Răsăpunsul meu a fost:
Ruşine! Ce-aveţi portocaliilor cu doamna Dragotescu? Vă temeţi că, odată cu demisia lui Băse, vă pierdeţi privilegiile - ciolanul? Vă ascundeţi după nickname, ca nişte laşi, şi împroşcaţi cu otravă. Nu mă miră! Laşitatea voastră - e după chipul şi asemănarea stăpânului pe care-l apăraţi slugarnic. Lingăilor! Voi sunteţi ,,zestrea electorală'' portocalie! Din punctul meu de vedere nu pot înţelege această ură şi încrâncenare a românului contra românului. Nu pot înţelege otrava care o revarsă asupra unei jurnaliste, care a scris un articol critic, dar decent, la adresa Lui Traian Băsescu şi a camarilei - Udrea, Boc , Anastase . Şi pentru cine atâta ură şi încrâncenare? Pentru un individ, hain, care a pus mâna pe putere mai mult ilegal decât legal şi a batjocorit, întreg poporul român, prin aroganţa şi dispreţul faţă de oameni care l-au votat. Mizerabili şi agramaţi, cu un limbaj de lemn – cei ce scriu asemenea infamii, la adresa unui jurnalist care exprimă o opinie, par a fi fantome venite din perioada dictaturii proletariatului, ce duceau lupta de clasă contra chiaburilor. Niciun argument contra articolului scris de Corina Dragotescu, doar otravă şi venin portocaliu, îndreptat împotriva autorului. Minţile leneşe, ale politrucilor portocalii, nu pot produce nicio idee autentică, doar etichetări, ameninţări şi blasfemii de mahala. Eminescu scrie în Scrisoarea II: cum poate să împace dezgustul din suflet ,, prin al lui minte'' . Chiar aşa, cum poate românul să aibă sufletul , astfel, scindat? Să aibă pentru conducător o mare scârbă şi totuşi să-l slujească atât de ,,devotat’’ ?! Atâta ură a românului contra românului mă îngrozeşte! Oare vom învăţa a iubi vreodată?
Vasile Anton, Iaşi, 27 ianuarie 2012
Etichete:
Anastase,
Antonesei,
Băsescu,
Buzdugan,
coaliţie,
Corina Dragotescu,
iubire,
miting,
Morar,
otravă,
Paler,
Piaţa Universităţii,
politruc,
portocalii,
Radio Zu,
Striblea,
Udrea,
ură,
Vasile Anton
marți, 17 mai 2011
CUM AM SCRIS O PREFAŢĂ PENTRU CARTEA UNEI POETE DEBUTANTE (continuare)
De ce e nevoie de un prefaţator?
Dar de ce e nevoie de o prefaţă şi de un lector critic să o scrie? Oare o carte de poeme nu se poate publica fără o prefaţă? Oare interpretarea nu alterează poemele , nu le diminuează sensul ascuns, nu le afectează misterul, aşa cum crede Sorana Sontag în critica sa din Împotriva interpretării?
Voi răspunde cu cuvintele unui mare poet român , Nichita Stănescu: ,,Eu nu pot fi decât subiectiv, fiecare poezie o cred întâi genială, apoi cumplit de slabă şi pe urmă nu mai ştiu. Când sunt sigur că poezia e slabă o rup, dar parcă poţi să le distrugi chiar pe toate?! Şi dacă greşesc. Pentru o ediţie critică e nevoie de un consultant critic’’( Nichita Stănescu - Fiziologia poeziei, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1990, p . 6).
Poemele Nicoletei Morar sondează o realitate văzută de dincolo de această lume pe care o prezintă ca pe un cub - un cub al lui Rubick cu multe faţete şi sensuri ascunse. Prin asta, ea se apropie mai mult de cugetarea filosofică, găsind în liminal o realitate mai profundă decât în real şi raţional. Se spune că la o margine de pădure , păsările au ţinut sfat şi au hotărât s-o aleagă pe cea mai înţeleaptă. Ei bine, în unanimitate au ales bufniţa. De-atunci ea a devenit pasărea zeiţei Minerva. Dincolo de paradigma populară, cum că bufniţa ar fi ,, pasărea care prevesteşte răul’’, a fost adoptată de Hegel ca simbol al înţelepciunii. În Introducerea sa la Principiile filosofiei dreptului afirmă, cum că raţiunea este deplină cînd a revenit asupra ei însăşi, iar pasărea Minervei zboară în amurg („die Eule der Minerva beginnt erst mit der einbrechenden Dämmerung ihren Flug”).
Subscriem la viziunea hegeliană, dar spunem că luându-şi zborul în amurg pasărea Minervei vede în întuneric realitatea mai bine decât pe lumină, ceea ce simbolizează cu o cunoaşterea a vederii în necunoscut, o cunoaştere a imposibilului. Dincolo de raţiune există o realitate percepută cu simţurile şi capacităţile dilatate la maxim, o hiper-apropiere a realului , ca şi cum ai privi în oglindă cu ochii aproape, lipiţi de suprafaţa ei. E ceea ce Nicoleta Morar întreprinde în încercarea ei poetică. Să fie avantajată de intuiţia feminină? E adevărat că cercetările în imageria cerebrală au descoperit capacităţi intuitive deosebite la femeie, ea vede acolo unde bărbatul nu vede nimic. Ea vede invizibilul, vede legătura, relaţia, conexiunea, ceea ce uneşte şi ce desparte, relaţia dintre obiecte, la fel cum vede mistica orientală şi fizica cuantică. În mistica orientală , observaţia joacă rolul cel mai important, fiind considerată adevărata cunoaştere, nu gândirea, nu raţiunea. Numai din observarea întunericului ţâşneşte iluminarea ,, din versuri o să-mi fac un ştreang mihaelo / o să atârne în el vânăt lumina / care ne-a orbit’’ (Lapte de iarbă[Ştreang pentru lumină I]) Majoritatea femeilor au această capacitate intuitivă de a vedea conexiunile universului , dar puţine, pot reda într-un text experienţa viziunii. Pentru a reda invizibilul îţi trebuie curaj , voinţă, intuiţie artistică şi o extraordinară luptă cu sinele. Acelea puţine sunt poete precum şi acei puţini bărbaţi, cu dominanta cerebrală feminină - intuiţionişti - i-aş numi eu. Aceştia sunt poeţi adevăraţi. Şi printre ei se numără şi Nicoleta Morar. Deşi e doar debutantă, poeta târgovişteană are în sine poezia de parcă toată fiinţa ei emană metafore şi cugetări filosofice pline de miez. Experienţa personală este fundamentul creaţiei ei artistice, este religia , mistica şi credinţa ei. Asta ne apare ca fiind legătura între textul poetic al Nicoletei Morar şi realitatea pe care ea o prezintă ,, aş fi vrut să ştiu să-ţi scriu despre iluzii / să te-nvăţ să-nchizi înţelepciunile / într-o pipetă’’ (Dansul zeilor), în care vede cât de mari sunt iluziile existenţei umane şi cât de mici sunt înţelepciunile omului de azi, de le poţi închide într-o pipetă. Poezia nu este o filozofie de doi bani pe care o faci printr-un exces de culturo şi zel, la o discuţie, în faţa unui pahar de bere şi a unei porţii de mici, ori dimineaţa la o cafea sau seara ascultând melodia preferată. Poezia este o chestiune grea, o treabă serioasă şi laborioasă , este o întreprindere primejdioasă pentru suflet, minte, inimă şi trup, impune o tensiune de viaţă şi de moarte, un suicid cu ştreangul de lumină. Până la urmă, revenim la anticul Longinus şi recunoaştem alături de el că a scrie poezie înseamnă pasiune şi energie lăuntrică , o extraordinară încordare a simţurilor şi a spiritului, generatoare ale extazul creativ. Dorinţa ei de perfecţiune este inerentă, ca la oricare alt creator autentic, dar, ca la fiecare din cei chemaţi, există teama, emoţia, tracul a de a nu deforma, de a nu demola cu o simplă atingere acest mister al perfecţiunii, ,,iubesc perfecţiunea, pentru că nu o pot atinge - atingerea mea bolovănoasă, ar putea deforma misterul’’ (Pentru că nu te pot atinge). Mulţi au încercat să-şi bage degetul în marea creaţiei, prin experimente psihedelice, dar creaţia lor s-a dovedit la fel de artificială ca şi drogul la care au recurs ca stimulent , alţii au apucat calea mistică dar sa-u dovedit inapţi comunicării nevăzutului văzut. Pentru poezie trebuie să ai har, chemare şi patima pentru a descoperi adevărurile esenţiale. În debutul ei poetic, Nicoleta Morar îşi cunoaşte limitele: ,,aş fi vrut să ţes filozofia miezului de nucă / din bruma asta de ceară/ dar colţii mă strâng’’ (Coaja de nucă). Şi are reţinere , devine sceptică în ,,plăsmuirea de idei cosmopolite’’ , când ,, natura umană şi filosofia face exces de zel’’(Şi… linia se opreşte) Unii pot fi chiar maeştri în regizarea banalului transpus în poezie, pot, prin procedee şi tehnici amalgamate ale prozei, să creeze o feerie de culori ale banalului cotidian ,dar nu pot trece de acel mimesis platonic al copierii , care face din poezie, în cele din urmă un posibil efect de neverosimil,un real anost. Ca Leonard Ancuţa – Iubirea e amintirea unui viol , care face din poezie o acţiune, o narare, o descriere ideatică sau declarativă , un mimesis în viziune platonică, o copie mai mult sau mai puţin şocantă a realităţii, dar atât. Iată cum vede Nicoleta Morar relaţia bărbat-nevastă: Femeia îi vrea sufletul bărbatului. Căsătorindu-se crede că l-a obţinut. Abandonează arta pentru care a fost menită - iubirea şi astfel, devine doar ,,zestrea din pat’’, bărbatul o abandonează şi în cele mai multe cazuri, ea devine zestrea din ,,ladă’’. Femeia contemporană se scoală din ladă, se metamorfozează în ,,feministă’’ şi se lansează într-o luptă absurdă pentru dominare. Ea, ,,al doilea sex’’, vrea să devină primul. Puterea e fieful bărbatului şi când se simte ameninţat în propriul său eu, fuge, abandonează zestrea lui din ladă. Inconştient el o vrea pe femeie supusă, ea însă se vrea în ochii lui sus-pusă. Face marea eroare de a-l imita pe bărbat în toate. George Sand a mers până a se travesti în bărbat. Şi odată cu transsexualitatea acestei romanciere , femeia a început să se masculinizeze, să se metamorfozeze în bărbat. Bărbatul îi vrea trupul femeii, dar ea îi oferă sufletul. Femeia îi cere sufletul , dar el îi oferă doar trupul. Această dihotomie naşte drama , uneori tragedia şi înstrăinarea. La o vreme femeia nu mai discerne ce vrea bărbatul şi se centrează pe ce vrea ea. El uită că femeia tânjeşte după seri romantice , după comunicare, tandreţe şi un minim de atenţie . Ea vrea ca el să fie iniţiatorul, dar el se lasă sedus de altceva, e atras de alte magii. Vraja se destramă, dragostea fumegă şi focul se stinge în vatră. Femeia uită de efectul Şeherezada. Iubirea e arta femeii. Uită că numai ea poate întreţine focul în vatră. Ea, cu logica ei sofistă, poate inventa poveşti asemenea Şeherezadei, poveşti care nu trebuie să se termine la ziuă, ci să rămână mereu neterminate, poveşti ce trebuie reluate ,,seara’’ şi care să-l facă pe bărbat să dorească să afle urmarea. Femeile au uitat să spună bărbaţilor poveşti fără final şi-atunci ea devine ,,zestrea din pat ’’ şi uneori ,,cafeaua în care-şi stinge havana.’’ (Zestre pentru pat) Deşi viziunile lui Leonard Ancuţa şi altor poeţi contemporani sunt mai realiste, ele apar mai puţin verosimile decât imposibilul imaginativ care adesea se înfăţişează a fi mai credibil. După Platon, realul este o copie a lumii inteligibilului, atunci arta , în speţă poezia este o copie a copiei. Din motive epistemologice , dar şi din alte motive, psihologice, spre exemplu, Platon găseşte arta poetică ca fiind iraţională fiindcă ar promova pasiuni rele ale sufletului, iar din punct de vedere etic ar fi needucativă, fiindcă determină pe cititor să imite caracterele rele. Platon vede arta poetică ca fiind o activitate nocivă(Legile , Republica) şi de aceea cere ca poeţii să fie alungaţi din Cetatea sa ideală. Poetica actuală , ca şi filozofia, este tot un mimesis, dar un mimesis care depăşeşte viziunea lui Platon, aceea a întrepătrunderii minţii creatorului cu lumea de dincolo, aceea a nevăzutului, a multidimensionalului şi a descrie această relaţionare. Pătrunderea dincolo de raţional, realizată de marii mistici , de şamani sau de cei care au trăit experienţe la limita vieţii (ELM ), experienţe de decorporalizare(EAC) au demonstrat că acest vizite dincolo de această lume a spaţiului timpului i-au determinat să reevalueze morala existenţială şi să vadă existenţa ca pe o activitate creativă. Istoria culturii a dovedit că adevăraţii poeţi sunt aceia care au trecut dincolo de această realitate imediată, cei care au pătruns prin intermediul inconştientului în acea lume virtuală codificată în scheme şi arhetipuri, preexistentă în fiecare din noi şi decodificată de poeţi şi filosofi, în sensurile ei ascunse. Întâlnim la poeta târgovişteană , în aproape toate poemele sale exerciţii ale vederii dincolo de acest real, în întuneric , în imposibil , al vederii a ceea ce Platon numea Idee sau lumea inteligibilului. De aceea textele debutantei Nicoleta Morar , spre deosebire de a tinerilor poeţi avangardişti consacraţi şi chiar a unor mari consacraţi optzecişti au un grad crescut de tensiune, de emoţii şi energii psihomentale, care intensifică spiritul până la extaz , generând efectul de verosimilitate şi conferind expresivitate a cuvântului, făcând din poemele sale o comunicare prozodică autentică.(fragment)
Iată câteva din poemele de suflet ale poetei Nicoleta Morar!
Dar de ce e nevoie de o prefaţă şi de un lector critic să o scrie? Oare o carte de poeme nu se poate publica fără o prefaţă? Oare interpretarea nu alterează poemele , nu le diminuează sensul ascuns, nu le afectează misterul, aşa cum crede Sorana Sontag în critica sa din Împotriva interpretării?
Voi răspunde cu cuvintele unui mare poet român , Nichita Stănescu: ,,Eu nu pot fi decât subiectiv, fiecare poezie o cred întâi genială, apoi cumplit de slabă şi pe urmă nu mai ştiu. Când sunt sigur că poezia e slabă o rup, dar parcă poţi să le distrugi chiar pe toate?! Şi dacă greşesc. Pentru o ediţie critică e nevoie de un consultant critic’’( Nichita Stănescu - Fiziologia poeziei, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1990, p . 6).
Poemele Nicoletei Morar sondează o realitate văzută de dincolo de această lume pe care o prezintă ca pe un cub - un cub al lui Rubick cu multe faţete şi sensuri ascunse. Prin asta, ea se apropie mai mult de cugetarea filosofică, găsind în liminal o realitate mai profundă decât în real şi raţional. Se spune că la o margine de pădure , păsările au ţinut sfat şi au hotărât s-o aleagă pe cea mai înţeleaptă. Ei bine, în unanimitate au ales bufniţa. De-atunci ea a devenit pasărea zeiţei Minerva. Dincolo de paradigma populară, cum că bufniţa ar fi ,, pasărea care prevesteşte răul’’, a fost adoptată de Hegel ca simbol al înţelepciunii. În Introducerea sa la Principiile filosofiei dreptului afirmă, cum că raţiunea este deplină cînd a revenit asupra ei însăşi, iar pasărea Minervei zboară în amurg („die Eule der Minerva beginnt erst mit der einbrechenden Dämmerung ihren Flug”).
Subscriem la viziunea hegeliană, dar spunem că luându-şi zborul în amurg pasărea Minervei vede în întuneric realitatea mai bine decât pe lumină, ceea ce simbolizează cu o cunoaşterea a vederii în necunoscut, o cunoaştere a imposibilului. Dincolo de raţiune există o realitate percepută cu simţurile şi capacităţile dilatate la maxim, o hiper-apropiere a realului , ca şi cum ai privi în oglindă cu ochii aproape, lipiţi de suprafaţa ei. E ceea ce Nicoleta Morar întreprinde în încercarea ei poetică. Să fie avantajată de intuiţia feminină? E adevărat că cercetările în imageria cerebrală au descoperit capacităţi intuitive deosebite la femeie, ea vede acolo unde bărbatul nu vede nimic. Ea vede invizibilul, vede legătura, relaţia, conexiunea, ceea ce uneşte şi ce desparte, relaţia dintre obiecte, la fel cum vede mistica orientală şi fizica cuantică. În mistica orientală , observaţia joacă rolul cel mai important, fiind considerată adevărata cunoaştere, nu gândirea, nu raţiunea. Numai din observarea întunericului ţâşneşte iluminarea ,, din versuri o să-mi fac un ştreang mihaelo / o să atârne în el vânăt lumina / care ne-a orbit’’ (Lapte de iarbă[Ştreang pentru lumină I]) Majoritatea femeilor au această capacitate intuitivă de a vedea conexiunile universului , dar puţine, pot reda într-un text experienţa viziunii. Pentru a reda invizibilul îţi trebuie curaj , voinţă, intuiţie artistică şi o extraordinară luptă cu sinele. Acelea puţine sunt poete precum şi acei puţini bărbaţi, cu dominanta cerebrală feminină - intuiţionişti - i-aş numi eu. Aceştia sunt poeţi adevăraţi. Şi printre ei se numără şi Nicoleta Morar. Deşi e doar debutantă, poeta târgovişteană are în sine poezia de parcă toată fiinţa ei emană metafore şi cugetări filosofice pline de miez. Experienţa personală este fundamentul creaţiei ei artistice, este religia , mistica şi credinţa ei. Asta ne apare ca fiind legătura între textul poetic al Nicoletei Morar şi realitatea pe care ea o prezintă ,, aş fi vrut să ştiu să-ţi scriu despre iluzii / să te-nvăţ să-nchizi înţelepciunile / într-o pipetă’’ (Dansul zeilor), în care vede cât de mari sunt iluziile existenţei umane şi cât de mici sunt înţelepciunile omului de azi, de le poţi închide într-o pipetă. Poezia nu este o filozofie de doi bani pe care o faci printr-un exces de culturo şi zel, la o discuţie, în faţa unui pahar de bere şi a unei porţii de mici, ori dimineaţa la o cafea sau seara ascultând melodia preferată. Poezia este o chestiune grea, o treabă serioasă şi laborioasă , este o întreprindere primejdioasă pentru suflet, minte, inimă şi trup, impune o tensiune de viaţă şi de moarte, un suicid cu ştreangul de lumină. Până la urmă, revenim la anticul Longinus şi recunoaştem alături de el că a scrie poezie înseamnă pasiune şi energie lăuntrică , o extraordinară încordare a simţurilor şi a spiritului, generatoare ale extazul creativ. Dorinţa ei de perfecţiune este inerentă, ca la oricare alt creator autentic, dar, ca la fiecare din cei chemaţi, există teama, emoţia, tracul a de a nu deforma, de a nu demola cu o simplă atingere acest mister al perfecţiunii, ,,iubesc perfecţiunea, pentru că nu o pot atinge - atingerea mea bolovănoasă, ar putea deforma misterul’’ (Pentru că nu te pot atinge). Mulţi au încercat să-şi bage degetul în marea creaţiei, prin experimente psihedelice, dar creaţia lor s-a dovedit la fel de artificială ca şi drogul la care au recurs ca stimulent , alţii au apucat calea mistică dar sa-u dovedit inapţi comunicării nevăzutului văzut. Pentru poezie trebuie să ai har, chemare şi patima pentru a descoperi adevărurile esenţiale. În debutul ei poetic, Nicoleta Morar îşi cunoaşte limitele: ,,aş fi vrut să ţes filozofia miezului de nucă / din bruma asta de ceară/ dar colţii mă strâng’’ (Coaja de nucă). Şi are reţinere , devine sceptică în ,,plăsmuirea de idei cosmopolite’’ , când ,, natura umană şi filosofia face exces de zel’’(Şi… linia se opreşte) Unii pot fi chiar maeştri în regizarea banalului transpus în poezie, pot, prin procedee şi tehnici amalgamate ale prozei, să creeze o feerie de culori ale banalului cotidian ,dar nu pot trece de acel mimesis platonic al copierii , care face din poezie, în cele din urmă un posibil efect de neverosimil,un real anost. Ca Leonard Ancuţa – Iubirea e amintirea unui viol , care face din poezie o acţiune, o narare, o descriere ideatică sau declarativă , un mimesis în viziune platonică, o copie mai mult sau mai puţin şocantă a realităţii, dar atât. Iată cum vede Nicoleta Morar relaţia bărbat-nevastă: Femeia îi vrea sufletul bărbatului. Căsătorindu-se crede că l-a obţinut. Abandonează arta pentru care a fost menită - iubirea şi astfel, devine doar ,,zestrea din pat’’, bărbatul o abandonează şi în cele mai multe cazuri, ea devine zestrea din ,,ladă’’. Femeia contemporană se scoală din ladă, se metamorfozează în ,,feministă’’ şi se lansează într-o luptă absurdă pentru dominare. Ea, ,,al doilea sex’’, vrea să devină primul. Puterea e fieful bărbatului şi când se simte ameninţat în propriul său eu, fuge, abandonează zestrea lui din ladă. Inconştient el o vrea pe femeie supusă, ea însă se vrea în ochii lui sus-pusă. Face marea eroare de a-l imita pe bărbat în toate. George Sand a mers până a se travesti în bărbat. Şi odată cu transsexualitatea acestei romanciere , femeia a început să se masculinizeze, să se metamorfozeze în bărbat. Bărbatul îi vrea trupul femeii, dar ea îi oferă sufletul. Femeia îi cere sufletul , dar el îi oferă doar trupul. Această dihotomie naşte drama , uneori tragedia şi înstrăinarea. La o vreme femeia nu mai discerne ce vrea bărbatul şi se centrează pe ce vrea ea. El uită că femeia tânjeşte după seri romantice , după comunicare, tandreţe şi un minim de atenţie . Ea vrea ca el să fie iniţiatorul, dar el se lasă sedus de altceva, e atras de alte magii. Vraja se destramă, dragostea fumegă şi focul se stinge în vatră. Femeia uită de efectul Şeherezada. Iubirea e arta femeii. Uită că numai ea poate întreţine focul în vatră. Ea, cu logica ei sofistă, poate inventa poveşti asemenea Şeherezadei, poveşti care nu trebuie să se termine la ziuă, ci să rămână mereu neterminate, poveşti ce trebuie reluate ,,seara’’ şi care să-l facă pe bărbat să dorească să afle urmarea. Femeile au uitat să spună bărbaţilor poveşti fără final şi-atunci ea devine ,,zestrea din pat ’’ şi uneori ,,cafeaua în care-şi stinge havana.’’ (Zestre pentru pat) Deşi viziunile lui Leonard Ancuţa şi altor poeţi contemporani sunt mai realiste, ele apar mai puţin verosimile decât imposibilul imaginativ care adesea se înfăţişează a fi mai credibil. După Platon, realul este o copie a lumii inteligibilului, atunci arta , în speţă poezia este o copie a copiei. Din motive epistemologice , dar şi din alte motive, psihologice, spre exemplu, Platon găseşte arta poetică ca fiind iraţională fiindcă ar promova pasiuni rele ale sufletului, iar din punct de vedere etic ar fi needucativă, fiindcă determină pe cititor să imite caracterele rele. Platon vede arta poetică ca fiind o activitate nocivă(Legile , Republica) şi de aceea cere ca poeţii să fie alungaţi din Cetatea sa ideală. Poetica actuală , ca şi filozofia, este tot un mimesis, dar un mimesis care depăşeşte viziunea lui Platon, aceea a întrepătrunderii minţii creatorului cu lumea de dincolo, aceea a nevăzutului, a multidimensionalului şi a descrie această relaţionare. Pătrunderea dincolo de raţional, realizată de marii mistici , de şamani sau de cei care au trăit experienţe la limita vieţii (ELM ), experienţe de decorporalizare(EAC) au demonstrat că acest vizite dincolo de această lume a spaţiului timpului i-au determinat să reevalueze morala existenţială şi să vadă existenţa ca pe o activitate creativă. Istoria culturii a dovedit că adevăraţii poeţi sunt aceia care au trecut dincolo de această realitate imediată, cei care au pătruns prin intermediul inconştientului în acea lume virtuală codificată în scheme şi arhetipuri, preexistentă în fiecare din noi şi decodificată de poeţi şi filosofi, în sensurile ei ascunse. Întâlnim la poeta târgovişteană , în aproape toate poemele sale exerciţii ale vederii dincolo de acest real, în întuneric , în imposibil , al vederii a ceea ce Platon numea Idee sau lumea inteligibilului. De aceea textele debutantei Nicoleta Morar , spre deosebire de a tinerilor poeţi avangardişti consacraţi şi chiar a unor mari consacraţi optzecişti au un grad crescut de tensiune, de emoţii şi energii psihomentale, care intensifică spiritul până la extaz , generând efectul de verosimilitate şi conferind expresivitate a cuvântului, făcând din poemele sale o comunicare prozodică autentică.(fragment)
Iată câteva din poemele de suflet ale poetei Nicoleta Morar!
ZESTRE PENTRU PAT
Femeia de la braţ
e o zestre pentru pat
care mai târziu
se ţine-n ladă
dragostea e o havană
care se stinge des
în aburii unei cafele
fără zahăr când
iubitule să vezi
în reflector femeia
e harta geografică
neconturată de o
fantezie misterul
se spală
pe labe ca o pisică
cu sete tragi
din ţigară aprinsă
invers femeia
nu scoate fum
închis în ea pluteşte
în derivă
sângele tău trupul
descoperit îţi lasă
în minte eschiva...
COAJĂ DE NUCĂ
plouă iubite cu picuri galbeni
în chipuri adunate pe-o coajă de nucă
pomii anemici îmi mulg în ochi
frunze şi crengi otrăvite
din porii cerului cad muguri de seară
prin cancerul de iarbă
furnicile caută
lacrimi în formă de pară
aş fi vrut să ţes filosofia miezului de nucă
din bruma asta de ceară
dar colţii mă strâng
feţe ştirbite se spală
pe limba veveriţei- doar gustul omenirii
scuipat pământului în poală
DANSUL ZEILOR
aş fi vrut să
ştiu să-ţi scriu
despre iluzii
să te-nvăţ să-nchizi înţelepciunile
într-o pipetă
să-ţi spun de ce
lumina din pământ e mai pură
care dans al zeilor urlat în sânge
striveşte necuvântul în noi
cum arată umbra unui dumnezeu
străine
câte umbre divine
încap în moarte în viaţă
în noaptea care tremură
ghemuită-n tine
despre toate astea
aş fi vrut să ştiu să-ţi scriu
cuvintele se-ntorc din coală-n mine
stingându-mă ca pe-o flacără
în jarul meu
în paşi de dans
în inimă se-ncheagă
zeu după zeu
despre iluzii
să te-nvăţ să-nchizi înţelepciunile
într-o pipetă
să-ţi spun de ce
lumina din pământ e mai pură
care dans al zeilor urlat în sânge
striveşte necuvântul în noi
cum arată umbra unui dumnezeu
străine
câte umbre divine
încap în moarte în viaţă
în noaptea care tremură
ghemuită-n tine
despre toate astea
aş fi vrut să ştiu să-ţi scriu
cuvintele se-ntorc din coală-n mine
stingându-mă ca pe-o flacără
în jarul meu
în paşi de dans
în inimă se-ncheagă
zeu după zeu
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
