De ziua Unirii ar trebui să începem
a vorbi la superlativ despre idealul
românesc al unirii realizat
prin alegerea aceluiași domnitor Alexandru Ioan Cuza, nu despre starea actuală a politicienilor tembeli . Dar nu putem vorbi. Nu putem vorbi pentru că e necesară o
antiteză a ceea ce se întâmplă azi pe scena politică a țării și consecințele nefaste pe care le trăim.
Poezia patriotică al lui Emilian
Marcu - Fețele insomniei vine ca
o
necesitate a trezirii din marasmul politic.
Nu
putem vorbi pentru că de zece ani TemBelul de la Cotroceni încearcă
prin toate mijloacele să-și atingă scopul malefic - tâmpirea progresivă a românilor. „Vreau să înțeleagă și românii, și politicienii că suntem cu un
pas în prăpastie” , perorează dezaxat acest președinte ilegal ales ce se mai crede președintele
tuturor românilor. Ei bine, al
meu nu este fiindcă refuz să am un
asemenea președinte. Nu l-am votat decât
la Referendum pentru demitere.
Mulți români au fost tembelizați de acest șpăgar ordinar, care a vândut țara
străinilor - americanilor, rușilor cui a dat mai mult, și chiar crede că patria este cu
un pas în prăpastie. Îndeajuns de incult și ignorant, dar și îndeajuns de viclean cum altul nu-i pe plaiul mioritic, Traian Băsescu a ajuns să creadă că legea e ceva asemănător cu o mină
subacvatică ce face să explodeze la
comandă adversarii politici și oricare
alt opozant, fie din presă sau din
popor, că legea este sclava lui, că puterea
îi permite orice abuz și îl disculpă
de orice hoție. E îndeajuns de viclean
să creadă că el se poate folosi
de lege, numai în scopuri personale. Din nefericire pentru noi românii, corifeul
a găsit destui slugoi după chipul și asemănarea lui.
În
realitate, nu patria, ci el este cu un pas în prăpastie. Dar mereu, când Iuda de la Cotroceni s-a aflat în
dificultate, a aruncat pisica pe patrie ca și când el ar fi patria,
când în realitate este dușmanul ei . În solda
cărui serviciu secret o fi
ajuns pe tron? Blestemul lui Eminescu cadă asupra lui și asupra tuturor acelora care „îndrăgesc” străinii.
„Cine-au
îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia! ”
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia! ”
(M. Eminescu - Doina)
Mulți români
ignoranți și tembelizați chiar
cred că Băsescu este țara, când de fapt este Iuda
care a vândut țara pe
treizeci de arginți. Trebuie să
fii retardat mintal să-l identifici pe Traian Băsescu cu
patria. Patria
e norodul, nu tagma jefuitorilor, spunea Tudor Vladimirescu.
După guvernarea
dementă a portocaliilor, regizată de Maestrul de la Cotroceni (Doamne! De ce îmi
vine minte tocmai acum Maestrul și Margareta
- romanul lui Bulgakov, în care Maestrul este
Traian Băsescu , vrăjitoarea Margareta - Elena Udrea, iar Behemoth - Marius Opriș), am crezut că va
urma o
renaștere a spiritului dreptății și demnității.
Pentru
cine nu cunoaște
romanul lui Bulgakov, Maestrul este Satana,
iar Azazello, Behemoth , vrăjitoarea Margareta, ajutoarele sale.
Există
o asemănare izbitoare între
personajele satanice ale lui Bulgakov și
corifeii politicii noastre mioritice. PNL pare a se apropia tot mai mult de demența
portocalie decât de dreptate și demnitatea mult așteptată de
români.
Au
pus în funcții importante de
mare responsabilitate miniștri
infractori - ca Relu
Fenechiu, imbecili, ca Radu Stroe,
incompetenți cum e Cătălin Chiper și alții. Oare Crin Antonescu are
în rezerva lui de cadre numai
infractori și imbecili?!
Dacă
am putea să punem într-o balanță a valorii umane, (o, dacă am avea o asemenea
balanță!) pe cei doi sacrificați (din
cauza aroganței, indolenței și
prostiei autorităților) în accidentul
aviatic - pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și
pe cei
trei localnici salvatori
Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu și Argentin Toader pe un talger
și pe celălalt talger pe Traian
Băsescu, Marius Opriș, Radu Stroie, Cătălin Chiper , am putea vedea atunci cât de
sus sunt cei de jos,
cât de josnici sunt cei de sus.
Din
aceste motive, români creduli, sugestionați de forțe românești viclene și străine
deloc dezinteresate, au
început să transmită pe varii canale (eu
am primit prin email mesaje) mitul
acela vechi, defetist și absurd, cum că românii nu ar fi
guvernabili de către români și ne-ar trebui un străin să ne conducă țara.
Sugestia, indusă de străini și de acei români îndeajuns de
inculți și ignoranți , dar și îndeajuns de vicleni,
preluată de creduli, este de un
cretinism abominabil de a ne face să credem că suntem o țară
de oligofreni, că nu mai sunt bărbați
cu caracter, demni și devotați,
ci doar otrepe și stârpituri cum ne-au arătat a fi până acum portocalii în frunte cu Traian Băsescu și cum are tendința a ne arăta
PNL-ul.
Azi,
24 ianuarie 2014, la 155 ani de la Unirea principatelor românii
sunt și mai dezbinați, mai sceptici și mai pesimiști ca
oricând. Maestrul dezbinării, Iuda de la Cotroceni a regizat cu
propaganda lui portocalie tâmpirea progresivă a românilor. Iertată-mi fie plagiatul
expresiei „tâmpirea progresivă a
românilor” ce aparține celebrei moderatoare Eugenia Vodă
Imposibila guvernare a românilor
de către români e o aberaţie indusă luminal de străini și de trădători de neam și țară, menită să ne
tembelizeze și mai profund psihomentalul și să
ne facă să credem că suntem un popor de infantili,
greu de guvernat, iar pe tronul țării trebuie pus musai , nu
președintele nostru, ci omul lor de paie.
Veniți străinilor
să guvernați peste noi,
americani, ruși, germani , englezi, francezi
și unguri sau alții care mai sunteți interesați, peste această țară
de oligofreni! Că noi nu mai avem bărbați
adevărați – oameni de caracter, ci doar,
cum spune Eminescu, numai rumunculi . Din motivele enunțate mai sus, fac apel către români: citiți, citiți,
citiți! Nu vă mai lăsați tembelizați
de televiziuni și de
propagandiști! Citiți, ca să gândiți
cu propria voastră minte, nu cu
mintea propagandiștilor!
Așadar,
în condițiile interne ale
deconstrucției cu obstinație a patriotismului, precum și în
condițiile în care coana mare
UE a devenit pentru români,
din mama cea bună – mama vitregă
și unde românii au ajuns sclavi, după ce marele corporații vestice
au pus mâna pe
întreaga economie românească, acum când coana mare s-a
metamorfozat subit din Uniunea Europeană în Utopia Europeană, un poet ieșean
mai crede în patrie
și patriotism.
Un poet
ieșean, patriot idealist și curajos, strigă cu
puterea revelatoare a
poeziei că patria nu a murit, că ea mai există chiar și acum
când postmodernitatea și
postmodernismul cântă de ne-asurzește
cântecul culturii fără frontiere.
Emilian
Marcu cântă și ne încântă în Fețele insomniei, cu patriotismul istoric al neamului românesc.
Și nu întâmplător numește
volumul de poeme Fețele
insomniei, căci, în condițiile
expuse mai sus, poemele patriotice trebuie să ne inducă nouă, românilor, insomnii, adică să ne facă să gândim,
și, mai cu seamă, să gândim românește.
Aici nu e vorba de naționalism , ci de
patriotism. Te iubesc străine ca om, dar mai mult îmi iubesc aproapele,
neamul meu cel românesc.
Într-o prefață a cărții de poeme,
scrisă de Ioan Holban
în 2001, acesta numește apariția
volumului de poeme patriotice al
lui Emilian Marcu drept ,,un gest de curaj - să aducă
din nou în circuitul ideilor
literare poezia patriotică”[…]
„la mai bine de un deceniu de când aceasta va fi fost expulzată din literatura
noastră.”
În vreme ce în vest şi în SUA, spune scriitorul Ioan Holban, patriotismul este o manifestare normală a dragostei de patrie, la noi a fost dus în deriziune.
În vreme ce în vest şi în SUA, spune scriitorul Ioan Holban, patriotismul este o manifestare normală a dragostei de patrie, la noi a fost dus în deriziune.
Ion
Roșioru numește publicarea
cății cu poeme Fețele
insomniei în perioada controversatului postmodernism,
drept „un gest frondeur și simptomatic”.
Mai radical Gheorghe Lupu o spune pe
șleau. „Unora li-i rușine că-s români, alții tipăresc pe banii statului
blasfemii greu imaginabile (Patapievici
n.n.). Nu de mult un scatofag publica niște versuri în care
numea patria o târfă. ”
Sunt cetățean
al universului perora filosoful
grec, cinicul Diogene, dar sta ascuns
într-un butoi grecesc
și visa la un „stat al lumii”,
fără legi, anarhic. Un „Socrate înnebunit” l-a
calificat Platon. Un „stat al lumii” e o
utopie imposibil de administrat de un guvern mondial. Să te dezici de patrie e ca și cum te-ai
dezice de mama care ți-a dat viață. Cum a putut să scrie un asemenea tembelism,
un ignorant ce se vrea poet, anume că
patria e o târfă?!... Cred că înțelegem ,
în acest consens, de ce a
scris această blasfemie! A scris-o pentru
că mă-sa e o târfă străină de neamul românesc.
Eu am
și scris, îmi mărturisea Emilian
Marcu, mai demult, anume că, mișcările naționaliste vor renaște până în 2027,
un an pe care l-am ales
aleatoriu, nu e an profetic, dar cred că, în condițiile când ni se impun, de la Bruxelles, directive absurde și conducători
impostori, patrioții, cei care mai credem în
idealul numit patrie
și în valorile românismului, trebuie să strângem rândurile,
să ne unim în cuget și simțiri.
Altfel țara chiar va ajunge pe marginea prăpastiei, și, în acel moment, din subterane vor reizbucni mișcările
naționaliste-extremiste. Asta nu e de dorit în politica țării noastre !
Să nu ne iluzionăm cu Uniunea Europeană. Nu suntem egali
occidentalilor, nici egalii
americanilor. Suntem cetățenii de grad doi, rudele sărace de la țară.
Că suntem astfel, de vină sunt
politicienii noștri care
ploconindu-se pentru a se menține cu orice preț la
puterea pe care nu o mai meritau,
ne-au lezat demnitatea de a sta
drept și mândri în fața Vestului.
În această ordine de ideii, eu am altă opinie față de eminenții
prefațatori , anume că, în
condiţiile globalizării, ale postmodernităţii, ale iluzionării cu paradisul UE,
deziluzionarea ne trezește din amăgire și ne face
să trăim o mutație metafizică
de la exterior spre interior și să reînviem
valorile noastre autentice românești.
De aceea îmi plac poemele lui Emilian Marcu. Pentru poetul ieșean a scrie poezie patriotică, nu înseamnă
a exalta trecutul, ci înseamnă
a încinge o Mare Horă
a Unirii Românești, o Mare Horă
Istorică a martirilor neamului,
un priveghi continuu la jertfa
lor. Emilian Marcu
îi îndeamnă pe români
să nu se mai lase amăgiți de
luminile strălucitoare,
artificiale, ale
Occidentului și să se întoarcă la „leagănul sacru”.
„Trăiască patria din noi
Că numai ea-i eternitate
Și-i leagăn sacru de eroi
Și pavăză și libertate. ” ( Trăiască patria) Poetul
ieșean are speranța că „În
peștera-naltă și adâncă a
ochiului ( românului spun eu) / Zidi-vom
altarul religiei numită Patria noastră.”( Zidire de patrie)
Cartea cu poeme
patriotice Fețele insomniei ,
apărută în 2013, am primit-o mai demult, de la poetul Emilian
Marcu.
Am
citit-o în nopțile mele de insomniei, și
, m-am gândit că poemele ar putea fi
prezentate cu ocazia unui eveniment
aniversar care să vizeze Patria.
Și am ales drept dată,
aniversarea Unirii
Principatelor Române - 24
ianuarie 2014, ca fiind cea mai
adecvată pentru poeme patriotice.
În
fruntea Horei Mari - „Zamolxis
vorbind poporului dac”, „Zamolxis
cu straie de in peste trup” ce strigă în
zori, în „Dacia Felix” -
„Acestea sunt mierea , și grâul și vinul.”, alături Decebal - „În munții noștri, drapați cu oseminte / Se prăvălește capul dar nu-ngenunche Domnul”(Efigii sub lanuri de rouă). Și Măreața Horă Românească, regizată de poetul Emilian Marcu, se încinge peste veacuri. Aici îl vedem pe Ștefan cel Mare și Sfânt cum „Duce Ștefan țara palmele lui mari”, și alături de Ștefan, Petru Rareș - „Patrie-n lumină Petru te văzuse” , și Mihai Viteazu - „Curge blând lumina din pământul țării, /Curge chiar din umbra domnului Mihai”, iar lângă Mihai - Ioan cel Sfânt - „Un Cristos al nostru e Ioan cel sfânt”, în aceeași Măreață Horă s-a prins Constantin Brâncoveanu și fii săi - „Brâncoveanu-și cată fii prin baladă”, alături cărturarul Dimitrie Cantemir în mână cu Istorii ieroglife - „… îmbracă țara Cantemir în cărți.”
Și uite se văd acolo în Măreața Horă – Horia, Cloșca și Crișan
„Trei lumini curate priponite-n roți /
Drumuri de frăție, legământ de
moți.” și Tudor Vladimirescu în
cumpăna fântânii - „Să-l
primească mire patria cea pură:
/ Tudor își tot duce somnul prin fântâni.” , alături de
Nicolae Bălcescu -„Conștiință
clară e Bălcescu-n zale”, „Cuza
tot mai poartă patria pe brață.”
și cărturarul Miron Costin cu Letopisețul
în mână, ucis de ura unui domnitor ignorant - „Pân’
la Roman drum de sară / S-a tot dus
Miron Costin”.
Și iată-l pe mărețul Horea - „E Horea-ntre suliți, sunt moții / Ninsoare
stelară pentru o mie de vieți.” ,
alături Gheorghe Doja
„Țăran – erou cu flăcări arzânde la picioare” și Avram Iancu
- Iancu cel mare : „E Iancu luceafăr arzând pe sub deal/ O uriașă lumină peste-întregul
Ardeal”.
Și
pe toate le adună Emilian Marcu
într-un „Poem de unire”
„Magnetice zăpezi tot cad încet pe ram
Tot se întorc răpuse la marginea privirii
Tot ne mai bate grâul cu
spicele în geam
Tot cântă-n cer , un ceas, hora
unirii”
În
fiecare an pe 24 ianuarie, spune poetul
ieșean , noi românii „Îl trăim
pe Cuza”
„Orizontul, iată, brusc azi se dilată,
Brusc el se răsfrânge ca un legământ
Îl trăim pe Cuza, viața-i e
crestată
În pământul țării, în acest pământ.”
Și noi românii trăim toți alături de Cuza, acest „Peregrin prin moarte…”
„Umblă vodă Cuza peregrin prin moarte
Peregrin prin viață el tot a
umblat
El fusese iată dat din țară-afară
Ca și cum o țară nu l-a
meritat.”
Din
această Măreață Horă Românească nu putea lipsi firește, Eminescu - marele patriot înțelept, sau marele înțelept patriot.
„Vorbind de Eminescu ne tot doare
Un testament ce l-a lăsat spre noi
Știind că moartea
nu-i ca o trădare
Și viața nu-i o tăvălire prin noroi.
……………………………………………….
Noi despre el vorbim
ca de o carte
Noi despre El vorbim ca de un vis
Știm Eminescu
n-a plecat în moarte
Brațele lui mai duc în cer un
manuscris
Și testamentul limbii îl to
scrie
Tot într-o Doină
plină de-nțeles
Și Eminescu-n limba noastră
veșnicie
Și e deasupra limbii Univers.” (Vorbind
de Eminescu)
Și
la urmă încheie Hora Unirii
cel dintâi dintre români Eminescu „cel zidit în demnitate”, și alături de Eminescu s-a
prins în Măreața Horă Românească,
cine oare?!..., cine oare?!...
„Doamna noastră limbă românească,
Doamna noastră limbă fără spini
Peste munți și peste râuri crească.”
Vorba noastră sfântă din
străbuni”
……………………………………………..
Doamnă limbă scriere de mână,
Gura mea de rai în care cânt
Ești de-a pururi tainică fântână,
Ești lumina noastră pe
pământ.” (Doamna noastră limbă românească)
Este poetul Emilian Marcu, cu poemele sale patriotice, un cvasi singular, un
poet anacronic care înoată
împotriva curentului așa zis postmodernist, în care, cu
obstinație, poemele balansează
între două extreme - sex și cruce?!...
Este oare poetul ieșean un Moise ce strigă fără noimă într-un pustiu cultural mioritic?!...
Întrebarea este evident retorică.
De aceea pentru poet -
„Patria e lumina pură.”
„Patrie
lumină pură
Leagăn sacru pe vecii
Ne ești lacrimă pe gură
Tu ne ai de-a pururi
fii.”(Patria)
Să ne
întoarcem cu fața la patrie, să ne întoarcem cu fața la glia noastră, la
plaiul nostru mioritic, să ne
întoarcem cu fața la casa noastră, să ne întoarcem la mama noastră și să-i
obligăm pe cei pe
care îi alegem să gospodărească bine ograda noastră, să nu se preschimbe
în furi și vânduți, căci numai așa ruga
noastră pe care poetul
ieșean o strigă Domnului se va împlini:
„Fă
Doamne pentru noi dreptate
Cum faci la toți de pe pământ
Să fie așa de nu ne mai desparte
Să fie țara-n hatul ei
cel sfânt” ( Fă Doamne pentru
noi dreptate)
Emilian Marcu strigă
la fiecare român care mai crede în idealul numit patrie , la cei plecați în
bejenie și la cei rămași pe plaiurile
mioritice că în pofida unor
politicieni grotești și hidoși,
Patria e lumina pură, căci patria e
bravul popor mioritic ( Brav popor mioritic
care a sărit cu mic cu
mare să-i salveze
pe cei căzuți în accidentul aviatic
din munții Apuseni).
Brav popor, nemernică administrație!
Vasile Anton Ieșeanu, 24
ianuarie 2014,Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu