Faceți căutări pe acest blog

luni, 20 ianuarie 2014

Alexa Visarion - Timpul creației artistice



 Duminică,19 ianuarie 2014,  ora 11.00  urcam scările  la  sala „Mihai Ursachi”, Casa  cu absidă „Laurențiu  Ulici”   a Uniunii Scriitorilor Filiala Iași. Nu-l văzusem   niciodată pe   regizorul Alexa Visarion și nu-l cunoșteam. Mi-am amintit   de  filmul  „Înghițitorul de săbii”.  Nu este   o celebritate cum a fost  Sergiu  Nicolaescu.                                                 
 Regizorul Alexa Visarion, un bărbat frumos, cu  bărbuță à la Kogălniceanu,  ne prezintă o   prelecțiune  filosofico-estetică  cu tema „Timp  mitic și timp actual  în creația artistică”.  Autor  a unui număr   de șase  filme:  Înainte de tăcere,  Înghițitorul de săbii , Năpasta, Vinovatul, Luna Verde.  În  prezent lucrează la filmul  Ana după Balada  meșterului Manole.                                                                                                       
 Studiul  filosofico-estetic despre timpul  mitic și timpul actual  în  creația artistică  prezentat de regizorul Alexa Visarion  a  fost greu de  îngurgitat  de către auditoriu.                                                                 


   Cassian Maria Spiridon, președintele filialei Iași a  Uniunii Scriitorilor,   a spus că eseul său  va fi publicat  în Convorbiri literare.  „Să-l mai corectez  și vi-l  trimit prim   mail.”  Un bătrân din sală, fie că nu a auzit bine, fie că era plecat pe-acasă, zice: „Vă propun  să fie  publicat  în Convorbiri literare…” Ne întoarcem priviri  ilare spre interlocutorul   întârziat cu  gândul.                                                               
 La final  regizorul ne citește  Sonetul XV al lui Shakespeare, un sonet  despre  timp.  Și lupt de dragul tău, izbind   în timp/  Să-ți dau  din nou ce-ți  fură el din nimb( Traducere  Neculai Chirica și  Dan  Grigorescu).                                                                                                       
 Cred că ar fi sunat mai  bine, ultimul vers,  dacă ar  fi  fost tradus în viziune  eminesciană: „să-ți dau al nemuririi  nimb.”                              
     „Aș putea  spune că acesta a  fost cursul vieții   mele -   timp, creație, destin.”                                                                                              
 Apoi   Alexa Visarion ne-a  povestit  cu o sinceritate deconcertantă  câteva crâmpeie  din viața sa.  „Când tata  s-a întors de la canal  m-a bătut fiindcă am stricat  un scaun.  Tata a fost  arestat de comuniști de trei ori.     Despre primul Canal, (mi-am amintit  și o spun  pentru cine nu știe), a cărei decizie  de a fi  construit a fost   luată de Gheorghe  Gheorghiu-Dej la indicația  lui Stalin,  a scris  Marin Preda cu mult umor  (negru spunem noi, dacă construirea   lui  nu ar fi fost  atâta tragism), în Cel mai iubit dintre pământeni( vol. I) .  Doi, zice  Stalin:  în chestiunea  cadrelor burgheze care  râd de voi  și lansează anecdote reușite (și aici Stalin avu un gest, își netezi râzând mustața, ca și cum ar fi auzit și el aceste anecdote reușite […] mă luă de braț  și mă duse  în fața  unei mese  cu harta României în relief, executată special pentru această  întâlnire. El luă în   mână un băț, îl puse  pe   undeva pe lângă Cernavodă și apoi de-acolo făcu harști cu el  până  pe lângă Constanța. Pe aici , zise, faci un canal care să lege Dunărea  de  Marea Neagră, și îi  trimiți acolo să-l sape   pe toți ăștia care râd de voi. Să lanseze de-acolo  anecdote  dacă or să mai aibă chef,  și dai  două lovituri deodată… ( M. Preda – Cel mai iubit dintre  pământeni, vol. 1, p. 213, Ed. Cartea  Românească, 1984).                                                                                    Românii, neîntrecuți  în bancuri, câți  și-au  lăsat oasele la Canal, doar pentru că  regimul draconic de dictatură a proletariatului nu admitea râsul  și cum  mulți mioritici  nu se puteau  abține să nu râdă, râsul le-a fost fatal. Cum să interzici  unui popor să râdă?                      
 Majoritatea care a  ajuns  la Primul Canal  era  formată din intelectuali de frunte cu apucături  burgheze sau  mic burgheze,    fiindcă ei erau  creatorii de anecdote reușite.                                                         
 Vezi tinere ce înseamnă   a trăi într-un sistem concentraționar!  A trăi într-un sistem concentraționar, fie de stânga sau de dreapta, te poate costa libertatea  și chiar viața pentru o simplă anecdotă reușită.  Gluma reușită    nu e gustată nici de  extrema dreaptă, nici de extrema stângă.                             Au demonstrat    asta și cei de dreapta(amintește-ți de masacrele legionare) și cei de stânga (amintește-ți de asasinatele din timpul dictaturii proletariatului  - vezi  „Memorialul  durerii”( Lucia Hossu Longin).                                    
 Așa că,  tinere alungă-ți gândul de la   ideologiile extremiste. E  mai bună de  o mie de ori  o Democrație, fie  și  coruptă  cum este  a noastră , decât  un comunism cu față umană.  Trebuie să luptăm  împotriva politicienilor corupți, nu împotriva Democrației.  Extremism politic = Exterminare  în masă. Să luăm aminte!                                                                                   
 „Mama,  a continuat  Alexa Visarion,   a murit  tânără de cancer. Eu am  plecat la București și am dat examen   la Teatru  și am intrat. Și , într-o sală pregăteam Năpasta. Eram pe-atunci  în anul doi  și eram  printre cei mediocri. Năpasta  este  o piesă  atipică al  lui Caragiale, dar cu o   mare încărcătură emoțională.   În acel moment   a intrat Lucian   Pintilie , a privit  și a zis : „Cam simpluț!...”  Poate că acesta a fost momentul,   imboldul care m-a motivat, sau cum i-am zis eu ciocanul destinului. În anul trei am început să mă afirm… Eram puternic, vital, cu o energie nebună. Lipsa tatălui mă fortificase.  Dar îmi lipsea comunicarea cu cineva.   
 M-am căsătorit  la 18 ani, să am și eu cine schimba o  vorbă  și de 49 de ani suntem tot împreună.”  În sală se  aud  aplauze. Da, e o performanță  și un act de  mare  voință să  rămâi alături de femeia  cu care Dumnezeu ne-a unit,  mai cu seamă  în mediu  artistic  unde   libertinajul erotic este o normă   morală.                                                              
„Sunt un tip  emotiv. Nu pot să mint. Dacă mint  roșesc tot…                    Odată, a continuat Alexa Visarion,  o  femeie mi-a dat o  poză cu Iisus , zicea că a găsit-o în aparatul ei de fotografiat, nu  știu cum, că ea nu pozase chipul Lui . Am pus-o în bibliotecă și într-o noapte m-am trezit   și am văzut  în cameră  o lumină.  M-am uitat  pe direcția razei și am văzut imaginea   lui Iisus  proiectată   pe perete.  Nu fumez, nu beau,  nu mă  droghez, nu am halucinații… Sunt un tip religios.  Cred în Dumnezeu… Mi-am zis că acesta e un semn, un mesaj de dincolo,  din a cincea dimensiune.                                                                                  
 Nu sunt  regizor. Regizorul este  un conducător. Eu fac un act regizoral. Acum lucrez la filmul Ana după  Balada meșterului Manole. De fiecare dată când încep  o nouă  creație, mă duc la mormântul  lui Eminescu  să  mă  încarc energetic cu lumina Luceafărului , dar și  pe la  mormântul  rivalului său la nurii  Veronicăi, la mormântul  lui Caragiale. Asta  îmi dă  o anume forță  de a  merge mai departe….                             
 Am regizat toate piesele   lui  Caragiale, pe toate continentele. La ruși am fost  întrebat, cum este considerat  Caragiale un  dramaturg  așa de mare, că  e  aproape de neînțeles. Citind piesele traduse în rusă  mi-am dat seama că traducerea  lui Caragiale  era execrabilă.”                                  
Filmul „Înghițitorul de săbii”  este  o creație cinematografică reușită, dar  „Luna Verde” după cum spune Iulia Blaga, de la Hot News ro., este  un film cu și despre tineri,  tineri homosexuali care   agață parteneri  pe internet,  tineri care râd mult dar care   nu arată idealul noii generații de copii ai libertății democratice, spiritul  afirmării  individualității, competitivității   și creativității.                                               
     

 E    „un film lipsit  de logică și substanță”, un proiect respins în 1987,  reluat și finalizat în 2010, care a  consumat niște bani  și au produs o peliculă de doi bani.                                                                                          
  
 Un scriitor trebuie să știe să spună o poveste captivantă, un  regizor de film trebuie să știe să exprime  imagistic o poveste fascinantă.  Cred că acesta este  talentul – a ști să captivezi  consumatorul de  artă într-o poveste.                     
 Cel mai  bun filon este  povestea unei suferințe,  a  devotamentului  până la sacrificiul de sine  pentru  un ideal -   pentru  ceva sau pentru cineva.  Altfel  povestea scrisă sau filmată   se pierde într-un haos fără cap și fără  coadă.
                                                                                                                                  

Vasile Anton Ieșeanu, marți ,21 ianuarie 2014, Iași    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu