Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Vasile Anton Ieșeanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vasile Anton Ieșeanu. Afișați toate postările

joi, 23 ianuarie 2014

24 ianuarie - zi de poezie patriotică (Emilian Marcu – Fețele insomniei sau chemare la Marea Horă a Unirii Românilor )

          

De ziua Unirii  ar trebui să  începem  a vorbi  la superlativ despre   idealul  românesc   al unirii  realizat  prin alegerea aceluiași domnitor   Alexandru Ioan Cuza, nu despre  starea actuală a  politicienilor tembeli . Dar nu putem  vorbi. Nu putem vorbi pentru că e necesară o antiteză a ceea ce se întâmplă azi pe scena politică a  țării și consecințele nefaste pe care le trăim. Poezia patriotică  al lui Emilian Marcu  - Fețele insomniei  vine ca   o  necesitate a  trezirii  din marasmul politic.                             
 Nu putem vorbi  pentru că de zece ani  TemBelul de la Cotroceni  încearcă  prin toate mijloacele să-și atingă scopul malefic  -  tâmpirea progresivă a  românilor.Vreau să înțeleagă și românii, și politicienii că suntem cu un pas în prăpastie”  , perorează dezaxat acest președinte   ilegal ales ce se mai crede  președintele   tuturor   românilor. Ei bine, al meu nu este  fiindcă refuz să am un asemenea președinte. Nu l-am  votat  decât  la Referendum  pentru demitere.                                         

 Mulți  români  au fost  tembelizați de acest   șpăgar ordinar, care a vândut țara străinilor - americanilor, rușilor cui a  dat mai mult, și chiar  crede că patria  este  cu un pas în prăpastie.                                                 Îndeajuns de   incult și ignorant, dar și îndeajuns  de   viclean cum altul nu-i  pe plaiul mioritic, Traian Băsescu  a ajuns  să creadă că legea e ceva asemănător cu o mină subacvatică  ce face să explodeze la comandă adversarii politici   și oricare alt opozant,  fie din presă sau din popor, că  legea este sclava lui, că  puterea  îi permite orice abuz și  îl   disculpă  de orice  hoție. E îndeajuns  de viclean  să creadă că  el se poate folosi de lege, numai în scopuri personale. Din nefericire pentru noi românii,  corifeul  a  găsit destui  slugoi după chipul și asemănarea lui.                               

 În realitate, nu   patria, ci el este cu un pas în  prăpastie.  Dar mereu, când  Iuda  de la Cotroceni   s-a aflat în dificultate, a aruncat pisica pe patrie  ca și când   el ar fi patria, când în realitate este dușmanul ei . În solda  cărui   serviciu secret  o fi  ajuns  pe tron?  Blestemul lui Eminescu cadă asupra lui   și  asupra   tuturor acelora care   „îndrăgesc” străinii.

Cine-au îndrăgit străinii,                                                                  
Mâncă-i-ar inima câinii,                                                                     
 Mânca-i-ar casa pustia,                                                                                  
Și neamul nemernicia! ”  
(M. Eminescu - Doina)   
         
          Mulți  români  ignoranți și tembelizați  chiar cred că Băsescu  este  țara, când de fapt  este Iuda  care  a vândut  țara  pe   treizeci de arginți.   Trebuie să fii  retardat mintal să-l   identifici pe Traian Băsescu  cu  patria.  Patria  e  norodul, nu tagma jefuitorilor, spunea  Tudor Vladimirescu.                                                                                  

         După  guvernarea  dementă a portocaliilor,    regizată de Maestrul    de la Cotroceni (Doamne! De ce îmi vine  minte tocmai acum  Maestrul  și Margareta  -  romanul  lui Bulgakov, în care   Maestrul  este  Traian Băsescu ,  vrăjitoarea  Margareta - Elena Udrea, iar Behemoth  - Marius Opriș), am crezut  că  va urma  o  renaștere a spiritului dreptății și demnității.                                                                                                        
  Pentru   cine  nu  cunoaște  romanul lui Bulgakov,  Maestrul  este Satana, iar Azazello, Behemoth ,  vrăjitoarea  Margareta,    ajutoarele sale.                                                                                                           
             Există  o asemănare  izbitoare   între  personajele   satanice  ale lui Bulgakov  și   corifeii politicii noastre mioritice. PNL  pare a se apropia tot mai mult  de demența  portocalie decât  de  dreptate și demnitatea mult așteptată de români.                                                                          
             Au   pus în funcții   importante de mare responsabilitate miniștri   infractori -  ca  Relu  Fenechiu,  imbecili, ca Radu  Stroe,  incompetenți  cum e  Cătălin Chiper și alții. Oare  Crin Antonescu  are   în   rezerva lui de cadre numai infractori  și   imbecili?!                                                                     
  

   Dacă am  putea să punem  într-o balanță  a valorii umane, (o, dacă am avea o asemenea balanță!)  pe cei doi sacrificați (din cauza aroganței, indolenței  și prostiei  autorităților)  în accidentul  aviatic  - pilotul Adrian  Iovan și studenta Aurelia  Ion  și pe   cei  trei localnici salvatori   Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu și Argentin Toader  pe un talger  și pe celălalt talger  pe Traian Băsescu, Marius Opriș, Radu Stroie, Cătălin Chiper , am putea vedea atunci  cât de  sus  sunt  cei de jos,  cât de josnici sunt cei de  sus.                                                                                                       
  
         Din aceste motive,   români  creduli, sugestionați de forțe  românești viclene  și străine  deloc  dezinteresate,   au  început să transmită pe varii canale (eu  am primit prin email  mesaje)   mitul acela   vechi,   defetist și absurd, cum că românii  nu ar fi  guvernabili  de către   români  și ne-ar trebui un străin  să ne conducă țara.                                       
  
      Sugestia,  indusă de străini   și de acei români  îndeajuns de   inculți  și  ignoranți , dar și   îndeajuns de  vicleni,  preluată de creduli,   este de un   cretinism  abominabil de a  ne face să credem că suntem  o țară  de oligofreni, că nu mai sunt bărbați  cu caracter, demni și  devotați, ci doar otrepe și stârpituri  cum  ne-au arătat a fi până acum  portocalii în frunte cu   Traian Băsescu și cum are tendința  a ne arăta  PNL-ul.                                   
         Azi, 24  ianuarie 2014,  la 155 ani de la Unirea principatelor   românii  sunt  și mai  dezbinați, mai sceptici și mai pesimiști ca oricând.     Maestrul dezbinării,   Iuda de la Cotroceni a regizat  cu   propaganda lui  portocalie   tâmpirea progresivă  a românilor. Iertată-mi fie  plagiatul   expresiei   „tâmpirea  progresivă a românilor”   ce aparține   celebrei moderatoare   Eugenia Vodă                                                   

              Imposibila guvernare  a românilor de către români  e  o  aberaţie  indusă luminal  de străini și de   trădători  de neam și țară,    menită să ne   tembelizeze și mai profund psihomentalul    și să ne facă să credem că suntem  un popor de   infantili,     greu de guvernat, iar  pe tronul țării trebuie pus musai , nu președintele nostru, ci omul lor de paie.                                            
  
         Veniți  străinilor  să   guvernați peste noi, americani, ruși, germani , englezi, francezi  și unguri  sau  alții  care mai sunteți   interesați,  peste  această    țară de oligofreni!  Că noi nu mai avem bărbați  adevărați – oameni de caracter, ci doar, cum spune  Eminescu, numai rumunculi .    Din  motivele enunțate mai sus,  fac apel către români: citiți, citiți, citiți! Nu vă mai lăsați tembelizați  de  televiziuni  și de  propagandiști!  Citiți,  ca să gândiți  cu propria voastră minte,  nu cu mintea propagandiștilor!                                                                                                  
         Așadar, în   condițiile   interne ale  deconstrucției cu obstinație a patriotismului, precum și în condițiile  în care  coana mare  UE  a devenit pentru  români,  din mama cea bună – mama vitregă   și unde românii au ajuns sclavi, după ce  marele corporații  vestice  au   pus mâna  pe   întreaga economie românească,    acum când  coana mare  s-a  metamorfozat subit din Uniunea Europeană  în Utopia Europeană, un poet  ieșean  mai crede  în  patrie   și patriotism.                                               

           Un    poet  ieșean,  patriot idealist  și  curajos,  strigă cu  puterea revelatoare a  poeziei  că  patria nu a murit, că  ea mai există chiar  și acum  când  postmodernitatea și postmodernismul cântă  de ne-asurzește cântecul  culturii  fără frontiere.                                                          
        Emilian Marcu cântă    și ne încântă  în Fețele insomniei,  cu   patriotismul istoric al neamului românesc. Și  nu întâmplător  numește  volumul  de poeme   Fețele insomniei, căci, în condițiile  expuse mai sus,   poemele  patriotice  trebuie să ne inducă nouă,  românilor,  insomnii, adică să ne facă  să  gândim, și, mai cu seamă, să gândim românește.  Aici nu e vorba de naționalism , ci de  patriotism. Te iubesc străine ca om, dar mai mult îmi iubesc aproapele, neamul meu cel românesc.                                                                                              
     Într-o prefață a cărții de poeme, scrisă  de  Ioan Holban  în 2001, acesta  numește  apariția  volumului de poeme patriotice  al lui Emilian Marcu  drept  ,,un gest de curaj  - să aducă  din nou în circuitul ideilor  literare   poezia patriotică”[…] „la mai bine de un deceniu de când aceasta va fi fost expulzată din literatura noastră.”                                                   
            În vreme ce în  vest  şi în SUA, spune scriitorul Ioan Holban,     patriotismul este o manifestare   normală a dragostei de patrie, la noi a fost dus în  deriziune.                                                                                   

           Ion Roșioru  numește   publicarea  cății cu poeme  Fețele insomniei  în  perioada controversatului postmodernism, drept   „un gest  frondeur și simptomatic”.                                                                           
   
     Mai radical Gheorghe Lupu o spune pe șleau. „Unora li-i rușine că-s români, alții tipăresc pe banii statului blasfemii greu imaginabile (Patapievici  n.n.). Nu de mult un scatofag publica niște versuri  în care  numea patria  o târfă. ”                                                                                   
  
       Sunt  cetățean  al universului perora  filosoful grec, cinicul  Diogene, dar sta ascuns într-un  butoi  grecesc  și   visa la un „stat al lumii”, fără legi, anarhic.                                                                                     Un „Socrate înnebunit” l-a calificat  Platon. Un „stat al lumii” e o utopie  imposibil de  administrat de un  guvern mondial.                                 Să te dezici de patrie e ca și cum te-ai dezice de mama care ți-a dat viață. Cum a putut să scrie un asemenea tembelism, un ignorant ce se vrea poet, anume  că patria e o târfă?!...  Cred că  înțelegem ,  în  acest consens, de ce a scris  această blasfemie! A scris-o  pentru  că mă-sa e o târfă străină de neamul românesc.                                                                 

       Eu am  și scris, îmi mărturisea  Emilian Marcu, mai demult, anume  că,  mișcările naționaliste  vor renaște până în  2027,  un an pe care l-am ales  aleatoriu, nu e  an  profetic, dar cred că,  în condițiile când ni se impun,  de la Bruxelles,  directive absurde și  conducători   impostori, patrioții, cei care mai credem   în  idealul  numit   patrie  și în  valorile  românismului, trebuie să strângem rândurile, să ne unim în  cuget și simțiri.                                                                                                 
     Altfel țara chiar va ajunge   pe marginea prăpastiei,  și, în acel moment,  din subterane   vor reizbucni   mișcările  naționaliste-extremiste. Asta nu e de dorit în politica  țării noastre !                                                                                                                                    
   
          Să nu ne iluzionăm  cu Uniunea Europeană. Nu suntem egali occidentalilor, nici  egalii americanilor. Suntem cetățenii de grad doi, rudele sărace  de la țară.  Că suntem astfel, de vină sunt  politicienii noștri care   ploconindu-se  pentru a se   menține cu orice preț  la  puterea  pe care nu o  mai  meritau,  ne-au  lezat demnitatea de a sta drept și mândri  în fața Vestului. 

 În această ordine de ideii, eu am altă  opinie față de  eminenții  prefațatori , anume că,  în condiţiile  globalizării,  ale postmodernităţii,  ale iluzionării cu  paradisul UE,    deziluzionarea ne  trezește din amăgire  și ne face  să   trăim o mutație  metafizică  de la exterior spre  interior  și să   reînviem  valorile  noastre  autentice românești.                       
  
De aceea îmi plac  poemele lui   Emilian Marcu. Pentru poetul   ieșean   a scrie poezie patriotică,  nu înseamnă  a  exalta trecutul, ci     înseamnă  a  încinge o  Mare Horă   a Unirii Românești, o Mare Horă  Istorică a martirilor neamului,  un priveghi  continuu la jertfa lor.   Emilian  Marcu  îi   îndeamnă  pe români  să nu se  mai lase amăgiți  de  luminile strălucitoare,  artificiale, ale  Occidentului  și să  se   întoarcă   la „leagănul sacru”.  

 „Trăiască patria din noi
Că numai ea-i eternitate
Și-i leagăn sacru  de eroi
Și pavăză  și libertate. ” ( Trăiască patria)                                                        Poetul  ieșean  are speranța  că „În  peștera-naltă și adâncă  a ochiului ( românului spun eu) / Zidi-vom   altarul religiei   numită Patria noastră.”( Zidire de patrie)                                                                            


Cartea  cu poeme   patriotice   Fețele  insomniei , apărută    în 2013,  am primit-o mai demult, de la poetul   Emilian Marcu.     
                    
  
   Am citit-o  în nopțile mele de insomniei, și , m-am gândit că  poemele  ar putea fi   prezentate cu ocazia unui eveniment  aniversar care să vizeze Patria.  Și am ales  drept  dată,  aniversarea    Unirii Principatelor  Române -  24  ianuarie  2014,   ca fiind  cea mai  adecvată  pentru poeme patriotice.                                                                                      
       În fruntea Horei  Mari -   „Zamolxis  vorbind poporului dac”,  „Zamolxis cu straie de in peste trup” ce strigă  în zori, în „Dacia Felix”  -                                                                                                                                

                 „Acestea sunt mierea , și grâul și vinul.”, alături   Decebal   - „În munții  noștri, drapați  cu oseminte  / Se prăvălește capul dar nu-ngenunche  Domnul”(Efigii  sub lanuri  de rouă).    Și  Măreața Horă Românească, regizată de  poetul  Emilian Marcu,  se încinge  peste veacuri. Aici  îl   vedem  pe Ștefan cel Mare și Sfânt cum    „Duce  Ștefan  țara palmele lui mari”,   și alături  de  Ștefan,  Petru Rareș  -  „Patrie-n lumină  Petru  te văzuse” , și Mihai Viteazu   - „Curge blând lumina din pământul  țării,  /Curge chiar din umbra domnului Mihai”,  iar  lângă Mihai  - Ioan cel Sfânt -   „Un Cristos  al nostru  e Ioan cel sfânt”, în aceeași Măreață  Horă s-a prins  Constantin Brâncoveanu și fii săi   -    „Brâncoveanu-și cată fii  prin baladă”,  alături cărturarul  Dimitrie Cantemir   în mână   cu  Istorii ieroglife -  „… îmbracă țara  Cantemir în cărți.”                                                                                                            
          Și uite se văd  acolo în Măreața Horă – Horia, Cloșca și  Crișan     „Trei lumini curate priponite-n roți /  Drumuri de frăție, legământ  de moți.” și   Tudor Vladimirescu   în  cumpăna fântânii -  „Să-l primească  mire patria  cea pură:  / Tudor  își tot duce  somnul prin fântâni.” ,  alături de  Nicolae Bălcescu -„Conștiință  clară e  Bălcescu-n zale”,  „Cuza  tot mai poartă  patria pe brață.” și cărturarul  Miron Costin cu  Letopisețul  în mână, ucis  de  ura unui domnitor  ignorant  -  „Pân’ la Roman  drum de sară / S-a tot dus Miron Costin”.                                       
  
     Și iată-l  pe mărețul Horea  -   „E Horea-ntre suliți, sunt moții / Ninsoare stelară  pentru o mie de vieți.” , alături   Gheorghe Doja  „Țăran – erou cu flăcări arzânde la picioare” și     Avram Iancu  - Iancu cel mare  :  „E Iancu luceafăr arzând  pe sub deal/ O uriașă lumină peste-întregul Ardeal”.                                                                                                              

    Și pe toate  le adună Emilian  Marcu  într-un „Poem de  unire”

„Magnetice  zăpezi tot cad încet pe ram
Tot se întorc răpuse  la marginea privirii
Tot ne mai bate grâul cu spicele  în geam
Tot cântă-n cer , un ceas, hora unirii”         

  În fiecare an  pe  24 ianuarie, spune  poetul  ieșean , noi românii    „Îl trăim pe  Cuza”

„Orizontul, iată,  brusc azi se dilată, 
Brusc el se răsfrânge  ca un legământ
Îl trăim pe Cuza, viața-i e crestată
În pământul  țării, în acest pământ.”
   
Și   noi românii trăim  toți  alături de Cuza,    acest „Peregrin prin moarte…”
„Umblă  vodă Cuza peregrin prin moarte
Peregrin prin viață el tot a umblat
El fusese iată  dat din țară-afară
Ca și cum o țară nu l-a meritat.”              
       
    Din această Măreață   Horă Românească   nu putea lipsi firește, Eminescu  - marele patriot  înțelept, sau marele înțelept  patriot.    

  „Vorbind de Eminescu  ne tot doare
Un testament  ce l-a lăsat spre noi
Știind că  moartea   nu-i ca o trădare
Și viața   nu-i o tăvălire prin noroi.
……………………………………………….
Noi despre el  vorbim  ca de o carte
Noi despre  El vorbim ca de un vis
Știm  Eminescu  n-a plecat în moarte
Brațele lui mai duc în cer un manuscris

Și testamentul limbii îl to scrie
Tot într-o  Doină  plină de-nțeles
Și Eminescu-n limba noastră veșnicie
Și e deasupra limbii Univers.” (Vorbind de Eminescu)

 Și  la urmă încheie   Hora Unirii  cel dintâi dintre români Eminescu „cel zidit în demnitate”,  și alături de    Eminescu   s-a  prins în Măreața  Horă   Românească,  cine oare?!..., cine oare?!...  

 „Doamna noastră limbă  românească,
Doamna noastră  limbă fără spini
Peste munți  și peste râuri crească.”
Vorba noastră sfântă din străbuni”
……………………………………………..
Doamnă limbă scriere de mână,
Gura mea de rai în  care cânt
Ești de-a pururi  tainică fântână,
Ești lumina noastră pe pământ.”  (Doamna noastră  limbă românească) 
          
            Este   poetul  Emilian Marcu, cu poemele sale  patriotice, un cvasi singular,  un   poet  anacronic care înoată împotriva curentului  așa zis  postmodernist,   în care, cu  obstinație, poemele  balansează  între două extreme   - sex și cruce?!...                                                                               
   
          Este  oare  poetul ieșean   un Moise   ce strigă fără  noimă într-un pustiu  cultural  mioritic?!...  Întrebarea este evident  retorică.                      De aceea pentru poet    -  „Patria e lumina pură.”

   „Patrie  lumină pură
Leagăn sacru pe vecii
Ne ești lacrimă  pe gură
Tu ne ai de-a pururi fii.”(Patria)                                                                                                                                                                  
     Să ne întoarcem  cu fața la patrie,  să ne întoarcem cu fața la glia noastră, la plaiul nostru  mioritic, să  ne  întoarcem cu fața la casa  noastră,  să ne întoarcem la mama noastră și să-i obligăm  pe cei   pe  care îi  alegem  să gospodărească   bine ograda noastră, să nu se  preschimbe  în furi și vânduți, căci numai așa ruga   noastră pe care  poetul ieșean  o strigă  Domnului se va împlini:
 
 „Fă  Doamne pentru noi dreptate
Cum faci la toți de pe pământ
Să fie așa de nu ne mai desparte
Să fie țara-n hatul ei  cel sfânt”    ( Fă Doamne pentru noi dreptate)          
         
        Emilian Marcu   strigă  la fiecare român care mai crede în idealul   numit patrie , la cei plecați în bejenie   și la cei rămași pe plaiurile mioritice că în  pofida unor politicieni  grotești și hidoși, Patria  e lumina pură, căci  patria e   bravul  popor   mioritic ( Brav popor  mioritic  care    a sărit cu mic cu mare  să-i  salveze  pe cei căzuți în accidentul  aviatic  din munții Apuseni).
Brav popor, nemernică  administrație! 

   Vasile Anton Ieșeanu, 24 ianuarie 2014,Iași 


luni, 2 decembrie 2013

Metamorfoza omului în câine maidanez...

          Aurolacul e asemenea  câinelui  maidanez, un  om fără identitate, omul invizibil. Autoritățile nu-l  văd, cum  să-i vadă pe  i maidanezi  mai marii orașului?!...  Slujitorii bisericii nu-l văd; ei văd  doar  bogații de la care primesc.  Dumnezeu  a  uitat de el.   
   O fi om sau o fi câine? Metamorfoza omului în câine maidanez  îmi aduce în minte de personajul lui Kafka,  Gregor Samsa,  metamorfozat în gândac  de bucătărie.   Nu zice nimic, nu cere nimic. Nu întinde mâna, nu cerșește.  Te privește  lung, cu  privirea aceea de câine flămând. Așteaptă  doar...           
        Cine  îi sunt părinții? Cine  și  unde îi este mama?  Cine l-a  crescut? Nu se știe! Nimeni nu știe de existența lui. 
        Cine l-a aruncat atât de brutal în stradă, în această lume grăbită, indiferentă și egoistă?  E om sau e maidanez?!  
       De maidanezi avem grijă, îi  și adoptăm, îi  luăm în  brațe  îi pupăm, dar de oamenii străzii ne  ferim ca dracul de tămâie.        
       Ce o fi? Om sau câine?! Nu cred că este om. Pare a fi, mai degrabă,   încarnarea evreului rătăcitor, cerșetorul filosof   din  romanul  lui Matei Călinescu  - Zacharias  Lichter. Dar este oare chiar Zacharias Lichter?                    
Vasile Anton Ieșeanu, 2 decembrie 2013, Iași   

România Mare! Aventuri în țara minunilor al lui Emilian Marcu...

Vasile Anton Ieșeanu, 2 Decembrie 2013,Iași     

miercuri, 29 mai 2013

O mie de cărți și 507 autori în Vitrina lui Emilian Marcu!


       Întrucât  apariția volumului  Vitrina cărților   nu s-a  bucurat de niciun ajutor financiar, cartea  fiind tipărită   pe spezele  autorului, ediția are un  tiraj mic  - o sută de exemplare.  Cine dorește  această  monumentală carte cu o mie de scriitori (și cine, oare, dintre  autorii  consemnați, nu dorește  să aibă  cartea  în  biblioteca sa ?!), o poate  solicita  pe adresa de email: emilian_marcu@yahoo.com.

                   A
1.      AbramoviciMorel, Asta e situaţia                                                                
2.      Abrebenel, Cristian GeorgePașaport pentru zile de ceremonie,               
3.      Adam, Ioan,  Zidul şi litera,  Povestea vorbelor                                                                                            
4.      Cezarina AdamescuMonumentul cărţii şi mucenicia cuvîntului           
5.      Adămuț, Anton I.   Seducţia ca spaţiu al cenzurii,   [Şi] Filosofia lui
                                    Camil Petrescu,
6.      AgacheCatinca ,Emanuel IftodiBiblioteci în timp,                                
7.      Aioanei, Iordan Interior de floare                                                                
8.      Albu, Mihaela Presa literară din exil, În labirintul cărţilor,
9.      Aldea, Luminiţa, Nisipuri mişcătoare,                                                         
10.  Aldea,Traian, Focul cuvintelor,                                                                     
11.  Alecsa, Lucian – Asupra căderii,                                     
12.  Alexandrescu-Voicu Ileana,  -Octavian Paler,                                           
13.  Al-SaşaŞtefan ,Parodii,                                                                                 
14.  Amariţei, Ştefan Suspendat spre fructul prelung,
15.  AndreescuVal ,Linişte în „fa major”,                                                          
16.  Petruş Andrei,  – Cântecul toamnei, Crepusculul de miere, Şi vremea…                                            
17.   Anghel, Dumitru Reverenţe critice, Recensa rediviva,                                           
18.  Anghel, Irina,  Momentul eu-lui propriu,                                                      
19.  Anghelescu, Dan, Pietrificarea memoriei,                                                     
20.  AngheluşIon Alex. , Nunţile focului,                                                            
21.  Anton,  Ruxandra, Izvorul zidit,                                                                      
22.  Anton, VasileCum săscriu un eseu…,                                                          
23.  Antonescu, Venera ,Evanescenţă,                                                                  
24.   Antoniu, Corneliu, Strada portului;
25.  ApetroaieiConstanţa , Dezleagă-mă,                                                           
26.  ApetroaieiMaria, În culisele vieţii,                                                               
27.  ApostuMihai ,Poeme auguste,                                                                        
28.  Ardelean, Liliana ,Vieţile sufletului,                                                              
29.  AretzuPaul, Cartea psalmilor,                                                                       
30.  ArionGeorge ,O istorie a societăţii româneşti...                                         
31.  AritonNicolaie Venirea fratelui Chiril,                                                       
32.   Avram Dunăreanu, Ion Între limite, La peştera vântului,
                                  Transcendențe prin geneze,  
B                           
33.  BabaIon ,Icoană din Balcania
34.  Bacalbaşa, Nicolae ,A muri pe mare,                                                             
35.  Baciu, Angela – Trei zile din acel septembrie,                                              
36.  Baciu, George, Dicţionar – agresiuni, bătălii…,                                          
37.  BabanIon ,Neguţătorul de drum,                                                                  
38.  Badea, Bogdan,  Măslinul lui Platon,49
39.  Bahna, Mioara, Aventura lecturii. Scriitori străini, Aventura
                                lecturii. Poezie română contemporana…                              
40.  Balaj,  VeronicaCarnavalul damelor, Puzzle veneţian,                                                                    
41.  Batog-Bujeniță, Mihai, Triumful indolenților,                                            
42.  Băciuţ, Nicolae, Ziduri fără ferestre
43.  BădărăuGeorge, Simbolismul,
44.  Bălăceanu, Gheorghe Pilule contra devierilor de caracter, Umor pe
                      strada lui Păstorel, Nu râdeţi că-i chiar aşa,                                           
45.  BălescuIrimia,  Fluviata sau Căciula care muşcă,                                       
46.  Bărbulescu, Marta,  Jurnal incomod (II, III) Buncărul desfătărilor,                                                      
47.  Becart, Valentina, Pe muchia instabilă dintre existenţă şi neant,
                                Din jurnalul unei zile. Obsesia deşertului,                     
48.  Beldeanu, Ion, – Realitatea are chipul tău, Starea de vid, Indiferenţa
                           textului, Bucovina care ne doare, Chiar dacă?,
                    Dimineţi fără glorie ,Bucovina care ne doare (ediţie 
                                                                        selectivă)                                                                                                     
49.   Berghia, IonE cu ghionturi, dar frumoasă viaţa
                                                                          de român,  Soroca... ,
50.  Berzintu, Lucreţia, Cetăţeni ai spiritului universal,                                        
51.  Berto, Lena, Virusul iubirii,                                                                                  
52.  BlănaruConstantin ,Ucenicul vinului, Însemnări despre cărţi şi
                                                                      autori (I), (II),
                                                            
53.  Boancă, Gheorghe , Imagini din lumea satului, Oameni plângând, 
                                                              Tu ne iubești pe toți                                                                                                                                           
54.  Bodron, Sever, Dincolo de aparenţe,                                                                                
55.  Bodron, Maria  Prinţulal bastru,                                                              
56.  Bogdănescu, Simion, Aşchii de spirit,                                                                                  
57.  Boncu ConstantinVali, Paşi destinului, Suflet dat în judeca
                                                   Când păsări coboară din iris.                                                     
58.  Bojescu, Constantin, Confesiunea unei răni, Miere amară,                                                                                    
59.  Bordeianu, Leo,  Linie de demarcaţie                                                                                
60.  Boroda, Ion ,– Cerul dintre ziduri,                                                                                       
61.  Botez, Adrian, Eu, barbarul,   Crezuri creştine, Nu mai ridicaţi
   din umeri, Cei trei magi ai prozei româneşti….
     Ruguri – România…                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              
62.  Botezatu, Nicolae – Reverii în amurg,…                                                                            
63.  Bratu,  Florin Vasile, A murit un popor, versuri amare,                                                  
64.  Brăneanu, Dumitru, Vară târzie,   Pe muchie de poem,                                                                                                                                                              
65.  BrebenelStan, Cronici de întâmpinare,                                                             
66.  Brudaşcu, Dan, Goga şi francmasoneria,                                                             
67.  Brumă, Aurel, – Câinele dizident,  Atins de aripă de înger,                                                                 
68.  Bujor, Mircea, Îngerul combinator,                                                                      
69.   Bulai, Mihaela, Bulai, Elena, Istoria anecdotică a ştiinţei,                                 
70.  Burac, Andrei, Asediaţi de cuvinte,                                                                      
71.  Buricea, Aurel M. , Vama din rod, Vocaţiaprieteniei,
                                    Masca de înger,  Scriitori brăileni de astăzi,                                                                                                                                                                                                      
72.  Busuioc, Nicolae, Cetatea gânditoare,  Semne în labirint, 
                               Biologie…, Timpul trăit,                                                                                                                                                                                                   
73.  Burtan, Florea,   Obsesia labirintului,                                                                       
74.  Butnaru, Leo,  Strictul necesar, Încaz de pericol,  
     C                                                                           
75.  Caragea, Ionuţ,  Guru amnezic,                                                                               
76.  Carmel, Shaul, Eu Abel Eu Cain,  Cavaler al Ordinului Veşniciei,                                                    
77.  Carmel, Shaul Adi Cristi, Descoperă-mi ceea ce eu am pierdut,                     
78.  Călin, Almăşanu, Ana, Destine temerare,                                                              
79.  Călin, Constantin, Gustul vieţii. Varietăţi critice,                                                 
80.  Căşuneanu, Dan, Cortina de argint,                                                                       
81.  Cârdu, Ion, Pantumuri, Sonete şi alte versuri,                                                     
82.  Cârlan, Nicolae, Ion Luca sau o viaţă ca o dramă,  Nicolae Labiş, Corespondenţă
                                          Secvenţe  documentare cu…                        
83.  Ceranu, Nina, Ceea ce luăm cu noi, Imnelene întoarcerii,                                                                       
84.  Chifu, Gabriel,  Fragmente din năstruşnica istorie…                                            
85.  Chiurlea, Margareta , Anamaria Chiurlea, În grădina bunicii,…                        
86.  Chiurlea,  Walter, Margareta Chiurlea, Poezii,                                                      
87.  CiachirDan, Când moare o epocă,  Derusificarea şi „dezgheţul”,                                                                                                                                 
88.  Ciopraga, Constantin, Interviuri,                                                                             
89.  Cimpoi, Mihai,  Critice, Po(i)etica arhetipală, vol. V, Lumea ca o carte,
                        Critice, vol. VII, Şansa cercului,                                                    
90.  Cioclu, Petre, Un secret incomod,                                                                          
91.  Ciocoi, Gheorghe,  Scrieri alese,                                                                              
92.  Ciorănescu, Gheorghe, – Basarabia, pământ românesc,                                          
93.  Ciubotaru, Constantin T.  Umor prin ANchior  sau (T)-eroristul,  Iupaidia, iupaida…                       
94.  Ciubotaru, Cristina Anca,  Imn pentru  copiii pământului, Claunul la răspântie de…                                
95.  Ciucescu, Doru , Mîncătoarele de ruj de buzedin Casablanca, Peste
        Prut şi .. Gulagul din umbra palmierilor, De-ale cărturăriei de 
         odinioară, Străluciri diamantine în Israel,                                                    
96.   Ciupercă, Livia, Dominic Stanca, studiu monografic, 
97.  Ciureanu, Leonard, Rana absenţei,
98.  Ciutac, Victor  Exilaţi în umilinţă,                                                                            
99.  Clit, Costin , Rotariu, Mihai, Un chestionar despre bisericile din
100.          Cloşcă,  Constantin , Iaşul – o mare istorie a poporului român,                     
101.          Coande, Nicolae, Fereastra din acoperiş,                                                              
102.          Cocora, Călin, Convertibilitatea vorbirii şi alte reliefuri,                                 
103.          Codreanu, Theodor,  Duminica Mare a lui GrigoreVieru,
                         TransmodernismulNumere în labirint ,  Polemici
                          incorecte politic ,În oglinzile lui
                         Victor Teleucă, Valori din două  veacuri,                                                       
104.          Codreanu Tiron, Viorela, Ochiul somnului – darul iubirii,                               
105.          Codrescu, Grigore,  Jurnalul criticului incomod,                                                     
106.          Codruţ, Păun,  Însemn de protest,                                                                            
107.          Coman, Viorel, FănuşNeagu,  Povestiri magice,                                                   
108.          Constantin, Ilie, – Intransigenţă în Harem,                                                               
109.          Constantinescu, Raul Rostirea lui Zalmoxis,                                                          
110.          Corbu, Daniel,  Documentele Haosului,  Postmodernismul şi …,
                              Eonu  Marelui desant,  Urmele lui Dumnezeu şi alte
                             povestiri, Viaţa de…                                           
111.          Constandache, Marian – Incantaţii pentru inhalarea…, Infernul
                                                                                               metabolic,                                                                                                        
112.          Costescu,  Gabriella , Lacrima de liliac,                                                                          
113.          Costin, Calistrat… Restu-i otravă,  Bârfitor la colţ de univers...,
                              Distracțe de fiare, Om fi greșit galaxia!,  Ironia 
                              moderată,                
114.          Costineac, Victoria, Ştefan Costineac, Valea Siretului…
115.          Costiuc, Virgil, Tăcerea semnelor,
116.          Coşereanu, Ioana, Focul verde,                                                                                   
117.          Cotea,  Valeriu D., Vidra – PoartaVrancei,                                                                 
118.          Sorin Cotlarciuc, Sorin,  Delicatese... umoristice, Inflexiuni lirice ,
119.          CozmeiIon,Seminţele disperării,  Pacient la vama destinului,
                              Vânătoare de iarba cu cai,
120.          Crăciun, Boris,  Cronica ilustrată de la Prisecani, 1500
                                     scriitori nromâni, clasici şi contemporani,
121.          Crăciun, Victor,  “Doina” lui Eminescu – 125 de ani,                              
122.          Cristea,  Stan V. ,Dicţionarul scriitorilor teleormăneni…, 
                                  Steme din lauri, Constantin Noica – repere
                                   biobibliografice, Marin Preda – Repere
                                  biobibliografice,
123.           Cristi, Adi,  Despărţirea de silabe, Psalmi declasificaţi,
124.          Cristofor,  Ion , Sărbătoare la ospiciu, 204
125.          Cubleșan,  Constantin, Eminescu în comentarii critice,
126.          Cuciureanu,  Lucia ,Drept în inimă
127.           Cuşnir, Maria-Elena  – Uitate semne, Sub tîmpla
                             silabelor cu gust de tăcere,  Dialog fictiv l
                             marginea nopţilor, Poeme pe un fir de lumină,
                             Clipirile adâncului, Dincolo, înoglindă,  Dialog
                             cu umbra mea, Eu şi umbra…
         D
128.          Dabija, Doina, Bucurii înlăcrimate,
129.          Dabija, Nicolae , Doruri interzise, Bezna vine de la răsărit                                                                                                                    
                            Fulger înrourat,Temă pentru acasă,
130.          Damian, Lilviu,  Cavaleria de Lăpuşna,
131.          DamianTheodor, Nemitarnice, Exerciţii de înviere                                                 
132.          Dan, Ilie, – Draperia de ceaţă , Nasc şi la Moldova oameni
                        Popas printre Oameni şi cărţiCurcubeu de suflet
133.          DanciuGeorge Gabriel, Lasă mamă Spania,
134.          DaragiuGeorge G., Paradise-cocktail,
135.          Dănilă CornelMitomanul şi aruncătoarele de flăcări,
136.          Dănilă, Dan,  Neliniştea din cuvinte,
137.          DănăilăNatalia, Magia lumii de spectacol,
138.          Dârja, Viorel, Drum de nisip,
139.          Deutsch, Eugen,  Seducătorul de muze,
140.          Diaconu, Olga Alexandra,  Ochiul de veghe,
141.          DiaconVasile, Cronicile Suhei bucovinene,
                                     Reîntregirea, Berea la români,                                                                                                                                       
142.          DincăDumitru Ion, Arborele manuscris,
143.          DinescuViorel,  Ontologia cristalului, Arhipelag stelar,                                                                      
                       Zidul cu privighetori,  Dialoguri socratice,
                       OM  virtual, Dimensiunea  ascunsă…,  Fronde,                        
144.           Dinulescu, Ioana, Dumnezeu pe acoperiş,
145.          DinutzMircea ,Tablete de duminică, Ioan Dumitru
                                          Denciu,biobilbiografie,                                                           
146.          DoboşVasilian ,Despărţirea de Tom şi Jerry,
147.          DobreIoana Voicilă , Între verde şi albastru,                                                  
148.          Dobrescu, Alexandru, Detractorii lui Eminescu, vol.III,                               
149.          DochiaFlorin ,Cântece pentru ștergerea umbrei,                                            
150.          Doclin,  Octavian ,55 de poeme, PârgaPârga III (sau mersul în rod),
151.          Doman, Dumitru Augustin, Concetăţenii lui Urmuz,
                                                 Generaţia 8o …
152.          DoneaMarilena , George Bălăiţă, biobibliografie,
153.          Dopcea, Marian,  Căile Domnului,
154.          Dorcescu, Eugen,  În piaţa centrală,
155.          Dragomir,  Cosmin Laurenţiu ,Crenguţa Claudia Sandu,
156.          Dragu-Caina, Mihail,  Mirajul iubirii,
157.           Dram, Constantin, Lumi narative (II),
158.          Drăgan, Radu, Vară sălbatică,
159.          Drăgan,  Sebastian , De şapte ori şapte păcate,
160.          DrăganDaniel ,Beidermeier,
161.          Drăgan, Gheorghe, „...aşa se scrie istoria!”,
162.          Drăgănescu, Traian,Semnificaţia perenă a omului arhaic,
                                  Mircea Eliade, între  profeţie şi adevăr, 
                                  Reînvierea lumii,
163.          DrăghescuGeorge, Urme de înger,
164.          Drăgoi, Rodian , Fotografia absenței mele Poeme
                                 de trecereLumini de mireasă,
165.          DrăgușanulIon, Ultimul proces de presă,
166.          Dumbrăveanu, Anghel, – Begoniile de la mansardă,
167.          DumaDionisie,  Aceste zile…,
168.           Dumitrache, Florentin, Calul alb, Iluminări tăcute,
                                  Nedumeriri târzii, Fluturii din scris,
169.          Dumitraşcu, Aurel ,– Carnete maro(I),  (II), ( III),
170.          Dumitru, Alexandru – Secunde în furtună,
                                      Matricea de onoare,Poeme de zestre,
           E
171.          Ene,  Virgil, Previziuni ştiinţifice în opera lui Eminescu,
            F
172.          FacinaAnica,  Fereastră deschisă,  Stampe şi portrete,
                                   Roua înserării,
173.          Feldman, Carol,  Domnişoara,
174.          FeldsteinIancu, Un cocktail spiritual benefic vieţii,
175.           FercuIon , Oaspetele,
176.          Filip, Iulian, Elegia dramatică a golului, Cumpăna cucului,
177.          Filip, Vasile Rondeluri,  Cartea de ghicire,
178.          Flood, Ionela, Ţărmurile iubirii,
179.          Fluturel, Vasile,  Simple (Haiku și poeme într-un vers),
                       Rânduri şi gânduri, Te iubim, Basarabie,
180.           Frăsilă, Petru,  De la ziarist interzis la libertatea…
                                      Viața pe tabla de șah,
181.          Frăţilă, Adrian,  Restanţier la primul meu mileniu,
182.          FripisDan, De la lume adunate... despre Târgu Frumos,
183.          Funica, Gabriel,  Hîrtii lipite,
           G
184.          Galan, George M. , Un sat din Bucovina...,
185.          Galben, Cornel , Poeții Bacăului la sfârșit, de mileniu…,
                                    Personalităţi băcăuane… Lecturi aleatorii,
                               Alergând prin subteranele textului,, Convorbiri
                            fără   adiţionale, Personalități băcăuane, vol. IV,
186.          GallDimitrie ,Jurnal de prizonierat,
187.          Gavrileanu, George , Nu întrebaţi caii…,
188.          GavriliuLeonard,  Aventuri pe Bega, pe Dâmboviţa…,
                            Aventuri pe Jijia…   Oameni din Paşcani,
189.          Gălăţeanu,  Iorgu, – Blestemul plopilor,
190.          GătăianțuPavel,  Balastologie,
191.          Gâlmeanu, Nicolae, Cămaşa lui Lot,
192.          Gârbea, Horia,  Vacanţă în Infern,
193.          Georgescu, N. , Cartea regăsirilor, Un an din viaţa lui
                                                        Eminescu...
194.          GheorghiuDana,  Die Fabrökler…, Pesta,
195.          Gheran, Nicolae, Arta de a fi păgubaş,
196.          Ghiniţă, Constantin,  Nunta continuă…,În numele tău poezie,
197.           GiurcăGh. , Şcoala din Adâncata,
198.          GlodeanuGheorghe, Poezie şi poetică,
199.          GociAureliu,  Prozatori la frontiera mileniului,
200.          GociuSimion , Bună dimineaţaseptembrie, Curcubeu răstignit,
201.          GorbanPaul , Pavilioane cu ruj,
202.          GoteanschiSilvia, Minunea va veni mai târziu,
203.          Grama, Steliana,  Surogat de iluzii,
204.          GrăsoiuLiviu , Emil Giurgiucasub povara vremurilor,
205.          Greceanu,  Ioana , Singurătatea poartă o pelerină roşie,
                                             Cu o sabie…
206.          Grigoriu, Iulian,  Frumosul măturător al băilor,
            H
207.          Hadârcă,  Ion , Artera ZenGheara de fum,
208.          HareaMihail, Marele NepoftitCâinele părintelui Ioan,
209.          Hasneş-Ciurdariu,  Doina, La Medjugorje…,
210.          Hobana,  Ion,  Călătorie întreruptă,
211.          Horea, Ion,  Reversuri,
212.          Hostiuc, Ştefan,  Scriitori români din nordul Bucovinei,
213.          Hrehor, Constantin – Muntele Mărturisitor,
214.          Hurjui, Ion, Poeme HU,
215.          Husar, Al. ,Vremea de apoi,
216.          H usanuConstantin, Curseşti,
             I
217.          Iablonski, Doru , Meditaţii pentru plimbarea de digestie,
                                Să trăiţi!!!  Cartea visurilor, Pe afară mă prind
                                zorii,  Avocat de procese…
218.          Iachim, Ion,  Decameron basarabean,
219.          Iacob, Monica R. , Cincizeci şi patru de poeme,
220.          IacobanMircea Radu ,Grădina lui Dumnezeu,  Pompe funebre
221.          IacobescuMihai , 30 de zile în „Siberia”,
222.          IacobuţăIoan Alecu , Copiii soldatului,
223.          IfrimMarin, Circum stanţe,
224.          Iftode, Alexandra Ilona,  Baladă de vise,
225.          Ilaş,  Monica , Ploaie albastră
226.          Ilie,  Emanuela , Hieroglifele poeţilor,
227.          IlucăVasile, Ce nu ştim despre Iaşi, Aripi frînte  I – II,
                          Eşti ieşean, vere?,  Ce nu ştim despre Iaşi  (V),
228.          Ionescu, Mircea,  Braconierul. Povestiri de vînătoare,
229.          Iordache, Emil,  Variaţiuni pe marginea subteranei,
                                      Poeme fără mască,
230.          IosubG.,  Iaşul văzut din Israel,
231.          Irofei, Simion , Visuri paralele,
232.          IsachiPetru , Psalmii arghezieni şi…Romanul, încotro?,
                                Autoportret în… ,     Amanta de proximitate,
233.          Isanos, Elisabeta,  Amur,
234.          Istrate, Gheorghe,  Puberul divin,
             K
235.           KerimSilvia,  Amintirea ca un parfum...,
            L
236.          Labiș,  Nicolae,  Doină interzisă, versuri inedite,
237.          LarcoVasile, Careul de ispite,
238.          Lefter, Elvira,  Singurătate în umbra crucii
239.          Lefter, Ion Iancu, Spre Golgota,
240.          LeonteCarmelia , Melancolia pietrei,
241.          Ticu LeontescuTicu , Iaşii în… haiku, Plâns transfigurat,
                                        Crucea-Răscruce,

          L
242.          LeoveanuMihai, Soldat cu bocancii prea grei,
243.          LisandruGeorge, Cer înclinat,
244.          LucaCătălin , Iorga şi Iaşii,
245.          LunguAlexandru,Scorbura melancoliei,
246.          Lungu,  Alexandru , Sorin AncaPicto-poeme,
247.          LupuGheorghe , Dionisii apolinice, Sămînţa de sacrificiu,
                                           Cupa de mercur, Umbra privighetorii,
248.          Lupu, Mihai ,Aici, la Ruginoasa…,  Când eram copil odată...,
                     M
249.          Maftei (Flavus), Ion,  Singurătate publicăCapăt de lume,
                               Noaptea, târziu... , Mâine... (numai false poeme),
250.          MalciuMarian, Urme de dragoste,  Dor de Bucovina,
251.          Malea StroeMihaela , Spre al nouălea cer, 7 x 7 poeme de iubire,
252.          ManeaIon , Laptele de la miezul nopţii, Ion Ionescu’ S Story,
253.          MarafetConstantin,  Tăceri galbene,
254.          MarceanCarmen Antoaneta, Picături de suflet,
255.           Marcu, Constanţa – Nunta de fluturi,
256.          MareşOctavian,  Dinspre soare răsare,
257.          MarinDumitru VMeridianul (Vaslui-Bârlad)…,
258.          Marulea, Alexei,  Demnitatea, ca testament,
259.          Matei, Valeriu,  Somn de lup,
260.          MateiciucIoan, Open de dor,
261.          MavrodinIrina , Convorbiri cu Al. Deşliu,
262.          Maxim, Daniela,  Remember,
263.          Maximovici, Doru, Doamne, desenează-mi un om,
264.          Mănucă, Maria – Acuarele vulnerabile, Orizontul continuu,
                                     Venezia profundis,
265.          Mănuţă, Constantin – Instanţă grea,  Crucea viscolită, Înzăpezit
                                sihastruMelancolie de stea, Cocor de fum, Taina
                                din rană, Fior târziu,
266.          MărchidanAlexandru , Ochiul lui Shiva,
267.          Mărginean, Maria,  Suflet desculţ,
268.          Mâcnea –Vetrişanu, Ioan,  Părăsiţi de îngeri,
269.          Mârzac, Ştefan,  Cuvinte cu dor de miez,
270.          MârzescuGheorghe Ghe. ,Fapte şi impresii zilnice…,
271.          Merişcă, Costin ,– Amalia şi alte făpturi,
272.          Merticaru, Mihai,  Imperiul lupului,  Arca lui Petrarca,
273.          MicVasile , Copacul de argint,
274.          MihaiLuminiţa,  Mai avem de plâns împreună,
275.          MihaiNicolae , Fântânarul de stele,
276.          Mihalache, Carmen , Dialoguri în atelier, Urât
                                          mai trăiţi, domnilor,
277.          MihăilăAlexandru, Sărută-mă, singurătate,
278.           Miler, Silvia , Inventarul unei seri,  Incantaţiile meduzei,
279.          MintescuDumitru ,Timpul tăindu-şi  nasturii de la cămaşă,
280.          MirceaVirginia, Vise, îngeri, amintiri,
281.          Miron, Speranţa, Şoaptele luminiiUnicul sens,
                                  Tandreţea tăcerii,  Glezna timpului
282.          Misievici, Teofil, Viaţa - singura mea avere. Amintiri de
                                                                 pe frontul de  est,
283.          MitocaruVictor , Dintr-un iad într-altulCorabie în derivă,
284.          Mitroi, Ştefan, Căderea în cer,
285.          Mocanu, Gheorghe ,Din umbra munţilor…,
286.          Mocanu, Maria,  Interviuri în do major,
287.          Mocanu, Traian , Iluzia ontică,
288.          Moisan Popa, Filofteea , Remuşcări, Pe aripa destinului meu …
289.          MoisiiDan , Şi mâine e o zi,
290.          Moldovan, Cecilia, Înger din oficiu,
291.          MoldoveanuDaniela ,Nobleţea iernii,
292.          MorarVasile , Duminici samaritene,
293.          Morariu, Leca,  Pe urmele lui Creangă şi Drumuri oltene,
                                           Scrisori către  Leca Morariu,
294.          Moroşanu, Tucu ,Talismanul însingurării,
295.          Mosari, G. , Almanahul călătoriilor mele,
296.          Moscu, Marin , Jar printre friguri,  Mare de semne,
                                                       Foşnetul eternităţii,
297.          MotriciMircea,  Pastorala stâncii, Libertatea visului,
298.          Movileanu, Dan, Fals tratat denigrator,
299.          MucenicDan , Luxul lecturii,Cărţile lui Nicolae Băciuţ,
300.          MunteanuMihai Liţu, Vremea amintirilor,  Rătăcit în iubire,
                                    Clopote în amurg,   Noapte de gheață,
301.          MunteanuPaul, Est 44, Balada soldatului,
302.          Munteanu, Victor, Locuinţă pentru un strigăt,
303.          MurariuIulia, Poezia lui Nicolae Labiş,
304.          MureşanAna , Singur acasă,
305.          MureşanDaniel, Lumea şi noi, prozo-poeme,
306.          Mureşeanu,  Marcel ,Pregătit pentru a greşi, Orbul pământului,
                                    Patima  recunoştinţei, Monede şi monade,
307.          MureşeanuSînziana, Viaţa nu e destul,
308.          Murgulescu, Liviu,  Descoperă judeţul Neamţ,
309.          MuscaluIon, Acvila neagră, Osândă şi izbândă,
                                                             Scobinţi, monografie,
310.          MuthuMircea , Grafii,
                         N
311.          Navarrete Mario Castro , Siete poetas de Iasi – Rumania,
312.          Neacşu, Mihaela ,Otilia Ducec,  Festivalul de poezie
                                                  „Nicolae Labiş”  la el acasă,
313.          Neagu, Gheorghe Andrei,  Lacrima iubirii,
314.          NechitaVasile , Biserica mărturisitoare în zeghe,
315.          Necula,  Ionel ,Căderea după Cioran,  Disconfortul de a fi
                                     român,  Aurel Cioran, fratele din leprozerie,
316.          NedelcoviciBujor , Un tigru de hârtie,
317.          NegoiţăCătălin , Ţara uitată, Cadrilaterul…
318.          Nesfântu, Iftimie , Schitul de ceară…
319.          NicolauAnca , Izvor de lumină,
320.          Niculiță, Mihai,  Pomul din curtepoeme de trecut răspântii,
321.          NimigeanuGeorge L. , Seminţele focului, Pietre de râu,
                            pete de sânge, Aerul din cântecul pierdut, Zodia…,
322.          Novac, Gruia, Observaţii sau băgări de seamă,
            O
323.          Olariu, Elena , Păşind prin... Răducăneni, Liniştea spaimelor,
324.          Olaru, Dragoş,  Emanoil ReiVetre strămoşeşti, Ropcea…
325.          Olaru Cervatiuc, Andreea, Don Quijote, punte între mituri,
326.          Olaru Nenati, Lucia, – Arca de frunze, Sentimentul spiralei,
327.          OnofreCristina , Poema ‘naltei domnişoare,
                                                    Poeme din ţara scaunului…
328.          Onul, Luca,  Elogiul metaforei,
329.          Opaiţ, Arcadie , Salonul de reanimare,
330.          OpreaIoan N., Mălin, vestitorul revoluţiei,
331.          Oprea, Marian, Ca păpădia-n zbor,
332.          Opreanu, Rodica,  Întâmpinări cordiale,
333.          Oproescu, Ştefania,  Singurătatea nisipului, Zăpada neagră,
334.          OrşivschiCătălina , Pete de rugină,
335.          Ostap , Constantin V., – Parfum de Iaşi, Despre Iaşi – numai cu
                                     dragoste, Povestiri despre Iaşi şi despre ieşeni,
336.          Ostap , Constantin  şi Ionel MafteiTrăitori sau trecători
                                                                                  prin…I.II.III.
        P
337.          Paiu, Cornel, Paznicii pereţilor,
338.          PalMaria , Dincolo,
339.          Paladic, Iulian, Taine,
340.          Panait, Ion ,– Latifundiile trădării, Cu prietenie
                                                                         în umbra gândului,
341.          Panait , Virgil, – Poemul precum actul sexual,
                                     De ce avem dreptul…, Arhitectura  cenuşii,
342.          Panaite,  Nicolae , Glorie anonimă,
343.          Pandelaş, Nicolae , Erosfera,
344.          PanoviciAna Clipe,
345.          Paniş, Anatolie, – Lagărul e viaţa noastră,
346.          PapiuMircea, Cu flori în gară,
347.          PapucLiviu ,Marginalii Junimiste,
348.          ParaniciIon , Fiecare zi e o pasăre împuşcată, Lumea din
                                                   preajmă, Cerneala căzută pe gânduri
349.          ParascanConstantin, Istoria Junimii postbelice,
350.          ParaschivMara , Scrisori pentru Dimitria, Pecinginea,
351.          Paraschiv , Mihaela ,– Femeia din Roma Antică,
352.          PartoleClaudia,  De la facerea lumii citire,
353.          PascaruMihai,  Piramida,
354.          Păduraru, Elena,  Prin fire de dor,
355.          Păpuşoiu,  Dumitru , Poveşti mici pentru pitici,
356.          Păsărin,  Benone , Femei şi zăpezi,
357.          Pârvescu, Petruţ, Câmpia cu numere (Geometria visului),
358.          Petcu, Ioana, Semne ale teatralităţii…
359.          Petre, Violetta, Dincolo de cer, Pianina violetă,
360.          Petrea, Ştefan , Jurnal, o lună din viaţa mea…,
361.          Petrovici, Viorica, – Roua deşertului, Caduceul lui Mercur,
362.          PintescuAlexandru , Cavaleria,
363.          Pițu, Anişoara,  Bovarismul celor doi Caragiale,
364.          PlopeanuPetrache,Balcoane roşii (o istorie erotico-comică…,
365.          Pop, Domnica , Rodia cu rubine,
366.          Popa, George ,– Meditaţii orfice, Trei feţe ale sublimului,
367.          Popa Homiceanu, Vasile,  Sintagmele ochiului,
368.          PopelRodica, Trecere,
369.          Popescu, Liviu, Înţelegerea tainelor,
370.          Popescu, Spiridon, Diavol cu coarne de melc,
371.          Popescu-Brediceni, Ion, Utopii ireversibile, Serile de la… ,
372.          Popescu Sireteanu, Ion, Bucovina. Oameni şi cărţi,
373.          Popovic, Virginia ,Pavel Gătăianţu, Contribuţii…,
374.          Potârniche, Mihai, Acasă – Portretele pământului,
375.          PracsiuTheodor , Daniela OatuUn senior al spiritului…,
376.          Preda, Constantin,  Mama, cel mai frumos surâs…,
                                                      Fruntea mea, în cătarea…,
377.          Pricop, Ion Gheorghe, Balada vârstelor, Caligramele destinului,
378.          ProfirConstantin , Prin grădina sufletului,
379.          Puiu, Vasile George,  Bifurcaţia neantului,
       R
380.          RachieruAdrian Dinu , Legea Conservării scaunului, Frica,
                                 Nichita Stănescu – un  idol fals?, Biblioteca din
                                 Iarbă,  Mutumania, Cei doi Hagi, Eminescu după
                                 Eminescu, Poeţi din Basarabia, Ion Creangă,
                                  spectacolul disimulării,
381.          RaczJozsef , Sonete alb negru,
382.          RaduRafila , Fugă în haiku, Nuntă pe firul ploii, Altar de pelin,
383.          Ranta, Alexandru,  Antologia Jazz, metafore şi resentimente,
384.          RăuAlexe , Magister dixit, Fragil şi înaripat,
385.          ReiEmanoil, Surâsul lacrimei, Bucurii spulberate,
386.          ReneaOana-Diana,  Suflet de păpuşă, Povestiri şi poezii…,
387.          RiauFelix , Imersiune posibilă
388.          Rogoz Stratulat, Mariana , Lacrima din Paradis,  Suflet de cocor,
389.          Roha,  ElizaFata din pomul cu mere…
390.          RomanescuConstantin , Meritam alte amintiri,
                                                  Foişorul de ascultat ploaia,
391.          Rosentzweig, Alice , Scrisori către mine,
392.          Roseti, Ancelin, Împăierea lumii,
393.          RoşuTiberiu , Un memorialist fără amintiri,
394.          Roşu, Tiberiu , Dragoş CojocaruInterviuri în
                                                         dimensiune  românească,
395.          Roth, Puşa,…   în dialog cu Dorel Vişan,
396.          RuncanLora , Grădina cu trandafiri,
397.          Ruscu, Marian, Între a fi şi a avea, Viul de altădată,
                                       Târziu în labirint,  În jurul grotei,
398.          Russo, Marieta, Jocul gândului,
399.          RusuMaria ,Când va plânge întrebarea,
400.          Rusu, Nicolae, Oraţie de ursitoare,
                    S
401.          Sandu, Dan,  Poeme la negru, Amintiri din Samsara,
402.          Sandu, Nicolae,  Ecou însîngerat,
403.          SanieSilviu , Soarele se face lună,
404.          SasuAurel , Breviter,
405.          Sasu, Ion Mugurel, Bătrânul,
406.          SavinOana Mihaela , Orologiul,
407.          SavinViorel , Ştefan, după-amiază, Poarta,
408.          Savitsky, Gabriela, Cartea de dragoste,
409.          SavuCornelia Maria , Roman cu sertare,
410.          SavuVioleta , Atocmiri,
411.          SaxoneValentin , Speranţe în întuneric,
412.          Sălcuţan, Mihai,  Cronica unui început de mileniu,
413.          SăndulacheLuminiţa , La început a fost iubirea…,
414.          Săpunaru, Elvira Mariana,  Divina Identitate,
415.          Sân-Petru, Paul,  Mersul în vârful peniţei,
416.          Sârbu, Nicolae,  Că poetu’ nu-i ca omu’, Cu pumnul pe I,
417.          Scarlat, Angela,  Drumul alternativ,
418.          Schenk, Christian W. , 55 de poeme,
419.          ScorţanuTatiana , Marin Sorescu, dramaturg,
420.          Scotnotis, Luminiţa,  Trandafirul negru,
421.          Scutelnicu, Petre,  Poem pe cord deschis,
422.          Sevaste Ghican, Vasile,  Patimile cuvântului – aforisme,
423.          Sfichi, Sanda,  Caleaşca Peripeţiilor,
424.          Simon, Gheorghe,Ardere de totAmin Agapia,
425.          SmarandacheFlorentin , Frate cu meridianele şi paralele,
426.          Sofronie, Valeriu,  Domnul P.,
427.          SolcanGheorghe , Ion Creangă, joc şi spectacol,
428.          SolcanuIrina , Semn către prieteni,
429.          SpătaruDumitru , Clondirul cu mastică, Buna Vestire,
430.          Spătaru, Indira, Sălbaticul anotimp,
431.          SpiridonVasile , Perna cu ace (I), , Înscrierea pe orbită,
                                                       Gellu Naum,
432.          Stamate, Eleonora , Viaţa la imperfect,
433.          Stanca, George,  Erotikon,
434.          StancuValeriu ,Cantina cu cearcăne,
435.          Stancu, Valeriu, Traian MocanuBalada sărmanului pescar,
436.          Stănescu, Grigore Radu , Răsărit de lacrimă,
437.          Stănilă, Monica, Iconostas,
438.          Stef, Aurora,  Elegii safice,
439.          SteiciucCarmen Veronica ,Poeme de religii diferite,
                                                        Cu o pereche de aripi noi,
440.          Stoleru, Francisca , Bulevardul Tomis, Poveşti de
                                                         adormit părinţii,
441.          Stolojan, Sanda,  Din urzeala ursitei,
442.          Stredie, Elena,  Jurnalul unui bărbat, Ninge cu lacrimi de
                                                                       Crăciun,
443.          Stroe-Otavă, Elena,  Vara întâlnirilor,  Insomnii,
444.          SuciuIoan , Estimp sau tablou periodic al sentimentelor,
445.          SuciuMagdalena Dorina , Şi Dumnezeu suspină,
                                     S
446.          Şeicaru, Pamfil , – Dinastia de Hohenzollern Sigmarigen,
447.          ŞendreaEugen , Istoria necunoscută a Bacăului,
448.          ŞlehtiţchiMaria , Cerc deschis, literatura română
                                                              din Basarabia…
449.          Şoitu, Laurenţiu,  Mai aproape de cuvinte,
450.          Şolea, Marius Marian , Graiul vostru,
451.          ŞtefDorin , A treisprezecea elegie, Evanghelia după Nichita,
452.          ŞtefuriucConstantin , Cineva mi-a împuşcat sufletul,
453.          Şoimaru, Vasile,  Căderea comuniştilor,
454.          Ştifii, Ioan,  Toamnă tîrzie,
                                             T
455.          Tacu Zeletin , Alexandru,  Mahaleb,
456.          TalpalaruValentin , Liniştea vânatului, Strada Măicuţa,
                Poemele Deltei. RodionPovestiri de pe Măicuţa (I),  
457.          TăicuțuValeria Manta-, Citeşte, Ulise şi plîngi,
458.          Tăicuţu, Nicolai,  Fi-voi cîmpie,
459.          Tătătrucă, Radu, O afacere în Vest, Ieşirea din iarnă,
                                                                   Regele Bufon,
460.          TerchilăLetiţia , Poezii,
461.          Timofte, Ioan,  Personalităţi ieşene, vol. XI, vol. XII,
462.          Toderiţă, Ioan,  Lumină cât să vezi, Războiul lui Puf,
                              Revelaţia şi relevanţa…, Bună seara, domnule
                                                     Mallarmé!,
463.          G.I. Tohăneanu,  G.I. , – Scrisori din roase plicuri,
464.          Toma, Maria , Amurgul trandafirului,
465.          Tomi, Marian Nicolae,  De-a’ndoaselea…, Invitaţie
                                                    otrăvităJogging cu...,
466.          Traianus, Regăsit în cer,
467.          Trif, Liliana , Dulce – Amărui,
468.          TroiaLuana,  Cartea veche între fascinaţie şi cunoaştere,
469.          TupanMarius , Avocatul diavolului, dialog cu Marian Popa,
470.          Turea, Larisa , Cartea foametei,
471.          TudorLaurenţiu-Ciprian , Apostolul verilor,
472.          Tudora, Georgeta ,Nina PopescuPunţi nevăzute,
                                          T
473.          Ţăranu, Ion,  O aventură de zile mari,
474.           Tzone, Nicolae , Am părăsit „groapa cu lei” a pierzaniei,
                           Nichita Stănescu, Nicolae  Labiş, Mihai Eminescu,
475.          Ţurcanu, Ianuş,  Carte de dragosteCea  mai frumoasă
                                                              vară a iubirii,
                                   U
476.          Ulmu, Bogdan  Jurnal teatral 3, Poveşti de adormit părinţii,
                                         Codul manierelor   elegante,
477.          UngurAdina , Calvaria,
478.          UngureanuCornel , Sorin Titel interpretat de…, Istoria secretă
479.          Ungureanu-Racoviţă, Fănică A. ,  Mănăstirea „Lacuri”
480.          UrsachePetru , Înamoraţi întru moarte.
481.          Ursache, Vasile,  Epistole către Hefaistos,
482.          Ursaru, Manuela Marin, Speranţe,
483.          UrsărescuToma,  Ispitit de aură,
484.          UrsuConstantin Emil , Bucovina,
485.          UşureluCuliţă Ioan, Generaţii, dialoguri necesare,
                                    Ionel Bandrabur…, Convorbiri  esenţiale,
                                      Scriitori contemporani din Vrancea,
                              V
486.          VacariuDumitru , Porumbeii albaştri,
487.          VanceaEchim ,– Cititorul de drept comun,
488.          Vancea, Echim, Gheorghe PârjaUmbra noastră, cuvântul;
489.          Vangheli, Spiridon,  Isprăvile lui Guguţă,
490.          Varvara, Camelia , Ape amare,
491.          Vasilescu,  Emil,  Vladimir StreinuContraforturi I.II.,
492.          VasiliuRaul Ovidiu , Treizeci şi cinci de trepte,
493.          VârtosuMariana Vicky ,Legată la ochi, Dincolo de nimic,
                                            Şapte ani în Tibet,
494.          VicolGheorghe, Ţara de piatră, Zâna dinţilor de lapte,
                                     Flori de salcâm,  Pe prispă cu greierii,
495.          Vicol , Sterian ,– Clipa tăind subţire hohotul zăpezii,
496.          Vicol, Mihai Sultana,  – Un deceniu de interviuri,
                                        Stropit de sânge nemulţumit de sine,
                                         Melancolia mea cerească


497.          Vieru, Grigore,  – Cântec de leagăn pentru mama,
498.          Vişan, Dorel,  Cine-i păzeşte pe paznici,
499.          VişanMarioara , Anotimpul culorilor,
500.          Vișan-ArnoldAugustina, Cupă de lotus,
501.          VitcuDionisie Actorul cu mârţoagaBongoase şi chiznovăţii…,
                          Bulicherii şi sfârâiace( Dionisie Vitcu) Gh. Aneta
                             ŢandurăDă dinţărit şi dă chirfoseală,
502.          Voica, Adrian,  Fragmentarium eminescian, vol. I,
503.          Vulturescu, George,  Stânci nupţiale,
504.          ZbârciogVlad , Starea de cer,
505.          ZegreaIlie Tudor , La marginea nopţii,
506.          ZetuVasile,  Sub un maldăr de lună,
                                  W         
507.          Weimer, Adriana , Memoria frunzei,

                             
Addenda:

508.           Ateneul scriitorilor, Bacău,
509.          Ivan Turbincă a greşit finalul. In memoriam
                                                                 Tani Paraschiv,
510.          Poemele Iaşilor,
511.          Actori poeţi, poeţi actori,
512.          Universul PrietenieiPrimăvara, Toamna, Iarna,
513.          Fundaţia culturală „Urmaşii răzeşilor găzari de pe Valea
                                               Tazlăului Sărat”,
514.          Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-CostinDicţionarul
                                         scriitorilor români de azi,
 Vasile Anton Ieșeanu, 29 mai 2013, Iași