Marea Horă a Poeziei Române

Ce fac scriitorii și poeții când  se întâlnesc în ziua de 24 ianuarie 2014, la aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor?

Se prind  în  Marea Horă a Poeziei Române.

         În ziua de 24 ianuarie  2014, poetul  gălățean  Viorel Dinescu a venit din  orașul  de pe Dunăre cu un grup de elevi din clasa a IX -a de la liceul „Emil Racoviță” din Galați (Ce bizară  întâlnire  peste timp!  Și eu am făcut clasa a IX-a la liceul „Emil Racoviță”, dar la Iași) să  participe  la  aniversarea  a 155 de ani  de la Unirea  principatelor, la statuia lui Cuza din Piața Unirii  din Iași. Un asemenea efort merită admirația noastră.  Mai sunt încă români  care simt   românește. Asta e bine.                       

           Pe la ora  12.00  i-am găsit   pe toți  în laboratorul de creație  al lui Emilian Marcu de la Casa Studenților. Alături de ei,   neobositul prieten al lui Emilian,  Horia Zilieru.

                                                             

    „Am venit aici  să  ne încălzim aici, am înghețat de frig în Piața Unirii, n-am mai stat la  fasole cu ciolan”, glumește poetul Emilian Marcu, la telefon. „Hai vino să te  încălzești și tu!”        

  

 Intru  în laboratorul  lui Emilian,  salut pe  adolescenți  și dau mâna cu  cei de vârsta mea.                                                              

 „Poetul   Viorel Dinescu,îl prezintă  Emilian, cel  mai apropiat colaborator  al lui Eugen Barbu și cel mai bun prieten  din  România  al  poetului Grigore Vieru.”   

                                          

 Am o ușoară  emoție  dând mâna  cu cel care i-a cunoscut pe acești doi mari creatori de  literatură  română.                                   

  Alături de  profesorul Viorel Dinescu, copii frumoși,  probabil  din cei care iubesc să  mai citească și poezie și proză, doi   băieți și trei fete  frumoase.                                                               

  Și așa  fără  nicio  inițiativă prealabilă, dintr-un  impuls de moment,  am început să  încingem  Hora Poeziei.                   

  „Iată, se adresează  Emilian  Marcu, poetului Viorel  Dinescu, uite  articolul  scris  de Vasile Anton Ieșeanu despre  poezia patriotică  să-l citești și tu.”                                                      

  

  În acel moment zăresc  pe birou cartea   cu poeme  patriotice Fețele insomniei   ale lui Emilian  Marcu , o deschid  la poemul „Îl trăim pe Cuza”, am vrut să citesc eu  poemul, dar  cum    remarcasem  la  poetul Viorel  Dinescu o înclinație nativă    spre declamație,  i-am dat  lui să recite poemul.

Patria de cântec îl tot poartă-n sine

Îl tot duce țara ca pe un dar de soi,

Îl visăm pe Cuza  și aceasta-i bine

Îl trăim pe Cuza, el trăiește-n noi     

Acesta a fost începutul. Mai apoi spiritele s-au  încins.   Viorel Dinescu  ne-a   recitat câteva poeme din   Grigore Vieru  din care mi-a  rămas  în minte  Scrisoare  din Basarabia.  Poemul  m-a marcat  emoțional.

 SCRISOARE DIN BASARABIA de Grigore Vieru


Cu vorba-mi strâmbă si pripită
 Eu  știu  că te-am rănit spunând
Ca mi-ai luat si grai si pită
Si-ai năvălit pe-al meu pământ.
In vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum să-ți spun,
Pe mine m-au mințit la școala
Că-mi ești dușman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frați  de dincolo de Prut.
Va scriu cum   pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sărut.
Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluțit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga 
Ce tare, Doamne-am fost mințit!
Cu pocăința nesfârșită
Ma rog iubitului Isus
Sa-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate-am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut. 



Va scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sărut.
Aflând că frate-mi ești, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc  si arestată
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul  mut al lacrimei
Ocnașii scot si astăzi sare
Și nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sărut.                                                       

I-am  solicitat  lui Emilian Marcu  să  recite poemul lui de suflet  - „Un țăran când pleacă la culcare…”. Cod.   http://dai.ly/xhxhql  Și totul a fost  ca o trăire  în simțire și o simțire   în trăirea  acel moment sublim, o Unire  într-o  Horă  peste timp,  peste generații  cu copii frumoși care aspiră  la spiritualitatea românească  și bătrâni  creatori  de spiritualitate românească.  

 „Un adevărat  poet, un poet  înnăscut este Adi Cusin, spune Emilian  Marcu. Nu are nimic livresc. Poezia lui curge  ca o apă  cristalină  de izvor.” „N-am auzit de Adi Cusin.” „Trăiește în Germania...”      

        

Doina pe Calea Robilor  de Horia Zilieru

Doamnă sânii calzi de nuntă
sunt taverna  şi mormântul
şi aprind în trapezuntă
roza sfântă
crinul sfântul.

Roza ------- floarea mea de geniu
într-un verginal mileniu
umilinţa îşi descântă
lacrimile graiului
nasc din crinul raiului.

În beţia vecinic trează
iarna formelor visează
turle albe de amor
cu smeritul vârf prin nori
când în iarna nupţială
fiica din magdala spală
tălpile amantului
la poarta neantului.

Eu cu părul alizeu
mân către ospiciu fluturi
la polenul de-nceputuri
unde fi-voi răstignit
că mi-e craniul locuit
de un crin mai ortoman
os hiperboreean.

Roza -- Doamnă de onoare
bând a morţilor suflare
mi-a secat mireasma ginții
şi scânteile divine
sună spațiul suferinţii
prin cenuşile din mine.

Prinţul nopţii crin Amin
sângele mi-a rourat
cu albastrul preacurat
şi-n nirvana am intrat
singur straniu şi strein.

După sânul cel mai mare
astrul plângerii răsare
după sânul cu morminte
astrul pângărit a sfinte.

Plâng coroanele de spini
o golgothă de asini
sarea plânsului încheagă
naltei Cruci durerea-ntreagă
prin carnalele ruine
hoarde rodnice de-albine
sug taverna şi mormântul
pe când ceara înveşmântă
roza --- sfântă
crinul --- sfântul.         

Și la urmă, superbul poem al lui Viorel Dinescu,  Ipostază istorică

  IPOSTAZĂ ISTORICĂ

Am revenit dintr-o stampă obscură
Îngândurat sub o albă hlamidă                                                           Peste ce adevăr am adormit, peste ce impostură
Si când i-am ucis pe cei plătiți să mă ucidă?. . .
De la fereastra istoriei privesc cu mirare
Acolo parcă era Bâlciul, Piața cu Manechine, Primăria
Unde-mi amintesc că am stat odată călare. . .
Dar tu unde ești neprețuită Antoaneta-Maria
Vezi cum se-ncurcă gândul când evadezi din vreme
Până și imaginea Pieței vechi se destramă
Si sub arhaicele gloatei blesteme
O lună grea cade de sus ca o lamă
„L’Etat c’est moi” îmi fulgeră din amintire
Pe sub peruca  albă cum o creta
Și plec tot întrebându-mă-n neștire
Pe unde naiba umbli Maria-Antoaneta?. . .

În acel moment   a   apărut  și poetul  Daniel Corbu  cu  o invitație pentru luni ,27 ianuarie 2014,    la un recital  al actorului Dorel Vișan și  o alocuțiune  „Eminescu între geniu, om și sfânt.”   L-am   rugat să recite   un poem. Ne-a citit  poemul  „Lecția de abis”  

        

Lecţia de abis 


Prea târziu ai venit fericire 
prea târziu ai cântat întomnata mea carne! 
Aici unde se-amestecă minciuna cu plânsul amar 
şi în orice om un Petru se leapădă 
am putea asculta împreună mezza-voce a lamentaţiei 
am putea decripta istorii sigilate 
sau vedea cum se vinde schimonosita legendă a legendei 
şi se recondiţionează bandajele istoriei. 

Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe. 
Poţi privi mâna care scrie şi mâna care cerşeşte 
lumina 
şi aripile de ceară topindu-se-ncet 
şi mâna aruncătoare de pietre de ţinut moartea la doi 
paşi mai încolo. 

Cui să-i pese că am în aşternut o icoană? 
După draperii acelaşi teatru cu păcate egale 
aceeaşi lună subţiată de plopi. 
Iar de va apărea celălalt 
se va-mpiedica de ferestre.

Asta a fost  Marea Horă  a Unirii  prin Poezie de la Iași  în ziua de 24 ianuarie 2014, atât de  reală și  fascinată, încât starea  de  grație  spirituală, în care am fost prins,   m-a făcut să uit telefonul care sunase, pe care l-am închis  și l-am lăsat pe  biroul lui Emilian Marcu.

Vasile Anton Ieșeanu,  26 ianuarie  2014, Iași